2. Pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi. Conditii de aplicare. Pedeapsa principala de cel putin 2 ani închisoare.
Aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi nu poate fi facuta decât daca pedeapsa principala stabilita de instanta este de minimum 2 ani închisoare, conditie obligatorie indiferent daca legea prevede sau nu aplicarea obligatorie a acestei pedepse.
Decizia penala nr.171/R/27.03.2008
(dosar nr.8370/296/2003)
Prin sentinta penala nr. 2413/28.11.2006, Judecatoria Satu Mare, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedura penala raportat la art. 10 lit. b Cod procedura penala, l-a achitat pe inculpatul S. V., trimis în judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Satu Mare din dosar nr. 1539/P/2003 pentru savârsirea infractiunii de evaziune fiscala, prev. si ped. de art. 11 lit. b si c din Legea 87/1994 republicata, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal si a art. 13 Cod penal.
În baza art. 346 alin. 4 Cod procedura penala a fost lasata nesolutionata latura civila a cauzei.
În baza art. 189, 190 Cod procedura penala inculpatul a fost obligat sa achite expertului ec. T. I. suma de 1250 lei RON, ce reprezinta diferenta onorar expertiza.
În baza art. 192 pct. 3 alin. 3 Cod procedura penala cheltuielile judiciare avansate de stat au ramas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, instanta de fond a retinut ca din raportul de expertiza efectuat în cauza de catre expert T. I., rezulta faptul ca în anul 2002 SC G. SRL, societate a carei administrator a fost inculpatul nu a beneficiat în anul 2002 de nici o restituire de TVA desi în acel an soldul contului era active, deci cu drept de recuperare din partea firmei asa cum rezulta în declaratiile lunare depuse la finante si din balantele lunare de contabilitate.
Pâna la data de 31 iulie 2002 soldul contului de TVA de recuperat din balantele lunare corespundeau cu cele din declaratiile lunare, însa din 31 august 2002 fata de suma de recuperat de 324.448.062 lei cât apare în declaratie în balanta contabila pe luna august, soldul este de 264.105.178 lei, cu 60.342.894 lei mai mic. Aceasta diferenta este determinata de înscrierea în declaratie a unei sume de TVA de rambursat de 173.380.087 lei fata de 113.037.202 cât s-a înscris în balanta lunara.
În raportul de expertiza contabila se mai arata ca suma de 101.321.305 lei TVA desi nu a fost înregistrata la finele lunii august si nu a fost dedus din soldul contului, însa valoarea este mai mica decât suma de recuperat si nu se poate retine ca s-a creat un prejudiciu.
În cursul anului 2002 s-a întocmit un ordin de compensare initiat de SC M. P. S. SRL, destinatar fiind SC G. SRL, pentru compensarea c/v facturii nr. 6315006/21.11.2002 prin care se compensa reciproc suma de 89.780.930 kg, reprezentând sârma rulata trefilata si între S.C. M. P. S. SRL si S.C. G. SRL, în luna noiembrie 2002 s-a încheiat un ordin de compensare prin care s-a compensat valoric o factura în suma de 89.780.930 lei.
Între SC G. SRL, SC E. T. D. si SC I. nu s-a realizat nici o compensare.
În luna august 2002 între SC M. T. SRL si SC G. SRL s-a facturat si s-a refacturat cantitatea de 40.350 kg otel beton. Aferent valorii din factura emisa de SC G. SRL de 433.762.500 lei era un TVA de plata de 82.414.875 lei din care s-a luat în calcul TVA-ul neînregistrat de 101.321.305 lei si stabilit de organul Garzii Financiare S. M., acest TVA de altfel era anulat de TVA-ul de recuperat si, refacturat la data de 23.08.2002 de catre SC M. T. SRL. Expertul a învederat instantei prin raportul de expertiza înaintat ca apreciaza ca operatiunile mai sus descrise nu au avut nici un efect negativ asupra obligatiilor bugetare ale societatii SC G. SRL. Expertul mai concluzioneaza ca prejudiciul cauzat statului de SC G. SRL este de 8.374.205 lei ( 837,4 lei RON).
Prima instanta a constatat pe baza concluziilor expertizei contabile efectuate în cauza ca nu se poate retine în sarcina inculpatului savârsirea infractiunii de evaziune fiscala retinând si ca constituirea de parte civila este eronata, cu atât mai mult cu cât ambele expertize efectuate în cauza respectiv si cea din faza de cercetare penala, au aratat ca prejudicial creat de societatea SC G. SRL, este de 8.374.205 lei (837,4 lei RON), apreciindu-se ca operatiunile efectuate de SC G. SRL nu au avut un efect negativ asupra obligatiilor bugetare ale societatii, fapt confirmat de altfel de ambele expertize.
De asemenea, actele de compensare emise între SC G. SRL si societatile mai sus aratate, au avut la baza facturi emise între societati partenere cu datorii reciproce si nu pot tine loc de facturi în relatiile comerciale dintre societati comerciale si ordinele de compensare amintite în raportul de expertiza au fost corect întocmite si s-au referit la datorii reciproce, astfel ca instanta de fond a apreciat ca inculpatul nu a avut intentia de a se sustrage de la plata obligatiilor fiscale.
Totodata s-a retinut ca totusi inculpatul a creat un prejudiciu de 8.374.025 lei bugetului de stat, dar nu prin savârsirea infractiunii de evaziune fiscala, ci fapta inculpatului ar constitui contraventie si putea fi sanctionata pecuniar cu amenda.
Pentru considerentele mai sus aratate instanta de fond, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedura penala, raportat la art. 10 lit. b Cod procedura penala a dispus achitarea inculpatului S. V. trimis în judecata pentru savârsirea de evaziune fiscala.
Raportat la modul de solutionare a laturii penale instanta de fond a facut aplicarea dispozitiile art. 346 alin. 4 Cod procedura penala si a lasat nesolutionata latura civila a cauzei.
Retinând ca inculpatul nu a achitat în întregime contravaloarea expertizei contabile încuviintata de instanta la cererea lui, în baza art. 189, 190 Cod procedura penala a obligat inculpatul sa achite expertului suma de 1.250 lei RON, suma ce reprezinta diferenta onorar expertiza.
Prin decizia penala nr. 242/A din 22 noiembrie 2007, Tribunalul Satu-Mare a admis apelurile declarate în cauza de Agentia Nationala de Administrare Fiscala pentru Statul Român prin Directia Generala a Finantelor Publice si de Parchetul de pe lânga Judecatoria Satu Mare împotriva Sentintei penale nr. 2413/28.11.2006 pronuntata de Judecatoria Satu Mare în ce îl priveste pe inculpatul S. V. pe care o desfiinteaza în întregime si rejudecând, în baza art. 13 din Legea nr. 87/1994 devenit art. 11 alin l lit. b, c din Legea nr. 161/2003 devenit art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplicare art. 37 lit. b Cod penal si art. 13 Cod penal condamna pe inculpatul S. V. pentru savârsirea infractiunii de evaziune fiscala la pedeapsa de 6 luni închisoare si interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a Il-a, lit. b, lit. c, pe durata de 2 ani prev. de art. 65 Cod penal.
În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a Il-a, lit. b Cod penal.
În baza art. 14, art. 346 Cod procedura penala si art. 998 Cod civil a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabila civilmente S.C. G. S.R.L. sa plateasca partii civile A.N.A.F. Bucuresti suma de 837,40 lei din care 799,90 lei reprezentând impozit pe venit stabilit suplimentar si 37,50 lei reprezentând penalitati de întârziere. S-a dispus totodata obligarea inculpatului recurent la plata cheltuielilor judiciare.
Pentru a pronunta aceasta decizie, tribunalul a retinut ca, desi instanta de fond, desi a retinut corect starea de fapt, a facut o aplicare gresita a legii, întrucât considerentele hotarârii nu coincid cu dispozitivul acesteia.
Astfel, s-a retinut de instanta de fond ca inculpatul S. V. nu a savârsit infractiunea de evaziune fiscala, ca, constituirea de parte civila este eronata, ca prejudiciul cauzat de SC G. SRL este de 8.374.205 lei vechi (837,4 RON), ca operatiunile efectuate de SC G. SRL nu au avut un efect negativ asupra obligatiilor bugetare ale societatii, fapt confirmat de ambele expertize.
S-a mai retinut de instanta de fond ca pentru prejudiciul cauzat de 8.374.025 lei bugetului de stat – de catre inculpat – dar nu prin savârsirea infractiunii de evaziune fiscala, el raspunde doar contraventional si putea fi sanctionat cu amenda.
Instanta de fond nu a analizat de fapt consecintele juridice ale faptei inculpatului de a nu înregistra în contabilitate cele doua facturi emise de SC G. SRL – respectiv factura SM ACA 3946263 din 15.08.2002 catre SC T. SRL pentru marfuri de 516.177.375 lei si factura 4736448/30.08.2002 în valoare de 118.413.959 lei catre SC I., dar se retine ca între SC G. SRL si SC E. T. D. si SC I. nu s-a facut nici o compensare.
Cele doua facturi au fost înregistrate în contabilitatea SC G. SRL dupa data de 01.11.2002, data controlului Garzii Financiare, administratorul încalcând astfel dispozitiile art. 13 din Legea 87/1994 – devenit art. 11 alin. 1 lit. b, c din Legea 161/2003, devenit art. 9 lit. b din Legea 241/2005, iar încadrarea corecta a faptei este de evaziune fiscala.
Aceasta fapta din art. 13 din Legea 87/1994 – legea mai favorabila, în forma initiala se pedepsea cu închisoare de la 6 luni la 5 ani închisoare, corespondenta în modificarile din Legea 161/2003 si Legea 241/2005 limita de pedeapsa este de la 2 ani la 7 ani închisoare.
Astfel fiind, tribunalul a retinut vinovatia inculpatului pentru savârsirea faptei de evaziune fiscala, prev. de art. 13 din Legea 87/1994 devenit art. 11 alin. 1 lit. b, c din Legea 161/2003, devenit art. 9 lit. b din Legea 241/2005, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal si art. 13 Cod penal, a dispus condamnarea acestuia,
În ce priveste prejudiciul creat, tribunalul a stabilit ca acesta este în suma de 837,40 lei compus din 799,90 lei impozit pe venit stabilit suplimentar si 37,50 lei majorari de întârziere.
S-a apreciat ca nu se poate retine ca prejudiciu suma de 101.321.305 lei vechi TVA stabilit suplimentar de organul de control, întrucât SC G. SRL nu a solicitat organelor fiscale restituire de TVA si nu a compensat TVA de plata cu TVA de recuperat care sa includa fara temei legal suma de 101.321.304 lei, nici A.N.A.F. nu se poate constitui parte civila pentru recuperarea acestei sume.
La finele lunii august 2002 potrivit balantei de verificare TVA de recuperat, firma avea de recuperat TVA în valoare de 264.105.178 lei care influentata cu TVA colectata stabilita de organul de control, respectiv 401.321.305 lei se diminueaza la 162.783.873 lei TVA de recuperat si prin urmare nu genereaza obligatii de plata în materie de TVA la SC G. SRL.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând în principal, casarea deciziei recurate si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de apel, iar în subsidiar casarea deciziei atacate si mentinerea, ca temeinica si legala, a sentintei instantei de fond, prin care s-a dispus achitarea inculpatului.
În motivarea recursului, cu privire la cererea principala, s-a invocat faptul ca instanta de apel a dispus condamnarea inculpatului pentru comiterea unei alte infractiuni decât cea pentru care a fost trimis în judecata inculpatul, fara însa a pune în discutia partilor schimbarea încadrarii juridice a faptei.
Cu privire la cererea subsidiara s-a invocat, pe lânga o neconcordanta între dispozitivul deciziei si considerentele acesteia si faptul ca în mod temeinic si legal prima instanta a dispus achitarea inculpatului, câta vreme actele contabile au fost înregistrate în contabilitatea firmei, chiar daca cu întârziere si ca, potrivit dispozitiilor legale în vigoare la data presupusei comiteri a faptei, precum si a raportului de expertiza, fapta constituie contraventie si nicidecum infractiune.
Examinând decizia prin prisma recursului declarat, cât si din oficiu, potrivit dispozitiilor art. 385/6 si art. 385/14 Cod procedura penala, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevazute de art. 385/9 Cod procedura penala, curtea a constatat ca aceasta este temeinica, dar nelegala, însa sub un alt aspect decât cele invocate de inculpatul recurent, considerent pentru care a admis recursul declarat de inculpat, a casat si modificat decizia instantei de apel în sensul ca a înlaturat pedeapsa complementara 2 ani privind interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b, c Cod penal, combinat cu art. 65 Cod penal, mentinând restul dispozitiunilor hotarârilor recurate.
În ceea ce priveste motivele invocate de inculpat, curtea a retinut ca în cauza nu se poate vorbi de o schimbare a încadrarii juridice a faptei.
Este adevarat ca în dispozitivul deciziei instanta face referire la modificarile legislative ale textului de lege pentru care inculpatul recurent a fost trimis în judecata si precizeaza ca dispune condamnarea inculpatului în baza art. 13 din Legea nr. 87/1994, devenit art. 11 alin. I lit. b,c din Legea nr. 161/2003, devenit art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005, dar în considerentele acesteia, se face referire la faptul ca este vorba despre aceeasi fapta, precum si la faptul ca, raportat la limitele de pedeapsa, Legea nr. 87/1994 este mai favorabila, de altminteri, pedeapsa fiind aplicata în limitele prevazute de aceasta lege.
În aceste conditii, este evident ca în cauza nu este vorba despre o schimbare a încadrarii juridice a faptei, fiind de asemenea evident ca nu i s-a creat inculpatului o situatie mai grea prin simpla enumerare a actelor normative ce au modificat dispozitiile textului de lege care prevedea infractiunea pentru care aceasta a fost trimis în judecata, conditii în care nici nu era necesara punerea acesteia în discutia partilor.
Fata de aceleasi considerente nu se poate aprecia ca în cauza ar exista contradictii între dispozitivul deciziei si considerentele acesteia.
Cu privire la starea de fapt, curtea a retinut ca, potrivit reglementarilor în vigoare, fapta inculpatului, de a nu înregistra în contabilitatea firmei, cele doua facturi emise de catre SC G. SRL catre SC T. SRL si cea emisa de SC I. decât dupa data de 1 noiembrie 2002, deci dupa controlul Garzii Financiare, constituie infractiunea de evaziune fiscala.
Astfel, potrivit art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005, constituie infractiunea de evaziune fiscala omisiunea, în tot sau în parte, a evidentierii în actele contabile ori în alte documente legale, a operatiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate or, este evident ca inculpatul a omis sa evidentieze în actele contabile operatiunile comerciale mai sus aratate, omisiune ce a avut drept consecinta producerea unui prejudiciu în suma de 837.40 lei, din care suma de 799,90 lei impozit pe venit stabilit suplimentar, iar suma de 37,50 lei, penalitati de întârziere.
Or, în speta, probele administrate în cauza, inclusiv procesul-verbal nr. 2951 din 1 noiembrie 2002, încheiat de comisarii Garzii Financiare S.M., precum si raportul de expertiza întocmit în faza de urmarire penala, dovedesc, fara putinta de tagada, ca inculpatul a comis fapta retinuta în sarcina sa.
Referitor la pedeapsa principala aplicata inculpatului, curtea a retinut ca aceasta a fost individualizata de instanta de apel prin considerarea unitara a criteriilor generale, corespunzând, sub aspectul naturii si duratei ei, gravitatii faptei, pericolului social pe care îl prezinta persoana inculpatului, care este recidivist, si aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenta sanctiunii penale.
Hotarârea instantei de apel este însa nelegala sub aspectul aplicarii pedepsei complementare, în cauza fiind incident cazul de casare prevazut de art. 385/9 punctul 14 Cod procedura penala.
Astfel, potrivit dispozitiilor art.65 alineatul 3 Cod penal, pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi poate fi aplicata, daca pedeapsa principala stabilita este închisoarea de cel putin 2 ani, conditia cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuind îndeplinita si în cazul în care aplicarea pedepsei complementare este obligatorie.
Or, în speta, tribunalul, desi i-a aplicat inculpatului o pedeapsa principala de 6 luni, deci sub limita de 2 ani prevazuta de textul de lege mai sus evocat, în mod nelegal i-a aplicat acestuia si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b si c Cod penal, pe o durata de 2 ani.
