Societate comercială dizolvată. Deschiderea procedurii insolvenţei la cererea lichidatorului judiciar. Admisibilitate
Legea nr. 31/1990, republicată, art. 260, art. 2701
Legea nr. 85/2006, modificată, art. 32 alin. (1)
Doar lichidarea voluntară a societăţii nu poate dura mai mult de trei ani, pentru motive temeinice, lichidarea putând fi prelungită de tribunal cu cel mult doi ani, impunerea unui asemenea termen justificându-se atât datorită situaţiei în care se află persoana juridică (capacitatea de folosinţă limitată la necesităţile lichidării; înlocuirea organelor sociale cu lichidatorul), cât şi necesităţii de a clarifica cât mai rapid raporturile cu creditorii sociali.
Deschiderea procedurii insolvenţei, chiar şi în cursul perioadei de lichidare, poate fi cerută nu numai de creditorii sociali, ci şi de lichidatorul desemnat de judecătorul delegat la oficiul registrului comerţului, în situaţia în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvenţă, acesta fiind obligat să ceară declanşarea procedurii colective.
În cazul în care s-a deschis împotriva societăţii comerciale aflată în lichidare administrativă procedura insolvenţei, termenul maxim al lichidării se va prelungi cu durata procedurii concursuale.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială,
Decizia civilă nr. 1387 din 3 noiembrie 2009
Prin încheierea nr. 731 din 7 mai 2009 pronunţată în dosarul nr. 7084/30/2008 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Timiş a admis cererea formulată de lichidatorul S.C.P. I S.P.R.L. Timişoara şi a dispus, în temeiul art. 32 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă faţă de debitoarea S.C E S.R.L. Moşniţa Nouă, cu toate consecinţele care rezultă din adoptarea unei asemenea măsuri, în calitate de lichidator judiciar desemnând acelaşi practician.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs debitoarea, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând modificarea acesteia, în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, considerând că în mod greşit tribunalul a admis cererea lichidatorului judiciar având ca obiect deschiderea procedurii simplificate, întrucât la data la care s-a solicitat declanşarea procedurii insolvenţei acesta nu mai avea calitatea de a cere lichidarea societăţii, intervenind „tardivitatea”. Recurenta a mai arătat că, întrucât dizolvarea persoanei juridice s-a dispus la 13 aprilie 2005, prin încheierea nr. 4557 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, iar potrivit art. 260 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, modificată, lichidarea societăţii trebuia făcută în 3 ani de la data dizolvării, se poate observa că acest termen a expirat la 13 aprilie 2008. Or, cererea de declanşare a procedurii insolvenţei a fost formulată de lichidator la data de 24 septembrie 2008, cu depăşirea termenului legal menţionat, condiţii în care lichidarea şi radierea societăţii urmează a se face în temeiul art. 31 alin. 5-7 din Legea nr. 359/2004.
Prin decizia civilă nr. 1387 din 3 noiembrie 2009 pronunţată în dosarul nr. 7084/30/2008 Curtea de Apel Timişoara a respins ca nefondat recursul debitoarei.
Pentru a hotărî astfel instanţa de control judiciar a reţinut că, în primul rând, trebuie avut în vedere faptul că, deşi dizolvarea societăţii recurente a fost dispusă de judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Timiş, prin încheierea nr. 4557 din 13 aprilie 2005, ca urmare a faptului că persoana juridică nu şi-a preschimbat certificatul de înmatriculare şi cel de înregistrare fiscală cu noul certificat de înregistrare conţinând codul unic de înregistrare, până la 31 decembrie 2004, numirea lichidatorului a avut loc abia prin încheierea nr. 13250 din 13 octombrie 2005, la cererea petentei A.F.P. Timişoara, în condiţiile alin. 4 al art. 31 din Legea nr. 359/2004, care statuează că, dacă nu există reprezentant legal ori acesta nu procedează la numirea lichidatorului în termenul prevăzut la alin. 3 (respectiv, în 6 luni de la data pronunţării încheierii de dizolvare sau, după caz, de la data respingerii recursului formulat împotriva acesteia, perioadă în care reprezentantul legal al persoanei juridice avea obligaţia numirii şi înregistrării în registrul comerţului a lichidatorului, lucru care nu s-a întâmplat), la cererea oricărei persoane interesate, formulată în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. 1, judecătorul delegat numeşte un lichidator de pe lista practicienilor în insolvenţă, remunerarea acestuia urmând a fi făcută din patrimoniul persoanei juridice dizolvate sau, în cazul lipsei acestuia, din fondul de lichidare constituit în temeiul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Ca atare, este lesne de observat că în speţă nu poate fi primită critica întemeiată pe tardivitatea cererii de deschidere a procedurii insolvenţei, care a fost depusă la tribunal la data de 24 septembrie 2008.
În al doilea rând, trebuie menţionat că art. 260 alin. 1 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, potrivit căruia lichidarea societăţii trebuie terminată în cel mult 3 ani de la data dizolvării, pentru motive temeinice, tribunalul putând prelungi acest termen cu cel mult 2 ani, nu se aplică decât în procedura lichidării voluntare, reglementată de acest act normativ. Lichidarea societăţilor comerciale reprezintă a doua fază a procesului de dispariţie a personalităţii juridice a acestor entităţi, ea constituind ansamblul de operaţiuni necesare încheierii afacerilor aflate în curs în momentul în care survine dizolvarea, operaţiuni necesare pentru stabilirea, identificarea şi cuantificarea activelor, iar ulterior transformarea lor în numerar, stabilirea pasivului, plata creditorilor sociali şi împărţirea rezultatelor lichidării între asociaţi. Intrarea societăţii în faza de lichidare presupune obligatoriu numirea sau desemnarea unor lichidatori. Lichidarea voluntară se deosebeşte, în principiu, de procedura falimentului (care este o lichidare judiciară), prin următoarele caracteristici: în timp ce falimentul este dispus de judecătorul-sindic, lichidarea reglementată în Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, este decisă de asociaţi, ea intervenind ca urmare a dizolvării, voluntare sau forţate; falimentul survine în situaţia în care societatea este în insolvenţă, pe când lichidarea voluntară poate interveni şi în cazul activităţii normale a societăţii; lichidarea voluntară se desfăşoară, în principiu, în interesul asociaţilor, în timp ce falimentul se desfăşoară în interesul comun al creditorilor. Dacă lichidarea reprezintă procedura obişnuită de încetare a existenţei persoanei juridice, procedura insolvenţei, în cadrul căreia falimentul este una din modalităţile procedurii de executare colectivă, are în vedere o modalitate specifică de dispariţie a persoanei juridice, adică lichidarea bunurilor debitorului pentru cauză de insolvenţă. Legea societăţilor comerciale este, din acest punct de vedere, lege generală faţă de Legea insolvenţei, fiind înlăturată de la aplicare în cazul în care societatea, chiar aflată în curs de lichidare, este în insolvenţă. De altfel, Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, dispune expres, în art. 260 alin. 4, că lichidarea voluntară nu împiedică trecerea la faliment, dacă societatea este în incapacitate de plată, iar potrivit art. 2701 teza a II-a, în condiţiile legislaţiei insolvenţei, creditorii vor putea cere deschiderea procedurii insolvenţei faţă de societatea aflată în curs de lichidare.
Deschiderea procedurii insolvenţei, chiar şi în cursul perioadei de lichidare, poate fi cerută nu numai de creditorii sociali, ci şi de lichidatorul desemnat de judecătorul delegat la oficiul registrului comerţului, în temeiul art. 2701 teza I, care statuează că, în cazul în care societatea aflată în lichidare este în stare de insolvenţă, lichidatorul este obligat să ceară deschiderea procedurii insolvenţei. Se poate observa, aşadar, că lichidatorul, în calitate de reprezentant legal al societăţii, este obligat să ceară deschiderea acestei proceduri, pentru a nu fi făcut culpabil de nedeclararea insolvenţei (caz în care este posibilă o acţiune în răspundere civilă pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de nedeclararea în termen a insolvenţei), el având, deci, calitatea de a solicita acest lucru, contrar celor afirmate de recurentă. Pe de altă parte, cum în mod corect s-a arătat în cererea introductivă, prin declanşarea procedurii reglementate de Legea nr. 85/2006, modificată, este posibil să se realizeze acoperirea, măcar parţială, a creanţelor declarate la masa credală, ştiut fiind faptul că avantajele procedurii de executare colectivă sunt numeroase, amintind aici doar pe acelea că procedura insolvenţei permite reîntregirea averii debitorului prin anularea transferurilor patrimoniale frauduloase, antrenarea răspunderii personale a celor care se fac vinovaţi de ajungerea debitorului, persoană juridică, în stare de insolvenţă prin săvârşirea vreuneia dintre faptele expres şi limitativ prevăzute de lege, distribuirea sumelor realizate în cadrul procedurii în conformitate cu ordinea de preferinţă a creanţelor stabilită de art. 121 şi 123 din lege etc.
Ca atare, doar lichidarea voluntară a societăţii nu poate dura mai mult de trei ani, pentru motive temeinice, lichidarea putând fi prelungită de tribunal cu cel mult doi ani, impunerea unui asemenea termen justificându-se atât datorită situaţiei în care se află persoana juridică (capacitatea de folosinţă limitată la necesităţile lichidării; înlocuirea organelor sociale cu lichidatorul), cât şi necesităţii de a clarifica cât mai rapid raporturile cu creditorii sociali. În cazul în care s-a deschis împotriva societăţii comerciale aflată în lichidare procedura insolvenţei, termenul maxim al lichidării se va prelungi cu durata procedurii concursuale.
Nu în ultimul rând, susţinerile recurentei în sensul că lichidarea şi radierea societăţii trebuie să se facă în temeiul art. 31 alin. 5-7 din Legea nr. 359/2004 nu au fundament, aceste norme juridice aplicându-se doar în cazul în care, până la expirarea termenului prevăzut la alin. 4 (6 luni de la expirarea termenului prevăzut la alin. 1, respectiv 6 luni de la data pronunţării încheierii de dizolvare) nu a fost înregistrată nicio cerere pentru numirea unui lichidator, persoana juridică urmând să fie radiată din registrul comerţului, prin încheiere a judecătorului delegat, pronunţată la cererea Oficiului Naţional al Registrului Comerţului, bunurile rămase în patrimoniul persoanei juridice după radiere revenind asociaţilor.
