Evadare, fals privind identitatea, tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Concurs de infracţiuni. Element material. Individualizarea pedepsei.


Prin sentinţa penală nr. 2198/2015 instanţa a dispus următoarele:

„Condamnă pe inculpatul T., cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, după cum urmează:

-la pedeapsa de un an închisoare pentru comiterea infracţiunii de evadare, prevăzută de art. 285 alin. 1 Cod penal,

-la pedeapsa de un an şi 5 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de fals privind identitatea, prevăzută de art. 327 alin. 1 şi 2 Cod penal, şi

-la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei, prevăzută de art. 32 alin. 1, art. 262 alin. 1, alin. 2 lit. a Cod penal.

infracţiuni săvârşite în concurs, potrivit art. 38 alin. 1 Cod penal.

În temeiul dispoziţiilor art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului T. pentru infracţiunile concurente şi dispune ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de un an şi 5 luni închisoare, la care adaugă un spor de o treime din totalul duratelor celorlalte pedepse, anume 7 luni închisoare, pedeapsa rezultantă pentru concursul de infracţiuni fiind de 2 ani închisoare, cu executare în regim de detenţie.

În temeiul dispoziţiilor art. 399 alin. 1 Cod penal, menţine măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul T..”

Pentru a dispune astfel instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

La data de 2.03.2015 inculpatul T., cetăţean moldovean, a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, aducându-i-se la cunoştinţă că pe numele său fusese emis un mandat european de arestare la 22.06.2012, în vederea executării unei pedepse de 4 ani închisoare aplicate de instanţele portugheze pentru tăinuire de bunuri furate, a fost reţinut şi prezentat la 3.03.2015 cu propunere de arestare provizorie la Curtea de Apel Iaşi.

După ce a fost audiat, faţă de inculpatul T. s-a dispus arestarea provizorie în vederea predării, pe o durată de 15 zile, începând cu data de 3.03.2015 până la data de 17.03.2015, fiind emis mandatul de arestare nr. 7/3.03.2015.

La data de 16.03.2015 inculpatul a fost din nou transportat în mun. Iaşi, la sediul Curţii de Apel Iaşi, cu o autospecială a C.R.A.P. Vaslui, cu o escortă alcătuită din L. – şef de escortă, F. şi S. – conducător auto, cu acelaşi transport fiind adus şi numitul N., de asemenea privat de libertate.

Escorta a ajuns la sediul Curţii de Apel Iaşi la 11,46. La coborâre, N. şi T. au fost încătuşaţi unul de altul, N. la mâna stângă iar T. la mâna dreaptă, fiind escortaţi în interiorul clădirii şi prezentaţi în faţa instanţei de judecată.

Ulterior, agentul L. i-a încătuşat pe cei doi în acelaşi mod, peste mânecile hainelor, cei doi fiind conduşi la parterul clădirii, fiind escortaţi de toţi cei trei membri ai escortei.

La parter, N. şi T. au fost introduşi în boxa specială pentru a-şi satisface nevoile fiziologice, cei doi constatând că nu aveau cătuşele prinse suficient de strâns. Din boxa specială cei doi au fost scoşi de către L., care le-a comunicat să îl urmeze către curtea interioară, la autospecială.

În condiţiile în care L. se deplasa în faţa lor, iar în spate nu se găseau ceilalţi doi membri ai escortei, inculpatul T. a scos de pe mâna sa dreaptă cătuşa cu care era asigurat, imediat N. alergând spre gardul curţii interioare, pe o distanţă de aproximativ 4 metri, pe o rampă situată lângă zidul clădirii, cu elevaţie de un metru faţă de sol, escaladând gardul şi neputând fi prins de agentul L., care a ieşit pe poartă, tocmai din cauza acestei diferenţe de nivel.

În timp ce N. evada, T. s-a îndreptat mai întâi spre centrul curţii interioare, de unde a observat cum N. escalada gardul şi se îndepărta apoi pe rampă, apoi s-a deplasat spre poarta lăsată deschisă de agentul L., după care a început şi el să alerge, pe lângă agentul care îl urmărea pe N., inculpatul îndreptându-se spre blocurile de locuinţe din apropiere. L. nu avea asupra sa armamentul din dotare, a alergat  pe calea de acces auto către bariera dinspre str. Pantelimon, fiind depăşit de inculpat, dar fără a alerga după acesta, iar odată ajuns la barieră s-a oprit şi a aşteptat sosirea colegului său, S., care a ajuns după 28 de secunde, acesta din urmă pornind după T., iar L. după N..

Inculpatul T. s-a deplasat pe traseul str. Pantelimon, bd. Tudor Vladimirescu, str. Prof. Paul,  str. Apelor, după care s-a ascuns în spaţiul situat între blocul 325 şi imobilul persoanei vătămate A., spaţiu împrejmuit cu gard viu şi plasă de sârmă, ulterior a escaladat gardul şi a pătruns pe o uşă neasigurată într-un spaţiu folosit de persoana vătămată pe post de depozit, unde a rămas până în cursul nopţii.

În noaptea de 16/17.03.2015, în jurul orei 22,00, inculpatul i-a cerut unu taximetrist să îi împrumute telefonul mobil, pentru a apela nişte persoane din republica Moldova, pretextând că fusese prins de poliţie cu ţigări de contrabandă şi îi fuseseră confiscate toate bunurile. Din declaraţiile ale rezultă că taximetristul a fost de acord să îl ajute, deplasându-se împreună la un magazin non-stop, unde taximetristul i-a cumpărat o cartelă Prepay, pe care i-a introdus-o în telefonul său, inculpatul contactându-l telefonic pe numitul D., soţul unei nepoate a inculpatului şi solicitându-i să se deplaseze în mun. Iaşi cu o sumă de bani, urmând a se întâlni în jurul orelor 03.00 – 04.00, fără a-i spune că evadase. Inculpatul s-a înţeles cu taximetristul să se întâlnească la ora 03,00, pentru ca acesta să îl conducă la locul de întâlnire fixat cu D., unde taximetristul urma a fi recompensat cu 100 de euro.

Taximetristul nu a venit la ora 03,00, astfel încât inculpatul a sustras două telefoane mobile, apoi l-a apelat pe D., în şapte apeluri distincte, spunându-i că evadase. Potrivit propriilor susţineri, s-a întâlnit în mun. Iaşi cu acesta, obţinând de la el promisiunea că, prin intermediul unor prieteni, îl va ajuta atât cu documentele necesare, cât şi cu plata transportului. Inculpatul a primit de la D. 100 de euro, solicitându-i acestuia să se ocupe de vânzarea autoturismului său Toyota, pentru a-i putea trimite banii obţinuţi, cei doi stabilind ca asigurarea documentelor şi a transportului să aibă loc după aproximativ o săptămână.

La data de 25.03.2015, în jurul orei 09,00, inculpatul s-a întâlnit în mun. Iaşi cu doi cetăţeni moldoveni, care au venit cu un autovehicul şi care l-au luat cu ei spre vama Borş. În timpul deplasării, unul dintre aceştia i-a înmânat un înscris oficial falsificat, intitulat carte de rezidenţă, care aparent era emis de autorităţile portugheze, pe numele G.M., spunându-i că era adevărat. De asemenea, inculpatul a mai primit un rucsac cu obiecte de îmbrăcăminte şi suma de 700 de euro, cei doi spunându-i că D. le dăduse 4000 de euro pentru a-l ajuta să ajungă în Portugalia, iar cheltuielile se ridicau la suma de 3300 de euro.

Potrivit susţinerilor inculpatului, în mun. Oradea cei doi cetăţeni moldoveni rămaşi neidentificaţi i-au cerut să coboare, să se deplaseze cu un taxi până la benzinăria din apropierea Vamei şi de acolo să facă autostopul pentru a trece frontiera, dându-i şi un telefon Samsung, cu seria IMEI 355264/05/647736/0, în care se afla cartela SIM cu inscripţia 1410-2439-8995-9A02, pentru a-i putea suna după ce trecea frontiera.

Inculpatul a urmat instrucţiunile, iar de la benzinăria din apropierea Vamei Borş a început să se deplaseze pe jos către punctul de trecere a frontierei, pe lângă tirurile staţionate în coloană, fiind depistat de lucrătorii poliţiei de frontieră în dreptul bornei F146. În faţa acestora, inculpatul s-a prezentat cu numele G.M. şi a arătat cartea de rezidenţă falsificată. T. a fost condus la sediul Poliţiei de Frontieră Borş, în urma verificărilor fiind stabilită identitatea sa reală, constatându-se că acesta figura dat în urmărire generală în baza ordinului nr. 79830/16.03.2015 al IPJ Iaşi, după ce evadase de sub escortă. Cu prilejul percheziţiei corporale efectuate asupra sa au fost identificate telefonul mobil Samsung primit de la cei doi cetăţeni moldoveni care l-au transportat şi suma de 700 de euro.

Potrivit raportului de constatare criminalistică nr. 109827/31.03.2015, documentul intitulat carte de rezidenţă, „cartao de residencia”, era falsificat, prezentând modificări la nivelul ultimului caracter grafic de la rubrica anului valabilităţii, cifra 3 din anul 2013 fiind transformată în cifra 8. Fotografia ataşată documentului falsificat şi fotografia lui G.M. comunicată de Centrul Comun de Contact Galaţi redau aceeaşi persoană.

În stabilirea pedepselor principale pe care le-a aplicat inculpatului T. instanţa a avut în vedere criteriile enumerate de art. 74 Cod penal, pornind de la limitele reduse cu o treime, ca efect al procedurii recunoaşterii învinuirii.

Astfel, instanţa va avea în vedere împrejurările şi modalitatea în care inculpatul a fugit de sub escortă, în timpul zilei, asumându-şi orice risc, trecând chiar pe lângă şeful de escortă şi având o contribuţie esenţială la comiterea faptei, el fiind cel care şi-a scos mâna din cătuşe, perioada de timp în care a stat ascuns în mun. Iaşi, modalităţile folosite pentru a evita prinderea sa, de la violarea domiciliului la sustragerea de bunuri şi contactarea unor persoane pentru a-i asigura acte false cu care să părăsească ţara, modalitatea în care a fost concepută şi pusă în executare hotărârea de a părăsi teritoriul ţării prin asumarea unei identităţi reale şi folosirea unui înscris falsificat, va avea în vedere de asemenea împrejurarea că a fost deja condamnat în Portugalia pentru comiterea unor infracţiuni contra patrimoniului la o pedeapsă privativă de libertate, fiind supus şi arestului preventiv, existând destule date în sensul că s-a sustras cu rea-credinţă şi de la executarea acelei pedepse, în prezent fiind arestat provizoriu şi în vederea predării către autorităţile portugheze, faţă de toate aceste date instanţa apreciind ca fiind corespunzătoare aplicarea unor pedepse situate semnificativ peste minimele speciale reduse cu o treime, care să răspundă potenţialului infracţional şi gravităţii activităţii infracţionale a inculpatului.