Fapta condamnatului de a omite să se întoarcă la penitenciar, după ce a fost învoit pentru 24 de ore să participe la înmormântarea mamei sale,nu constituie infracţiunea de evadare prevăzută de art. 269, alin. 1 Cod penal, întrucât nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, ci, eventual, poate constitui o abatere disciplinară reglementată de Legea nr. 275/2006.
Prin sentinţa penală nr.382/27.11.2008 Tribunalul Harghita, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală l-a achitat pe inculpatul T. A. pentru infracţiunea de evadare prevăzută de art. 269 alin. 1 Cod penal.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 2 octombrie 2008 Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T. A. pentru săvârşirea infracţiunii de evadare prevăzută de art. 269 Cod penal.
În cuprinsul actului de sesizare s-a reţinut, în fapt, că în perioada 22 – 23 august 2008 inculpatul, care era deţinut în Penitenciarul Miercurea Ciuc, a beneficiat de o învoire de 24 de ore pentru a participa la înmormântarea mamei sale. Acesta nu s-a prezentat la ora stabilită pentru întoarcere şi a fost depistat de organele de poliţie şi reprezentanţii penitenciarului în localitatea Siculeni, la fostul domiciliu al mamei sale.
În drept, parchetul a considerat că fapta inculpatului de a nu respecta termenul fixat pentru întoarcerea în penitenciar ca urmare a învoirii primite, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evadare prevăzută de art. 269 Cod penal.
La întocmirea rechizitoriului parchetul s-a avut în vedere sesizarea judecătorului delegat, declaraţiile învinuitului, angajament şi înscrisuri privind acordarea permisiunii de a ieşi din penitenciar.
Inculpatul a fost ascultat de instanţa de fond.
Inculpatul T. A. executa o pedeapsă de 5 ani şi 8 luni închisoare fiind condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. El se afla încarcerat în Penitenciarul Miercurea Ciuc fiind repartizat în regimul semideschis de executare. La data de 21 august 2008 comisia de individualizare din cadrul penitenciarului a hotărât să-i acorde inculpatului permisiunea de a ieşi din penitenciar pentru 24 de ore, pentru ca acesta să participe la ceremonia de înmormântare a mamei sale. Inculpatul nu s-a întors la penitenciar în data de 23 august la ora 8,30, oră ce fusese stabilită de comisie, agenţii penitenciarului însoţiţi de organele de poliţie depistându-l la fosta locuinţă a mamei sale la ora 10,00 de unde a fost adus la locul de deţinere.
Potrivit art. 269 Cod penal, infracţiunea de evadare constă în „evadarea din starea legală de reţinere sau de deţinere”. Termenul de evadare nu este definit de legea penală astfel că, interpretând per a contrarie dispoziţiile art. 140 Cod penal, înţelesul acestui termen este cel din vorbirea curentă. Potrivit DEX a evada înseamnă a fugi, a scăpa. Ţinând seama de această definiţie, infracţiunea se realizează, sub aspectul laturii obiective, printr-o acţiune. Făptuitorul înlocuieşte în fapt, starea de lipsire de libertate în care se află în mod legal, cu starea de libertate.
În cauză, inculpatul a ieşit în mod legal din starea de deţinere, fiind învoit să plece din penitenciar pentru 24 de ore, însă , acesta a omis să se întoarcă în starea de deţinere, omisiune ce nu constituie o faptă prevăzută de legea penală. În opinia instanţei de fond, fapta inculpatului poate constitui o abatere disciplinară săvârşită în cursul executării pedepsei închisorii.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul legal a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, care solicită admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei atacate şi condamnarea inculpatului pentru infracţiunea dedusă judecăţii.
În motivarea apelului parchetul arată că latura obiectivă a infracţiunii de evadare, elementul material al acesteia constă într-o acţiune a persoanei care se sustrage în mod voit şi ilegal de la privarea de libertate la care este supusă şi nu are relevanţă locul în care cel condamnat execută pedeapsa, dacă lucrează sau dacă se găseşte în alt loc decât în penitenciar.
Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care autorul a trecut de la starea de privare de libertate la starea de libertate şi pentru aceasta, nu are importantă dacă autorul a fost repede prins şi nici dacă acesta, s-a predat după săvârşirea infracţiunii.
La momentul acordării învoirii inculpatul a semnat un angajament prin care i s-au adus la cunoştinţă obligaţiile care le are în timpul deplasării la înmormântarea mamei sale ce a avut loc în oraşul Vlăhiţa, unde domicilia mama sa anterior decesului, iar inculpatul a fost găsit a doua zi pe raza comunei Ciceu la fostul domiciliu al mamei sale în urma măsurilor întreprinse de organele de poliţie şi cadrele din cadrul penitenciarului.
Susţinerile acestuia că ar fi aşteptat venirea copilului pe care nu 1-a văzut demult şi care era bolnav, că l-a părăsit soţia în timpul detenţiei nu au nici o relevanţă în cauză. De asemenea la aprecierea intenţiei infracţionale nu pot fi avute în vedere declaraţiile acestuia că nu ar fi vrut să evadeze atâta timp cât cunoştea sau trebuia şi putea să cunoască consecinţele acţiunii sale.
Parchetul a apreciat, în baza probatoriului administrat în cauză că, inculpatul în mod voit şi ilegal a săvârşit infracţiunea de evadare prin faptul că nu s-a întors la locul de deţinere la ora şi data stabilite înlocuind în acest fel starea de privare de libertate la care era supus cu cea de libertate.
Examinând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate sub aspectul motivelor de apel şi în conformitate cu disp.art.378 rap.la art.371 Cod pr.penală, Curtea a apreciat că apelul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.269 alin.1 Cod penal evadarea din starea legală de reţinere sau deţinere se pedepseşte.
Aşadar, infracţiunea de evadare este o infracţiune comisivă al cărei element material se realizează întotdeauna printr-o acţiune.
Acţiunea de evadare înseamnă sustragerea de la privarea de libertate la care o persoană este supusă prin părăsirea în mod voit şi ilegal a locului de reţinere sau deţinere ori prin scăparea de sub pază la care s-ar afla supusă persoana care se găseşte în stare de reţinere sau deţinere.
În speţă, în mod corect a reţinut prima instanţă că inculpatul nu a părăsit în mod ilegal locul de deţinere, acesta fiind învoit de către conducerea penitenciarului pentru 24 de ore să participe la ceremonia de înmormântare a mamei sale, şi în aceste condiţii a omis să se întoarcă la ora stabilită, fiind găsit la fosta locuinţă a mamei sale de către agenţii penitenciarului la o oră şi jumătate după ce expirase timpul de întoarcere.
Prin urmare, omisiunea inculpatului de a se întoarce în penitenciar la ora stabilită nu constituie infracţiunea de evadare prev. de art.269 alin.1 Cod penal, ci eventual poate constitui o abatere disciplinară reglementată de Legea nr.275/2006.
Faţă de considerentele expuse, Curtea a apreciat că hotărârea atacată este legală şi temeinică, astfel că în baza art.379 pct.1 lit.b Cod pr.penală, a respins apelul parchetului ca nefondat.
În baza art.192 alin.3 Cod pr.penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
