Împrejurarea că cetăţeanul a fost expulzat de pe teritoriul unui stat membru în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat nu este, prin ea însăşi, suficientă pentru ca instanţa din România să interzică la rândul ei dreptul de circulaţie al propriului cetăţean, această măsură putând fi dispusă doar în situaţiile de excepţie prevăzute de Directiva nr.2004/38/CE.
Prin sentinţa civilă nr. 531 din 13 martie 2007, Tribunalul Suceava – Secţia civilă a respins, ca nefondată cererea Direcţiei Generale de Paşapoarte Bucureşti, de restrângere a exercitării dreptului la libera circulaţie a pârâtului A. N. T. pentru o perioadă de 3 ani.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că pârâtul a fost returnat din Italia, la data de 19 decembrie 2006, ori, începând cu 1 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, dispoziţiile art. 38 lit. „a” şi art. 52 din Legea nr. 248/2005, pe care reclamanta şi-a întemeiat cererea, nu-şi mai găsesc aplicarea.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru greşita interpretare şi aplicare a legii.
În dezvoltarea motivelor a arătat, în esenţă, că o dată cu aderarea României la Uniunea Europeană îşi încetează aplicabilitatea dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 248/2005, însă dispoziţiile art. 38 lit. „a ” rămân aplicabile, cu privire la statul din care pârâtul a fost returnat. Măsura solicitată nu contravine Constituţiei şi nici instrumentelor juridice internaţionale privind exercitarea dreptului la libera circulaţie.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a motivelor de apel invocate, Curtea a constatat că apelul nu este întemeiat, pentru considerentele ce urmează:
Este necontestat că la data de 01 ianuarie 2007, data aderării României la Uniunea Europeană, dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, şi-au încetat aplicabilitatea.
Cu referire la dispoziţiile art. 38 litera „a” din acelaşi act normativ, Curtea constată însă că acestea nu sunt în concordanţă cu Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European şi a Comitetului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la libera circulaţie şi şedere a cetăţenilor Uniunii Europene şi membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre.
Singura condiţie impusă de legea internă pentru restrângerea dreptului la libera circulaţie a cetăţenilor români este aceea ca persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu acel stat, aspect de natură să încalce normele comunitare în materie potrivit cărora, limitarea exercitării dreptului fundamental al cetăţenilor statelor membre la libera circulaţie poate fi dispusă doar pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică sub forma refuzului dreptului de intrare pe teritoriul unui stat membru sau prin expulzare.
De precizat că aceste norme comunitare au fost transpuse în legislaţia română prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 102/2005, astfel încât cetăţenilor români, integraţi la 01 ianuarie 2007 în Uniunea Europeană, nu li se poate aplica un tratament discriminatoriu în raport cu cetăţenii celorlalte state membre ale Uniunii Europene, în ceea ce priveşte limitările aduse exercitării dreptului la libera circulaţie în spaţiul european.
Faţă de cele ce preced şi prin raportare la dispoziţiile art. 20 din Constituţia României, Curtea apreciază că dreptul la libera circulaţie a cetăţenilor români în celelalte state membre ale Uniunii Europene poate fi restrâns numai în situaţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 27 din Directiva Comunităţii Europene nr. 38/2004.
În speţă, reclamanta a invocat în susţinerea pretenţiilor deduse judecăţii împrejurarea returnării pârâtului din Italia la data de 19 decembrie 2006, care nu este suficientă prin ea însăşi pentru justificarea luării măsurii solicitate de către instanţa română care, în înfăptuirea actului de justiţie, este ţinută să aprecieze necesitatea restrângerii dreptului la libera circulaţie prin raportare la ordinea juridică comunitară.
Concluzionând, Curtea a apreciat că soluţia primei instanţe de respingere a acţiunii este corectă şi legală, urmând a o menţine prin respingerea ca nefondat a apelului, în temeiul prevederilor art. 296 din Codul de procedură civilă, cu substituirea motivării.
