Prin restrângerea exercitării dreptului de liberă circulaţie, conform dispoziţiilor art.38 din Legea nr.248/2005, nu se încalcă dispoziţiile dreptului comunitar privind libera circulaţie şi şedere a cetăţenilor Uniunii, drept reglementat prin Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004, privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora , întrucât măsura restrângerii exercitării acestui drept se referă la propriul resortisant, cetăţean român şi nu la resortisanţii altor state membre ale UE cărora , într-adevăr, nu le poate fi limitat dreptul de a intra într-un alt stat membru decât în condiţiile de excepţie prevăzute de art.27 din Directivă.
Prin această directivă nu s-a înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetăţeni(resortisanţi), aspect ce se desprinde din cuprinsul articolului 3 potrivit căruia directiva „se aplică oricărui cetăţean al Uniunii care se deplasează sau îşi are reşedinţa într-un stat membru, altul decât cel al cărui resortisant este, precum şi membrilor familiei sale, conform definiţiei de la articolul 2 punctul 2, care îi însoţesc sau li se alătură”.
TRIBUNALUL BISTRIŢA-NĂSĂUD, SECŢIA CIVILĂ, SENTINŢA CIVILĂ nr.129/F /26.02.2007, Dosar nr. 120/112/2007.
Judecător, BR.
Prin cererea înregistrată sub numărul 120/112/2007 reclamanta DIRECŢIA GENERALĂ DE PAŞAPOARTE, cu sediul în Bucureşti, str. Nicolae Iorga, nr.29, sector 1 a chemat în judecată pe pârâtul T.I.T., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună faţă de acest pârât restrângerea exercitării dreptului de liberă circulaţie pentru o perioadă de cel mult 3 ani, în temeiul art.38 lit.”a” din Legea nr.248/2005, pe teritoriul staului A., stat membru al UE.
În motivarea cererii reclamanta arată că pârâtul a fost returnat din A.la data de 18.05.2006 deoarece nu a respectat termenul legal de şedere pe teritoriul acestei ţări, returnare efectuată în baza acordului de readmisie încheiat între România şi statul respectiv, astfel că se impune restrângerea dreptului de liberă circulaţie pe o perioadă de cel mult trei ani şi cum, în vederea aderării la Uniunea Europeană, ţara noastră trebuie să îşi probeze capacitatea de a stopa migraţia ilegală, se impune ca restrângerea dreptului de liberă circulaţie să se refere la toate ţările membre ale Uniunii Europene, aşa cum prevede art.52 din Legea nr.248/2005.
Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat personal în instanţă dar şi-a ales avocat, care l-a reprezentat şi care a solicitat oral, respingerea cererii ca neîntemeiată, invocând Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004, privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora, susţinând că după aderarea României la UE aceasta nu se mai poate restrângere dreptul de liberă circulaţie a cetăţenilor români, care au devenit cetăţeni ai UE.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine că cererea reclamantei este întemeiată pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare.
Pârâtul a fost returnat din Anglia, intrând în România la data de 18.05.2006 (f.4-5). Returnarea s-a efectuat de statul englez, ca urmare a faptului că pârâtul nu îndeplinea condiţiile de şedere pe teritoriul acestui stat(f.4-5), fiind îndeplinite cerinţele stipulate în Acordul dintre România şi A., privind readmisia persoanelor aflate în situaţie ilegală.
Cu privire la persoana, cetăţean român, care a fost returnată dintr-un alt stat(chiar dacă este membru al UE) în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat, potrivit art. 38 litera „a”din Legea nr.248/2005, se poate dispune restrângerea exercitării dreptului de liberă circulaţie în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani.
Măsura restrângerii exercitării dreptului de liberă circulaţie în străinătate reprezintă interdicţia temporară de a călători în anumite state, care se dispune de instanţa de judecată şi constituie o limitare a exercitării dreptului de liberă circulaţie în străinătate.
Apărările pârâtului nu sunt întemeiate deoarece, prin restrângerea exercitării dreptului de liberă circulaţie, conform dispoziţiilor art.38 din Legea nr.248/2005, nu se încalcă dispoziţiile dreptului comunitar privind libera circulaţie şi şedere a cetăţenilor Uniunii, drept reglementat prin Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 29 aprilie 2004, privind dreptul la liberă circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora , întrucât măsura restrângerii exercitării acestui drept se referă la propriul resortisant, cetăţean român şi nu la resortisanţii altor state membre ale UE cărora , într-adevăr, nu le poate fi limitat dreptul de a intra într-un alt stat membru decât în condiţiile de excepţie prevăzute de art.27 din Directivă.
Prin această directivă nu s-a înlăturat dreptul statelor membre de a stabili măsuri restrictive pentru proprii cetăţeni(resortisanţi), aspect ce se desprinde din cuprinsul articolului 3 potrivit căruia directiva „se aplică oricărui cetăţean al Uniunii care se deplasează sau îşi are reşedinţa într-un stat membru, altul decât cel al cărui resortisant este, precum şi membrilor familiei sale, conform definiţiei de la articolul 2 punctul 2, care îi însoţesc sau li se alătură”.
Având în vedere că pârâtul a fost returnat în baza unui acord de readmisie, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 38 litera „a” din Legea nr.248/2005 pentru a se dispune faţă de pârât restrângerea exercitării dreptului de liberă circulaţie în străinătate.
La stabilirea perioadei pentru care exercitarea dreptului fundamental la liberă circulaţie va fi limitat, sub forma restrângerii, tribunalul va avea în vedere faptul că această măsură trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi prin ea nu se poate aduce atingere însăşi existenţei dreptului.
În consecinţă, având în vedere faptul că pârâtul a intrat în mod nelegal pe teritoriul A, folosindu-se de un paşaport despre care avea cunoştinţă că este fals, declarând că este cetăţean danez că, după executarea pedepsei la care a fost condamnat pentru intrarea frauduloasă pe teritoriul A, nu a părăsit teritoriul acestei ţări ci a continuat să locuiască şi să lucreze nelegal în această ţară, aşa cum rezultă din propria declaraţie dată la intrarea în România(f.4), tribunalul apreciază că se impune restrângerea exercitării dreptului de liberă circulaţie în străinătate pe o perioadă 1 an, perioadă cuprinsă între data pronunţării sentinţei, dată la care măsura de restrângere este executorie( potrivit art.39 alin.6 din Legea nr.248/2005) şi data de 26 februarie 2008, aceasta constituind o limitare proporţională cu situaţia care a determinat-o.
