Prin cererea adresata Judecatoriei Târnaveni la data de 11 august 2004, creditoarea H. F. a solicitat încuviintarea executarii silite a titlului executoriu reprezentat de sentinta civila nr. 302 din 20 martie 1998, pronuntata de Tribunalul Mures în dosarul nr. 2036/R/1996. Prin aceasta hotarâre, pârâtul Consiliul Local al comunei Ganesti, judetul Mures – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 – a fost obligat sa procedeze la punerea în posesie a mostenitorilor lui P. A. si la eliberarea fisei de punere în posesie pentru terenul în suprafata de 2800 mp, situat la locul numit “Pe Groapa”, identificat în planul de situatie întocmit de expertul M. R., raportul de expertiza aflat la filele 79-84 dosar facând parte integranta din hotarâre. De asemenea, pârâtul a fost obligat la 619.900 lei cheltuieli de judecata catre reclamanta creditoare.
Atât prima instanta, cât si cea de apel au apreciat ca cererea de încuviintare a executarii silite este prescrisa, în raport de prevederile art. 405 alin. 1 Cod procedura civila, potrivit carora dreptul de a cere executarea silita se prescrie în termen de 3 ani, daca legea nu prevede altfel. Ambele instante au ignorat, însa, prevederile art. 405 alin. 2 Cod procedura civila, care dispun ca în cazul titlurilor emise în materia actiunilor reale imobiliare, termenul de prescriptie este de 10 ani. Or, cuprinzând obligatia de efectuare a punerii în posesie asupra unui teren, deci asupra unui imobil, sentinta civila nr. 302 din 20 martie 1998 se încadreaza în categoria titlurilor executorii enuntate de alin. 2 al art. 405 Cod procedura civila, iar la data formularii cererii de încuviintare a executarii silite – 11 august 2004 – termenul de prescriptie de 10 ani nu era împlinit.
Prin urmare, curtea de apel constata ca instanta a carei hotarâre este recurata a solutionat în mod gresit procesul fara a intra în cercetarea fondului, împrejurare ce atrage incidenta prevederilor art. 312 alin.3 si 5 Cod procedura civila, cu consecinta casarii deciziei civile nr. 134/A din 14 martie 2005 a Curtii de Apel Târgu-Mures si trimiterii cauzei spre rejudecare. Sub acest aspect vor fi avute în vedere, ca dispozitii procedurale de imediata aplicatiune, prevederile art. 3731 alin. 2 Cod procedura civila, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2005, privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedura civila. Cum potrivit dispozitiilor legale mentionate, încheierea prin care se respinge cererea de încuviintare a executarii silite poate fi atacata cu recurs de catre creditor, cauza va fi trimisa spre solutionare Tribunalului Mures, ca instanta de recurs, în vederea examinarii caii de atac declarate de creditoare împotriva hotarârii primei instante prin prisma admisibilitatii cererii de încuviintare a executarii silite a titlului executoriu din litigiu.