Minorul care a locuit cu părinţii săi se încadrează în prevederile art. 18 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2008 , având personal de suferit de pe urma participării tatălui la revolta din 15 noiembrie 1987 de la Braşov.
Prin sentinţa civilă nr. 951/CA/11.08.2010 pronunţată de Tribunalul Braşov – secţia comercială şi de contencios administrativ s-a admis acţiunea formulată de reclamanta B.R.S. în contradictoriu cu pârâta A.J.P.S.Bv. şi în consecinţă s-a anulat Hotărârea nr. 28/19.04.2010 emisă de pârâtă şi a fost obligată pârâta să emită hotărâre în sensul constatării calităţii reclamantei de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 şi a faptului că beneficiază de drepturile prevăzute în OUG nr.6/2008 pentru modificarea şi completarea Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989 nr. 341/2004.
Pentru a pronunţa această soluţie prima instanţă a reţinut următoarele:
La data de 01.02.2010 reclamanta B.R.S. a formulat cerere către pârâta A.J.P.S.Bv pentru a i se recunoaşte calitatea de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din Noiembrie 1987 şi pentru a beneficia de dispoziţiile OUG nr.6/2008.
Prin Hotărârea nr.28/19.04.2010 pârâta a respins cererea reclamantei, întrucât din actele depuse la dosar nu rezultă faptul că petentul a fost privat de libertate pentru efectuarea de cercetări şi astfel nu îndeplineşte cumulativ condiţiile prevăzute de art.19 alin.2 din OUG nr.6/2008.
În condiţiile art.22 din OUG nr.6/2008 reclamanta a contestat această hotărâre cu respectarea dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, motivând că a părinţilor săi li s-au recunoscut drepturile solicitate în baza aceleiaşi situaţii de fapt, respectiv pentru domiciliul obligatoriu avut în urma evenimentelor din 15.11.1987.
În drept, s-au avut în vedere dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 341/2004, modificată, care stabileşte că „prezentul capitol reglementează acordarea unor drepturi pentru:
a) persoanele care au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987;
b) soţul persoanei care a avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta lege;
c) urmaşii persoanelor care au decedat în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987”.
De asemenea, art.19 alin.1 şi 2 din OUG nr.6/2008 arată că „Constatarea calităţii de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 se face, la cererea persoanei interesate, de către direcţiile de muncă şi protecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pe baza avizului prealabil consultativ al Asociaţiei <<15 Noiembrie 1987>>.
(2) Dovada calităţii prevăzute la alin. (1) se face de către persoana interesată, cu înscrisuri oficiale eliberate de către organele competente, din care să rezulte privarea de libertate în locuri de deţinere, pentru efectuarea de cercetări, care a avut una dintre următoarele consecinţe:
a) stabilirea domiciliului obligatoriu;
b) strămutarea într-o altă localitate;
c) deportarea.”
Din interpretarea coroborată a acestor norme rezultă că drepturile prevăzute de acest act normativ special se acordă fie persoanelor care au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 prin privarea de libertate în locuri de deţinere, pentru efectuarea de cercetări, care a avut una dintre următoarele consecinţe: stabilirea domiciliului obligatoriu, strămutarea într-o altă localitate sau deportarea”, fie soţului persoanei care a avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, fie urmaşilor persoanelor care au decedat în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987.
Pârâta nu a analizat însă dacă reclamanta nu se încadrează în dispoziţiile art. 18 lit. a) sau b) din Legea nr. 341/2004, modificată, act care trebuie interpretat şi prin prisma art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pentru interzicerea discriminării, conform căruia „exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie”.
Cu privire la această problemă s-a reţinut că drepturile solicitate de reclamantă în temeiul Legii nr. 341/2004, modificată, sunt drepturi patrimoniale în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO, reclamanta având o “speranţă legitimă” să obţină recunoaşterea acestora.
În ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 14 din Convenţie, tribunalul a constatat că prin hotărârea pârâtei nr.28/19.04.2010 reclamanta a fost exclusă de la acordarea drepturilor solicitate, deşi aceasta s-a aflat într-o situaţie similară cu părinţii săi, existând prin urmare o diferenţă de tratament între reclamantă şi alte persoane aflate într-o situaţie similară cu a lor, astfel că instanţa consideră că art. 14 este aplicabil.
În mod constant, în jurisprudenţa CEDO s-a reţinut că, în sensul art. 14 din Convenţie, o distincţie este discriminatorie dacă “este lipsită de justificare obiectivă şi rezonabilă”, adică dacă nu urmăreşte un “scop legitim” sau dacă nu există un “raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit” (a se vedea, în special, Hotărârea Marckx împotriva Belgiei din 13 iunie 1979, seria A nr. 31, p. 16, & 33).
În cauză, s-a constatat că stabilirea unui tratament diferit între membrii aceleiaşi familii – părinţi şi copii cu acelaşi domiciliu, care au avut un autor comun căruia i s-a stabilit un domiciliu obligatoriu, respectiv excluderea copiilor de la acordarea drepturilor speciale, în condiţiile în care presiunile exercitate de regimul comunist asupra tatălui şi mamei lor au avut consecinţe negative asupra creşterii şi dezvoltării fizice şi psihice a acestora, este nu numai inechitabilă, dar şi discriminatorie, fiind contrară art. 14 din CEDO (în acest sens Cauza Beian împotriva României).
Prin urmare, constatând că reclamanta nu a făcut parte din structurile de represiune comuniste şi că în privinţa sa a fost emis avizul consultativ al Asociaţiei „15 Noiembrie 1987”, s-a constatat că în persoana sa sunt întrunite condiţiile art. 18 lit. a) din Legea nr. 341/2004, modificată, prin urmare acţiunea a fost admisă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta A.J.P.S.Bv. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în baza art. 304 pct. 9 din Cod procedură civilă .
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a arătat că a respins cererea reclamantei prin care aceasta a solicitat acordarea drepturilor conform art. 20 alin. 1 şi 2 coroborat cu art. 21 alin. 3 din Ordonanţa de Guvern nr. 6/2008 deoarece aceasta nu a probat cu înscrisuri oficiale că a avut de suferit de pe urma revoltei de la Braşov şi că în urma participării tatălui său la acele evenimente a fost supusă la presiuni din partea securităţii şi a miliţiei. Se citează dispoziţiile art. 19 şi 21 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2008. De asemenea consideră că în forma dată hotărârea nu poate fi pusă în executare.
Intimata reclamantă B.R.S. a depus la dosar întâmpinare solicitând respingerea recursului.
Analizând actele şi lucrările dosarelor, sentinţa atacată raportat la motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul este nefondat.
Din probele administrate rezultă că tatăl reclamantei R.P.B. a fost participant activ la mişcarea muncitorească din 15 noiembrie 1987 de la Braşov , acesta a fost privat de liberate pentru efectuarea de cercetări şi i s-a stabilit domiciliul obligatoriu în judeţul Braşov. Această stare de fapt este reţinută prin Hotărârea 77/12.06.2008 emisă chiar de recurentă. Aceasta se coroborează cu celelalte înscrisuri depuse la dosar : cereri, aviz, hotărâre judecătorească etc. Tatăl acesteia e beneficiarul dispoziţiilor art. 19 alin 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 6/2008 aspect dovedit cu acte oficiale şi corect avut în vedere şi de prima instanţă la pronunţarea hotărârii.
De asemenea din înscrisurile depuse la dosar (cele menţionate anterior) şi depoziţiile martorilor reiese că şi reclamanta, la data evenimentelor, a suferit ca urmare a presiunilor exercitate asupra tatălui său din partea securităţii şi a miliţiei. Toată familia a fost obligată să respecte restricţiile impuse. Copiii minori au domiciliul la părinţii lor.
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2008 a fost adoptată pentru recompensarea persoanelor care au avut de suferit ca urmare a evenimentelor din 15 noiembrie 1987 din următoarele considerente:” în condiţiile în care structurile opresive ale regimului comunist de atunci au arestat sute de persoane participante la aceste evenimente, iar multe dintre acestea au fost torturate, condamnate, deportate ori li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, iar unele au decedat în urma acestei revolte anticomuniste; ţinând cont de faptul că cei care au supravieţuit, membrii familiilor acestora şi urmaşii celor decedaţi se află într-o situaţie deosebit de grea, fiind bolnavi, şomeri ori având o stare materială precară; plecând de la imperativul acordării unor reparaţii morale şi materiale care să compenseze, măcar în parte, pierderile şi suferinţele acestor persoane şi reţinându-se faptul că drepturile acordate în prezent, prin actele normative în vigoare, sunt într-un cuantum extrem de redus ori aduc beneficii doar persoanelor care şi-au încheiat viaţa activă, ceea ce nu este valabil în cazul participanţilor la revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din 15 noiembrie 1987 ori al urmaşilor celor decedaţi, aspecte care, în fapt, golesc de conţinut aceste norme legale şi nu permit atingerea scopului profund moral şi umanitar avut în vedere de legiuitor”. Se impune deci pentru cinstirea unor persoane care şi-au riscat libertatea şi viaţa, într-o epocă în care foarte puţini ar fi făcut acest lucru, şi ar expune în continuare supravieţuitorii acelor evenimente la o viaţă de privaţiuni, datorate, în mare parte, măsurilor punitive adoptate de statul comunist în perioada anterioară anului 1989 acordarea anumitor drepturi.
Reclamanta se încadrează în prevederile art. 18 alin. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2008 , ea având personal de suferit de pe urma participării tatălui său la revolta din 15 noiembrie 1987 de la Braşov. Conform art. 18 „(1) Prezentul capitol reglementează acordarea unor drepturi pentru: a) persoanele care au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987; b) soţul persoanei care a avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987, dacă îndeplineşte condiţiile prevăzute de prezenta lege;”
Reclamanta a probat cu înscrisurile eliberate de organele competente că tatăl său e beneficiarul dispoziţiilor art. 19 alin 2 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 6/2008 şi că la data evenimentelor a fost şi ea supusă ( chiar dacă în mod indirect prin restricţiile impuse familiei) la presiuni din partea securităţii şi a miliţiei.
Potrivit art.19 „(1) Constatarea calităţii de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 se face, la cererea persoanei interesate, de către direcţiile de muncă şi protecţie socială judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pe baza avizului prealabil consultativ al Asociaţiei <<15 Noiembrie 1987>>”.
Instanţa a constatat calitatea reclamantei de persoană care a avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987. Obiectul acţiunii a fost analiza refuzului pârâtei de a recunoaşte această calitate reclamantei, refuz materializat prin hotărârea nr. 28/19.04.2010 emisă de A.J.P.S.Bv. Motivul refuzului a fost lipsa probelor, iar tribunalul a reţinut corect că există suficiente dovezi în sprijinul cererii reclamantei. Cu siguranţă restricţiile impuse părinţilor şi starea de nelinişte, teamă, frustrare a acestora îi afectează şi pe copii.
Faţă de situaţia de fapt reţinută revine recurentei pârâte obligaţia de stabilire a drepturilor cuvenite potrivit dispoziţiilor legale.
Pentru aceste considerente, apreciind că nici unul dintre motivele de recurs invocate nu este întemeiat, Curtea în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă raportat la art. 304 pct. 9 şi 304 ind. 1 Cod procedură civilă , a respins recursul declarat.
Văzând şi prevederile art. 274 Cod procedură civilă ( intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată în recurs).
Decizia nr. 927/R/15.10.2010 Dosar Nr. 5831/62/2010
4
