Tribunalul a constatat, pe baza analizei probelor administrate în cauză caracterul fictiv al operaţiunilor înregistrate, rezultând cu certitudine că societăţile administrate de inculpaţi, SC O. D. SRL Tălpigi şi SC C. SRL Tălpigi nu au achiziţionat animale de la societăţile furnizoare, menţionate în chitanţe şi facturi. În consecinţă, s-a reţinut că aceste operaţiuni evidenţiate în contabilitate nu au existat în fapt, vinovăţia inculpaţilor fiind pe deplin dovedită sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 9 alin.1 lit. c, din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.
În concordanţă cu dispoziţiile legale, Tribunalul face o clară distincţie între două situaţii diferite, respectiv:
-situaţia operaţiunilor nereale, înregistrate în contabilitate
-situaţia operaţiunilor reale, neînregistrate în contabilitate.
Având în vedere formularea utilizată de legiuitor, instanţa a apreciat că la art. 9 din Legea 241/2005 sunt incriminate 7(şapte) infracţiuni şi nu doar una singură, astfel încât infracţiunea prevăzută de art. 9 alin.1 lit. c poate fi reţinută în concurs cu infracţiunea prevăzută de art. 9 alin.1 lit. c, ceea ce atrage aplicabilitatea art. 33 C.pen.
Se constată că instanţa de judecată nu a fost sesizată decât cu infracţiunea prevăzută de art. 9 alin.1 lit. c din Legea nr. 241/2005, ce vizează evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive.
Prin urmare, doar cu privire la această infracţiune s-au analizat probele în vederea stabilirii vinovăţiei sau nevinovăţiei inculpaţilor, instanţei revenindu-i doar sarcina de a stabili caracterul real sau fictiv al operaţiunilor înregistrate în contabilitate, respectiv dacă societăţile SC O. D. SRL Tălpigi şi SC C. SRL Tălpigi au achiziţionat animale de la societăţile menţionate în chitanţe şi facturi.
Fără a nega existenţa şi a altor operaţiuni, ci dimpotrivă, se impune a se stabili situaţia reală, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele de fapt şi de drept, pentru o justă dezlegare a pricinii, instanţa nu are posibilitatea de a analiza şi vinovăţia inculpaţilor în privinţa tranzacţiilor (respectiv, achiziţionarea de la persoane fizice), care, în opinia procurorului, ar fi existat, nefiind însă evidenţiate în contabilitate, acestea întrunind eventual elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 9 lit. b din aceeaşi lege.
Şi aceasta, întrucât obiectul judecăţii este limitat la faptele şi persoanele cuprinse în actul de sesizare a instanţei. În ipoteza în care există indicii privind săvârşirea unei eventuale alte fapte, cu autonomie infracţională, care nu constituie elemente ale laturii obiective a infracţiunii ce face obiectul judecăţii, procurorul poate solicita extinderea procesului penal.
Procurorul, pe parcursul judecăţii, nu a înţeles să extindă procesul penal şi pentru alte fapte, conform art. 336 Cod proc.pen., astfel că Tribunalul, cu respectarea limitelor sesizării, va avea în vedere doar faptele pentru care s-a dispus începerea urmăririi penale şi trimiterea în judecată, instanţei de judecată nefiindu-i conferit şi atributul de a începe ea însăşi urmărirea penală.
Astfel, excede cadrului procesual eventuale alte fapte ale inculpaţilor, la care s-a făcut referire în rechizitoriu (dar pentru care nu s-a pus în mişcare acţiunea penală, nu s-a dispus trimiterea în judecată), de a achiziţiona animale de la persoane fizice.
