Evaziune fiscală. Instanţa competentă să soluţioneze apelul declarat împotriva sentinţei pronunţate de judecătorie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, în urma casării cu trimitere spre rejudecarea apelului a deciziei pronunţate de tribunal prin care s-a soluţionat iniţial un asemenea apel
– Legea nr. 202/2010, art. XXIV
– C. proc. pen., art. 25 şi urm.
Cu privire la soluţionarea cauzelor ce au ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală, acestea sunt supuse triplului grad jurisdicţional. Astfel, dacă judecătoria a pronunţat soluţia în primă instanţă, apelul se judecă de către tribunal, iar recursul de către curtea de apel.
La data de 23 februarie acest an, Curtea de Apel Târgu Mureş pronunţă Decizia penală nr. 169/R prin care:
În conformitate cu art. 3857 alin. 1 C. proc. pen., a extins efectele recursului declarat de inculpatul B.C. şi la inculpaţii T.S., P.M., M.I., M.I., S.C. şi T.R., în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c C. proc. pen., a admis recursul promovat de inculpatul B.C., împotriva Deciziei penale nr. 98/27 septembrie 2011 pronunţate de Tribunalul Harghita în dosarul nr. 1550/258/2003 şi, în consecinţă, a dispus casarea integrală a hotărârii atacate şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Tg.-Mureş, în vederea rejudecării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, inculpaţii B.C., T.S., P.M., M.I., M.I., S.C. şi T.R. şi partea vătămată/civilă Statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată în proces de D.G.F.P. a Judeţului Harghita şi D.G.F.P. a Judeţului Suceava împotriva Sentinţei penale nr. 328/29 aprilie 2009 a Judecătoriei Miercurea Ciuc.
Potrivit art. 192 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în judecarea recursului au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune în acest mod această instanţă de control judiciar a reţinut următoarele considerente:
Prin Sentinţa penală nr. 328/29 aprilie 2009, Judecătoria Miercurea Ciuc:
a). – în baza art. 12 lit.a din Legea 87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2, art.13 C. pen., a fost condamnat inculpatul T.S. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
– în baza art. 25 C. pen raportat la art.297 alin.1 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi următoarele C. pen, a fost condamnat acelaşi inculpat, la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la infracţiunea de înşelăciune cu privire la calitatea mărfii.
– în baza art. 25 C. pen. raportat la art. 14 alin.2 din Legea 87/1994 cu aplicarea art.13 C. pen., a fost condamnat inculpatul T.S., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi în baza art. 33 lit. a art. 34 lit. b,d C. pen, a contopit pedepsele stabilite, aplicând pedeapsa ceea mai grea de 5 ani închisoare .
– în baza art. 11 pct.2 lit.b coroborat cu art.10 lit. g ind.2 C. proc. pen., a încetat procesul penal privindu-l pe inculpatul T.S., pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art.13 din Legea 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. instigare la infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art.13 din Legea 87/1994, folosirea cu rea credinţă de bunuri sau creditul societăţii prev de art.266 pct.2 din Legea 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin.2 C. pen. şi evaziune fiscală prev. de art.9 din Legea 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin.2 C. pen.
b). – în baza art. 11 pct.2 lit.b coroborat cu art.10 lit.d C. proc. pen. a achitat-o pe inculpata T.A. de sub acuza comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art.11 din Legea 87/1994
– în baza art. 11 pct. 2 lit. b coroborat cu art.10 lit. g ind.2 C. proc. pen., a încetat procesul penal privind-o pe aceiaşi inculpată, pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art.13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen., folosirea cu rea credinţă de bunuri sau creditul societăţii prev. de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen. şi evaziune fiscală prev. de art.9 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen.
c). – în baza art. 11 pct.2 lit. b coroborat cu art.10 lit. d C. proc. pen., a achitat-o pe inculpata M.C.A. de sub acuza comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art.12 din Legea nr. 87/1994, şi înşelăciune cu privire la calitatea mărfii prev de art. 297 alin.1 C. pen. şi în baza art. 11 pct. 2 lit. b coroborat cu art.10 lit. g ind.2 C. proc .pen., a încetat procesul penal privind-o pe aceiaşi inculpată, pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 25 raportat la art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen., fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 C.pen. complicitate la infracţiunea de folosirea cu rea credinţă de bunuri sau creditul societăţii prev de art. 26 C.pen. raportat la art. 266 pct.2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. pen. şi evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin.2 C. pen.
d). – în baza art.26 raportat la art. 12 lit. a din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art. 41 alin.2, art. 13 C.pen., a condamnat-o pe inculpata P.M. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi în baza art. 25 C.pen raportat la art. 297 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi următoarele C.pen, a condamnat-o pe aceiaşi inculpată, la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu privire la calitatea mărfii şi în baza art.33 lit.a 34 lit.b,d C.pen., a contopit pedepsele stabilite şi i-a aplicat acestei inculpate pedeapsa ceea mai grea de 4 ani închisoare.
– în baza art. 11 pct.2 lit.b coroborat cu art.10 lit. g ind.2 C. proc .pen., a încetat procesul penal privind-o pe aceiaşi inculpată P.M., pentru comiterea infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.290 C.pen.
e). – în baza art. 26 C.pen. raportat la art.12 din Legea 87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2, art.13 C.pen., l-a condamnat pe inculpatul M.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi în baza art. 26 C.pen raportat la art.297 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin.2 şi următoarele C.pen, l-a condamnat pe acelaşi inculpat şi la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de înşelăciune cu privire la calitatea mărfii.
– în baza art.33 lit.a 34 lit.b,d C.pen, a contopit pedepsele stabilite, aplicând pedeapsa ceea mai grea de 4 ani închisoare .
f). – în baza art. 26 C.pen raportat la art. 12 lit.a din Legea 87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2, art.13 C.pen., l-a condamnat pe inculpatul T.R. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, în baza art.81 C. pen., dispunând suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani, la care s-a va adăugat durata pedepsei.
– în baza art. 11 pct.2 lit.b coroborat cu art.10 lit.g ind.2 C.proc .pen., a încetat procesul penal privindu-l pe acelaşi inculpat, pentru comiterea infracţiuni de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 26 raportat la art.13 din Legea 87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.
g). – în baza art. 12 lit.a din Legea 87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2, art.13 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul S.C. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi conform art. 297 alin.1 C. pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune cu privire la calitatea mărfii.
-î n baza art.25 C.pen. raportat la art. 11 din Legea 87/1994 cu aplicarea art.13 C.pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat – S.C., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală, iar în baza art.33 lit.a 34 lit.b,d C.pen, a contopit pedepsele stabilite şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare .
– în baza art. 11 pct.2 lit.b coroborat cu art.10 lit.g ind.2 C.proc .pen., a încetat procesul penal privindiu-l pe acelaşi inculpat, pentru comiterea infracţiuni de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 26 raportat la art.13 din Legea 87/1994.
h). -în baza art. 14 alin.2 din Legea 87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2, art.13 C.pen. l-a condamnat pe inculpatul M.I., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi potrivit art. 12 alin.2 din Legea 87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2, art.13 C.pen., l-a condamnat pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
– în baza art.33 lit.a 34 lit.b,d C.pen, a contopit pedepsele stabilite, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare
– în baza art. 11 pct.2 lit.b coroborat cu art.10 lit.d C.proc. pen., l-a achitat pe acelaşi inculpat – M.I. de sub acuza comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art.12 din Legea nr. 87/1994 , şi înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor prev. de art.297 C.pen.
– în baza art. 11 pct.2 lit.b coroborat cu art.10 lit.g ind.2 C.proc .pen., a încetat procesul penal privind pe acelaşi inculpat M.I., pentru comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art.13 din Legea nr. 87/1994 cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen. şi ,complicitate la infracţiunea de folosirea cu rea credinţă de bunuri sau creditul societăţii prev. de art.26 raportat la art.266 pct.2 din Legea nr. 31/1990 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen. şi evaziune fiscală prev. de art.13 din Legea 87/1994.
i). – în baza art. 12 din Legea 87/1994 cu aplicarea art.13 C. pen., l-a condamnat pe inculpatul B.C., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, iar în baza art. 11 pct.2 lit.b coroborat cu art.10 lit.g ind.2 C.proc .pen., a încetat procesul penal privind pe acelaşi inculpat, pentru comiterea infracţiuni de înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor prev de art.297 C.pen.
– s-a făcut aplicarea art. 191 alin. 2 C. proc. pen. şi aplicarea art. 192 alin. 3 C. proc. pen.
Împotriva acestei hotărâri, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, inculpaţii B.C., T.S., P.M., M.I., M.I., S.C. şi T.R. şi părţile vătămate/civile D.G.F.P. Harghita şi D.G.F.P. Suceava.
Prin decizia penală nr. 98/27 septembrie 2011, Tribunalul Harghita:
– în baza art. 379 alin.1 pct. 2 lit. b C. proc. pen., a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc şi inculpaţii: T.S., P.M., M.I., S.C., T.R., B.C., M.I., D.G.F.P. Harghita Şi D.G.F.P. Suceava împotriva sentinţei penale nr. 328 din 29.04.2009 pronunţată de Judecătoria Miercurea Ciuc în dosar nr.1550/258/2003, pe care a desfiinţat-o şi a trimis cauza în rejudecare, aceleiaşi instanţe. Prima instanţă de control judiciar a făcut aplicarea art. 192 alin. 3 C. proc. pen.
Pentru pronunţarea acestei hotărâri, tribunalul a reţinut că sentinţa pronunţată de instanţa de fond era lovită de nulitatea absolută prev.de art.197 alin.2 C.proc.pen, instanţa de fond nepronunţându-se pentru toate faptele depuse judecăţii. De asemenea, nu s-a pronunţat asupra pedepselor complementare care erau obligatorii în cauză şi care erau în defavoarea inculpaţilor.
Ca urmare, instanţa de apel, neputându-se pronunţa în ceea ce priveşte unele infracţiuni, a considerat că sentinţa apelată nu este nici temeinică şi nici legală, pentru motivele mai sus arătate, fiind aplicabile în cauză prevederile art.379 alin.2 lit.b C.proc.pen.
A mai dispus ca instanţa de rejudecare să aibă în vedere toate motivele, dar şi aspectele legale deduse judecăţii invocate atât de către apelanţi, dar şi de către celelalte părţi din cauză, urmând să se conformeze dispoziţiilor din prezenta decizie care cuprinde motivele desfiinţării primei sentinţe.
Soluţia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de către inculpatul B.C., care însă nu a înţeles să-l motiveze în termenul prescris de art. 38510 alin. 2 C. proc. pen..
Analizând recursul declarat de acest inculpat împotriva deciziei penale nr. 98/2011 a Tribunalului Harghita, această instanţă a reţinut că el are un caracter admisibil, atragând examinarea acestuia, prin extindere şi la inculpaţii T.S., P.M., M.I., M.I., S.C. şi T.R..
S-a apreciat că recursul promovat de inculpatul B.C. împotriva deciziei penale nr. 98/27 septembrie 2011 a Tribunalului Harghita era fondat, iar considerentele expuse în această decizie au determinat, în, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c C. proc. pen., admiterea căii de atac, cu consecinţele casării integrale a deciziei recurate şi a trimiterii cauzei la Curtea de Apel Tg.-Mureş, în vederea rejudecării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, inculpaţii B.C., T.S., P.M., M.I., M.I., S.C. şi T.R. şi partea vătămată/civilă Statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată în proces de D.G.F.P. a Judeţului Harghita şi D.G.F.P. a Judeţului Suceava împotriva sentinţei penale nr. 328/29 aprilie 2009 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, deoarece:
Necesitatea, rezultând din imperativele unui proces echitabil, care ţine de soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, a schimbat considerabil optica legiuitorului român asupra parcurgerii obligatorii, de către o cauză penală, a unui triplu grad de jurisdicţie. Astfel, prin Legea nr. 356/2006, au fost semnificativ reduse cauzele de desfiinţare şi de casare, cu trimitere, spre rejudecare, lăsând posibilitatea instanţei de control judiciar, într-un număr însemnat de situaţii, să rejudece ea însăşi pricina şi să restabilească legalitatea încălcată în judecata anterioară.
Nepronunţarea asupra tuturor faptelor deduse judecăţii şi omisiunea primei instanţe de a aplica pedepse complementare nu constituiau nulităţi absolute, dintre cele prevăzute expres de art. 197 alin. 2 C. proc. pen. şi nici nu se încadrau în categoria celorlalte cauze de desfiinţare cu trimitere prescrise limitativ în art. 379 pct. 2 lit. b C. proc. pen.
În acest context şi dată fiind natura apelului -cale de atac care devoluează integral chestiunile de fapt şi de drept ale cauzei – constatând neregulile strecurate în judecata în prim grad, instanţa de apel trebuia ea însăşi să le remedieze, procedând la o nouă judecată pe fond a pricinii, şi nu să desfiinţeze hotărârea primei instanţe, cu trimitere spre rejudecare.
În plus, instanţa de apel trebuia să examineze, în substanţă, motivele invocate de apelanţi şi să le răspundă. Nu a procedat, însă, în acest fel, astfel că nu s-a pronunţat asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să le garanteze drepturile şi să influenţeze soluţia procesului şi, prin aceasta, a pronunţat o hotărâre supusă cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct. 10 C. proc. pen., care a atras casarea, cu trimitere, spre rejudecarea apelurilor.
Prin Legea nr. 202/2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, în cazul multor infracţiuni a fost reaşezată competenţa după materie, pentru infracţiunea de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 241/2005 (în care se încadrează în prezent parte din actele reproşate inculpaţilor), judecata în prim grad, în fond, a fost luată din competenţa judecătoriei şi atribuită tribunalului, astfel că apelul împotriva unei hotărâri privind o infracţiune de evaziune fiscală se judeca, în prezent, de către curtea de apel.
Conform art. XXIV alin. 3 din Legea nr. 202/2010, în caz de desfiinţare sau casare, cu trimitere, spre rejudecare, dispoziţiile prezentei legi privitoare la competenţă deveneau aplicabile. În consecinţă, chiar dacă în primul ciclu ordinar al procedurilor, infracţiunea de evaziune fiscală a fost judecată de judecătorie, iar apelul de către tribunal, întrucât hotărârea instanţei de recurs a fost pronunţată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, rejudecarea apelurilor trebuia să aibă loc în faţa curţii de apel şi nu în faţa tribunalului. De altfel, chiar Tribunalul Harghita, când a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, trebuia să aibă în vedere aceste dispoziţii tranzitorii şi să constate că judecata în prim grad aparţine acestuia şi nu judecătoriei.
Independent de concluziile formulate de avocatul inculpatului B.C. în faţa Tribunalului Harghita, promovarea prezentului recurs nu îl prejudicia pe acesta, din moment ce era direct interesat să obţină soluţionarea, într-un termen rezonabil, a acţiunii penale puse în mişcare faţă de el, prin pronunţarea cât mai curând a unei hotărâri definitive care să pună capăt incertitudinilor cu privire la soarta sa. În acest context, nu se putea ignora că sesizarea instanţelor data din martie 2003 şi nici dificultăţile pe care le-a întâmpinat, oricum, în cauză judecata în primă instanţă. Prin urmare, o reluare a cauzei, din prim grad pentru motive care nu permit o asemenea măsură, nu face decât să menţină incertitudinile, în care ar fi ţinut inculpatul B. şi ceilalţi coinculpaţi, ceea ce contravenea principiului termenului rezonabil.
Acestea au fost considerentele pentru care recursul acuzatului a profitat şi inculpaţilor T.S., P.M., M.I., M.I., S.C. şi T.R.. De asemenea s-a mai reţinut că, în cauză, nici procurorul şi nici partea vătămată/civilă nu au recurat Decizia penală nr. 98/27 septembrie 2011 a Tribunalului Harghita. O asemenea conduită procesuală ar părea, la o primă vedere, că împiedică o casare integrală a deciziei atacate, doar de inculpat.
De vreme ce apelurile procurorului şi părţii vătămate vizau şi situaţia inculpaţilor enunţaţi mai sus, o casare parţială a deciziei tribunalului ar fi atras, însă, două judecăţi în două etape diferite, cu consecinţa pronunţării a două hotărâri distincte, pentru acelaşi fapt. Or, acţiunea penală este unică, prin urmare şi rezolvarea ei trebuia adusă printr-o singură hotărâre. În plus, principiul ne bis in idem se opune ca o persoană să fie judecată de două ori, pentru aceiaşi conduită ilicită.
În consecinţă, unicitatea acţiunii penale şi nevoia respectării principiului ne bis in idem au atras casarea integrală a Deciziei penale nr. 98/27 septembrie 2011 a Tribunalului Harghita, în faţa curţii de apel urmând să se rejudece atât apelurile inculpaţilor B.C., T.S., P.M., M.I., M.I., S.C. şi T.R., cât şi apelurile Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc şi părţii vătămate/civile Statul român, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, reprezentată în proces de D.G.F.P. a Judeţului Harghita şi D.G.F.P. a Judeţului Suceava.
Având în vedere soluţia principală adusă recursului, conform art. 192 alin. 3 C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat, în judecarea căii de atac, au rămas în sarcina statului.
Având în vedere această investire cu soluţionarea apelurilor declarate împotriva sentinţei penale nr. 328/29.04.2009 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, se constată că nu se poate proceda la soluţionarea acestora, ca instanţă de apel de către Curtea de Apel Târgu Mureş deoarece acest fapt ar însemna o gravă încălcare a competenţei materiale care revin instanţelor judecătoreşti, astfel cum este reglementată această instituţie în Titlul II Capitolul I, Secţiunea I, de Codul român de procedură penală. Coroborând prevederile art. 25, art. 281 şi art. 29 din C. proc. pen. cu cele expuse de Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în adresa cu nr. 142/C/3.05.2012 cu privire la soluţionarea cauzelor ce au ca obiect infracţiunile de evaziune fiscală, se constată că astfel de cauze sunt supuse soluţionării la triplu grad jurisdicţional, primul grad fiind reprezentat de judecătorie şi nicidecum de tribunal. Există o singură excepţie de la această regulă, şi anume cea în care prejudiciul cauzat prin asemenea faptă de evaziune fiscală ar depăşi suma de 200.000 lei RON, context în care competenţa în primă instanţă ar reveni, date fiind prevederile art. 146 C. pen., tribunalului. Se constată că pentru a se da eficienţa prevederilor legale anterior menţionate se impune a fi declinată competenţa soluţionării apelurilor avute în vedere prin Decizia nr. 169/R /23,02,2012 a Curţii de Apel Târgu Mureş, în favoarea Tribunalului Harghita, pentru a se respecta astfel competenţa materială ce revin instanţelor de judecată române. La soluţionarea apelurilor declarate în cauză această instanţă de apel urmează să analizeze toate motivele invocate de către apelanţi în criticile aduse hotărârii judecătoreşti pronunţate de către instanţa de fond, dar, va avea în vedere, la o justă soluţionare a cauzei şi dispoziţiile art. 10 lit. g C. proc. pen. pentru infracţiunile pentru care, dat fiind intervalul de timp extrem de mare scurs de la sesizarea iniţială a instanţei până în prezent, pentru infracţiunile, care potrivit voinţei legiuitorului român erau şi sunt sancţionate cu pedepse de până în 5 ani închisoare.
Pentru toate aceste considerente expuse, avându-se în vedere prevederile art. 281 coroborate cu prevederile art. 42 din Codul român de procedură penală, urmează să se admită excepţia invocată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi să se stabilească, în favoarea Tribunalului Harghita. Admite competenţa soluţionării apelurilor declarate de apelanţii T.S., P.M., M.I., M.I., S.C., T.R., B.C., Administraţia Naţională de Administrare Fiscală Bucureşti, D.G.F.P. Miercurea Ciuc şi D.G.F.P. Suceava, împotriva Sentinţei penale nr. 328/29.04.2009 a Judecătoriei Miercurea Ciuc.
Notă (judecător Mihaela Vasiescu): Curţile de apel, dar şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu au dezvoltat o jurisprudenţă unitară în ceea ce priveşte instanţa competentă să soluţioneze apelul declarat împotriva unei sentinţe pronunţate de judecătorie, anterior Legii nr. 202/2010, asupra infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 din Legea nr. 241/2005, dacă decizia pronunţată de tribunal, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, a fost casată în recurs cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului.
Astfel, prin încheierea nr. 4/16 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală a considerat că instanţa competentă să rejudece apelul, după casarea cu trimitere spre rejudecarea apelului, în situaţia supusă discuţiei, este curtea de apel şi nu tribunalul. De asemenea, Înalta Curte, prin Decizia nr. 767/15 martie 2012 a soluţionat pe fond recursul procurorul declarat împotriva deciziei penale nr. 69/A/31 octombrie 2011 a Curţii de Apel Tg.-Mureş, prin care s-a rejudecat apelul după casarea cu trimitere spre rejudecare şi nu a pus nicio problemă de necompetenţă materială a curţii de apel. În schimb, prin încheierile nr. 104/24 ianuarie 2012 şi nr. 178/1 februarie 2012, dar şi prin punctul de vedere exprimat prin adresa nr. 142/3 mai 2012, a considerat că, deşi nu mai este instanţă de apel după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, tribunalul rămâne totuşi competent să soluţioneze apelul în urma casării cu trimitere spre rejudecarea pricinii în al doilea grad, iar prevederile art. XXIV alin. 3 din Legea nr. 202/2010 sunt incidente numai în ipoteza în care instanţa de recurs dispune, după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, atât casarea hotărârii pronunţate de prima instanţă, cât şi casarea deciziei pronunţate în apel, cu trimitere spre rejudecare la prima instanţă.
De altfel, tocmai jurisprudenţa neunitară dezvăluită în acest domeniu a stat la baza promovării din partea procurorului general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la data de 7 iunie 2012, a unui recurs în interesul legii. Motivele cererii pot fi consultate pe pagina de internet http://www.mpublic.ro/recursuri/2012_penal/r_2_07iun2012.htm
