Nemotivarea hotărârii.
C. proc. pen. – art. 3859 al.1 pct.9
– art. 38515 alin.1 pct.2 lit. C
Hotărârea este supusă casării, în temeiul art. 3859 al.1 pct.9 c.proc.penală, când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, când cuprinde simpla afirmare a unei concluzii, fără indicarea datelor concrete folosite ca premise, sau cuprinde numai o referire la actele cauzei în general.
Decizia penală nr.27, din 13.01. 2010
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmboviţa sub nr. 1087/120/2009, condamnatul M.S. a solicitat, potrivit disp. art. 36 c.pen., contopirea pedepselor cu închisoarea la care a fost condamnat prin următoarele sentinţe penale: nr. 611/2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 1895/2005, 876/2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. 3270/2003, 331/2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. 6398/2005, 926/2005 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, în dosarul nr. 6745/2004 şi 3933/2005 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul nr. 5069/2005.
A mai precizat condamnatul că pedepsele aplicate prin hotărârile sus menţionate sunt concurente, motiv pentru care a solicitat contopirea acestora şi deducerea perioadelor executate anterior.
Prin sentinţă penală nr.425 din data de 14.09.2009, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, s-a admis cererea formulată de petentul – condamnat M.S., şi în consecinţă:
S-a dispus contopirea pedepselor aplicate petentului-condamnat pentru următoarele sentinţe penale:
– sentinţa penală nr. 611/F/11.05.2005 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia I Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 5588/4.10.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi prin care a fost condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare;
– sentinţa penală nr. 876/25.06.2004 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3246/24.05.2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost condamnat la 3 ani închisoare;
– sentinţa penală nr. 3933/5.12.2005 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 478/18.05.2006 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, prin care a fost condamnat la 5 ani închisoare;
– sentinţa penală nr. 926 din 21.03.2005 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, rămasă definitivă la 12.09.2005 prin neapelare, prin care a fost condamnat la 2 ani închisoare;
– sentinţa penală nr. 331/23.03.2006 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a-II-a Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2710/21.05.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost condamnat la 3 ani închisoare, urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
S-a dedus din pedeapsa rezultantă perioadele executate, după cum urmează:
– perioada de la 26.06.2003 – 26.07.2003 şi de la 9.03.2005;
– perioada reţinerii de 24 ore din 11.01.2003;
– perioada reţinerii din 24.02.2005;
– perioada 11.08.2004 la 21.10.2004.
Prin aceeaşi sentinţă s-a dispus anularea vechilor mandate emise pe numele condamnatului şi emiterea unui nou mandat de executare al pedepsei rezultante, de 7 ani închisoare.
Pentru a pronunţa această sentinţă penală instanţa de fond a reţinut că:
Din examinarea sentinţelor penale depuse la dosar, rezultă cu certitudine că inculpatul a fost condamnat definitiv pentru mai multe infracţiuni concurente, fapte penale ce au fost comise în perioada anilor 2003 – 2005 şi faţă de care sunt incidente în cauză disp. art. 36 c.pen.
Potrivit articolului de lege sus arătat, dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracţiune concurentă se aplică disp. art. 34 şi 35 c.p. referitoare la pedeapsa ce se aplică acestuia în caz de concurs de infracţiuni.
În speţa dedusă judecăţii susţinerile condamnatului în sensul că pedepsele ce i-au fost aplicate sunt concurente, sunt întemeiate, motiv pentru care instanţa a admis cererea şi a dispus contopirea acestor pedepse.
Din sentinţele penale arătate în cuprinsul cererii introductive şi depuse la dosarul cauzei, a rezultat că petentul-condamnat a suferit pedepse de 7 ani închisoare, 3 ani închisoare, 5 ani închisoare, 2 ani închisoare şi 3 ani închisoare, toate acestea fiind concurente, în cauză făcându-se contopirea lor în pedeapsa rezultantă cea mai grea, anume pedeapsa închisorii de 7 ani închisoare.
Din pedeapsa rezultantă instanţa a dedus perioadele deja executate, aşa cum rezultă din considerentele hotărârilor penale de condamnare şi a dispus anularea vechilor mandate de executare a pedepselor cu închisoarea şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii de 7 ani închisoare.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele scrise de recurs şi susţinute oral în faţa instanţei de recurs, s-a arătat că în mod greşit instanţa de judecată a procedat la contopirea pedepselor înainte de a le descontopi şi repune în individualitatea lor cele două pedepse de câte 3 ani închisoare aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 al.2 lit.b şi c c.pen., de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia penală nr. 3246/24.05.2005, hotărâre ce a modificat sentinţa penală nr. 876/25.06.2004 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală.
Soluţia este criticabilă şi cu privire la contopirea pedepselor de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 611/F/11.05.2005 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, de 5 ani închisoare aplicată prin decizia penală nr. 478/18.05.2006, a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală prin care a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 3933/05.12.2005 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 331/23.03.2006 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a –II-a Penală, pedepse rezultate în urma cumulului dintre pedepsele aplicate în cauzele respective ca urmare a săvârşirii infracţiunilor cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 116/29.01.2004, a Tribunalului Bucureşti, ca urmare a revocării suspendării condiţionate.
Soluţia este criticabilă şi cu privire la contopirea pedepselor de 7 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 611/F/11.05.2005 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală, de 5 ani închisoare aplicată prin decizia penală nr. 478/18.05.2006, a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală prin care a desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 3933/05.12.2005 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 331/23.03.2006 a Tribunalului Bucureşti – Secţia a –II-a Penală, pedepse rezultate în urma cumulului dintre pedepsele aplicate în cauzele respective ca urmare a săvârşirii infracţiunilor cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 116/29.01.2004, a Tribunalului Bucureşti, ca urmare a revocării suspendării condiţionate.
Se apreciază că pedepsele contopite, astfel cum au fost majorate ca urmare a cumulului, nu pot fi considerate ca repuse în individualitatea lor, dar nici concurente în măsura în care pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 116/2004 nu este concurentă cu celelalte pedepse.
În mod asemănător a procedat instanţa de fond şi atunci când a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 116/29.01.2004 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I-a Penală, a cărei suspendare condiţionată a fost anulată, prin sentinţa penală nr. 926/21.03.2005 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, cu celelalte pedepse, deoarece această pedeapsa nu este concurentă cu celelalte pedepse.
Curtea, examinând hotărârea atacată, în raport de actele şi lucrările dosarului dar şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform disp.art. 385/6 al.3. c.proc.pen., constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse:
Hotărârea este supusă casării în temeiul art. 385/9 al.1 pct.9 c.proc.pen., întrucât ea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia.
Motivarea soluţiei pronunţate de instanţa de judecată constituie o îndatorire care înlătură orice aspect discreţionar în realizarea justiţiei, dând părţilor din proces posibilitatea să-şi formeze convingerea cu privire la legalitatea şi temeinicia soluţiei adoptate, iar instanţelor de recurs elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc.
În practică s-a decis că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, fiind incident cazul de casare prevăzut în art. 385/9 alin.1 pct.9 c.pr.penală, dacă hotărârea cuprinde simpla afirmare a unei concluzii, fără indicarea datelor concrete folosite ca premise, sau cuprinde numai o referire la actele cauzei în general (dec. nr. 656/4.02.2004 a Î.C.C.J.).
Totodată, motivarea hotărârilor de către instanţele naţionale constituie o obligaţie impusă acestora prin prevederile art. 6 şi 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Potrivit jurisprudenţei C.E.D.O., deşi obligaţia instanţelor naţionale de a motiva hotărârile pronunţate nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument, noţiunea de proces echitabil presupune că instanţa naţională care nu a motivat decât pe scurt hotărârea pronunţată, încorporând motivarea instanţei inferioare, a examinat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu s-a limitat la a relua pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (cauza Boldea c. României, hotărâre din 15.02.2007).
În speţă, Curtea constată că instanţa de fond, în motivarea hotărârii, deşi a avut ataşate toate înscrisurile necesare (copii sentinţe şi mandate), s-a limitat la afirmarea unei simple concluzii, respectiv că susţinerile condamnatului sunt întemeiate, fără indicarea datelor concrete folosite ca premise sau numai cu o referire la actele cauzei în general.
Or, operaţia de contopire a unor pedepse pronunţate prin hotărâri definitive, pentru infracţiuni concurente judecate separat, presupune, în mod obligatoriu, o analiza temeinică a fiecărei hotărâri pentru a se observa datele la care au fost comise infracţiunile şi datele la care hotărârile de condamnare au rămas definitive, pentru a se putea stabili dacă sunt incidente regulile concursului de infracţiuni.
Apoi, toate pedepsele concurente ce urmează a fi contopite trebuie repuse în individualitatea lor, respectiv instanţa nu ar putea să contopească în pedeapsa rezultantă numai anumite pedepse pronunţate pentru infracţiuni concurente descoperite şi judecate ulterior ci, se impune desfacerea contopirii anterioare şi contopirea tuturor pedepselor pronunţate pentru infracţiuni concurente.
Totodată, contopirea priveşte numai pedepse executabile, nu şi pedepse a căror executare s-a stins prin efectul graţierii.
Curtea observă că aceste reguli nu numai că nu au fost aplicate, dar hotărârea a fost pronunţată de prima instanţă cu încălcarea lor.
Astfel, în mod greşit instanţa de fond a procedat la contopirea pedepselor înainte de a descontopi, de a repune în individualitatea lor cele două pedepse de câte 3 ani închisoare aplicate pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 al.2 lit.b şi c c.p., de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia penală nr. 3246/24.05.2005, hotărâre ce a modificat sentinţa penală nr. 876/25.06.2004 a Tribunalului Bucureşti, Secţia I Penală, în sensul înlăturării încadrării juridice şi a majorării pedepselor de la câte 1 an şi 6 luni închisoare la câte 3 ani închisoare.
Nu s-a analizat dacă pedepsele contopite, astfel cum au fost majorate, sunt concurente cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 116/2004.
În mod asemănător a procedat instanţa de fond şi atunci când a contopit pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 116/29.01.2004 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I-a Penală, a cărei suspendare condiţionată a fost anulată, prin sentinţa penală nr. 926/21.03.2005 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, cu celelalte pedepse, deoarece această pedeapsa nu este concurentă cu celelalte pedepse.
Faţă de aceste considerente, constatând că hotărârea primei instanţe nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia, că este deficitară şi că nu conţine elementele necesare pentru exercitarea controlului judecătoresc, Curtea, în baza art. 38515 alin.1 pct.2 lit. c cod procedură penală, a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa împotriva sentinţei penale nr. 425 din 14.09.2009, a Tribunalului Dâmboviţa, a casat hotărârea şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, pentru a examina în mod real aspectele esenţiale ale cauzei şi a pronunţa o soluţie legală şi temeinică.
