Evaziune fiscală; aplicarea cauzei de nepedepsire prevăzută de art. 10 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 pentru fapte comise anterior intrării în vigoare a legii şi aflate în curs de judecată
Prin sentinţa penală nr. 245/16.02.2005 a Judecătoriei Paşcani a fost condamnat inculpatul L.I.N. la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „evaziune fiscală” prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 13 Cod penal.
S-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. c Cod penal, pe o durată de 1 an.
Pedeapsa a fost suspendată condiţionat conform art. 81 Cod penal pe durata prevăzută de art. 82 Cod penal şi s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal.
S-a constatat recuperat prejudiciul în valoare de 566.727.272 lei.
S-a reţinut, în esenţă, că inculpatul este administrator al unei societăţi comerciale având ca obiect de activitate exploatarea forestieră, societate ce a fost înfiinţată la data de 01.04.1999, dată la care şi-a început activitatea şi încă de la înfiinţare nu a organizat evidenţa contabilă, iar la 6.06.2001 organele de cercetare penală s-au sesizat că societatea nu a plătit impozit către stat. S-a constatat că inculpatul poseda un număr de 120 chitanţe şi facturi fiscale necontabilizate în perioada 24 decembrie 2000 reprezentând o cifră de afaceri în sumă totală de 1.839.864.514 lei şi că pe aceste chitanţe şi facturi se regăseşte semnătura inculpatului. Respectivele chitanţe şi facturi reprezintă încasarea diferitelor sume de bani cu titlu de chirii sau contravaloarea prelucrării de material lemnos şi a confecţionării de mobilier.
Din procesul-verbal nr. 4923/2001 rezultă că inculpatul nu a evidenţiat în documentele contabile chitanţele şi facturile emise nu a depus nici bilanţurile contabile.
Organele de control financiar au constatat, cu aceeaşi ocazie că prin nedeclararea activităţii desfăşurate de la plata impozitelor pe profit în valoare totală de 124.164.694 lei şi T.V.A.-urile de 129.205.734 lei cauzând părţii civile A.N.A.F. Bucureşti un prejudiciu total de 566.727.272 lei în care au fost incluse şi majorările aferente.
Apelul declarat de procuror a fost admis de Tribunalul Iaşi prin decizia penală nr. 802/31.10.2005, s-a interzis inculpatului exercitarea dreptului de a fi administrată societatea pe durata de 1 an, a fost ridicată măsura asiguratorie constatându-se recuperat prejudiciul în luna octombrie 2004.
A fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul L.I.N.
Recursul declarat de inculpat şi motivat pe aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 241/2005 privind cauza de nepedepsire şi reducerea pedepsei a fost admis de Curtea de Apel Iaşi.
Sentinţa penală nr. 245/16.02.2005 şi decizia penală nr. 802/31.10.2005 au fost casate integral şi în rejudecare, în baza dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. b cu referire la art. 10 lit. 1 ind. 1 Cod procedură penală şi art. 10 alin. 1 teza a III-a din Legea nr. 241/2005, a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului L.I.N. pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 12 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 1 ind. 3 Cod penal.
În baza art. 91 Cod penal a aplicat făptuitorului sancţiunea administrativă a amenzii în valoare de 10.000.000 ROL.
S-a decis ca sancţiunea să fie înregistrată în cazierul judiciar conform art. 10 alin. 1 din Legea nr. 241/2005.
În pronunţarea acestei decizii instanţa de control judiciar a reţinut următoarele:
Prima instanţă şi instanţa de apel au reţinut o situaţie de fapt conformă cu probele administrate, probe din care rezultă existenţa faptei şi vinovăţia inculpatului.
La data de 26 august 2005, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 241/15 iulie 2005, au fost abrogate toate dispoziţiile din Legea nr. 87/1994 şi modificările ulterioare a acestui act pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Prin art. 10 din Legea nr. 241/2005, pentru inculpaţii care acoperă prejudiciul în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen, în funcţie de valoarea prejudiciului, s-a prevăzut posibilitatea reducerii pedepsei, înlocuirii pedepsei închisorii cu amenda, aplicării unei sancţiuni cu caracter administrativ, sancţiune ce se înregistrează în cazierul judiciar.
Modalitatea în care inculpatul recurent a săvârşit fapta de evaziune fiscală, „ascunderea sursei impozabile”, pedepsită în vechea reglementare de art. 12 a fost reluată în Legea nr. 241/2005 în art. 9 alin. 1 lit. a.
Potrivit art. 13 Cod penal, dacă de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei intervine una sau mai multe legi penale, se aplică întotdeauna legea cea mai favorabilă.
Aprecierea de face în funcţie de toate dispoziţiile care uşurează răspunderea penală.
În cauză, faţă de valoare prejudiciului – 566.727.272 lei – valoare care este până la 50.000 EUR, de faptul că acesta a fost recuperat până la primul termen de judecată în recurs sunt incidente dispoziţiile art. 10 lin. 1 teza a III-a din Legea nr. 241/2005.
(Decizia penală nr. 21/03.02.2006)
NOTĂ:
Decizia pronunţată de instanţa de recurs este discutabilă.
Infracţiunea de „evaziune fiscală” în formă continuată a fost comisă în perioada aprilie 1999 – decembrie 2000 şi a fost încadrată juridic în art. 12 din Legea nr. 87/1994.
Prejudiciul cauzat statului a fost recuperat în luna octombrie 2004.
Cauzele de nepedepsire sau de reducerea pedepselor prevăzute prin art. 10 alin. 1 din Legea nr. 241/2005, sunt aplicabile în condiţiile în care în faza de urmărire penală sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, inculpatul achitat integral prejudiciul cauzat.
Legea nr. 241/2005 a intrat în vigoare la 30 zile de la data publicării în Monitorul Oficial, respectiv la 26 august 2006.
Referirea la „primul termen de judecată”creează premisele unei discriminări pentru infractorii care au săvârşit infracţiuni de „evaziune fiscală” anterior intrării în vigoare a legii şi pentru care nu a intervenit o hotărâre definitivă de condamnare. Evident că „primul termen de judecată” se referă la judecata de primă instanţă şi nicidecum în căile de atac.
Potrivit art. 13 Cod penal, infractorul trebuie să beneficieze de legea penală mai favorabilă care se aplică în intervalul cuprins între momentul săvârşirii infracţiunii şi momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Deşi textul în care este inclusă sintagma „până la primul termen de judecată” apare ca fiind neconstituţional în raport cu dispoziţiile art. 16(1) din Constituţia României, jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a pronunţat constant în sensul respingerii excepţiei ce vizează art. 10 alin. 1 din Lege nr. 21/2005 (a se vedea: Deciziile Curţii Constituţionale nr. 697/20.12.2005; 285/28.03.2006; 318/18.04.2006; 417/25.05.2006 şi 529/27.06.2006).
