Prezumţia de nevinovăţie. echitatea procedurii în lumina dispoziţiilor art. 6 prf. 1-3 din convenţia europeană a drepturilor omului. Art. 52 Cod procedură penală Art. 6 prf. 1-3 cedo


Hotărârea de condamnare a unui inculpat trimis în judecată pentru comiterea unei infracţiuni de refuz de a se supune recoltării probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, întemeiată numai pe dispoziţiile a doi martori, care cumulează această calitate cu cea de agent constatator al pretinsei infracţiuni, încalcă atât normele dreptului naţional cât şi pe cele ale convenţiei europene a drepturilor omului sub aspectul prezumţiei de nevinovăţie şi al echităţii procedurilor  penale, fiind incompatibilă cu principiile care guvernează un sistem judiciar democratic.

 Decizia penală nr. 150/08.02.2007 a Curţii de Apel Ploieşti

Prin sentinţa penală nr. 394/07.06.2006 a Judecătoriei Vălenii de Munte a fost condamnat inculpatul C.C.D. – pentru comiterea infracţiunii prev. şi ped. de art. 79 alin. 4 din OUG nr. 195/2002 constând în aceea că în calitate de conducător auto, a refuzat să se supună recoltării probelor biologice de sânge sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Instanţa a reţinut că în dimineaţa zilei de 10.07.2005, în jurul orelor 400 , după ce a participat la o nuntă organizată într-o locaţie din staţiunea Cheia, judeţul Prahova, consumând băuturi alcoolice, inculpatul C.C.D. a fost depistat la volanul autoturismului, pe care l-a condus pe drumul public şi a refuzat să se supună recoltării probelor  biologice  de sânge în scopul stabilirii alcoolemiei.

Instanţa de fond şi-a fundamentat soluţia de condamnare pe declaraţiile a doi martori-agenţi constatatori , care l-au depistat pe făptuitor în trafic şi au întocmit procesul-verbal de constatare al faptei.

Inculpatul nu a recunoscut comiterea infracţiunii pe tot parcursul procesului penal, iar dosarul de urmărire penală, a dispărut în condiţii neelucidate, a fost în parte reconstituit.

Hotărârea primei instanţe a fost confirmată prin decizia penală nr. 655 din 17.11.2006 a Tribunalului Prahova, prin care a fost respins ca nefondat apelul inculpatului C.C.D.

Instanţa de control judiciar a stabilit că depoziţiile celor doi agenţi de poliţie, audiaţi ca martori , chiar dacă această calitate este cumulată cu cea de agenţi constatatori ai infracţiunii, confirmă procesul-verbal de constatare şi dovedesc pe deplin fapta pentru care a fost reţinută răspunderea penală a inculpatului.

Cât priveşte posibilitatea ca agenţii instrumentatori să dobândească calitatea de martori şi să fie audiaţi ca atare în procesul penal, tribunalul a argumentat că cei doi agenţi de poliţie – B.D şi S.C. – nu au acţionat ca organ de cercetare penală- calitate incompatibilă cu aceea de martor- ci ca organ constatator, ceea ce nu exclude posibilitatea audierii ca martori, fiindcă procedura penală română nu interzice aceasta.

Recursul inculpatului C.C.D. declarat împotriva ambelor hotărâri a fost admis prin decizia penală nr. 150 din 08.02.2007 a Curţii de Apel Ploieşti.

În considerentele deciziei s-a arătat că depoziţiile celor 2 martori care l-au identificat pe  conducătorul auto cu inculpatul C.C.D. , nu pot constitui mijloace de probă care, coroborate cu procesul-verbal de constatare întocmit tot de ei, să reprezinte fundamnatul probator al hotărârilor de condamnare pronunţate în cauză.

Dreptul la o procedură judiciară echitabilă, în toate componentele sale, astfel cum este reglementat de art. 6 din C.E.D.O. ar fi în mod serios afectat dacă instanţele naţionale obligate să respecte deopotrivă atât normele legislaţiei interne cât şi legislaţia europeană- ar putea pronunţa hotărâri de condamnare bazate numai sau într-o măsură determinată pe procesul-verbal de constatare  a infracţiunii, întocmiţi de agenţi ai poliţiei  care sunt şi martorii cauzei.

Echitatea unei proceduri judiciare penale desfăşurate în faţa instanţelor interne, care au obligaţia de a verifica legalitatea şi temeinicia acuzaţiilor aduse unei persoane, presupune a se da efectivă eficienţă dreptului de a fi prezumat nevinovat, până la dovada clară şi de netăgăduit, a vinovăţiei persoanei acuzate, conform art. 52 Cod procedură penală.

Cele două mărturii incriminatoare, chiar acceptate ca mijloace de probă, confirmă în fapt elementele din procesul-verbal de constatare întocmit în timpul instrucţiei judiciare preparatorii, de către cei doi agenţi ai poliţiei, care sunt şi martori şi pun în pericol nu doar soarta persoanei acuzate sar chiar prezumţia de nevinovăţie a oricărui cetăţean care, prin acest mecanism de administrarea justiţiei, ar putea fi pus sub acuzare şi apoi condamnat.

Reţinând că în dosar nu există probe certe şi verosimile  de vinovăţie, Curtea a constatat că instanţele anterioare au nesocotit prezumţia de nevinovăţie, pronunţând hotărâri nelegale şi netemeinicie pe care le-a casat, conform art. 38515 alin. 1 pct. 2 lit. b Cod procedură penală- dispunând în fond achitarea inculpatului C.C.D. , pe temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală , faptei lipsindu-i un element  constituitiv  pentru a fi considerată infracţiune, respectiv calitatea de conducător auto a inculpatului.