Legea 10/2001
Prioritatea normelor din Conventia Europeana a Drepturilor Omului fata de normele din dreptul intern.
Titlul VIII din Legea nr. 247 de modificare a Legii nr.10/2001
Art. 6 din Conventie
– art. 1 Protocolul 1 din Conventie
– art. 11 al.2si art. 20 al.2 din Constitutie
Instantele au retinut ca desi legea nationala le ofera partilor îndreptatite la masuri reparatorii accesul la o procedura administrativa si apoi la o procedura contencioasa, acest acces ramâne teoretic si iluzoriu, nefiind în prezent – astfel cum rezulta si din jurisprudenta comunitara invocata în masura sa conduca în termen rezonabil la plata de despagubiri – masuri reparatorii în cazul persoanelor pentru care restituirea în natura a fostei proprietati nu mai este posibila. În acest sens s-a facut aplicabilitatea normelor constitutionale care stipuleaza prioritatea aplicarii normelor CONVENTIEI ERUOPENE, care fiind ratificate de România, fac parte din dreptul intern.
Decizia civila nr. 2319/2011 din 18 octombrie 2011 pronuntata de Curtea de Apel Oradea în dosar nr. 7771/83/2006
Prin sentinta civila nr. 977/D din 20 noiembrie 2009 pronuntata de Tribunalul Satu Mare în dosar nr. 7771/83/2006, s-a admis contestatia formulata de reclamanta I. E., astfel cum a fost precizata si în contradictoriu cu STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANTELOR BUCURESTI reprezentat prin împuternicit DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE SATU MARE, PRIMARUL MUNICIPIULUI SATU MARE, respectiv PRIMARIA, CASA JUDETEANA DE PENSII SATU MARE, SC PHOENIX SA SATU MARE, si în parte cererea reconventionala formulata de pârâta CASA JUDETEANA DE PENSII SATU MARE si în consecinta:
A fost anulata în parte Dispozitia nr.1732/ 1.XI.2008 emisa de pârâtul de ordin II, a fost pastrat actul emis în privinta recunoasterii calitatii de persoana îndreptatita a notificantilor, în calitate de mostenitori si a constatarii preluarii abuzive a imobilului înscris în CF 3604 Satu Mare, sub nr. top 321/1 si 321/2, caruia în natura îi corespunde casa si teren în suprafata de 863 mp, amplasat în Satu Mare, str.Vasile Lucaciu, nr. 4-6.
S-a respins cererea de restituire în natura a cotei de 19/20 din imobilul teren în suprafata de 278 m.p. înscris în CF 3604 Satu Mare sub nr. top 321/1 – situat în Satu Mare, str. Vasile Lucaciu, nr. 4-6, aflat în folosinta pârâtei-reclamante cu destinatie de curte.
S-a constatat ca imobilul constructie cuprins în notificarea din 28 august 2001 si 12.02.2002 cu elementele de identificare aratate anterior, nu se mai regaseste în patrimoniul unitatii detinatoare, ca efect al înstrainarii prin contractul de vânzare-cumparare nr.4551/18.XII.2002, încheiat între SCAP PHOENIX SA Satu Mare si CASA JUDETEANA DE PENSII SATU MARE.
STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANTELOR a fost obligat sa plateasca reclamantei suma de 646.321 lei, conform expertizei întocmita de expert P. D., reprezentând valoarea de circulatie a imobilului Corp B de sub nr. top.321/2 si teren aferent de 863 m.p. de sub nr. top 321/1 si 321/2 din CF 3604 Satu Mare.
Reclamanta a fost obligata sa conserve din despagubirile acordate dreptul ce se cuvine notificantului R. S..
S-a respins contestatia fata de pârâta A.V.A.S. Bucuresti, cu sediul în Bucuresti, str. Av. Al. Serbanescu, nr.50, sector 1, respectiv Bucuresti, str. Promoroaca, nr.9-11, sector 1.
S-a respins exceptia invocata de Statul Român.
Au fost respinse restul cererilor cuprinse în actiunea reconventionala; fara cheltuieli de judecata nefiind solicitate.
Pentru a pronunta în acest mod, instanta de fond a avut în vedere urmatoarele considerente:
Tribunalul, raportat la noul cadru procesual solicitat de reclamanta prin care a cerut obligarea directa a Statului Român la plata valorii de circulatie a imobilului din litigiu, situat în Satu Mare, str.V.Lucaciu, nr.4.-6, înscris în CF 3604 Satu Mare, sub nr.top 321/1 si 321/2, a dispus, pe de o parte, identificarea topografica a parcelelor, prin lucrarea întocmita cu acordul partilor de catre exp. ing. C. I. (filele 314-318, vol.I), precum si evaluarea imobilului stabilirea valorii de circulatie prin expert A., d-na D. P. (filele 61-74, vol.II), cu precizarea ca la evaluare s-a avut în vedere doar corpul de cladire preluat de stat cu ocazia nationalizarii, nu si constructia noua edificata în prelungirea celei vechi, astfel cum a fost delimitata prin schitele de evidentiere topografica (fila 281) întocmita de SC Sigma Proiect SRL si procesul verbal de deplasare a instantei la fata locului (fila 267).
Totodata, tribunalul a solicitat informatii asupra functionalitatii celor doua organisme create pentru punerea în aplicare a mecanismului de acordare a despagubirilor Fondul Proprietatea, care prin raspunsul de la filele 293, 301, comunica instantei ca în perioada ianuarie -decembrie 2008 au fost înregistrate la SC Depozitarul Central SA un numar 1158 titluri de conversie reprezentând actiuni FP si au rezultat 1051 actionari noi ai FP, iar Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor cu adresa de la fila 39-vol.II comunica instantei la solicitarea acesteia ca au înregistrat un numar 9889 dosare de optiune privind acordarea de despagubiri în numerar si/sau actiuni din care au fost emise titluri de plata pentru un numar de 2867 dosare, din care 28.99 % despagubiri corespunzatoare primei transe si un numar de 31 despagubiri corespunzatoarei celei de a doua transe, confirmând ca nici în anul 2009 Fondul Proprietate nu a fost listat la bursa.
Prin urmare, raportat la pretentia reclamantei, astfel cum a fost ea precizata, problema care a ramas în discutie este cea a acordarii de despagubiri banesti prin obligarea directa a statului român la plata acestora catre reclamanta întemeiat pe calitatea de creditor si pe dreptul acestuia de a obtine executarea întocmai a obligatiei astfel cu prevad arrt.1073 Cod civil si pe jurisprudenta europeana relevanta în acest sens fiind cauza Faimblat c/a României publ.în M.Of.nr.141/06.03.2009.
Asupra aplicarii jurisprudentei Curtii Europene de catre judecatorul national consideram ca este relevant a se retine ca în mod constant CEDO a retinut în jurisprudenta sa (Dumitru Popescu c/a României nr.06.04.2007, Vermeire c/a Belgiei din 29.11.1991) faptul ca “prevederile Conventiei pentru apararile drepturilor si a libertatilor fundamentale fac parte din ordinea juridica interna a statelor semnatare, acest aspect implicând obligatia pentru judecatorul national de a asigura efectul deplin al normelor acestuia, asigurându-le preeminenta fata de orice alta prevedere contrara din legislatia nationala”. Curtea Europeana a constatat ca statutul conferit conventiei în dreptul intern permite instantelor nationale sa înlature din oficiu, sau la cererea partilor, prevederile dreptului intern pe care le considera incompatibile cu conventia si protocoalele sale aditionale (a se vedea inclusiv decizia nr.1241/06.10.2009 Curtea Constitutionala învestita cu exercitarea controlului de constitutionalitate asupra prevederilor Titlului VII a Lg.nr.247/2005).
În analizarea pretentiei dedusa judecatii sub forma solicitata, tribunalul a retinut ca este oportun a se aminti ca initial Legea nr.10/2001 permitea acordarea de despagubiri banesti pentru imobilele ce nu puteau fi restituite în natura, prevedere care s-a abrogat în urma Titlului VII din Lg.247/2005.
În contextul initial a legii reclamanta si conotificatorul R. S. au solicitat Prefecturii jud. Satu Mare acordarea de despagubiri banesti pentru imobilul din litigiu si pentru care au indicat valoarea si persoana juridica detinatoare, notificari înregistrate în 28.10.2001 (fila 28) si respectiv în 12.02.2020 (fila 25). Odata ce s-a produs modificarea legii institutia prefectului – judetul Satu Mare s-a desesizat si a declinat competenta în procedura administrativa unitatii detinatoare – Primaria mun.Satu Mare la data de 26.10.2005 si la data de 01.11.2006 intervine solutionarea partiala a notificarii cu Dispozitia nr.1732.
Esential este a se retine ca din considerentele amplu motivate unitatea detinatoare confirma calitatea de mostenitori a notificantilor dupa proprietarii tabulari, calitate pe care le-o recunoaste prin restituirea partiala a imobilului teren de sub nr. top 321/1 si declinarea competentei catre SC Phoenix SA Satu Mare pentru constructia si terenul în suprafata de 585 m.p. de sub nr.top 321/2.
Modificarea legislativa amintita anterior, schimbarea entitatilor învestite de legiuitor cu competenta de solutionare a permis ca unitatea detinatoare pentru constructie si teren, respectiv SCAP Phoenix SA Satu Mare sa tranzactioneze asupra imobilului cu pârâta Casa Judeteana de Pensii Satu Mare prin încheierea contractului de vânzare-cumparare din data de 18.12.2002, fara ca în evidentele vânzatoarei sa fie înregistrata notificarea, depusa la Prefectura jud.Satu Mare cu scopul de a primi despagubiri banesti, conditii în care nu mai poate fi pusa la îndoiala buna-credinta a partilor contractante, dar poate fi adusa în discutie coerenta modificarilor legislative în urma carora reclamanta a pierdut posibilitatea restituirii în natura a imobilului pentru care a operat indisponibilizarea efectiva abia în anul 2005 prin dispozitiile exprese cuprinse în art.21 alin.5 din Lg.247/2005 sau a dreptului la despagubiri banesti, masura reparatorie permisa delege în forma initiala. De precizat ca la data încheierii contractului de vânzare-cumparare societatea era cu capital integral privat, statul nu a mai detinut actiuni la capitalul social al acesteia, asa cum rezulta din fisa societatii si din contractul nr.33/21.12.1999.
Propunerea facuta de catre pârâta AVAS BUCURESTI ca vânzatoarea sa restituie reclamantei pretul încasat din vânzare nu poate fi primita pentru motivele aratate, dar si pentru faptul ca în calitate de creditor si de fost proprietar deposedat abuziv de statul român ar fi împovarat sa mai suporte si eventuala insolvabilitate a debitorului, neexistând nici o garantie ca aceasta ar putea onora acoperirea prejudiciului suferit în urma vânzarii bunului si imposibilitatea de a mai fi restituit în natura.
Prin urmare, tribunalul a revenit la analizarea jurisprudentei Curtii Europene, care în mod constant si amintim doar exemplificativ cauza Ruxandra Ionescu c/a României nr.2608/02, 12.10.2006, Porteanu c/a României nr.4596/03, 16.02.2006, Tudor c/a României nr.29035, 1112.2007 si cauza Faimblat c/a României nr.23066/02, 13.01.2009, conchide ca “desi Lg.nr.10/2001 le ofera partilor interesate atât accesul la o procedura administrativa, cât si, ulterior, daca este cazul, la o procedura contencioasa, acest acces ramâne teoretic si iluzoriu, nefiind în prezent în masura sa conduca într-un termen rezonabil la plata unor despagubiri în favoarea persoanelor pentru care restituirea în natura nu mai este posibila (paragr.38 Faimblat).
În aceeasi hotarâre precitata – paragr.53 “Curtea apreciaza ca statul ar trebui, înainte de toate sa ia masurile legislative necesare pentru a asigura ca cererile de restituire primesc un raspuns definitiv din partea autoritatilor administrative, în termen rezonabil. De asemenea, statul trebuie sa vegheze si la înlaturarea obstacolelor juridice care împiedica executarea cu celeritate a deciziilor definitive pronuntate de autoritatile administrative sau de instantele judecatoresti cu privire la imobilele nationalizate, pentru ca fostii proprietari sa obtina fie restituirea bunurilor, fie o despagubire rapida si adecvata pentru prejudiciul suferit, în special prin adoptarea unor masurile legislative, administrative si bugetare capabile sa garanteze o astfel de solutionate (vezi si mutatis mutandis, scodino, paragr.16 si driza paragr.12) Masurile aratate în paragrafele precedente ar trebui luate în cel mai scurt timp”.
În paragr. 49 din hotarârea precitata, Curtea retinând ca pe rol se afla deja aproximativ 50 de cauze similare cu cea în speta, ceea ce pare sa indice o practica raspândita în rândul autoritatilor administrative de a nu raspunde în termenele legale sau, cel putin, într-un termen rezonabil, conform jurisprudentei Curtii la cererile de restituire a imobilelor nationalizate si “…vede în aceasta incapacitate a statului român de a pune ordine în sistemul sau legislativ nu numai un factor agravant în ceea ce priveste responsabilitatea statului fata de Conventie pentru o situatie trecuta sau actuala, ci si o amenintate pentru eficienta viitoare a mecanismului pus în practica prin Conventie”
Concluzionând pe jurisprudenta evocata anterior, completata si cu cauza Viasu c/a României nr. 75.951/01, 2008 Curtea nu contesta ca legislatia nationala de reparatie, inclusiv cu modificarile aduse prin OUG 81/2007 permit obtinerea unei decizii administrative sau judiciare în caz de contestare,însa executarea dreptului stabilit se face tot prin intermediul procedurilor instituite de Lg. 247/2005 si a OUG 81/2007, considerate ineficiente, asa cum de altfel se poate deduce si din raspunsul primit de tribunal de la cele doua organisme care pun în executarea efectele deciziei administrative sau a celei judiciare, ori este stiut tot în raport cu jurisprudenta europeana ca “executarea unei sentinte sau hotarâri, indiferent de instanta, trebuie considerata ca facând parte integranta din proces, în sensul art. 6 din Conventie “(cauza Hornsby c/a Greciei ). Pe de alta parte arata Curtea în cauza Kocsis c/a României nr.10395/02 -2007 ca ” fiecare stat contractant trebuie sa se doteze cu un arsenal juridic adecvat si suficient pentru a asigura respectarea obligatiilor pozitive ce-i revin “.
În aceste conditii, pornind de la obligatia care revine judecatorului national de a aplica Conventia în dreptul intern si de a se ralia la jurisprudenta acesteia acolo unde în urma condamnarilor s-a constatat disfunctionalitatea sistemului legislativ si a celui judiciar aflat în strânsa corelatie, tribunalul în baza art. 20 din Constitutie, art.3 din Lg.30/1994 coroborat cu art.1073 Cod civil, art.25 din Lg.nr.10/2001, a admis contestatia formulata de reclamanta prin anularea Dispozitiei nr.10732/01.11.2008 emisa de Primarul mun.Satu Mare, cu precizarea ca s-a pastrat actul în privinta recunoasterii de persoana îndreptatita a notificantilor în calitate de mostenitor si a constatarii preluarii abuzive a imobilului înscris sub nr.top 321/1 n321/2, caruia în natura îi corespunde casa, constructie si teren în suprafata totala de 863 m.p. Totodata, s-a admis în parte actiunea reconventionala formulata de pârâta în sensul anularii dispozitiei pentru parcela de sub nr.top 321/1 restituita prin art.1 din dispozitia amintita, motivat de faptul ca terenul constituie curtea interioara a pârâtei care deserveste ambele corpuri A si B si asigura functionarea normala si accesul populatiei într-o institutie publica, fiind astfel imposibila restituirea în natura.
Retinând ca în urma contractului de vânzare-cumparare nr.4551/18.12.2002 bunul a iesit din patrimoniul pârâtei SCAP Phoenix SA Satu Mare, ca Statul Român are obligatia pozitiva de a pune în practica masurile adoptate prin actele normative elaborate, ca functionalitatea legilor de reparatie în speta Lg.nr.10/2001, cu modificarile ulterioare, s-a dovedit ineficienta din perspectiva obtinerii de catre fostii proprietari deposedati abuziv a unor despagubiri efective si concrete în termen rezonabil, tribunalul, în baza textelor de lege evocate, fata de valoarea de circulatie a imobilului Corp B stabilita prin lucrarea întocmita de exp.ing.P. D., a dispus obligarea pârâtului Statului Român prin reprezentant la plata sumei de 646.321 lei.
Retinând ca, conotificantul R. S. nu a contestat dispozitia, dar drepturile i-au fost recunoscute prin aceasta pentru a nu se aduce nici o atingere asupra ceea ce s-a stabilit prin prezenta hotarâre, tribunalul a obligat reclamanta sa conserve din despagubirile acordate dreptul ce se cuvine notificantului R. S..
Fata de modalitatea de solutionare a cauzei s-a omis analizarea exceptiilor invocate de pârâta AVAS BUCURESTI, de asemenea, au fost respinse restul cererilor si exceptiilor cuprinse în actiunea reconventionala, precum si cererea de chemare în garantiei, întrucât pârâta reclamanta a primit satisfactie prin anularea dispozitiei în privinta art.1, precum si exceptia invocata de Statul Român care prin stabilirea calitatii de debitor a acestuia, Ministerul Finantelor dobândeste în mod evident calitatea de reprezentant al acestuia.
Fara cheltuieli de judecata, nefiind solicitate.
Împotriva acestei hotarâri a declarat apel Statul Român reprezentat de Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice Satu Mare, solicitând admiterea acestuia, schimbarea hotarârii recurate în sensul admiterii exceptiei lipsei calitatii de reprezentat al Ministerului Finantelor Publice pentru Statul Român si pe cale de consecinta exonerarea acestei institutii de la plata despagubirilor.
În dezvoltarea motivelor de apel a aratat apelanta faptul ca în mod eronat a acordat despagubiri banesti reclamantei, eludând astfel prevederile art. 1 din Legea nr. 10/2001, potrivit caruia în cazul în care restituirea în natura nu este posibila entitatea investita cu solutionarea notificarii poate acorda masuri reparatorii prin echivalent constând în despagubiri acordate în conditiile dispozitiilor speciale privind regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, respectiv titluri de despagubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În continuare a aratat ca potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 modificata prin Legea nr. 247/2005, Ministerul Finantelor Publice nu este abilitat nici sa avizeze, nici sa acorde sau sa emita în numele sau pe seama statului titluri de despagubiri.
De asemenea, în temeiul art. 16 al 1 si 2 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, documentatia aferenta notificarii în baza Legii nr. 10/2001 se predau pe baza de proces-verbal secretariatului comisiei centrale pentru stabilirea despagubirilor.
Considera prin urmare apelanta ca în ideea în care despagubirile ar fi acordate pe cale judecatoreasca, instanta are obligatia de a respecta prevederile legale incidente în cauza astfel ca stabilirea si plata de despagubiri este prerogativa legiferata a Comisiei Centrale pe de lânga Cancelaria Primului Ministru si nicidecum obligatia Ministerului Finantelor.
Prin întâmpinare intimatii Casa Judeteana de Pensii Satu Mare si SC PHEONIX SA au solicitat respingerea apelului.
Prin decizia civila nr. 37/2010-A din 21 aprilie 2010 pronuntata de Curtea de Apel Oradea, în dosar nr. 7771/83/2006, s-a respins ca nefondat apelul civil declarat de apelantul pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE, cu sediul în Bucuresti, sector 5, str. Apollodor, nr.17 prin DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE SATU MARE, cu sediul în Satu Mare, Piata Romana, nr. 3-5, judetul Satu Mare, în contradictoriu cu intimata reclamanta I. E., domiciliata în Satu Mare, str. Gh. Boitor, nr. 9, judetul Satu Mare si intimatii pârâti PRIMARIA MUNICIPIULUI SATU MARE, cu sediul în Satu Mare, Piata 25 Octombrie, nr. 1, judetul Satu Mare, PRIMARUL MUNICIPIULUI SATU MARE ca reprezentant al UNITATII ADMINISTRATIV TERITORIALE, cu sediul în Satu Mare, Piata 25 Octombrie, nr. 1, judetul Satu Mare, CASA JUDETEANA DE PENSII SATU MARE, cu sediul în Satu Mare, str. Vasile Lucaciu, nr. 4-6, judetul Satu Mare, AVAS BUCURESTI, cu sediul în Bucuresti, str. Promoroaca, nr. 9-11 si SC PHOENIX SA, cu sediul în Satu Mare, str. Petofi Sandor, nr. 4/A, judetul Satu Mare, împotriva sentintei civile nr. 977/D din 20 noiembrie 2009 pronuntata de Tribunalul Satu Mare, pe care a mentinut-o în întregime.
A fost obligata partea apelanta STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE sa plateasca partii intimate I. E. suma de 2.000 lei cheltuieli de judecata în apel.
Pentru a pronunta în acest mod, instanta de apel a retinut urmatoarele:
Criticile apelantei axate pe dispozitiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, prin care aceasta tinde la exonerarea sa de plata a masurilor reparatorii prin echivalent banesc nu pot fi primite, judicios instanta de fond fundamentându-si solutia pe dispozitiile art. 1 din Protocolul al CEDO.
Astfel, în repetate rânduri Curtea Europeana a constatat încalcarea de catre Statul Român a acestor dispozitii, datorita faptului ca în prezent Fondul “Proprietatea” nu functioneaza într-un mod susceptibil a duce la acordarea efectiva a unei despagubiri (a se vedea în acest sens cauza Ruxandra Ionescu c/a României s.a).
Prin urmare în cazul unor astfel de actiuni, cum este si cel în speta poate aparea conflictul cu art. 1 din Protocolul nr. 1 al Conventiei, ceea ce impune conform art. 20 alin. 2 din Constitutia României, prioritatea normei din Conventie care fiind ratificata prin Legea nr. 30/1994, face parte din dreptul intern astfel cum prevede art. 11 alin. 2 din legea fundamentala.
Fata de cele ce preced fiind nefondate criticile apelantei, în temeiul dispozitiilor art. 296 Cod procedura civila s-a respins apelul mentinând ca legala si temeinica hotarârea apelata.
În temeiul dispozitiilor art. 274 Cod procedura civila apelanta a fost obligata la 2.000 lei cheltuieli de judecata în favoarea intimatei I. E., suma ce reprezinta onorariu avocatial.
Prin decizia nr. 1180 din 14 februarie 2011 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie, s-a admis recursul declarat de pârâtul Statul Român reprezentat de Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice a Judetului Satu Mare, împotriva deciziei civile nr. 37 A din 21 aprilie 2010 a Curtii de Apel Oradea, s-a casat decizia recurata si s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
Pentru a pronunta în acest mod, Înalta Curte de Casatie si Justitie a retinut urmatoarele:
Instanta de apel desi a evidentiat motivele de apel invocate de Statul Român prin Ministerul Finantelor, nu a facut o analiza a acestora prin prisma dispozitiilor art. 3 lit. a, art. 5 alin.1 lit. a si respectiv art. 13 si art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Or, potrivit art. 261 alin.1 Cod procedura civila, hotarârea trebuie sa cuprinda motivele de fapt si de drept ce au format convingerea instantei precum si cele pentru care au fost înlaturate sustinerile si cererile partilor.
Este real, ca pot fi îndeplinite conditiile procedurale privind motivarea hotarârii, chiar daca nu s-a raspuns expres fiecarui argument invocat de parti, fiind suficient ca din întregul hotarârii sa rezulte ca s-a raspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin rationamente logico – juridice, numai ca raportând aceste aspecte la considerentele hotarârii recurate, este de retinut ca acestea nu se circumscriu exigentelor prevazute de art. 261 Cod procedura civila.
Motivarea unei hotarâri nu este o problema de volum ci de continut, de esenta, ea circumscriindu-se notiunii de proces echitabil prin prisma dispozitiilor art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Totodata motivarea hotarârii înlatura arbitrariul facând posibil controlul judiciar.
Or, în conditiile în care instanta de apel nu a analizat motivele de apel invocate si care vizau încalcarea dispozitiilor art. 3,5,13 si 16 din Legea nr. 247/2005, instanta de recurs este în imposibilitate de a exercita controlul judiciar.
Aceasta cu atât mai mult cu cât dispozitiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 (incidente în cauza) cuprind o reglementare expresa si imperativa privind modalitatea de stabilire si acordare a despagubirilor.
Competenta privind modalitatea de acordare si stabilire a cuantumului masurilor reparatorii revine în exclusivitate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, care emite în finalul procedurii o decizie ce va cuprinde si cuantumul despagubirilor ce vor consta în titluri de despagubiri.
De altfel art. 1 alin. 1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementeaza sursele de finantare, cuantumul si procedura de acordare a despagubirilor aferente imobilelor ce nu mai pot fi restituite în natura, dispozitii ce au astfel un caracter nu numai expres dar si imperativ.
Din perspectiva celor expuse si a faptului ca hotarârea recurata nu se circumscrie exigentelor art. 261 Cod procedura civila, în temeiul art. 312 al.5 Cod procedura civila, a fost admis recursul, s-a casat hotarârea cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleasi instante, care va examina toate motivele de apel prin prisma dispozitiilor legale sus evocate precum si a Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
În rejudecare, facându-se aplicarea disp. art. XXII al.1 teza finala din Legea nr. 202/2010, calea de atac a fost recalificata ca fiind recurs, în conditiile în care în aceasta materie partile nu mai au deschisa calea de atac a apelului, iar decizia de casare a fost pronuntata la 14 februarie 2011, deci dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010.
Analizându-se criticile formulate de Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice, instanta retine ca acestea nu sunt întemeiate, deoarece în mod corect Tribunalul Satu Mare a înlaturat aplicabilitatea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 si în temeiul art. 20 din Constitutie, a apreciat ca masurile si procedura reglementata de acest întreg capitol nu asigura o despagubire reala a titularului de drepturi care a fost deposedat în mod abuziv de bunul sau, situatie în care, facând direct aplicarea art. 1 din Protocolul 1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului, a obligat Statul Român prin Ministerul Finantelor Publice la plata de despagubiri calculate conform expertizei efectuate în cauza.
Instanta de fond a argumentat pe larg, invocând jurisprudenta constanta a Curtii de Strasbourg ca desi Legea nr.10/2001 asa cum a fost aceasta completata si modificata prin Legea nr. 247/2005, le ofera partilor interesate atât accesul la o procedura administrativa cât si, ulterior, daca este cazul, la o procedura contencioasa, acest acces ramâne teoretic si iluzoriu, nefiind în prezent în masura sa conduca într-un termen rezonabil la plata unor despagubiri în favoarea persoanelor pentru care restituirea în natura nu mai este posibila.
În conditiile în care a fost înlaturata complet aplicabilitatea Titlului VII din Legea nr. 247/2005, celelalte critici formulate de recurent îsi pierd continutul deoarece întreaga constructie a recursului este fundamentata de procedura prevazuta de normele speciale.
Deoarece normele constitutionale care permit înlaturarea de catre judecatorul national a unei legi interne atunci când ea vizeaza un drept fundamental al subiectului de drept -cum este dreptul de proprietate – si aplicarea directa a conventiilor la care România este parte în cazul în care acestea sunt mai favorabile este superioara normei la care face trimitere recurentul, hotarârea instantei de fond apare ca fiind legala si temeinica, astfel încât recursul va fi respins ca neîntemeiat potrivit prevederilor art. 312 al.1 Cod procedura civila.
În temeiul art. 274 Cod procedura civila, Ministerul Finantelor Publice prin Directia Generala a Finantelor Publice Satu Mare va fi obligat la 100 lei cheltuieli de judecata în favoarea intimatei I. E., reprezentând cheltuieli de deplasare pentru avocatul care a reprezentat-o pe intimata în recurs.
