Infractiunea de evaziune fiscala – art. 9 lit. a din L 241/2005. achitare, fapta nu este prevazuta de legea penala.
JUD. EMT.
Prin sentinta penala 351/S din data de 16.12.2011 pronuntata de Tribunalul Brasov în dosarul penal xxx/62/2011, s-a dispus:
În baza art. 334 Cpp schimba încadrarea juridica din infractiunile de evaziune fiscala prev de art. 9 lit a din L 241/2005 cu aplicarea art. 41 al 2 Cp(22 acte materiale) si prev. de art. 9 lit a din L 241/2005 cu aplicarea art. 41al 2 Cp (2 acte materiale) în doua infractiuni de evaziune fiscala prev. de art. 9 lit a din L 241/2005.
În baza art. 11 pct. 2 lit a, rap la art. 10lit b Cpp dispune achitarea inculpatului CC pentru savarsirea a doua infractiuni de evaziune fiscala prev. de art. 9 lit. a din L 241/2005.
În temeiul art. 346 Cpp lasa nesolutionata actiunea civila formulata de Ministerul Public Agentia Nationala de Administrare Fiscala – prin DGFP Brasov.
Cheltuielile judiciare avansate de stat, suma ce include si 50 % onorariu avocat din oficiu, raman în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:
Constata ca prin rechizitoriul din 10.03.2011 al Parchetului de pe langa Judecatoria Zarnesti în dosar penal nr. 1641/P/2010, s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatului CC pentru savarsirea a doua infractiuni de evaziune fiscala în forma continuata prev. de art .9 lit a din L 241/2005 cu aplic art. 41 al 2 Cp.
Ca stare de fapt, se retine ca în decursul anilor 2008 si 2009, inculpatul CC a vandut catre diferite persoane mai multe imobile –apartamente noi si terenuri, care erau proprietatea sa, încasand sume ce depasesc în lei echivalentul a 35.000 euro anual, fara a se înregistra ca persoana fizica platitoare de TVA, în termen de 10 zile de la îndeplinirea conditiilor prevazute de lege, prejudiciind bugetul consolidat al statului cu suma de 725.956 lei. Se învedereaza ca între 12.07.2007 si 23.04.2009, inculpatul a încheiat un numar de 41 contracte de vanzare cumparare imobiliara; urmare a analizarii acestor contracte s-a stabilit ca :
-primul contract este scutit de plata TVA,potrivit art. 141 al 2 lit f din L 571/2003 privind Codul fiscal, obiect al tranzactiei fiind un apartament vechi, dobandit prin cumparare în anul 2005.
-celelalte 40 de tranzactii efectuate între anii 2008 si 2009 au ca obiect apartamente noi si terenuri construibile, vandute catre diferite persoane , operatiunile încadrandu-se în sfera de aplicare a TVA.
În cuprinsul rechizitoriului se mentioneaza faptul ca autorizatiile de constructie a imobilelor-blocuri eliberate de Primaria Rasnov releva ca apartamentele vandute de inculpat sunt constructii noi. Se mai arata ca la finalul anului 2008, urmare a vanzarii apartamentelor noi, inculpatul a depasit plafonul de scutire de TVA instituit de art. 152 al 1 din Codul fiscal, încasand suma de 1.454.727 lei, situatie în care avea obligatia de a înregistra la organul fiscal în termen de 10 zile si de a deveni platitor de TVA începand cu data de 1.08.2008. Controlul fiscal efectuat a stabilit ca pana la sfarsitul anului 2008, inculpatul ar fi obtinut venituri în cuantum de 3.816.821 lei, pentru care datora bugetului de stat TVA în cuantum de 725.196 lei, iar pentru cele doua tranzactii imobiliare – vanzare de terenuri – din anul 2009, organele fiscale au calculat TVA de plata în cuantum de 760 lei.
În cursul urmaririi penale s-au administrat urmatoarele probe: proces verbal de sesizare din oficiu, proces verbal de inspectie fiscala nr. 734/26.01.2001, contractele de vanzare cumparare încheiate de inculpat, fisa sintetica totala, declaratiile inculpatului.
În cursul judecatii inculpatul s-a prevalat de dispozitiile art. 70 al 2 Cpp si nu a dorit sa ofere declaratii; au fost audiati martorii: SM, CS (fila 155 volum II dosar instanta), SS (fila 156 volum II dosar instanta); organul de inspectie fiscala, la solicitarea instantei , a înaintat în copie raportul de inspectie încheiat la persoana fizica CC (fila133 volum II dosar instanta).
Inculpatul a solicitat achitarea sa întrucat faptei îi lipseste unul din elementele constitutive ale infractiunii pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecata. Inculpatul recunoaste, prin concluziile scrise, ca a edificat mai multe apartamente în localitatea Rasnov, constructii ridicate potrivit autorizatiilor emise de Primarie; fiecare tranzactie efectuata a fost supusa impozitului de 3% conform art 77/1 al 1 lit a Codul fiscal prin retinerea impozitului de catre biroul notarial cu ocazia încheierii actelor de transfer a proprietatii; inculpatul nu a fost pus în nici un moment în situatia de a efectua acte de colectare si varsare a cotei de TVA aferenta, situatie care ar fi determinat în fapt aplicarea unor alte cote de impozitare, inclusiv de deducere a cotei de TVA.
Inculpatul mai sustine ca impozitul pe venitul realizat din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal de 3 % aplicabil valorilor de tranzactionare cat si prevederile privitoare la TVA, art. 142 lit f din Codul fiscal, a fost introdus prin Legea 343/2006 cu intrare în vigoare de la 1.01.2007; potrivit art. 4 din Codul Fiscal, acesta „se modifica si se completeaza numai prin lege, promovata, de regula , cu 6 luni înainte de data intrarii în vigoare cu începere din prima zi a anului urmator celui în care a fost adoptata prin lege”, iar potrivit art. 5 din Codul Fiscal ”Ministerul Finantelor Publice are atributia elaborarii normelor necesare pentru aplicarea unitara a codului fiscal”. Cu referire la dispozitiile art. 142 lit f Cod fiscal se învedereaza ca nu exista nici o norma sau instructiune privind aplicabilitatea acestuia, astfel încat inculpatul nu a cunoscut ce anume trebuie sa faca pentru a i se aplica aceste prevederi, cata vreme la fiecare tranzactie achita impozitul pentru venitul realizat din transferuri. Inculpatul mai sustine ca nu a avut intentia sa nu plateasca TVA, ca în situatia sa sunt si alte persoane, ca dispozitiile codului fiscal roman sunt apreciate ca fiind instabile de catre companiile care activeaza în regiune; ca nu a efectuat nici o actiune de ascundere sau de disimulare privind ascunderea bunurilor sau a sursei de impozitare, nu a întocmit documente false privind provenienta bunurilor, nu a cunoscut modalitatea de aplicare a dispozitiilor art. 153 al 1 lit b din Codul fiscal cu privire la obligativitatea înregistrarii ca platitor de TVA în termen de 10 zile de la sfarsitul lunii în care a atins sau depasit plafonul prevazut de art. 152 al 1 din Codul fiscal. Inculpatul arata ca pentru a se acoperi vidul legislativ , prin OUG nr. 117/2010 s-a stabilit modalitatea în care se înregistreaza o persoana în scopul de TVA; întrucat inculpatul nu a încasat TVA, nu avea cum sa deduca TVA ce s-ar fi putut returna.
Inculpatul a învederat ca nu a avut nici o intentie în fraudarea bugetului de stat, aspect care rezulta din depozitiile martorilor audiati, dar si din cuprinsul înscrisurile depuse la dosar; s-a mai sustinut ca inculpatul nu a încasat niciodata sume de bani cu titlu de TVA de la cumparatorii imobilelor, nu a solicitat returnare de TVA pentru bunurile materiale încorporate constructiei si a achitat impozitul aferent potrivit legii. Inculpatul arata ca prin decizia nr 396/1998 – cauza Grunstuckgemainschaft vs. Finanzamt Paderborn, CEJ a statuat ca principiul protectiei legitime si securitatii juridice, se opune ca o persoana sa fie privata retroactiv de un drept prin modificari legislative ulterioare; prin urmare, inculpatul precizeaza ca se afla în imposibilitatea deducerii de TVA prin aceea ca desi ar fi fost contribuabil la bugetul consolidat al statului, nu i s-a dedus TVA si nu exista nici o recomandare în acest sens din partea organului fiscal; se mai sustine ca, din chiar concluziile organului fiscal, rezulta fara putinta de tagada ca toate tranzactiile imobiliare au fost publice, s-a achitat impozitul catre stat, cu evidentele specifice, astfel ca sub aspectul laturii obiective lipseste actiunea de ascundere a bunului ori a sursei impozabile; inculpatul nu ar fi fost informat cu privire la alte sume ce ar trebui achitate, nici la momentul încheierii actelor notariale si nu a existat o publicitate a ANAF cu privire la aplicabilitatea normelor privind plata TVA în aceste cazuri.
Examinand cauza, Tribunalul constata urmatoarele:
1. la data de 4.07.2007 , la solicitarea inculpatului CC , Primaria Rasnov elibereaza autorizatii de constructie pentru ridicarea de locuinte de tipul S+P+2E+M; la data de 15.11.2007 se autorizeaza de catre Primaria Rasnov, la cererea inculpatului CC, executarea de 8 locuinte în regim P+2E+M în etape de cate doua constructii.
Potrivit înscrisului de la fila 40, 42 dosar urmarire penala inculpatul, în calitate de beneficiar al lucrarilor de constructii mai sus autorizate, a finalizat construirea imobilelor comisia de receptie a lucrarilor fiind formata din arhitect, constructor, diriginte de santier si reprezentant al Primariei Rasnov. Imobilele nou construite au fost înregistrate în carte funciara, la administratia financiara, iar inculpatul, proprietar al acestora , procedeaza la oferirea lor spre vanzare.
În cursul anului 2008 inculpatul a vandut 37 de apartamente noi, 1.029 mp de teren si un apartament pe care îl detinea din anul 2005. Contractele de vanzare cumparare au fost încheiate în forma autentica si, cu privire la sumele obtinute, s-a achitat impozitul pe venit de 3 %.
2.La data de 8.01.2010 inculpatul primeste un aviz de inspectie fiscala potrivit caruia urmeaza a se verifica TVA datorat statului pentru perioada 2006-2009 (fila 131 dosar urmarire penala ).
Chiar daca prezentul dosar are ca obiect de cercetare doar eludarea obligatiei de plata TVA , instanta are a remarca faptul ca plata impozitelor si taxelor pentru o persoana platitoare de TVA cuprinde si plata contributiilor catre CAS, CASS, somaj – plati care nu au fost avute în vedere de inspectorii fiscali.
3.La data de 25.01.2010 se încheie de catre inspectorii fiscali un proces verbal privind starea financiara a inculpatului CC; în cuprinsul acestui proces verbal se consemneaza ca:
-lui CC i s-a înmanat în luna ianuarie 2010 – cu prilejul prezentarii acestuia pentru control fiscal – „lista nominala de beneficiar de venit conform declaratiei 208”, lista ce cuprinde tranzactiile imobiliare încheiate de CC raportate de birourile notariale. Instanta reaminteste ca „declaratia 208” este o aplicatie destinata notarilor publici pentru prelucrarea asistata, validarea, listarea si obtinerea formatului electronic pentru declaratiile informative 208 privind impozitul pe veniturile din transferul proprietatilor imobiliare din patrimoniul personal.
-inculpatul a prezentat organelor de inspectie fiscala autorizatiile ce au stat la baza ridicarii si înregistrarii constructiilor;
-pentru anul fiscal 2007 organele de control fiscal au retinut ca inculpatul a vandut un apartament ce a fost dobandit în anul 2005, tranzactie ce se încadreaza în dispozitiile art. 141 al 2 lit f din L 571/2003 ca operatiune scutita de taxa pe valoarea adaugata.
-pentru anul fiscal 2008 s-a retinut ca inculpatul CC ar fi efectuat un numar de 38 de tranzactii de vanzari imobiliare în valoare totala de 5.711.568 lei, din care 37 sunt apartamente noi, vandute catre persoane fizice si 1.029 mp teren construibil vandut catre o societate comerciala; organul fiscal retine ca operatiunile de vanzare cumparare încheiate de inculpat nu sunt operatiuni scutite de TVA, exceptia din cuprinsul art. 141 al 2 lit f Legea 571/2003 privind Codul fiscal nefiind aplicabila.
a. s-a retinut ca potrivit prevederilor art. 125/1 al 1 pct 4 si art. 127 al 2 din L 571/2003 –„activitatile economice cuprind activitatile producatorilor, comerciantilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitatile extractive, agricole si activitatile profesiilor libere sau asimilate acestora”; se mentioneaza faptul ca potrivit pct. 3 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2002 „obtinerea de venituri de catre persoanele fizice nu va fi considerata activitate economica, cu exceptia situatiilor în care se constata ca activitatea respectiva este desfasurata în scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate în sensul art. 127 al 2 Cod fiscal”;
b. se arata ca daca o persoana fizica realizeaza în cursul unui an calendaristic mai mult de o operatiune imobiliara , constand în vanzarea de terenuri si constructii, altele decat cele utilizate în scopuri personale care nu intra în sfera de aplicare a TVA, devine persoana impozabila indiferent daca operatiunea este sau nu scutita de TVA conform art. 141 al 2 din L nr. 571/2003; în acelasi timp se sustine ca persoanele care realizeaza tranzactii imobiliare cu terenuri construibile si constructii noi, care au caracter de continuitate, trebuie sa solicite înregistrarea în scopuri de TVA în conditiile prev. de art 153 din L 571/2003 sau înainte de începerea activitatii economice.
c. se învedereaza ca inculpatul CC ar fi declarat organelor de control fiscal faptul ca în afara sumelor de bani obtinute din vanzarea imobilelor, nu a obtinut alte venituri;
d. din analiza contractelor încheiate de inculpat începand cu data de 1.09.2008, organul de inspectie fiscala a constatat faptul ca un numar de 22de contracte de vanzare bunuri imobile au ca obiect operatiuni impozabile pentru care a calculat TVA de plata în suma de 725.196 ron si accesorii aferente acestuia care se ridicau la data de 20.01.2010 la suma de 302.620 lei. Organul de inspectie fiscala a avut în vedere la calculul TVA si a majorarilor aferente urmatoarele dispozitii normative: art. 137 al 1 lit a coroborat cu art. 140 al 1 din L 571/2003; calculul accesoriilor aferente s-a efectuat potrivit art. 156/1 al 1 din L 571/2003;
– pentru anul fiscal 2009 s-a retinut ca inculpatul CC a efectuat doua vanzari de terenuri , operatiune care se încadreaza în exceptia prev. de art141 al 2 lit f din L 571/2003, pentru care s-a calculat TVA în cuantum de 760 lei si accesorii aferente pana la data de 20.01.2010 în cuantum de 182 lei.
Avand în vedere raportul de inspectie fiscala , se dispune sesizarea organelor de cercetare penala , iar ulterior, prin rechizitoriul mai sus amintit, inculpatul este trimis în judecata pentru savarsirea infractiunilor de evaziune fiscala prev. de art. 9 lit a din Legea 241/2005 cu aplic art. 41 al 2 Cp.
4. Infractiunea prev. de art. 9 lit a din L 241/2005 consta în fapta persoanei care „ascunde bunul sau sursa impozabila sau taxabila”. Elementul material al laturii obiective consta în neîndeplinirea obligatiilor fiscale prin ascunderea bunului sau a sursei impozabile sau taxabile. Notiunea de „bun” are în vedere pe de o parte orice entitate care constituie baza de calcul pentru impozite sau taxe, iar pe de alta parte desemneaza un bun de orice natura corporal sau incorporal, mobil sau imobil, precum si acte juridice sau documente care atesta un drept. Pentru a se putea retine infractiunea de evaziune fiscala , este necesar ca de bunul respectiv sa fie legata o obligatie fiscala. În speta prezenta s-a indicat de catre organul de control fiscal ca bunul supus impozitarii îl constituie activitatea economica desfasurata de inculpat printr-un numar de 24 de contracte de vanzare cumparare – 22 acte încheiate în anul 2008 si 2 acte încheiate în anul 2009.
„A ascunde bunul impozabil” presupune a nu înregistra în evidentele fiscale un bun mobil sau imobil care este supus impozitarii. Actiunea de „ascundere” a bunului implica efectuarea unor operatiuni pentru a face ca bunul sau activitatile economice sa nu fie cunoscute autoritatilor fiscale, fie prin ascunderea fizica (tainuirea unor bunuri, acte etc) , fie prin ascunderea lor scriptica (neînregistrarea bunurilor sau a activitatilor sau înregistrarea lor sub alte denumiri.
Tribunalul constata ca operatiunile de vanzare cumparare care formeaza obiectul cercetarilor penale în prezenta cauza au fost efectuate dupa înregistrarea la administratia financiara locala a imobilelor tranzactionate. În chiar cuprinsul contractelor de vanzare cumparare se observa ca au fost avut în vedere, la încheierea actelor autentice, certificatele de atestare fiscala eliberate de Primaria Rasnov (nr. 3633/2008, 3240/2008, 4444/2008, 5033/2008); prin urmare, inculpatul a prezentat autoritatilor sursa impozabila, a achitat impozitul pentru constructiile noi ridicate sens în care nu se poate aprecia ca acesta ar fi ascuns bunul impozabil. De altfel, birourile notariale la sediile carora s-au încheiat actele autentice de catre inculpat, au depus la administratia fiscala lista cu persoanele care au încheiat tranzactii imobiliare precum si sumele ce au fost retinute cu titlu de impozit. Asa find, imobilele apartinand inculpatului au fost înregistrate de acesta la administratia financiara si abia apoi au format obiectul contractelor de vanzare cumparare, contracte care la randul lor au fost prezentate organului fiscal pentru înregistrare.
„A ascunde sursa impozabila sau taxabila” presupune a nu declara de unde provine venitul , profitul , valoarea adaugata,adica resursa din care se plateste impozitul sau taxa; întrucat în cuprinsul actului de sesizare nu se mentioneaza expres, instanta apreciaza ca organele de cercetare fiscala si penala au avut în vedere aceasta din urma ipoteza, apreciindu-se ca inculpatul nu a declarat ca ar desfasura activitati comerciale pentru care este necesar a fi achitate , alaturi de impozitul pe profit –într-un cuantum mult superior celui de 3% platit de inculpat pentru contractele încheiate – si alte obligatii fiscale (CAS, CASS, somaj). Cauza prezenta se va analiza însa doar cu privire la sumele reprezentand TVA, acesta fiind motivul pentru inculpatul este trimis în judecata.
Instanta va analiza cauza prin raportare, în special, la procesul verbal de inspectie fiscala (fara a aprecia asupra legalitatii actului administrativ), proces verbal care a constituit principala proba ce a stat la baza inculparii. Raportul de inspectie fiscala constituie actul administrativ fiscal prin care organele abilitate ale statului, urmare a analizarii documentelor contabile, stabilesc sumele datorate bugetului de stat de catre persoanele fizice sau juridice; spre deosebire însa de persoana juridica, deja înregistrata ca platitor de taxe si impozite – si care daca nu-si onoreaza obligatiile fiscale poate fi subiect al infractiunii de evaziune fiscala – în cazul persoanei fizice raportul de inspectie fiscala nu dispune înregistrarea acesteia în scopul impozitarii sau taxarii si nici nu obliga persoana la un astfel de comportament. Prin urmare, cu referire la persoana fizica, organul fiscal apreciaza – în baza documentelor justificative prezentate – daca aceasta trebuia sau nu sa fie impozitata sau taxata pentru operatiunile juridice încheiate; implicit însa, prin raportul de inspectie fiscala, se stabileste caracterul comercial al tranzactiilor efectuate de persoana fizica; asa numitul caracter comercial al activitatii unei persoane fizice este apreciat prin raportare la numarul de tranzactii efectuate, dar si prin raportare la sumele încasate. Aspectele cuprinse în raportul de inspectie fiscala pot fi însa contestate potrivit legii civile, inclusiv aspectele referitoare la caracterul comercial al activitatilor desfasurate. Pentru acest motiv, pana la momentul la care se stabileste cu certitudine daca o persoana fizica este sau nu platitoare de TVA, aceasta nu poate fi subiect activ al infractiunii de evaziune fiscala.
Alaturi de obligatiile impuse organului fiscal (de a înregistra în anumite conditii persoana fizica ca si platitor de TVA), Legea nr 571/2003 solicita persoanei fizice sa-si analizeze singura comportamentul fiscal, sa aprecieze daca activitatea pe care o desfasoara are carater de continuitate si, prin urmare, daca dezvolta o activitate ce se poate aprecia ca fiind comerciala; atitudinea subiectiva a persoanei fizice nu este si nici nu poate fi sanctionata penal, însa poate fi sanctionata contraventional. Legea penala nu sanctioneaza însa neînregistrarea în scopul impozitarii, ci sanctioneaza ascunderea sursei impozabile. Neînregistrarea ca si comerciant – si prin aceasta ca si platitor de TVA – este o chestiune care priveste legea civila si nu pe cea penala. Daca însa persoana fizica s-ar fi înregistrat fiscal (sau ar fi fost înregistrata fiscal din dispozitia organului de control fiscal) si nu ar fi declarat sursele supuse impozitarii sau le-ar fi declarat în mod incorect, ne-am fi putut afla în situatia prevazuta în art 9 din L 241/2005.
Legea penala nu prevede ca neînregistrarea fiscala a unei persoane fizice constituie infractiune, ci doar ca ascunderea bunului sau a sursei impozabile întruneste elementele constitutive ale infractiunii de evaziune fiscala. „Neînregistrarea fiscala” poate constitui mijlocul prin care se ascunde sursa impozabila, însa doar în situatia în care s-a stabilit cu certitudine ca persoana fizica este obligata si nu ca ar fi fost obligata sa se înregistreze fiscal. Legea fiscala nu poate lasa la latitudinea persoanei fizice aprecierea comportamentului ei fiscal, iar apoi sa îl interpreteze ca fiind infractiune. Dispozitia fiscala trebuie sa fie extrem de clara, precisa, sa nu dea loc la interpretari în ceea ce priveste obligatia de plata. Desi legea fiscala a suferit numeroase modificari, abia în anul 2009 sunt completate dispozitiile art 127 din Legea nr 571/2003, dispozitii avute în vedere în cuprinsul raportului de inspectie fiscala.
Pentru a constata daca ne aflam în prezenta infractiunilor de evaziune fiscala pentru care s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatului, instanta nu trebuie sa analizeze daca inculpatul avea obligatia de a se înregistra ca platitor de TVA (aspect de natura civila), ci daca acesta a ascuns sursa impozabila. Instanta penala nu analizeaza raportul de inspectie fiscala din punct de vedere al legalitatii si temeiniciei (acesta putand fi contestat potrivit legii civile) si nu poate dispune anularea acestuia decat daca s-ar constata ca este întocmit în fals; cum însa raportul de inspectie fiscala constituie principala proba în cadrul procesului penal – inspectorii fiscali stabilind în mod nedefinitiv ( raportul de inspectie fiscala fiind contestat de inculpat) ca exista o obligatie de înregistrare în scopuri de TVA – instanta penala este obligata sa analizeze daca si în ce masura inculpatul a încalcat dispozitiile art 9 din L 241/2005 prin raportare la cele înscrise în cuprinsul acestui document, cu referire si la dispozitiile L 571/2003 care ar fi trebuit respectate.
Spre deosebire de legea penala , unde necunoasterea sau cunoasterea gresita a dispozitiilor legale nu apara de pedeapsa, dispozitiile codului fiscal (lege civila) nu sunt obligatorii a fi cunoscute de catre toti cetatenii; obligatiile instituite de legea fiscala, precum si normele de interpretare sau de aplicare a acesteia, trebuie aduse la cunostinta populatiei, impuse de organele abilitate ale statului si nu lasate la aprecierea contribuabilului; doar dupa ce s-a stabilit ca o persoana trebuie sa se supuna legii fiscale si aceasta nu respecta dispozitia de înregistrare sau înregistreaza în mod necorespunzator veniturile, se poate aprecia asupra existentei unei infractiuni cu caracter fiscal.
Este de remarcat faptul ca inculpatului, cu prilejul înregistrarii fiscale a constructiilor noi, nu i s-a adus la cunostinta ca trebuie înregistrat ca platitor de TVA; acest aspect nu a fost notificat nici la momentul înregistrarii contractelor de vanzare cumparare la administratia financiara. Organul fiscal, cel care cunoaste cel mai bine dispozitiile codului fiscal, avea posibilitatea sa anunte contribuabilul de faptul ca exista anumite prevederi legale care impun înregistrarea persoanei fizice în scopuri de TVA; chiar daca acest fapt nu s-a produs, nimic nu a împiedicat organul fiscal sa aprecieze asupra calitatii de comerciant a inculpatului si sa impuna acestuia sa plateasca taxe si impozite în plus fata de cele deja achitate (impozitul pe venitul realizat din tranzactiile încheiate). Instanta are a remarca ca desi s-a apreciat ca inculpatul ar fi realizat activitati comerciale în perioada 2008 (22 acte materiale) si 2009 (2 acte materiale) nu s-a impus acestuia sa se înregistreze ca si platitor de TVA pentru tranzactiile viitoare, apreciindu-se ca infractiunea(infractiunile) s-ar fi comis în anii 2008 si 2009 (nu ca ar continua si pe viitor). Instanta penala nu este însa tinuta la aprecierea întrunirii elementelor constitutive a infractiunii de evaziune fiscala de raportul de inspectie fiscala si constata ca , daca s-ar aprecia asupra infractiunii prevazute de art 9 lit a din L 241/2005, trebuie avuta în vedere întreaga activitate desfasurata de inculpat, neputandu-se concluziona ca intentia inculpatului a existat doar de la data la care s-ar fi depasit plafonul de 35.000 euro în echivalent în lei; „intentia penala” a unei persoane nu se apreciaza în functie de valoarea prejudiciului, fapta inculpatului ( de natura civila sau penala) existand de la momentul desfasurarii activitatii comerciale; doar prejudiciul, latura civila a cauzei, se poate stabili în functie de un anumit plafon prevazut de lege. Împrejurarea ca doar dupa data de 1.09.2008 inculpatul ar fi trebuit sa se înregistreze ca platitor de TVA si datora venituri si taxe suplimentare bugetului de stat este o problema care trebuie apreciata de legea civila (sau în latura civila a cauzei), însa potrivit legii penale infractiunea de evaziune fiscala exista si trebuie analizata de la data începerii „activitatii comerciale”, întrucat în functie de întreaga activitate desfasurata se stabileste cand a început activitatea infractionala si cand s-a consumat infractiunea. Or inculpatul este trimis în judecata doar pentru 22 de acte materiale aferente anului 2008 si 2 acte materiale aferente anului 2009; restul activitatii desfasurate de inculpat nu a format obiectul trimiterii în judecata, desi – din punct de vedere civil (si penal în opinia organului de cercetare penala)– nu se poate stabili prejudiciul – evidentiat dupa data de 1.09.2008 – fara a exista declaratia de impunere cu referire la contractele imobiliare anterioare acestei date.
Tribunalul are a observa ca inculpatul este tratat , potrivit procesului verbal fiscal, ca fiind o persoana impozabila, iar operatiunile de vanzare cumparare încheiate de acesta sunt apreciate ca fiind fapte de comert; instanta reaminteste ca tranzactiile imobiliare sunt guvernate de legea civila, iar de legea fiscala doar în ceea ce priveste declararea pretului si achitarea impozitelor. Este de observat ca inculpatul a construit imobile cu scopul de a le vinde si , asa cum acesta recunoaste, în perioada 2008 sumele obtinute urmare a tranzactionarii imobilelor au constituit sursa sa de venit. Scopul actiunii de construire nu trebuie confundat însa cu eludarea dispozitiilor legale. Nici o lege nu interzice ridicarea unei constructii cu mai multe nivele (mai multe apartamente) de catre o persoana fizica. De altfel, inculpatul a prezentat organelor fiscale , la data efectuarii controlului fiscal, autorizatiile de constructie pentru imobile, autorizatii emise în conditiile legii; nici cu prilejul solicitarii de autorizatii de construire nu i s-a comunicat inculpatului ca este necesar a se înregistra ca persoana platitoare de TVA. Nici la momentul încheierii tranzactiilor imobiliare, notariatul – ca si colector de taxe si impozite – nu a adus la cunostinta inculpatului dispozitiile codului fiscal, desi inculpatul a încheiat cele mai multe din actele autentice la acelasi cabinet notarial. Nu se poate aprecia ca inculpatul nu s-a informat suficient, anterior încheierii contractelor de vanzare cumparare, cu privire la obligativitatea platii si a altor taxe sau impozite; inculpatul a obtinut autorizatiile de construire în conditiile legii, nu avea nici o obligatie sa declare de unde provin sumele de bani investite în constructie (aici putandu-se discuta de o eventuala fapta cu caracter penal), a finalizat constructiile în conditiile legii, a vandut imobilele construite în mod public, prin act autentic si a achitat impozitul de 3 % stabilit de legea fiscala. Organul de cercetare penala nu a dovedit ca inculpatul a cunoscut ca trebuia sa se înscrie ca si platitor de TVA, nu s-a învederat în ce modalitate se putea realiza declaratia de impunere (în conditiile în care normele de aplicare si de stabilire a taxei au aparut si intrat în vigoare dupa data la care inculpatul a efectuat ultimul act material ce ar intra în continutul infractiunilor reclamate), iar martorii audiati în cauza au relevat faptul ca inculpatului nu i s-a adus la cunostinta de catre colectorul de taxe si impozite – biroul notarial – ca exista alte taxe de plata.
Potrivit art. 127 al 1 L 571/2003 este „considerat persoana impozabila orice persoana care desfasoara de o maniera independenta si indiferent de loc, activitati economice de natura celor prevazute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activitati”. Potrivit art 127 al 2 L 571/2005 “activitatile economice cuprind activitatile producatorilor, comerciantilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitatile extractive, agricole si activitatile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economica exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate.”
Cum organul de cercetare penala (si cel de inspectie fiscala) apreciaza ca nu s-au respectat de catre inculpat dispozitiile acestui text legal, instanta reaminteste ca încalcarea prevederilor mentionate nu atrage existenta elementelor constitutive ale infractiunii prev de art 9 din L 241/2005 decat în situatia în care s-a stabilit cu certitudine ca exista o activitate comerciala si ca persoana fizica trebuie sa se înregistreze fiscal în scopuri de TVA ; se constata însa ca organul fiscal apreciaza din nou asupra calitatii de “comerciant” a inculpatului. Fara a analiza acest aspect, Tribunalul are a remarca împrejurarea ca în anul 2009 , prin ordonanta de urgenta nr 109/2009, articolul 127 al Legii 571/2003 se modifica, fiind introdus art 127 al 2/1 cu urmatorul continut: “Situatiile în care persoanele fizice care efectueaza livrari de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme”; textul legal intra în vigoare din luna mai 2010. Este de observat ca acest text de lege a fost necesar a fi introdus în conditiile în care dispozitiile legale referitoare la persoanele fizice platitoare de TVA puteau primi interpretari diferite si lasau la latitudinea cetatenilor-persoane fizice aprecierea asupra caracterului comercial al activitatii imobiliare desfasurate. De altfel, abia prin ordinul nr 1415/2009 emis de ANAF s-a aprobat modelul si continutul formularelor ce urmau a fi utilizate în activitatea de inspectie fiscala “pentru acele persoane care realizau venituri impozabile nedeclarate organelor fiscale, instructiunile minimale privind continutul si obiectivele raportului de inspectie fiscala încheiat la persoane fizice, decizia de impunere privind impozitul pe venit stabilit de inspectia fiscala pentru persoane care realizeaza venituri impozabile din activitati economice nedeclarate”. In cuprinsul ordinului – care vine sa expliciteze Legea 571/2003 – sunt prevazute instructiunile de urmat de inspectorii fiscali în aprecierea unei persoane fizice ca fiind platitor de TVA. Potrivit ordinului amintit, raportul de inspectie fiscala se va întocmi ca urmare a unei inspectii fiscale la persoanele fizice care desfasoara activitati impozabile din punct de vedere al TVA si care nu s-au înregistrat la organul fiscal competent etc; raportul de inspectie fiscala cuprinde constatari pentru stabilirea bazei impozabile si calculul TVA în cazul desfasurarii de activitati impozabile pentru care persoana fizica s-a declarat sau nu ca persoana impozabila înregistrata în scopuri de TVA”; de asemenea, în cuprinsul ordinului se arata ca la stabilirea calitatii de platitor de TVA – în cazul în care persoana nu s-a înregistrat în scopuri de TVA, desi activitatea era supusa impozitarii din punctul de vedere al TVA – se vor verifica urmatoarele: documentele ce atesta realizarea de venituri din operatiuni impozabile, stabilirea datei la care s-a depasit plafonul de scutire privind TVA etc.
Prin urmare, în situatia în care o persoana fizica a omis a se înregistra ca platitor de TVA, omisiunea putand fi sau nu culpabila acesteia, organul de inspectie fiscala va stabili daca si în ce masura acea persoana datoreaza TVA pentru activitatile desfasurate; împrejurarea ca o anumita persoana a omis a se înregistra ca platitor de TVA, nu determina automat încadrarea sa în dispozitiile art 9 lit a din L 241/2005. A aprecia în sens contrar, presupune ca toate persoanele care omit sa înregistreze un bun impozabil la administratia financiara în termenele prevazute de lege, s-ar face culpabile de infractiunea prev de art 9 lit a din L 241/2005; legea fiscala sanctioneaza însa contraventional (si nu penal) acest comportament al contribuabilului.
În aprecierea dispozitiilor art 127 al 2 din L 571/2003 instanta are a remarca faptul ca legislatia fiscala în vigoare nu precizeaza cu claritate activitatile ce se pot efectua de catre un proprietar al unui imobil pentru ca activitatea desfasurata de acesta sa fie apreciata, în mod obiectiv de persoana fizica careia I se adreseaza, ca fiind “în scop personal”, deosebit de activitatile efectuate în scopuri economice generatoare de venituri cu caracter de continuitate.
Nicaieri în cuprinsul raportului de inspectie fiscala nu este indicata modalitatea prin care inspectorii fiscali au ajuns la concluzia ca inculpatul desfasura activitati comerciale cu cu caracter de continuitate, pentru ca acea stare de fapt sa poata fi retinuta si de instanta penala din punct de vedere al laturii obiective si chiar subiective a infractiunii reclamate. Potrivit art 127 al 2 L 571/2003 “activitatile economice cuprind activitatile producatorilor, comerciantilor sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitatile extractive, agricole si activitatile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economica exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate”. Desi legea nu prevede în mod expres, este de la sine înteles ca activitatea producatorilor , a comerciantilor sau a prestatorilor de servicii trebuie sa aiba caracter de continuitate, sa presupuna obtinerea unor venituri , daca nu constante, macar aducatoare de venituri. Activitatea inculpatului ar putea fi interpretata ca fiind una producatoare de bunuri materiale; daca aceasta activitate are sau nu caracter de continuitate este o problema care poate fi însa stabilita de legea civila. Inculpatul nu poate fi apreciat de instanta penala ca fiind un “prestator de servicii” întrucat constructia unui imobil nu poate fi catalogata drept un “serviciu”, ci eventual un produs nou; daca inculpatul a desfasurat sau nu activitati de comerciant prin vanzarea a 41 de imobile – în opinia organului de cercetare penala doar 22 apartamente si 2 terenuri – este o chestiune care se stabileste de instanta civila sau de organul fiscal (în situatia în care raportul de inspectie fiscala nu este contestat). Tribunalul mai are a remarca faptul ca la aprecierea caracterului comercial al unei activitati – si implicit a laturii subiective a infractiunii si a obiectului material al acesteia – nu trebuiesc avute în vedere doar numarul de tranzactii efectuate – caci acestea pot sau nu sa depaseasca plafonul de 35.000 euro(în echivalent în lei) ; astfel, o persoana care încheie 22 de tranzactii imobiliare si nu depaseste plafonul de 35.000 euro nu ar comite infractiunea prev de art 9 din L 241/2005; o persoana care vinde alteia, printr-o singura operatiune translativa de proprietate, 41 de apartamente sau chiar toate constructiile ridicate nu ar comite infractiunea prev de art 9 din L 241/2005 întrucat nu ar depasi numarul de tranzactii efectuate într-un an fiscal.
De altfel, inculpatul – asa cum mai sus am învederat – a înregistrat la administratia financiara imobilele nou construite pentru a le putea vinde; instanta constata ca nu ceea ce s-a construit este supus impozitarii sau taxarii , ci venitul obtinut urmare a înstrainarii imobilelor. Prin urmare, se sustine ca pentru a ne afla în prezenta unei fapte cu caracter penal – evaziune fiscala – trebuie sa se dovedeasca ca inculpatul avea obligatia sa aprecieze doar asupra caracterului comercial sau de producator al activitatii desfasurate, ca trebuia sa faca dovada ca desfasura o activitate economica continua , aducatoare de venituri si profit, prin înregistrarea sa în scopuri de TVA. Cum sarcina probei în procesul penal nu incumba inculpatului, instanta nu poate aprecia comportamentul fiscal inculpatului ca fiind si unul penal.
Desi imobilele construite de inculpat, prin numarul acestora, dovedesc faptul ca nu puteau fi folosite de acesta în scop personal (decat daca acestea ar fi fost închiriate), retinem ca inculpatul este proprietarul acestora în calitate de persoana fizica, a investit – pana la proba contrara – sume de bani pentru ridicarea acestora; cum în mod corect învedereaza inculpatul, nu s-au prevazut în contractele de vanzare cumparare ca o parte din suma obtinuta constituie TVA, organul de inspectie fiscala nu a avut în vedere sumele de bani care au fost investite de inculpat în constructie (daca a existat sau nu un profit, o valoare adaugata, caci simplul fapt al ridicarii si vanzarii unei constructii noi nu determina si un profit pentru cel care vinde imobilul) . Numarul tranzactiilor civile efectuate nu dovedesc, prin ele, însele caracterul continuat al activitatii comerciale. În acest sens amintim ca în situatia în care inculpatul ar fi comercializat toate imobilele ridicate (si nu doar apartamente disparate) unei singure persoane , printr-un singur act translativ de proprietate, chiar cu o suma mai mare decat cea obtinuta urmare a vanzarii fractionate, nu se mai putea aprecia ca aveam tranzactii repetate cu caracter de continuitate si , implicit, nici un raport de inspectie fiscala sau infractiunea de evaziune fiscala.
Organul fiscal apreciaza însa ca inculpatul trebuia sa se înregistreze ca persoana fizica platitoare de TVA, întrucat prin actiunile sale a desfasurat activitati producatoare de venituri, cu caracter de continuitate si astfel ar fi eludat dispozitiile legale privind înregistrarea fiscala. Nimic nu impiedica organul fiscal sa stabileasca potrivit normelor metodologice daca o persoana este sau nu platitor de TVA, însa aceasta situatie nu înseamna ca acea persoana a comis si infractiunea prev de art 9 din L 241/2005. Obligatia fiscala exista si se stabileste independent de existenta sau nu a faptei penale.
Potrivit art 7 din L 571/2003 este “activitate independenta” – la care se refera art 127 al 1 – “orice activitate desfasurata cu regularitate de catre o persoana fizica, alta decat o relatie dependenta”. Probele administrate în cauza nu denota faptul ca activitatea de vanzare cumparare a unor imobile este o activitate cu caracter de continuitate , chiar daca într-o perioada de timp – de aproximativ 1 an – s-au realizat mai multe tranzactii imobiliare. Potrivit normelor metodologice de aplicare a dispozitiilor L571/2003, în întelesul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal, obtinerea de venituri de catre persoanele fizice din vanzarea locuintelor proprietate personala sau a altor bunuri care sunt folosite de catre acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerata activitate economica, cu exceptia situatiilor în care se constata ca activitatea respectiva este desfasurata în scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate în sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal. Or imobilele tranzactionate de inculpat apartineau acestuia în calitate de persoana fizica, legea romana neinterzicand construire, detinerea etc de catre o persoana fizica a unui numar mare de imobile – terenuri sau constructii. Nu este culpa inculpatului ca legea fiscala prevede, în normele metodologice mai sus indicate, ca obtinerea de venituri din vanzarea locuintelor proprietate personala este supusa impozitarii doar în situatia în care activitatea este desfasurata în scopul obtinerii de venituri cu caracter de continuitate. Constatarea desfasurari unei activitati comerciale este data exclusiv în sarcina inspectorului fiscal, care trebuie sa stabileasca caracterul de continuitate a veniturilor obtinute de contribuabil si sa calculeze eventuale taxe si impozite de plata, cu atat mai mult cu cat sursa impozabila nu este ascunsa(ca în speta de fata); contribuabilul poate contesta însa la instanta civila raportul de inspectie fiscala întocmit. Prin urmare, asa cum mai sus am aratat , persoana fizica devine platitor de TVA doar la momentul constatarii, în mod definitiv, de catre organul fiscal a obligatiei de plata a taxei (modificare a Legii 571/2003 introdusa în anul 2009). La acest moment intervine obligatia contribuabilului de înregistrare în scopuri de TVA si doar dupa acest moment se poate aprecia asupra existentei infractiunii de evaziune fiscala în forma prev de art 9 din L 241/2005.
Instanta nu va aprecia asupra caracterului de „activitate comerciala” desfasurata de inculpat, însa reaminteste ca prin operatiunile de vanzare de bunuri imobile nu se realizeaza o exploatare a acestora si nu se pot obtine venituri cu caracter de continuitate care sa poata dovedi o eventuala intentie penala a proprietarului, întrucat în cazul actelor translative de proprietate bunul este scos definitiv din proprietatea vanzatorului. Numarul mare al imobilelor comercializate nu constituie în sine un argument suficient ca inculpatul trebuia sa realizeze ca desfasoara o activitate comerciala sau ca , desi a constientizat acest fapt, a obtinut un profit si un venit cu caracter de continuitate.
Împrejurarea ca inculpatul trebuie sau nu sa se înregistreze ca platitor de TVA , CAS, CASS etc este o problema de natura fiscala, care se stabileste printr-un raport de inspectie fiscala (asa cum de altfel s-a si produs); nu se poate aprecia însa ca acest raport constituie o proba suficienta pentru stabilirea vinovatiei penale a unei persoane; de asemenea, raspunderea fiscala a unei persoane , nu trebuie confundata cu raspunderea penala a acesteia.
Pentru a aprecia asupra caracterului penal al unei activitati catalogate drept comerciala, trebuie analizat daca activitatea este producatoare de venituri, daca urmare a sumelor investite s-a obtinut profit etc . Cu privire la inculpatul CC se retine ca „activitatea sa comerciala” este diferita în decursul anilor 2007-2009. Sub acest aspect, instanta mai are a observa ca pana în anul 2009 nu au existat în legislatia fiscala criterii obiective de apreciere a modalitatii în care o persoana fizica trebuie sa se înregistreze ca si platitor de TVA si nici criterii pentru organul fiscal de apreciere a persoanelor care nu s-au declarat ca fiind platitoare de TVA si care ar trebui sa fi supuse taxarii pentru a ne putea afla în situatia infractiunii de evaziune fiscala prev de art 9 din L 241/2005.
Tot cu referire la dispozitiile fiscale modificate ulterior ultimului act material retinut în sarcina inculpatului, constatam ca prin ordonanta de urgenta nr 117/2010 s-a stabilit ca art 153 al 7 si 9 din Codul fiscal sa aiba urmatorul cuprins: “(7) Organele fiscale competente vor înregistra în scopuri de TVA, conform prezentului articol, toate persoanele care, în conformitate cu prevederile prezentului titlu, sunt obligate sa solicite înregistrarea, conform alin. (1), (2), (4) sau (5). Prin ordin al ministrului finantelor publice se pot stabili criterii pe baza carora sa fie conditionata înregistrarea în scopuri de TVA a persoanei impozabile. Organele fiscale competente stabilesc, pe baza acestor criterii, daca persoana impozabila justifica intentia si are capacitatea de a desfasura activitate economica, pentru a fi înregistrata în scopuri de TVA”.
Cu referire la latura obiectiva a infractiunii de evaziune fiscala pentru care s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatului: constatam ca toate actele autentice privind tranzactiile imobiliare încheiate de inculpat au fost depuse la administratia financiara , astfel încat organul fiscal a putut constata, verifica si stabili eventualele taxe în sarcina inculpatului si, deci, nu se poate vorbi de o ascundere a sursei impozabile.
Asa fiind, instanta constata, pe de o parte, ca inculpatul nu a ascuns bunul sau sursa impozabila si nu a intentionat sa faca acest lucru – actele de vanzare cumparare au fost încheiate în forma autentica si au fost înregistrate la organul fiscal . Am fi putut vorbi de infractiunea de evaziune fiscala în conditiile în care pretul trecut în contractul de vanzare cumparare nu ar fi fost cel real sau daca inculpatul avea obligatia sa declare provenienta sumelor de bani investite în constructii. Insa , pana la proba contrara, sumele trecute în cuprinsul contractelor autentice sunt reale si în functie de aceasta s-a calculat impozitul pe tranzactiile imobiliare; TVA datorat de persoana fizica a putut fi calculat abia în anul 2010 dupa aparitia normelor metodologice de aplicare a Legii 571/2003, cand articolul 127 al Legii 571/2003 se modifica, fiind introdus art 2/1 ( modificarea L 571/2003 intervine însa dupa data la care s-ar fi comis faptele care fac obiectul prezentului dosar). Cum norma de interpretare poate retroactiva, prin modificarile aduse Legii 571/2003 în anul 2009, organul fiscal a putut aprecia asupra caracterului comercial sau nu al unei activitati desfasurate de o persoana fizica. Asa cum mai sus am aratat, pana la data intervenirii normelor de interpretare a dispozitiilor art 127 Cod fiscal, aprecierea caracterului comercial al unei activitati desfasurate de o persoana fizica era lasata la latitudinea acesteia, dar si în sarcina organelor fiscale. Cu toate acestea, împrejurarea ca inculpatul trebuia sau nu sa se înregistreze ca platitor de TVA este o chestiune care excede procesului penal, fapta inculpatului neputand fi apreciata ca fiind de natura penala, ci eventual de natura contraventionala. Starea de fapt si obligatiile fiscale stabilite de organul administrativ au fost contestate de inculpat, fiind de competenta instantei administrative fiscale a se pronunta cu privire la legalitatea si temeinicia actului fiscal.
În ceea ce priveste imobilele-terenuri vandute de inculpat în anul 2009, Tribunalul are a remarca , întocmai ca si pentru tranzactiile încheiate în anul 2008, ca nu a existat o actiune de ascundere a bunului sau a sursei impozabile sau taxabile – imobilele au fost înregistrate din punct de vedere fiscal, iar contractele de vanzare cumparare încheiate au fost înregistrate la organul fiscal care a putut stabili eventualele taxe de plata. Se apreciaza de catre organul fiscal ca terenul ce a format obiectul contractelor de vanzare cumparare autentificate sub nr 967/2009 si nr 969/2009 la BNP Craciun N. a fost dobandit de inculpat cu titlu de drept de cumparare în anul 2005, iar aceste doua tranzactii încheiate în anul 2009 sunt aferente constructiei noi vandute prin contractele nr 2864/2008 si nr 2669/2008 – constructii care au format déjà obiectul verificarilor organelor fiscale pentru anul 2008.
Instanta constata ca si în aceasta situatie organul fiscal a apreciat ca inculpatul trebuia sa se înregistreze ca si platitor de taxe ca urmare a faptului ca a vandut un teren construibil (fila 24 dosar urmarire penala); fara a analiza, si de aceasta data, temeinicia celor constatate în raportul de inspectie fiscala, Tribunalul are a observa ca nu s-a dovedit ca inculpatul îndeplinea cumulativ conditiile prevazute de art 126 al 1 lit a,b,c,d din L 571/2003 – nu s-a verificat conformitatea si regularitatea operatiunilor asa numit comerciale în perioada 2009 – este vorba de doar doua contracte de vanzare încheiate. Si în aceasta situatie Tribunalul constata ca nu a existat o actiune de ascundere a sursei impozabile sau a bunului impozabil (actul juridic translativ se proprietate).
În ceea ce priveste încadrarea juridica a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatului, instanta retine urmatoarele: de la momentul înregistrarii ca si platitor de TVA persoana fizica are obligatia de a depune la organul fiscal toate documentele aferente anului fiscal pentru a se putea stabili taxele si impozitele datorate bugetului de stat; cum în opinia acuzarii inculpatul ar fi trebuit sa se înregistreze ca platitor de TVA, TVA ce se calculeaza pentru un an fiscal prin raportare la întreaga activitate desfasurata de o persoana (în functie de valoarea prejudiciului se stabileste si eventuala aplicare a dispozitiilor art 10 din L 241/2005), se va face aplicarea art 334 Cpp si se va dispune schimbarea încadrarii juridice a infractiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatului din doua infractiuni de evaziune fiscala prev de art 9 lit a din L 241/2005 cu aplicarea art 41 al 2 Cp – 22 acte materiale si prev de art 9 lit a din L 241/2005 cu aplicarea art 41 al 2 Cp – 2 acte materiale, în doua infractiuni de evaziune fiscala pentru fiecare an fiscal pentru care s-a calculat TVA fata de persoana fizica CC.
Pentru considerentele mai sus expuse , se constata ca inculpatul nu a ascuns bunul (contractele de vanzare cumparare) impozabil , iar imobilele au fost înregistrate la administratia financiara (pentru ele se plateste impozit) si inculpatul nu a ascuns sursa impozabila (a platit impozitul datorat statului pentru tranzactiile efectuate , iar contractele de vanare cumparare au fost prezentate la administratia financiara). Tribunalul constata ca actiunea de stabilire a taxelor si impozitelor precum si obligatia de plata a acestora este o problema care excede instantei penale care nu este în masura a aprecia asupra legalitatii si temeiniciei unui act administrative fiscal decat în situatia în care reclama existenta vreunei infractiuni în stransa legatura cu acest act . De altfel, titlul executoriu emis de organele fiscale care nu poate fi cenzurat de instanta penala este un argument în plus ca fapta inculpatului nu este prevazuta – cel putin la acest moment – de legea penala; anularea acestui înscris nu se poate dispune decat în cazul constatarii unei infractiuni de fals (ceea ce nu este cazul în speta) sau al constatarii netemeiniciei acestuia (excede procesului penal). Asa fiind, se va dispune potrivit art 11 pct 2lit a rap la art 10 lit b Cpp achitarea inculpatului întrucat fapta nu este prevazuta de legea penala. Abia dupa lamurirea prealabila a rationamentului fiscal si a starii de fapt care sta la baza acestuia, se poate vorbi de infractiunea de evaziune fiscala pentru care s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatului.
Cu referire la latura civila, avand în vedere solutia pronuntata în latura penala a cauzei si pentru considerentele din paragraful anterior, în temeiul art 346 Cpp actiunea civila va fi lasata nesolutionata.
10
