Ministerul Public a fost reprezentat de domnul procuror F.G., de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe inculpatul D.J.A., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evadare, prev.de art.269 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.
La apelul nominal se constată lipsa inculpatului D.J.A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Mersul dezbaterilor şi susţinerile în fond ale reprezentantului Ministerului Public şi ale părţilor sunt consemnate în încheierea de şedinţă publică din data de 03 octombrie 2012, care face parte integrantă din prezenta sentinţă şi când pronunţarea s-a amânat pentru data de azi.
INSTANŢA
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, întocmit la data de 3.09.2012, emis în dosarul nr. 240/P/2012, înregistrat pe rolul acestei instanţe sub numărul 6645/102/2012 din data de 3.09.2012, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului D.J.A. pentru săvârşirea infracţiunii de evadare, prev.de art.269 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal.
În motivarea rechizitoriului s-a reţinut că în data de 20.03.2012 inculpatul, aflat în executarea pedepsei de 1 an 6 luni închisoare aplicată prin s.p.1184/17.11.2011 a Judecătoriei Tg Mureş, a fugit de sub escortă, de la Gospodăria Agro – Zootehnică a Penitenciarului Tg. Mureş.
La termenul de judecată din data de 3.10.2012 inculpatul a recunoscut comiterea faptei şi a solicitat judecarea cauzei după procedura simplificată aplicabilă în cazul recunoaşterii vinovăţiei, reglementată de prevederile art.320 ind.1 C.pr.pen..
Analizând probele administrate în cauză, declaraţiile de recunoaştere din dosarul de urmărire penală, precum şi descrierea faptei din rechizitoriu, avută în vedere de inculpat în faţa instanţei, vom reţine următoarele:
În fapt:
Inculpatul Duka Jozsef era în executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, în Penitenciarul Tg Mureş, în baza sentinţei penale nr.1184/17.11.2011 a Judecătoriei Tg Mureş, rămasă definitivă prin nerecurare şi a mandatului de executare a pedepsei nr.1381/2011 din 13.12.2011, emis în dosar nr.12649/320/2919.
La data de 20.03.2012 un număr de 19 persoane private de libertate au fost transportate sub escorta angajaţilor Penitenciarului Tg Mureş la sediul Gospodăriei Agro zootehnice din Sâncraiu de Mureş. În jurul orei 15,2o inculpatul, cu permisiunea supraveghetorilor, s-a îndreptat spre toaleta aflată în spatele curţii. La un moment dat, ag.şef Aldea Alexandru a constatat că în încăperea toaletei nu se afla nimeni, motiv pentru care i-a anunţat de îndată pe agentul pr.Pop Alexandru şi scms Gliga Sorin – angajaţi ai Penitenciarului Tg Mureş. O echipă de lucrători ai Penitenciarului Tg Mureş a plecat de îndată în căutarea inculpatului, air la data de 21.03.2012 inculpatul D.J.A. a fost prins pe str.Băneasa din Tg Mureş
În drept:
Fapta inculpatului D.J.A. – aflat în stare de deţinere în Penitenciarul Tg Mureş – de a fugi de sub escortă, în timp ce se afla în incinta Gospodăriei Agro zootehnice din Sâncraiu de Mureş, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evadare, prev.de art.269 alin.1 Cod penal.
Individualizarea pedepsei.
La acest punct, vom urmări criteriile prevăzute de art.72 C. pen. şi anume:
– circumstanţele reale, între care durata de timp în care inculpatul s-a aflat în stare de evadare, de circa o zi, precum şi împrejurarea că nu rezultă din probe că ar fi premeditat fapta, ori că s-ar fi folosit de anumite instrumente şi mijloace deosebite în acţiunea de evadare.
– circumstanţele personale: Pe lângă atitudinea procesuală, valorificată în contextul art. 320 ind. 1 Cod pr. pen., reţinem şi împrejurarea că inculpatul se afla la data evadării în executarea unei pedepse de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată pentru un furt comis în stare de minoritate (f. 74 – 78 ds. urm. pen.), cu alte cuvinte din antecedentele sale nu se poate deduce o periculozitate ridicată a inculpatului. Ca urmare, instanţa îl va condamna la pedeapsa de 5 luni închisoare, în limitele speciale reduse cu o treime conform art. 320 ind. 1 alin. 7 Cod pr. pen.. În baza art.39 alin.3 şi art. 269 alin.3 Cod penal va adăuga la această pedeapsă restul neexecutat de 473 zile din pedeapsa de 1 an 6 luni închisoare aplicată prin s.p.1184/17.11.2011 a Judecătoriei Tg Mureş, din a cărei executare inculpatul a evadat, în total inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 luni şi 473 zile de închisoare. Deşi dispoziţiile art. 269 alin.3 Cod penal, reluate în art.39 alin.3 Cod penal, se referă in terminis la adăugarea pedepsei ce se execută, ceea ce pare, la prima vedere, că s-ar referi la întreaga pedeapsă în a cărei executare se află inculpatul, interpretarea raţională a acestor dispoziţii duce la concluzia că la pedeapsa aplicată pentru evadare se adaugă restul neexecutat din pedeapsa din a cărei executare s-a comis evadarea. Oricum, şi dacă s-ar adăuga pedeapsa întreagă, perioada executată anterior evadării ar reprezenta o executare anticipată şi ar trebui scăzută din pedeapsa rezultantă.
Instanţa va scădea din pedeapsa închisorii durata deja executată din data de 21.03.2012, când inculpatul a fost prins, până la zi.
În conformitate cu disp. art 71 Cod penal şi ale deciziei penale nr. LXXIV (74) din 5 noiembrie 2007 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie instanţa va interzice inculpatului drepturile prev. de art 64 lit a, b Cod penal pe durata executării pedepsei principale. Instanţa are în vedere oportunitatea interzicerii acestor drepturi în cazul unui deţinut în condiţiile comiterii unei infracţiuni care denotă neînţelegerea de către el a obligaţiilor care îi revin în această calitate.
Va aplica şi art. 191 alin 1 Cod procedură penală, privitor la cheltuielile judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Condamnă pe inculpatul D.J.A. (fiul lui Judit-Julia, născut la data de 09.05.1992 în Tg Mureş, domiciliat , jud.Mureş, recidivist, CNP- pentru săvârşirea infracţiunii de evadare, prev.de art.269 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal şi art.3201 alin.7 Cod pr.penală, la pedeapsa de 5 luni închisoare.
În baza art.39 alin.3 şi art.269 alin.3 Cod penal adaugă la această pedeapsă restul neexecutat de 473 zile din pedeapsa de 1 an 6 luni închisoare aplicată prin s.p.1184/17.11.2011 a Judecăoriei Tg Mureş, din a cărei executare inculpatul a evadat, în total inculpatul urmând să execute pedeapsa de 5 luni şi 473 zile de închisoare.
Scade din pedeapsa închisorii durata deja executată din data de 21.03.2012 la zi.
În conformitate cu prev.art.71 Cod penal interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale drepturile prev.de art.64 lit.a,b Cod penal şi anume:
a) dreptul de a alege şi a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.
În baza art.191 alin.1 Cod pr.penală obligă pe inculpat să plătească statului suma de 730 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400 lei, reprezentând onorariile avocaţilor din oficiu din fazele urmăririi penale şi judecăţii, se va avansa Baroului Mureş din fondurile tribunalului Mureş.
Cu drept de apel în 10 zile de la pronunţare.
Pronunţată în şedinţa publică din 17 octombrie 2012.