Evaziune fiscală – infracţiunea prevăzută de art.6 din legea. 241/200 5.
Element material. Faptă comisă „cu intenţie”. Eroare a înscrierii sumei în
bilanţul contabil Sumă nedatorată bugetului de stat.
În cazul infracţiunii de evaziune fiscală prevăzută de art.6 din Legea 241/2005, în situaţia în care se constată, pe baza expertizei tehnice judiciare contabile, că suma reţinută ca fiind datorată statului cu titlu de impozit sau contribuţie, nu era în realitate datorată statului, deoarece operaţiunea de repartizare a profitului cu titlu de dividende a fost în mod eronat înscrisă în bilanţul contabil, urmează a se constata inexistenţa infracţiunii, lipsind atât latura obiectivă cât şi latura subiectivă intenţională.
Prin decizia penală nr.264/10.03.2008 Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul declarat de inculpatul M.G. împotriva deciziei penale 183/2007 a Tribunalului Buzău şi sentinţei penale 217/ 2007 pronunţată de Judecătoria Răcari, casând ambele hotărâri şi în baza art.ll pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.a c.p.p a dispus achitarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.6 din Legea 241/2005, cu aplicarea disp. art.13 cp., înlăturând obligarea acestuia la plata despăgubirilor civile către partea civilă D.G.F.P. Buzău şi a cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a constatat că prin sentinţa judecătoriei, menţinută în latură penală prin decizia tribunalului, inculpatul MG a fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare, cu suspendare condiţionată a executării pedepsei, conform art.81 cp, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea prevăzută de art.6 din Legea 241/2005 cu aplicarea art.13 cp. în latură civilă, inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente SC „M.F.” SNC la 15505 lei impozit pe dividende, plus dobânda legală aferentă către partea civilă DGFP Buzău.
S-a reţinut în esenţă, că inculpatul este asociat şi administrator al SC „MF” SNC având ca obiect de activitate comerţ cu ridicata de material lemnos şi construcţii , societate care, în luna februarie 2006 a fost supusă unui control vizând plata impozitului pe dividende şi a contribuţiilor datorate statului, control care a stabilit că, pentru anul fiscal 2004, societatea datora statului un impozit pe dividende în sumă de 17609 lei. Prezentându-i-se actul de control, inculpatul nu a formulat obiecţiuni şi a cerut termen pentru a achita datoriile, însă ulterior şi-a reapreciat atitudinea, invocând cu prilejul cercetării judecătoreşti, faptul că bilanţul contabil a fost greşit întocmit, iar suma pe care se reţine că ar datora-o statului a fost folosită pentru realizarea unor investiţii, nedatorând astfel impozit pe dividende.
După sesizarea instanţei pentru infracţiunea de evaziune fiscală, s-a dispus în faza de cercetare judecătorească efectuarea unei expertize judiciar contabile, necontestată de părţi, care a concluzionat că inculpatul nu datorează creanţe bugetare, bilanţul contabil, fiind în mod eronat întocmit.
Instanţa de fond a înlăturat expertiza judiciar contabilă, apreciind că atitudinea inculpatului, care, după efectuarea actului de control şi la începutul cercetărilor penale, a solicitat termen în vederea achitării creanţelor fiscale, este relevantă în privinţa laturii subiective infracţionale, cu atât mai mult cu cât inculpatul a semnat bilanţul contrabil, având cunoştinţă de repartizarea profitului. în această situaţie, reţinând vinovăţia inculpatului, s-a dispus de către prima instanţă, condamnarea acestuia şi plata la despăgubiri civile constând în impozit pe dividende datorat statului.
Tribunalul Buzău a admis apelul inculpatului, desfiinţând în parte sentinţa în latură civilă şi reducând cuantumul despăgubirilor civile de la 15505 lei la 14940 lei, impozit pe dividende, respingând apelul părţii civile.
Curtea de Apel a constatat că recursul inculpatului, declarat pe aspecte vizând greşita sa condamnare, este fondat.
S-a observat astfel, că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art.6 din Legea 241/2005 care, incriminează şi sancţionează, cu închisoarea de la 1 la 3 ani sau cu amendă, reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.
S-a constatat că în mod judicios prima instanţă, a dispus încuviinţarea şi administrarea probei cu expertiză tehnică contabilă, deoarece în cazul infracţiunilor de acest gen, acest mijloc de probă are o forţă probantă specifică, însă concluziile expertizei au fost în mod greşit înlăturate de prima instanţă, fără vreo motivare temeinică a acestui aspect.
Concluziile şi constatările expertului au stabilit că în cursul anului 2004 societatea administrată de inculpat a efectuat achiziţii de mijloace fixe – o clădire şi un autoturism – care reprezintă investiţii, astfel încât, cum profitul net nu acoperea cu surse |e finanţare întreaga investiţie, valoarea acesteia fiind mult mai mare, a rezultat că, îartizarea profitului ca dividende a fost în mod eronat înscrisă în bilanţul contabil. Potrivit bilanţului contabil, inculpatul nu a încasat dividende ci întreg profitul societăţii a fost folosit ca sumă pentru finanţarea investiţiei, aşa încât, operaţiunea de repartizare a profitului cu titlu de dividende a fost eronat înscrisă în contabilitate. Expertul a avut în vedere principiul potrivit căruia orice eroare în contabilitate se poate corecta oricând, atunci când se constată eroarea, inclusiv de organele de control, nefiind stabilit de legiuitor un termen pentru această corecţie. Aşa dar, cum întregul profit a fost folosit pentru realizarea unor investiţii, societatea nu datorează statului impozit pe dividende, deoarece însăşi repartizarea şi înscrierea sumei ca dividende reprezintă o eroare contabilă şi prin urmare, impozitul aferent dividendelor neîncasate este o plată nedatorată bugetului de stat.
Cum elementul material al infracţiunii deduse judecăţii este reprezentat de reţinerea şi nevărsarea, cu intenţie, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii datorate statului prin reţinerea la sursă, se observă pe de o parte că elementul material al infracţiunii nu subzistă câtă vreme nu se poate vorbi de o nevărsare a acestor sume în
condiţiile în care societatea nu datora statului nicio sumă de bani cu titlu de impozit sau contribuţie pentru această operaţiune. Pe de altă parte, lipseşte şi latura subiectivă, intenţională, deoarece în speţă este vorba de o eroare a înscrierii sumei în bilanţul contabil, suma fiind trecută în mod eronat la dividende, în realitate ar fi trebuit repartizată la investiţii, astfel că, infracţiunea dedusă judecăţii nu există în materialitatea sa, lipsind atât latura obiectivă, cât şi latura subiectivă, instanţele realizând o gravă eroare de fapt, printr-o greşită apreciere a probatoriilor administrate şi prin înlăturarea greşită din contextul probator a mijlocului de probă, reprezentat de expertiza tehnică judiciară contabilă.
