Deliberând asupra cauzei civile de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Prahova la data de 13.08.2009 reclamanta DIRECTIA GENERALA DE PASAPOARTE a chemat in judecata pe pârâtul O.G.A.pentru ca, prin hotarârea ce se va pronunta,pe teritoriul Belgiei, pentru o perioada de cel mult trei ani.
In motivarea cererii, reclamanta a învederat ca pârâtul a fost returnat din Belgia 15.05.2009 la data de 15.05.2009, in baza Acordului de readmisie încheiat intre România si tara mentionata, aprobat prin HG nr. 825/1995,
Reclamanta a mentionat faptul ca pârâtul a parasit România la data de 20.02.2006, iar la frontiera cu Austria a fost retinut pentru punerea în executare a unui mandat de arestare pentru infractiunea de furt comisa pe teritoriul Olandei, fiind astfel transferat în respectiva tara, dupa care a fost transferat în Belgia unde a ispasit o pedeapsa de patru luni închisoare , fiind apoi returnat.
De asemenea, reclamanta a mai precizat ca, în materia liberei circulatii a persoanelor cu cetatenie româna, atât legislatia interna, cât si cea comunitara stabilesc dreptul la libera circulatie, exceptiile fiind stabilite prin Legea nr.248/2005, art.38 si art.39, cât si prin art.27 din Directiva 2004/38/CE.
In dovedirea actiunii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Pârâtul, desi legal citat, nu a formulat întâmpinare, dar nici nu s-a prezentat in fata instantei la termenul de judecata, fara a solicita încuviintarea vreunui mijloc de proba.
In cauza, s-a procedat la administrarea probei cu înscrisuri.
Analizând materialul probator existent la dosar, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:
Pârâtul O.G.A.a fost returnat la data de 15.05.2009 din Belgia, in baza Acordului de readmisie încheiat între România si statul indicat, aprobat prin HG nr. 825/1995,
Pârâtul a parasit România la data de 20.02.2006, iar la frontiera cu Austria a fost retinut pentru punerea în executare a unui mandat de arestare pentru infractiunea de furt comisa pe teritoriul Olandei, fiind astfel transferat în respectiva tara.
Ulterior, pârâtul a fost transferat în Belgia unde a ispasit o pedeapsa de patru luni închisoare, fiind apoi returnat în tara de origine.
Starea de fapt expusa rezulta, în mod indubitabil, din probele administrate in cauza, declaratia data de parat in fata organelor politiei de frontiera (fila 6) coroborându-se cu talonul întocmit de catre aceste organe (filele 4-5).
Dreptul la libera circulatie al cetatenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat, conform art. 25 din Constitutia României, art. 18 din Tratatul CEE si art. 4 din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European si a Consiliului Europei din 29 aprilie 2004.
Exceptiile de la regula liberei circulatii a cetatenilor români pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene se regasesc atât în cuprinsul legii interne, respectiv art. 38 si art.39 din Legea nr. 248/2005, cât si în art. 27 din Directiva 2004/38/CE.
Totodata, art. 13 din Tratatul CE prevede ca “orice cetatean al UE are dreptul de a circula liber pe teritoriul statelor membre”. Prin exceptie, în cuprinsul art. 27 din Directiva s-a statuat ca “statele membre pot restrânge libertatea de circulatie si sedere a cetatenilor Uniunii si a membrilor lor de familie, indiferent de cetatenie, pentru motive de ordine publica, siguranta publica sau sanatate publica – motive care nu pot fi invocate în scopuri economice.
Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene, în Hotarârea din 10 iulie 2008 data cauza Jipa, C-33/07, s-a pronuntat în sensul ca articolul 18 CE si articolul 27 din Directiva 2004/38 nu se opun unei reglementari nationale care permite restrângerea dreptului unui resortisant al unui stat membru de a se deplasa pe teritoriul unui alt stat membru, în special pentru motivul ca a fost returnat anterior din acest stat pentru ca se afla acolo în situatie de “sedere ilegala”, cu conditia ca, pe de o parte, conduita acestui resortisant sa reprezinte o amenintare reala, prezenta si suficient de grava la adresa unui interes fundamental al societatii si, pe de alta parte, masura restrictiva avuta în vedere sa fie apta sa garanteze realizarea obiectivului pe care îl urmareste si sa nu depaseasca cadrul a ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.
Astfel cum statueaza art.3 alin.1 din Legea nr.248/2005 privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate, limitarea exercitarii dreptului la libera circulatie a cetatenilor romani in strainatate se poate face numai temporar in cazurile si in conditiile prevazute de lege si consta in restrângerea exercitarii acestui drept.
Practic, notiunea de restrângere a exercitarii dreptului la libera circulatie in strainatate este definita prin prevederile art.3 alin.3 din Legea nr.248/2005 ca reprezentând o interdictie temporara de a calatori in anumite state, dispusa de autoritatile competente romane in conditiile impuse de acest normativ.
Or, în cauza, conduita personala a pârâtului a fost de natura sa reprezinte o amenintare reala si suficient de serioasa la adresa unui interes fundamental al societatii belgiene, în conditiile în care a comis o infractiune pe teritoriul acestui stat, iar, în plus, problema controlului migratiei din România spre statele europene prezinta interes atât pe plan intern, dar si pe plan extern.
De aceea, potrivit mijloacelor de proba analizate mai sus, instanta apreciaza ca sunt întrunite conditiile legale enuntate, astfel încât actiunea reclamantei are caracter întemeiat, urmând ca, in baza art.38 lit.a cu aplicarea art.39 coroborate cu art.3 alin.1 si 3 si art.52 din Legea nr.248/2005, sa se dispuna admiterea acesteia, cu consecinta restrângerii dreptului la libera circulatie al pârâtului pe teritoriul Belgiei.
Sub aspectul duratei, potrivit art.38 lit.a din lege, restrângerea exercitarii dreptului la libera circulatie în strainatate a cetatenilor romani poate fi dispusa pe o perioada de cel mult trei ani, numai in conditiile legii si cu privire la persoana care a fost returnata in baza unui acord de readmisie încheiat intre România si acel stat.
Cu toate acestea, trebuie mentionat ca aceasta interdictie nu poate fi stabilita începând cu data învestirii instantei pentru ca s-ar încalca, în mod flagrant, principiul neretroactivitatii prin aceea ca s-ar recunoscut efecte juridice unei masuri înainte de adoptarea sa pe cale jurisdictionala.
Astfel, în intervalul cuprins între data formularii cererii de chemare în judecata si cea a pronuntarii hotarârii, pârâtul nu a fost supus vreunei restrictii în ce priveste libera sa circulatie, pentru a se putea considera ca masura a devenit efectiva din momentul în care a fost solicitata.
Întrucât masura are caracter judiciar (se dispune de catre instanta, conform art. 39 din Legea nr. 248/2005, pe baza probelor administrate), momentul de la care devine eficienta este acela al pronuntarii hotarârii definitive, care este în strânsa legatura cu momentul executorialitatii acesteia conform art. 376 C. proc. Civ, în absenta unei dispozitii legale contrare care sa lege acest moment, prin posibilitatea instituirii unei masuri provizorii, de exemplu, pentru parcursul desfasurarii judecatii, de o alta data (cum ar fi aceea a învestirii instantei).
Ca atare, tribunalul va institui masura indicata pe o perioada de un an si sase luni, începând cu data ramânerii definitive a prezentei hotarâri.
In temeiul art.274 Cod procedura civila, cum partea care pierde procesul poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata numai la cererea partii adverse , instanta va lua act ca nu s-au solicitat asemenea cheltuieli.
