Instanţa de fond în baza art. 386 Noul Cod de procedură penală, în referire la art. 5 Noul Cod penal, a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului C.M.L., din infracţiunea de ”stopaj la sursă, în formă continuată”, prevăzută şi pedepsită de art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din 1968, în infracţiunea de ”stopaj la sursă, în formă continuată”, prevăzută şi pedepsită de art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Noul Cod penal.
În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Noul Cod penal, în referire la art. 5 Noul Cod penal, cu aplicarea art. 75 alin. 2 lit. a) în referire la art. 76 alin. 1 Noul Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Noul Cod de procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul C.M.L. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de ”stopaj la sursă, în formă continuată” (faptă săvârşită în perioada 25.10.2007 – 25.09.2008).
În temeiul art. 81 alin. 1 Cod penal din 1968, în referire la art. 5 Noul Cod penal, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului C.M.L. pe durata unui termen de încercare de 3 (trei) ani şi 6 (șase) luni, termen stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal din 1968.
În baza art. 19 și art. 397 Noul Cod procedură penală, a admis în parte, acţiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român, prin Direcția Generală a Finanțelor publice a Municipiului Galați, şi în consecinţă, în baza art. 1357 Cod civil, a obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 5.710 de lei RON, reprezentând daune materiale.
Instanţa de control judiciar a admis apelul declarat de inculpatul C.M.L. şi a desfiinţat în parte sentinţa penală a Judecătoriei Galați şi, în rejudecare:
A înlăturat din sentința penală apelată dispozițiile privind condamnarea inculpatului C.M.L. şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 5 C.pen. şi, în consecinţă:
În baza art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, în forma prevăzută anterior intrării în vigoare a Legii nr. 50/2013, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (1969), art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 74 alin. 1 lit. b, în referire la art. 76 alin. 1 lit. e teza I Cod penal (1969), l-a condamnat pe inculpatul C.M.L. la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 400 lei, pentru săvârşirea infracţiunii de „stopaj la sursă”.
A atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor prevăzute de dispoziţiile art. 63 ind. 1 din Codul penal din 1969, referitoare la înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate.
Instanţa de control judiciar a considerat că, în mod corect, la limitele de pedeapsă prevăzute de art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 50/2013, instanţa de fond ar fi trebuit să aplice, pe lângă cauza de reducere a pedepsei derivată din recunoaşterea de vinovăţie, efectele circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 76 alin. 1 lit. e teza I din Codul penal anterior. De altfel, indiferent de criteriul după care se identifică legea penală mai favorabilă (global sau pe instituţii autonome), doctrina şi practica judiciară au statuat că nu pot fi combinate dispoziţiile mai favorabile privind limitele de pedeapsă (care, de regulă, sunt cele din noul Cod penal), cu dispoziţiile mai favorabile cu privire la efectele circumstanţelor atenuante (care, în mod evident, sunt cele din Codul penal anterior).
Deşi a optat pentru aplicarea pedepsei principale a închisorii, raportat la cuantumul prejudiciului cauzat, respectiv la perioada însemnată de timp pe parcursul căreia s-a desfăşurat activitatea infracţională, Curtea a acordat totuşi eficienţă sporită circumstanţei atenuante reţinute şi de prima instanţă în favoarea inculpatului, în sensul că a aplicat acestuia pedeapsa amenzii penale, într-un cuantum situat în limitele prevăzute de lege, avându-se în vedere stăruinţa depusă de inculpat în acoperirea prejudiciului cauzat prin infracţiune. Aplicarea pedepsei amenzii penale se impune şi prin prisma faptului că de la comiterea faptei a trecut o perioadă destul de mare (aproximativ 6 ani), timp în care inculpatul nu a mai săvârşit vreo faptă de natură penală, dar şi a datelor ce caracterizează persoana acestuia (fiind o persoană integrată în societate, astfel cum rezultă din caracterizările depuse la dosarul cauzei).
Problema de drept:
Reindividualizarea pedepsei prin darea unei eficienţe sporite circumstanței atenuante reţinute de instanţa de fond, ce a condus la aplicarea unei amenzi penale, deși pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea.
