Transfer persoana condamnata. Dreptul la viata privata.


Transfer persoana condamnata. Dreptul la viata privata.

Existenta unei masuri de expulzare nu atrage automat admiterea cererii

de transfer a persoanei condamnate, chiar în lipsa acordului acesteia.

Dispozitiile art.3 din Protocolul aditional la  Conventia privind transferul

persoanelor condamnate nu justifica transferul, cu încalcarea dispozitiilor

art.8 din CEDO.

(sentinta penala nr.18/04.04.2003 – CAB -Sectia I-a Penala)

Prin sesizarea nr.416/II-5/2003 din 18.03.2003, Parchetul de pe lânga

Curtea de Apel Bucuresti a solicitat în baza prevederilor Legii nr.756/2001,

recunoasterea, pe cale principala, a sentintei nr.15.B.478/2000/20 a

Tribunalului Capitalei Ungariei, prin care numitul C.M.R. (cetatean român) a

fost condamnat la 7 ani închisoare, pentru comiterea, o data, a unor acte de

violenta împotriva unui functionar public aflat în exercitiul functiunii, o data, cu

mâna armata, a unor acte de violenta împotriva unui functionar public aflat în

exercitiul functiunii, de 5 ori a infractiunii de tâlharie si de doua ori a

infractiunii de vatamare corporala grava, una din fapte ramânând în faza de

tentativa, prev.de art.229 al.1 si 2 , art.321 alin.1 si art.170 alin. 1 si 2 din

Codul penal ungar.

Aceasta sentinta a ramas definitiva prin hotarârea nr.Bf.I.2497/2001/4 

din data de 9 aprilie 2002 a Curtii Supreme de Justitie.

În temeiul art.25 cu referire la art.25 alin.2 din Legea nr.756/2001,

Curtea de Apel Bucuresti este competenta sa solutioneze prezenta cauza.

Curtea a constatat ca sesizarea Parchetului de pe lânga Curtea de Apel

Bucuresti este însotita de informatiile prevazute de art.9 alin.3 din Legea

nr.756/2001 si documentele precizate în art.10 alin.2 din aceeasi lege.

În fapt, s-a retinut ca, la data de 14.07.2002, numitul C.M.R. a

deposedat, prin violenta, în loc public, partea vatamata N.I., de 3 lantisoare

din aur; la data de 16.07.2000, în orasul Budapesta, acesta a lovit cu pumnul

pe partea vatamata H.N.E. si i-a sustras de la gât 3 lantisoare din aur; la data

de 21.07.2000 în orasul Budapesta, acelasi inculpat a lovit cu pumnul si a

smuls de la gâtul partii vatamate G.J. 3 lantisoare din aur, victima suferind

leziuni la cap,nas, gura si fractura osului nazal, necesitând 8 zile îngrijiri

medicale.

S-a mai retinut ca numitul C.M.R., la 23.07.2000, în Budapesta , si a

deposedat-o de un lantisor din aur; la data de 26.07.2000, susnumitul  a lovit

pe partea vatamata B.I. si i-a sustras de la gât un lantisor din aur, în valoare

de 10.000 forinti, victima suferind o plaga ce a necesitat 8 zile îngrijiri

medicale si pentru a-si asigura scaparea a lovit mai multi politisti, care

încercau sa-l retina.

Curtea a constatat ca faptele comise de numitul C.M.R. în Republica

Ungara si pentru care a fost condamnat în  baza Codului penal ungar au

corespondent în legislatia româna, întrunind elementele constitutive ale

infractiunii de tâlharie (5 fapte) si ultraj (doua fapte), prev. si ped. de art.211

al.1 si 2, lit.a. si d Cod penal, si respectiv art.239 alin.2 si 3  Cod penal, cu

aplicarea art.33 lit.a Cod penal si pedepsite cu închisoare de la 5 la 20 ani.

Condamnatul C.M.R. se afla încarcerat în Penitenciarul cu Regim Sever

si Moderat din Budapesta.

Curtea a constatat ca natura juridica si durata pedepsei de 7 ani

închisoare, aplicata numitului C.M.R. în Ungaria sunt compatibile cu legislatia

româna, în sensul ca hotarârea a fost pronuntata de o instanta competenta,

nu contravine ordinii publice din România si poate produce efecte juridice în

tara, potrivit legislatiei române.

Totodata, Curtea a retinut ca nu este necesara adaptarea acestei

pedepse si nici conversiunea condamnarii, potrivit disp.art.21 al.2 si art.22 din

Legea nr.756/2001.

Sentinta a ramas definitiva prin nerecurare.

NOTA:  Transferul este legat de punerea în executare a sentintelor ce

implica privarea de libertate în interesul reintegrarii condamnatului în tara de

origine.

Consimtamântul persoanei condamnate subliniaza ratiunea legii legata

de personalizarea masurii de transfer luata în interesul persoanei

condamnate.

Chiar în conditiile art.3 al Protocolului aditional  (ordin de expulzare)

opinia persoanei condamnate trebuie luata în considerare.

Potrivit prevederilor art.3 din Protocolul aditional la Conventia

Europeana asupra transferarii persoanelor condamnate, ratificat de România

prin O.G. nr.92/1999, statul de executare poate, la cererea statului de

condamnare sa îsi dea acordul pentru transferarea persoanei condamnate

fara consimtamântul acesteia din urma, atunci când condamnarea pronuntata

împotriva acesteia contine o masura de expulzare ori de conducere la

frontiera.

La examinarea cererii nu se poate face abstractie de motivele pentru

care condamnatul a refuzat transferul.

În cauza, transferul condamnatului în România nu ar încalca dispozitiile

art.8 din CEDO, interferând cu viata sa privata si de familie.

Legea permite executarea pedepsei în România, condamnatul are

legaturi cu cei ramasi în România, neavând legaturi de familie în Ungaria.

Amestecul autoritatilor publice este permis în ceea ce priveste viata

privata si de familie, atunci când este prevazut de lege si în masura în care

constituie o masura care într-o societate democratica este necesara pentru

securitatea nationala, siguranta publica, buna starea economica a tarii,

apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau moralei

ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.

Curtea a apreciat corect ca ingerinta este prevazuta de lege, si este

necesara într-o societate  democratica. 

Fara a ignora dreptul statului, pe teritoriul careia a fost condamnat

intimatul, de a controla intrarea, sederea si expulzarea strainilor pe teritoriul

national, trebuie avute în vedere si hotarârile Curtii Europene  în conformitate

cu care deciziile ce constituie o  interferenta cu drepturile garantate de art.8

paragraf 1 pot fi luate doar daca sunt justificate de o necesitate sociala

presanta si sunt proportionale cu scopul urmarit, deci  daca sunt necesare

într-o societate democratica.

 

 

 

 

2