Dreptul la un proces echitabil garantat de disp. art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului si Libertăţilor Fundamentale. Aplicabilitatea în cauză şi a dispoziţiile art.197 alin. 1 rap. la alin. 4 teza a-II-a cod procedură penală privitoare la încălcarea dispoziţiilor legale ce reglementează desfăşurarea procesului penal şi care atrag anularea actului, necesară pentru aflarea adevărului şi justa soluţionare a cauzei. Decizia penală nr. 18 pronunţată în apel la 18 ianuarie 2010 în dosarul nr. 470/315/2009 de Tribunalul Dâmboviţa (definitivă prin nerecurare).
Asupra apelurilor penale de faţă:
Prin sentinţa penală nr. 243/12.06.2009 pronunţată în dosarul nr. 470/315/2009 de către Judecătoria Târgovişte, în baza art. 219 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 63 Cod procedură penală a condamnat pe inculpatul C.C., , la pedeapsa amenzii penale de 600 lei.
În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării amenzii şi s-a stabilit, în baza art. 82 Cod penal, un termen de încercare de 1 an calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În baza art. 14 Cod procedură penală, cu art. 346 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul C.C., către partea vătămată M.V., la plata sumei de 7978 lei cu titlul de despăgubiri civile, din care s-a luat act că a achitat suma de 2000 lei, rămânând de plată suma de 5978 lei.
În baza art. 191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul C.C. către partea vătămată la plata sumei de 500 lei, reprezentând c/val raportului de expertiză extrajudiciară, 600 lei reprezentând c/val raportului de expertiză tehnică judiciară şi 500 lei onorariu apărător din oficiu, precum si la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, analizând actele şi lucrările dosarului, coroborând probele administrate în cauză, a constatat săvârşirea faptei de către inculpat, vinovăţia acestuia, încadrarea juridică şi legală a infracţiunii comise fiind dată de disp. art. 219 alin.1 Cod penal, potrivit rechizitoriului.
Astfel, prima instanţă a reţinut că, în data de 02.10.2007 în jurul orelor 16,00 s-a produs un scurs circuit electric în compartimentul motor al autoturismului marca Wartburg cu nr. de înmatriculare ……. aflat în interiorul atelierului de reparaţii auto care aparţinea inculpatului, situaţia de fapt rezultând din declaraţiile martorilor A.M. care se afla în curtea atelierului în momentul izbucnirii incendiului, B.G care a văzut foc în partea din stânga lângă poarta de acces în atelier unde era parcat autoturismul, declaraţii care s-au coroborat cu procesul verbal de intervenţie al ISU Dâmboviţa şi raportul de expertiză tehnică pirogenă nr. 105 din 07.07.2008.
Raportul de expertiză tehnică pirogenă a concluzionat că posibila sursă de iniţiere a incendiului din data de 02.10.2007 la atelierul de reparaţii autor al învinuitului a constituit-o scurtcircuitul electric produs în compartimentul motor al autoturismului cu nr. de înmatriculare …… general de contactul dintre conductorii electrici cu izolaţia îmbătrânită ce făceau legătura între borna plus electromotor şi elementele metalice ale caroseriei.
S-a mai reţinut că, în portbagajul autoturismului se aflau 6 canistre cu produse petroliere care s-au aprins, fapt ce a dus la răbufnirea acestora, împrăştierea lichidului şi extinderea incendiului pe întreaga zonă, incendiul fiind favorizat şi de existenţa unor deşeuri combustibile depozitate în apropierea autoturismului şi că, inculpatul nu a respectat normele de prevenire şi stingere a incendiului.
Totodată, urmare a acestei neglijenţe a fost acţiunea de degradare prin incendiere a imobilului aparţinând părţii vătămate care a suferit o serie de deteriorări care au fost identificate şi evaluate de către expertul G.L. în expertiza în construcţii efectuată pe parcursul cercetării judecătoreşti.
În aceasta, expertul a identificat distrugerile provocate, constatând în ce măsură imobilul a fost readus la situaţia afectării de către incendiu, ce lucrări s-au efectuat, ce mai era de executat, stabilind valoarea cheltuielilor pentru executarea corespunzătoare a acestor lucrări şi pentru refacerea funcţională a locuinţei.
Astfel, instanţa de fond a reţinut că, fapta inculpatului care prin neîndeplinirea obligaţiei de a respecta normele privind apărarea împotriva incendiilor a creat condiţiile ca incendiul izbucnit la un autoturism din interiorul atelierului său auto să se extindă rapid la celelalte autovehicule aflate în atelier şi a imobilului vecin, degradându-le, a rezultat pericol public, întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de distrugere din culpă, faptă prevăzută de disp. art. 219 Cod pr.penală.
De asemenea, Judecătoria Târgovişte la stabilirea şi individualizarea pedepsei a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal, în scopul prev. de art. 52 Cod penal, anume, limitele de pedeapsă, gradul de pericol social al infracţiunii, împrejurările în care s-a comis fapta, persoana inculpatului care nu este cunoscut cu antecedente penale, atitudinea sinceră a acestuia şi manifestarea bunei credinţe în înlăturarea consecinţelor negative cauzate ca urmare a nerespectării normelor de prevenire şi stingere a incendiilor, prin încercarea de a remedia parţial deteriorările cauzate locuinţei părţii vătămate.
Instanţa de fond, prin prisma acestor criterii, a apreciat că scopul preventiv şi educativ al pedepsei poate fi atins prin condamnarea inculpatului la o amendă penală al cărui cuantum a fost suspendat în condiţiile art. 81 Cod penal, iar în baza art. 82 Cod penal a stabilit un termen de încercare de 1 an, calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.
În privinţa rezolvării laturii civile a cauzei, urmare a probatoriului administrat în cauză, prima instanţă a apreciat că se impune, în baza art. 14 art.346 Cod pr.penală obligarea inculpatului către partea vătămată M.V. la plata sumei de 7978 lei cu titlul de despăgubiri civile stabilite prin expertiza efectuată de către expertul G.L. reprezentând contravaloarea reparaţiilor locuinţei, şi a luat act că inculpatul a achitat suma de 2000 lei, rămânând de plată suma de 5978 lei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termen legal , inculpatul C.C. şi partea vătămată M.L.V., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, astfel:
– inculpatul contestă „valoarea exagerat (aberantă) de mare stabilită în expertiza efectuată de domnul expert ing. G.L., ca reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparaţii necesare la casa parţii vătămate …”
Solicită instanţei ca expertul să prezinte decontările lucrărilor evaluate privitor la dimensiunea capacului distrus prin incendiu, mai ales ca lipseşte fotografia care trebuia făcută dar domnul expert a refuzat, cantităţile de materiale de construcţii distruse şi necesare de înlocuit, analiza de preţ la lucrările ce trebuie executate , cu atât mai mult cu cât întreaga cantitate de materiale a pus-o la dispoziţia meseriaşului şi a celor două ajutoare ale sale, reparaţiile fiind făcute într-o zi şi jumătate.
Partea vătămată , prin procurator, contestă soluţia atacată numai cu privire la modul cum i-au fost acordate cheltuielile de judecată, precizând că , instanţa de fond nu a obligat pe inculpat la plata sumei de 500 lei, contravaloarea expertizei dispuse şi efectuate de ing. G.L., achitată cu chitanţa nr.1793981/4.04.2009 (anexată memoriului conţinând motivele scrise de apel), inclusiv devizul pentru majorarea onorariului.
Se solicită , refacerea expertizei în prezenţa inculpatului, respectiv obligarea acestuia şi la plata sumei de 500 lei reprezentând o parte din onorariul de expert.
Examinând cauza în baza actelor şi lucrărilor dosarului, în raport de motivele de apel şi disp. art. 371 şi 378 cod procedură penală, tribunalul reţine următoarele:
Prin încheierea de şedinţă din 20.02.2009 şi declaraţia doamnei Bălan Delia – conceptată ca martor în rechizitoriu (filele 15 şi 20 dosar fond) s-a consemnat că aceasta s-a constituit parte civilă cu suma de 60.000 euro reprezentând contravaloarea lucrărilor de refacere a imobilului din T. , proprietatea mamei sale , deteriorat de fapta inculpatului (distrugere prin incendiere prev. de art. 219 alin. 1 cod penal).
Ori, subiectul activ al acţiunii civile în cauză este persoana în dauna căreia s-a produs prejudiciul material şi care a exercitat acţiunea civilă în acest proces penal şi a căpătat calitatea de parte civilă, anume doamna M.V. (fila 37 dos. u.p.).
Doamna B.D., chiar fiind fiica doamnei M.V. , dar locuind în alt imobil (situat în municipiul B.), nu este o persoană vătămată în mod direct, prin infracţiunea prev. de art. 219 cod penal , fiind vizate valori socio-umane ca patrimoniul, viaţa, integritatea corporală şi sănătatea persoanei ( în speţă a doamnei M.V. , care la data săvârşirii faptei , 02.10.2007, nu era în imobil , fiind plecată din ţară – conform procesului verbal de cercetare la faţa locului filele 37 dos. u.p.).
Deci, doamna B.D., nu se putea subroga în drepturile persoanei vătămate , mai ales că la acelaşi termen de judecată a fost prezent şi procuratorul părţii vătămate , adică persoana mandatată să-i reprezinte interesele , conform clauzelor din procura generală autentificată sub nr.1950/23.10.2006 la BNP I.E. – T, (fila 14 dosar fond).
Drept urmare, se apreciază că procedeul utilizat de instanţa de fond cu privire la constituirea de parte civilă de către martora B.D., fiica părţii vătămate (deja constituită parte civilă în faza de urmărire penală), s-a făcut cu încălcarea vădită a principiilor care statuează rezolvarea laturii civile a cauzei penale (capitolul II , secţiunea I – III din partea generală a codului de procedură penală), completate cu regulile procedurale înscrise în art. 75 – 82 , 320, 326, 346 – 348 cod procedură penală.
În consecinţă, văzând disp. art. 197 alin. 4 teza a-II-a c.pr.pen., se apreciază că se impune necesarmente pentru aflarea adevărului şi o justă soluţionare a cauzei, admiterea apelurilor cu trimiterea cauzei spre rejudecare şi pentru a nu lipsi părţile de dreptul lor la un grad de jurisdicţie în fond.
Cu ocazia rejudecării în baza actelor şi lucrărilor dosarului şi în raport de criticile invocate în apel de către părţi, se vor lămuri obligatoriu, următoarele aspecte:
Atât în dezbaterile de la prima instanţă cât şi la cele din apel şi conform susţinerilor constante scrise şi orale ale inculpatului, rezultă că s-a contestat în mod ferm „valoarea exagerat (aberantă) de mare stabilită în expertiza efectuată de domnul expert ing. G.L., ca reprezentând contravaloarea lucrărilor de reparaţii necesare la casa parţii vătămate …” .
Conform practicalei sentinţei penale atacate , inculpatul a susţinut că prejudiciul rămas de acoperit , după ce a achitat suma de 2000 lei, este de 3928 lei aşa cum rezultă din anexa 2 şi pct. 6 din raportul de expertiză G.L., dar , prima instanţă a stabilit valoarea prejudiciului de achitat, conform aceluiaşi raport de expertiză, la nivelul sumei de 7978 lei luându-se act că s-a achitat suma de 2000 lei, rămânând de plată suma de 5978 lei.
Fiindcă nu există în hotărârea respectivă o explicaţie a conturării sumei reprezentând prejudiciul la care s-a obligat, instanţa de control judiciar a verificat lucrarea expertului şi a constatat că suma la care s-a obligat ar reprezenta însumarea aritmetică a unor valori cuprinse în concluziile raportului de expertiză, punctele 4 – 7, cât şi anexele 1-3 din aceeaşi lucrare.
Astfel, ar rezulta o sumă de 1538 lei reprezentând conform anexei 1 şi pct. 4 din raport „lucrări noi propuse de expert”; o sumă de 4423 lei, reprezentând conform anexei 2 şi pct. 5 din raport „lucrări rămase de executat”; o sumă de 1505 lei , reprezentând conform anexă 3 şi pct. 7 din raport „ valoare situaţii de lucrări pe articole de lucrări real executate”; o sumă de 512 lei, reprezentând conform pct. 6 din raport „valoarea refacerii lucrărilor prost executate de firma SC G.C. din T”.
Ori, conform art. 14 cod procedură penală, acţiunea civilă exercitată în procesul penal este supusă dispoziţiilor de fond ale răspunderii civile, cu unele particularităţi ce derivă din săvârşirea unei fapte ilicite, având caracter accesoriu faţă de acţiunea penală.
Pentru ca acţiunea penală să fie exercitată, cu atât mai mult şi admisă, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: infracţiunea să producă un prejudiciu material / moral; între infracţiunea săvârşită şi prejudiciu să existe o legătură de cauzalitate; prejudiciul să fie cert; prejudiciul să nu fi fost reparat ; să existe o manifestare de voinţă în sensul constituirii de parte civilă (întrucât în procesul penal, acţiunea civilă se pune în mişcare prin constituire de parte civilă).
Drept urmare, inculpatul C.C. nu putea fi obligat legal la daune care nu au fost cauzate prin fapta sa penală, deci neaflate în raport de cauzalitate cu fapta sa, aspect ignorat de către instanţa de fond, atunci când a hotărât să-l oblige şi la plata sumelor de 1538 lei, respectiv 512 lei (punctele 4 şi 6 din raport) , deşi punctele 1, 2 şi 3 din concluziile aceluiaşi raport atestă o culpă contractuală a SC C.G. SRL , care a executat lucrările de reparaţii fără respectarea normelor de calitate asumate prin contractul nr. 1112/12.10.2007, nu a respectat clauzele contractuale privind calitatea şi cantitatea de lucrări executate, nu a prezentat caiet de măsurători şi nu a refăcut pe cont propriu, lucrările prost executate.
Aşadar, rejudecata în fond a cauzei trebuie să analizeze admisibilitatea acţiunii civile, pe de o parte din perspectiva obligaţiei de despăgubire instituită de lege în sarcina persoanei care a cauzat prejudiciul, obligaţie ce reprezintă o garanţie legală a însuşi dreptului de proprietate ce nu poate fi negat , diminuat, nereparat.
De asemenea, pe de altă parte, trebuie să facă aceeaşi analiză şi din perspectiva întinderii prejudiciului (caracterul cert al acestuia), cât şi a legăturii de cauzalitate cu fapta penală, respectându-se astfel , în mod efectiv , principiile europene şi de drept procesual penal naţional (aflarea adevărului în cauză, prezumţiei de nevinovăţie şi dreptul la un proces echitabil pentru toate părţile din proces).
Se ştie că , dreptul la un proces echitabil garantat de disp. art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, cuprinde printre altele şi dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră relevante pentru cauza lor.
În alţi termeni, instanţa are obligaţia de a examina efectiv argumentele şi mijloacele de probă ale părţilor, evident în funcţie de circumstanţele concrete ale cazului, răspunzându-se astfel dreptului părţilor la o hotărâre motivată (componentă esenţială a dreptului la un proces echitabil, statuată constant în practica Curţii Europene de Justiţie ).
În speţă, nu s-a făcut nici o referire concretă la apărările inculpatului, atunci când acesta a susţinut în dezbaterile de la prima instanţă că datorează numai suma de 3928 lei iar instanţa l-a obligat fără a explica (motiva) la o altă sumă (7978 lei minus 2000 lei ), nu s-au făcut referiri la elementele de fapt şi de drept ce ar putea justifica concluzie de legalitate şi temeinicie a raportului de expertiză L.G., rezumându-se doar la a se face trimitere la această probă, (neanalizată / verificată / apreciată conform art.63, 69 şi 75 cod procedură penală).
Tot din perspectiva respectării efective a practicii judiciare CEDO şi a legislaţiei naţionale referitoare la acoperirea cheltuielilor judiciare (capitolul IV art. 189 – 193 cod procedură penală), instanţa de rejudecare va verifica şi legalitatea şi temeinicia acordării acestor cheltuieli, avansate în proces de către părţi, şi după cum rezultă din materialul cauzei.
Astfel, s-a obligat la plata sumei de 500 lei reprezentând contravaloarea raportului de expertiză extrajudiciară , probă pe care nu s-a întemeiat nici actul de sesizare a instanţei, nici soluţia pronunţată de aceasta, lucrarea fiind solicitată de către doamna D.A.B, efectuată la 8.10.2007 de către expert N.E., înainte de începerea urmăririi penale din 24.10.2007, (lucrare aflată la filele 93-96 dos.u.p.).
De asemenea, se va verifica în cauză şi aplicarea disp. art. 191 cod procedură penală, deoarece prin dispozitiv inculpatul a fost obligat şi la plata sumei de 500 lei onorariu apărător din oficiu, deşi instanţa nu a dispus asigurarea unei asemenea apărări (nonobligatorie în raport de disp. art. 219 alin. 1 cod penal), mai mult , aceeaşi instanţă nu s-a pronunţat pe cererea de acordare de cheltuieli de judecată reprezentând onorariul apărătorului ales al părţii vătămate , neînsoţită de vreo dovadă, în dosar, a achitării onorariului cerut (conform practicalei hotărârii atacate).
Faţă de toate aceste împrejurări, se constată că în cauză sunt temeiuri de admitere a apelurilor declarate, fiind fondate cu privire la rezolvarea laturii civile a cauzei, însă , referitor la soluţionarea laturii penale se apreciază că în mod just prima instanţă a reţinut existenţa faptei şi vinovăţiei inculpatului.
Pentru considerentele ce preced, tribunalul în baza art. 379 pct. 2 lit. b cod procedură penală, va admite ca fiind fondate apelurile declarate de către partea vătămată constituită parte civilă, M.V. şi de către inculpatul C.C., va desfiinţa sentinţa penală atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe de fond, anume Judecătoria Târgovişte, judeţul Dâmboviţa.
1
