9.PEDEAPSA ACCESORIE A INTERZICERII UNOR DREPTURI NECONCORDANŢA ÎNTRE DISPOZIŢIILE ART. 71 COD PENAL ŞI CONVENŢIA PENTRU APĂRAREA DREPTURILOR OMULUI ŞI A LIBERTĂŢILOR FUNDAMENTALE
Prin sentinţa penală nr. 3343/21.12.2006, Judecătoria Bacău, a dispus condamnarea inculpaţilor P.I.M. şi S.T., la câte o pedeapsă rezultantă de câte 5(cinci) şi respectiv 3(trei) ani închisoare, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat.
În temeiul art. 350 C. pr. pen., s-a dispus menţinerea stării de arest a celor doi inculpaţi.
S-au interzis inculpaţilor exerciţiul drepturilor prev. de art.64 lit.a şi b Cod penal în condiţiile şi pe durata prev. de art. 71 alin.2 Cod penal.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că în perioada mai – iunie 2005, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, au comis mai multe acte materiale de furt din apartamente situate pe raza Mun. Bacău, prejudiciind astfel un număr de cinci părţi vătămate.
Prin decizia penală nr.73/06.02.2007, Tribunalul Bacău a respins ca nefondate apelurile formulate de inculpaţii P.I.M. şi S.T., care au solicitat reducerea pedepselor aplicate de către prima instanţă, apeciindu-le mult prea mari în raport cu gradul de pericol social al faptelor comise .
Instanţa de apel a respins ambele apeluri, motivând ca pedepsele aplicate inculpaţilor au fost corect individualizate atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, instanţa de fond făcând o corectă aplicare a criteriilor generale înscrise în art. 72 Cod penal.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpaţii P.I.M. şi S.T., reiterând criticile din apel.
Verificând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, prin prisma cazurilor de casare invocate , precum şi a celor care se iau în considerare din oficiu , Curtea constată că recursurile sunt fondate , dar pentru alte motive decât cele invocate.
Cu privire la reducerea pedepselor principale, Curtea constată că acestea au fost corect individualizate, fiind respectate criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal, pedepsele fiind de natură să-şi atingă scopul prev. de art. 52 Cod penal.
Susţinerea inculpatului S. T., că în cauză s-ar impune reducerea pedepsei întrucât a participat doar la comiterea unei singure fapte, nu poate fi primită deoarece modalitatea în care a fost concepută şi săvârşită fapta, denotă un grad sporit de pericol a inculpatului, iar o redozare a pedepsei nu se justifică.
Referitor la susţinerea inculpatului P.I.M. cum că în speţă trebuiau reţinute prev. art. 74 lit. c Cod penal şi acordarea eficienţei acesteia în conformitate cu dispoziţiile art. 76 Cod penal,deoarece a recunoscut faptele comise, nu poate fi reţinută deoarece pe de o parte acest atribut este lăsat la apecierea instanţei, iar pe de altă parte faptele comise prezintă un grad ridicat de pericol social raportat atât la modalitatea de comitere cât şi a urmărilor produse.Reducerea pedepsei nu se impune nici datorită faptului că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, fiind anterior condamnat la mai multe pedepse cu suspendare sub supraveghere pentru acelaşi gen de fapte, aspect ce conduce la concluzia că sancţiunile aplicate şi modalitatea de executare au fost lipsite de eficienţă.
În schimb, atât instanţa de fond cât şi cea de apel au făcut o greşită individualizare judiciară a pedepsei accesorii, interzicând inculpaţilor dreptul de a vota, prev de art. 64 alin. 1 lit.a prima teză, fiind astfel incident cazul de casare prev. de art. 385/9 alin.l pct. 14 Cod procedură penală.
Deşi în art.71 Cod penal, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 278/2006, se prevede că drepturile prev. de art. 64 alin.l lit.a)- c) Cod penal se interzic de drept în cazul condamnării la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau la pedeapsa închisorii, este de observat că potrivit art. 11 alin. 2şi art. 20 alin.2 din Constituţie, tratatale ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern şi au prioritate atunci când privesc drepturile omului şi sunt mai favorabile decât legile interne. Or, interdicţia absolută de a vota impusă deţinuţilor, contravine art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 30 martie 2004, privind cauza Hrist contra Marea Britanie. S-a motivat că indiferent de durata pedepsei şi de natura infracţiunii care a atras-o, nu se justifică excluderea persoanei condamnate din câmpul persoanelor cu drept de vot, neexistând nici o legătură între interdicţia votului şi scopul pedepsei, acela de a preveni săvârşirea de noi infracţiuni şi de a asigura reinserţia sociasă a infractorilor.
În consecinţă, inculpaţilor trebuia să li se interzică numai drepturile prevăzite de art. 64 alin.l lit. a a doua teză şi lit. b Cod penal.
Decizia penală nr.240/22 martie 2007
