Legea 241/2005 art.6


Dosar nr.Cod operator 2444

R O M Â N I A

JUDECATORIA TÂRGU JIU

TÂRGU JIU

SENTINTA PENALA Nr.

Sedinta publica de la 08 Decembrie 2009

Completul compus din:

PRESEDINTE

Grefier

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror  din cadrul Parchetului de pe lânga Judecatoria Tg.Jiu.

Pe rol fiind judecarea procesului penal  privind pe inculpatul T. I., trimis în judecata prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Tg.Jiu nr. 3320/P/2006 din 18.05.2009, pentru savârsirea infractiunii prev. de art. 6 din L. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin2. C.p.

La apelul nominal facut în sedinta publica a lipsit inculpatul, asistat de avocat N. C. si  martorii R. D., O. N.C.

 Procedura completa.

S-a facut referatul oral al cauzei de catre grefierul de sedinta, s-au audiat martorii prezenti, dupa care, avocat N.C. a solicitat instantei efectuarea unei noi expertize contabile, iar fata de aceasta cerere s-a acordat cuvântul partilor.

Reprezentantul Parchetului a pus concluzii de respingere a cererii formulate.

Instanta, analizând cererea formulata, constata ca în timpul urmaririi penale s-a efectuat o expertiza contabila la care partile au formulat obiectiuni, iar prezenta cerere prin care se solicita o noua expertiza contabila  se apreciaza ca aceasta proba nu este utila cauzei, ducând la tergiversarea solutionarii acesteia, si constatându-se ca nu s-au formulat alte cereri , cercetarea judecatoreasca fiind încheiata, s-a acordat cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de condamnare a inculpatului, obligarea acestuia la plata  stopajului la sursa aferent bugetului de stat neachitat pâna în prezent cu dobânzile legale aferente  si a cheltuielilor judiciare statului.

Avocat N.C., pentru inculpat a solicitat instantei, achitarea inculpatului întrucât nu a existat intentia sustragerii de la plata sumelor cuvenite bugetului statului.

Inculpatul având ultimul cuvânt si-a însusit concluziile puse de aparatorul sau.

J U D E C A T A

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Tg.Jiu  s-a dispus trimiterea în judecata a inculpatului T. I.,  pentru savârsirea infractiunii prev. de art. 6 din L. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin2. C.p.

S-a retinut prin actul de inculpare ca, în cursul anului 2003 Consiliul Local T., prin contractul de vânzare cumparare nr. 6715/2003 a înfiintat SC Complex Morarit si Panificatie SRL T., având ca obiect de activitate fabricarea si comercializarea de produse de panificatie.

Ulterior, în baza hotarârii Consiliului Local T., din data de 25,.2.2004, administratorul al  SC Complex Morait si Panificatie SRL T., a devenit inculpatul T. I., în perioada 05-03.2004 – 03.08.2006.

În perioada 05.03.2004- 30.04.2005  functia de contabil sef a fost ocupata de catre  martora O. N. C., iar în perioada 01.05.2005 – 31.03.2006 aceasta functie a fost ocupata de catre martorul R. D. , cei doi având ca principale sarcini de serviciu exercitarea controlului financiar colectiv prin semnarea dispozitiilor de plata catre casierie si informarea conducatorului unitatii în legatura cu datoriile scadente ale societatii si prioritatile decontarii acestora.

În perioada 18.05.2006 – 31.05.2006 D.G.F.P. G. a efectuat o inspectie fiscala privind modul de calcul , evidenta si achitarea impozitelor si taxelor datorate bugetului consolidat al statului constatându-se ca în aceasta perioada respectiv 05.03.2004 – 31.03.2006 nu a fost achitat la bugetul general consolidat impozitul pe venituri din salarii , contributia pentru asigurari de sanatate retinuta de la asigurati, contributia individuala de asigurari sociale retinuta de la asigurati si contributia individuala de asigurari pentru somaj, retinuta de asemenea de la asigurati .

În cauza a fost dispusa efectuarea unei expertize financiar contabile care a concluzionat ca în aceasta perioada nu au fost virate contributiile reprezentând impozitele pe salarii, asigurarile sociale de sanatate, asigurari sociale si contributia pentru fondul de somaj la bugetul consolidat al statului producându-se un prejudiciu  în cuantum de 41.862 lei în  care nu sunt incluse dobânzile si penalitatile legale.

Din cuprinsul expertizei contabile se retine ca pentru perioada 01.10.2004 – 30.04.2005  disponibilitatile banesti ale societatii  permiteau achitarea stopajului la sursa neachitat dar acesta nu a fost platit si de asemenea în perioada 01.06.2005 – 31.06.2005  s-a întâmplat acelasi lucru , prejudiciind bugetul consolidat  al statului.

De asemenea, s-a mai retinut ca pentru perioada 01.01.2006 – 31.03.2006 disponibilitatile banesti ale societatii nu permiteau achitarea stopajului la sursa ce nu fusese achitat pâna în acea perioada.

Raportul de expertiza contabila si suplimentul la raportul de expertiza contabila a concluzionat ca pe perioada analizata  au fost efectuate diferite plati în numerar si prin virament catre diferiti furnizori de servicii , soldul lunar fiind excedentar datoriilor bugetului de stat create prin  stopajul la sursa , însa cu toate acestea contributiile nu au fost platite desi, pentru lunile noiembrie 2004, martie 2005 si aprilie 2005 a fost retinut pe statele  de plata impozitul pe venituri din salarii fara sa fie înregistrat în balanta de verificare.

Pe parcursul urmaririi penale cât si în cursul cercetarii judecatoresti martorul R. D. a depus la dosarul cauzei un raport de analiza a încasarilor si platilor pentru perioada 01.06.2005- 31.12.2005 în care a subliniat ca disponibilitatile banesti din casa nu permiteau achitarea stopajului la sursa.

Se mai retine din raportul de expertiza si suplimentul la raportul de expertiza contabila ca pentru perioada 01.06.2005 – 31.12.2005 disponibilitatile banesti permiteau achitarea stopajului la sursa neplatit , iar pentru perioada 01.01.2006 – 31.03.2006 disponibilitatile banesti nu permiteau acest lucru.

Se mai retine ca dreptul de dispozitie catre plata sumelor datorate bugetului de stat îl avea inculpatul T. I., în calitatea sa de administrator al societatii , singurul în masura sa dispuna virarea impozitului pe salarii, asigurarea de sanatate si somaj, dar nu a procedat de aceasta maniera desi conform declaratiei martorei O. N. C., contabil sef la aceasta societate în perioada 01.05.2005-31.03.2006, i s-a adus la cunostinta despre necesitatea platii sumelor cu destinatie speciala la bugetul de stat.

În timpul cercetarii judecatoresti,a fost ascultat  inculpatul care a recunoscut ca a detinut functia de administrator al societatii , faptul ca au fost retinute pe statele de plata impozitul pe salarii de la angajatii societatii si ca, drept de semnatura dispozitie la banca si trezorerie nu avea decât el în calitate de administrator, dar se considera nevinovat întrucât nu a fost informat ca avea datorii la bugetul statului.

A solicitat în aparare audierea martorilor O. A., O. I. si C. V.

Instanta a dispus audierea martorilor din oficiu  G. M. M. P., P. N., P. I., T. N., O. E., care au declarat ca în timpul cât au fost angajati au primit drepturi salariale în bani în baza unor state de plata cu exceptia martorilor C. V. si O. N. A. propusi de catre inculpat care au declarat ca au primit drepturile salariale în bani cu exceptia a doua luni când au primit produse în loc de bani.

Martora O. N. C. care a îndeplinit functia de contabil sef la aceasta societate audiata în sedinta publica din 8.12.2009 a declarat ca ea, în aceasta calitate nu avea drept de semnatura în banca, singurul care avea acest drept era administratorul T.I. si ca i-a atras atentia inculpatului ca primea de la finante aproape saptamânal majorari sau penalitati pentru neplata stopajului la sursa si ca în perioada în care a fost angajata s-au facut diferite plati catre furnizori pentru achizitionarea de materie prima , iar la sfârsitul anului 2004 a fost un excedent al lichiditatilor banesti.

La rândul sau martorul R. D. care a îndeplinit functia de contabil sef la societatea administrata de inculpat în  perioada 01.05.2005 – 28.02.2007 a confirmat faptul ca în aceasta calitate nu avea drept de semnatura în banca si nici la trezorerie, singurul care avea acest drept era inculpatul , iar ca, înca de la angajare contul societatii era blocat întrucât erau datorii neachitate la bugetul consolidat al statului.

Starea de fapt expusa mai sus este dovedita cu procesul verbal încheiat de catre organele de control fiscal, contractul de vânzare cumparare , certificatul de înregistrare, actul constitutiv al societatii , hotarârea Consiliului Local T., contractul de administrare nr. 2476/2004 , raportul de expertiza contabila si suplimentul raportului, declaratiile martorilor, precum si declaratiile inculpatului .

În drept, faptele inculpatului T. I., care în perioada 01.10.2004 – 31.12.2005 în baza aceleiasi rezolutii infractionale  a retinut si nu a varsat cu intentie în cel mult 30 de zile de la scadenta sumele reprezentând impozite sau contributii cu retinere la sursa , întrunesc elementele constitutive ale infractiunii prev. si ped. de art. 6 din L. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin.2 C.p. text de lege în baza caruia inculpatul urmeaza a fi condamnat, iar la individualizarea pedepsei instanta va avea în vedere împrejurarile producerii faptelor, limitele de pedeapsa prevazute de textul  de lege încalcat, faptul ca acesta nu este cunoscut cu antecedentele penale, motiv pentru care se apreciaza ca scopul educativ si preventiv al pedepsei, poate fi atins si prin aplicarea inculpatului a pedepsei de l an închisoare, în conditiile suspendarii conditionate a executarii acesteia punându-i-se în vedere disp.art. 83 C.p.si interzicându-i exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a si lit. b C.pen., pe durata prev. de art. 71 C.p, cu aplicarea art. 71 alin.5 C.p.

Instanta urmeaza sa oblige  inculpatul la plata a 41.862 lei reprezentând contravaloarea impozit salarii, asigurari sociale de sanatate, asigurari sociale si contributia pentru fondul de somaj, cu dobânzile legale aferente si penalitatile corespunzatoare catre bugetul consolidat al statului, pâna la data achitarii integrarii a debitului si a dispune  dupa ramânerea definitiva a prezentei hotarâri judecatoresti, comunicarea dispozitivului hotarârii judecatoresti la Oficiul National al Registrului Comertului G.

Vazând si disp.art. 191 c.p.p.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

În baza art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 C.p. condamna inculpatul T. I fiul lui I. si E.,  la 1 an închisoare.

În baza art 81 Cod penal dispune suspendarea conditionata a  executarii pedepselor pe durata indicata de art. 82 Cod penal, punând în vedere inculpatului dispozitiile art. 83 Cod penal.

Aplica inculpatului cu titlu de pedeapsa accesorie interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a si lit. b C.pen., pe durata prev. de art. 71 C.p, cu aplicarea art. 71 alin.5 C.p.

Obliga inculpatul la plata a 41.862 lei reprezentând contravaloarea impozit salarii, asigurari sociale de sanatate, asigurari sociale si contributia pentru fondul de somaj, cu dobânzile legale aferente si penalitatile corespunzatoare catre bugetul consolidat al statului, pâna la data achitarii integrarii a debitului.

Dispune dupa ramânerea definitiva a prezentei hotarâri judecatoresti, comunicarea dispozitivului hotarârii judecatoresti la Oficiul National al Registrului Comertului GObliga inculpatul la plata a 600 lei cheltuieli judiciare statului.

Cu apel în termen de 10zile.

Pronuntata în sedinta publica din data de 08.12.2009, la Judecatoria Tg-Jiu.

Presedinte,

Grefier,

4