Prin cererea înregistrată la Tribunalul Mehedinţi, la data de 10.02.2009, Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie al pârâtului B. C., pe teritoriul Belgiei.
În motivarea cererii s-a arătat că, din documentele ce i-au fost înaintate de către Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, a rezultat că în data de 07.10.2008 lucrătorii PF – Henri Coandă au întocmit pe numele pârâtului B. C. înscrisul denumit – talon – pe care au făcut menţiunea – returnat Belgia – însoţit de declaraţia acestuia din aceeaşi dată, ca urmare a măsurii dispuse de către autorităţile din Belgia.
Cererea a fost motivată pe disp.art.38 lit. a din Legea nr.248/2005, precum şi pe disp.art.2 din Protocolul Adiţional nr. 4 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului.
Prin sentinţa civilă nr. 35 din 12.02.2009, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, s-a respins cererea formulată de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtul B. C.
Pentru a decide astfel, tribunalul a avut în vedere declaraţia pârâtului B. C., din care rezultă că acesta a ieşit din ţară legal la data de 15.09.2008, a tranzitat Ungaria, Austria şi Germania , iar în data de 7.10.2008 a fost reţinut de organele de poliţie belgiene în Bruxelles , dispunându-se returnarea sa la frontieră pentru şedere ilegală.
Că, art. 38 lit. a din Legea nr.248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord, dar odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 148 alin. 2 şi 4 din Constituţia României potrivit cărora, prevederile tratatelor constitutive ale UE , precum şi celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu , au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Dispoziţiile art. 307 alin.1 şi 2 din Tratat, prevăd că statele au obligaţia de a lua măsurile necesare pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat şi convenţiile încheiate înainte de data aderării.
Dreptul la liberă circulaţie pe teritoriul statelor membre ale UE e garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva nr.2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004.
Dreptul la liberă circulaţie nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva nr.2004/38/CE , restricţionarea libertăţii de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor Uniunii şi a membrilor lor de familie, poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, siguranţă publică sau sănătate publică, cu condiţia respectării principiului proporţionalităţii.
Tribunalul a apreciat că măsura ce se cere a fi luată faţă de pârât, raportată la condiţiile prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE , este disproporţionată în raport de scopul urmărit şi încalcă dreptul la libera circulaţie.
Împotriva sentinţei , în termen legal a declarat apel reclamanta, susţinând că este nelegală.
În motivele de apel, reclamanta precizează că autorităţile române au luat act de măsura dispusă de autorităţile belgiene, fără a putea cenzura returnarea intimatului pârât; că , definirea şi aplicarea conceptului de ordine publică aparţine legilor şi tribunalelor naţionale, iar în temeiul dispoziţiilor art.38 lit. a din Legea nr.248/2005, restricţia poate fi instituită împotriva cetăţeanului român returnat în baza unui acord de readmisie , fără a fi condiţionată de verificarea procedurii şi a condiţiilor în care s-a dispus returnarea.
Reclamanta a invocat prevederile art. 25 din Constituţie care prevăd că , „Dreptul la liberă circulaţie în ţară şi străinătate este garantat , legea stabileşte condiţiile exercitării acestui drept”, iar din aceste dispoziţii rezultă că libertatea circulaţiei nu e absolută.
Că, deşi Protocolul Adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale , garantează la art. 2 dreptul la liberă circulaţie în ţară şi străinătate, această garanţie este restricţionată în art. 4 alin. 2.
Reclamanta învederează faptul că autorităţile române s-au preocupat să adapteze normele interne la principiile instituite la nivel comunitar şi că art. 38 din Legea nr.248/2005, nu încalcă dispoziţiile dreptului comunitar reglementat de Directiva 2004/38/CE.
Consideră reclamanta că măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie pe teritoriul Belgiei are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acest stat, iar acest scop este circumscris unui scop mult mai important manifestat la nivel naţional, acela de a asigura României o imagine care să-i confere capacitatea de a se integra şi raporta la normele UE.
Că în acest context, greşit a apreciat tribunalul că nu rezultă împrejurările care ar trebui avute în vedere, pentru a dispune măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulaţie împotriva pârâtului.
Apelul este nefondat.
Reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti a investit Tribunalul Mehedinţi cu o acţiune pentru restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie a pârâtului B. C., pe teritoriul Belgiei, întemeiată pe dispoziţiile art. 38 lit. a din Legea nr.248/2005 şi pe dispoziţiile art. 2 din Protocolul Adiţional nr.4 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului.
S-a reţinut că pârâtul a ieşit din ţară legal la data de 15.09.2008, a tranzitat Ungaria, Austria şi Germania, iar în data de 7.10.2008 a fost reţinut de organele belgiene în Bruxelles, dispunându-se returnarea sa la frontieră pentru şedere ilegală.
În reglementarea naţională , art. 1 din Acordul dintre Guvernul României ,pe de o parte, şi Guvernele Regatului Belgiei, Marelui Ducat al Luxemburgului şi Regatului Ţărilor de Jos, pe de altă parte, prevede că : „Guvernul României readmite intrarea pe teritoriul său a oricărei persoane care nu îndeplineşte condiţiile de intrare sau de şedere , aplicabile pe teritoriul statelor cu care s-a încheiat acordul, în măsura în care s-a stabilit sau s-a prezumat că acesta are cetăţenie română”.
Articolul 38 lit. a din Legea nr.248/2005 prevede restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi alt stat.
Deci, acesta este temeiul legal în baza căruia reclamanta a solicitat restrângerea dreptului la liberă circulaţie al pârâtului.
Limitarea dreptului de liberă circulaţie a pârâtului trebuie să fie în concordanţă cu art. 27 alin. 1 din Directiva 2004/38 , dispoziţie care permite statelor membre să restrângă libertatea de circulaţie a cetăţenilor Uniunii sau a membrilor familiilor acestora, în special pentru motive de ordine publică sau de sănătate publică.
Noţiunea de ordine publică presupune în opinia Curţii , pe lângă tulburarea ordinii sociale pe care o reprezintă orice încălcare a legii, existenţa unei ameninţări reale, prezente şi suficient de grave la adresa unui interes fundamental al societăţii.
Dispoziţiile art.27 alin. 2 din Directiva 2004/38 prevăd că, pentru a fi justificate măsurile de ordine publică sau de siguranţă publică , trebuie să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză, neputând fi acceptate motivări care nu sunt legate de cazul respectiv sau care sunt legate de consideraţii de prevenţie generală.
Deci, această limitare trebuie să respecte principiul proporţionalităţii şi să se întemeieze pe conduita pârâtului , simpla returnare pe motiv de şedere ilegală pe teritoriul Belgiei, neputând constitui temei pentru acţiunea promovată.
În speţa dedusă judecăţii , tribunalul a apreciat corect că prin conduita manifestată de pârât acesta nu a reprezentat o ameninţare reală şi suficient de gravă la adresa statului din care a fost returnat, pentru a se dispune restrângerea exerciţiului dreptului la liberă circulaţie.
Faţă de cele ce preced, reţinându-se că tribunalul a făcut o corectă aplicare a normelor comunitare, corelând legislaţia naţională cu Directiva 2004/38 şi a pronunţat o sentinţă legală şi temeinică, urmează ca în baza art. 296 Cod pr. civilă a se respinge apelul ca nefondat.
3
