„ În baza dispoziţiilor art. 2781alin.8 lit. b) Cod procedură penală coroborat cu disp.art.15 din Legea nr.255/2013 cu referire la Decizia nr.44/2008 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie admite plângerea formulată de către petentul J. împotriva ordonanţei procurorului emisă la data de 12.04.2013 în dosarul penal nr. 84D/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi – şi împotriva ordonanţei procurorului şef serviciu al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi nr.245/II/2/2013 emisă la data de 29.07.2013, acte pe care le desfiinţează (ordonanţa procurorului emisă la data de 12.04.2013 în dosarul penal nr. 84D/P/2013 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi numai în ceea ce priveşte soluţia dispusă faţă de petentul din prezenta cauză penală) şi, în consecinţă:
Dispune schimbarea temeiului juridic în baza căruia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului J. în ceea ce priveşte infracţiunea de „falsificare de timbre, mărci sau bilete de transport sau punerea în circulaţie de asemenea valori” în formă continuată prev. şi ped. de art. 283 Cod penal cu aplicarea disp.art. 41 alin.2 Cod penal în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 10 alin.1 d Cod procedură penală din 1968 în locul dispoziţiilor art. art. 10 alin.1 lit.b1Cod procedură penală din 1968 cu referire la disp.art. 181Cod penal din 1968 şi art. 91 Cod penal din 1968.”
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Deşi numitul J., în calitate de şofer al unui autocar ce s-a deplasat pe ruta Oneşti – Braşov, a primit un plic ce conţinea tichete de călătorie falsificate, probele administrate de către organele de urmărire penală nu dovedesc implicarea acestuia în activitatea infracţională pentru care s-au efectuat cercetări
Probele administrate în faza de urmărire penală nu conţin date care să infirme susţinerile petentului – în sensul că, la data de 03.09.2009, fiind angajat ca şofer de autocar la SC Transmoldova SRL Oneşti, societate al cărei obiect de activitate este transportul public de persoane, a transportat un colet al cărui conţinut nu îl cunoştea, primit de la o persoană necunoscută, pe ruta Oneşti – Braşov şi a preluat un alt colet, în aceleaşi condiţii, pe care l-a predat organelor de poliţie, ocazie cu care a aflat că respectivul colet (un plic) conţinea cupoane de călătorie falsificate – şi să confirme implicarea sa în activitatea infracţională.
Instanţa a mai reţinut că prezumţia de nevinovăţie este un principiu de bază al procesului penal, în conformitate cu care orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale printr-o hotărâre penală definitivă. În cazul în care probele referitoare la vinovăţie nu sunt certe, sigure, complete, ci există îndoială cu privire la vinovăţia unei persoane acuzate de comiterea unei fapte penale, se aplică regula in dubio pro reo, potrivit căreia orice îndoială operează în favoarea acesteia. Vinovăţia unei persoane nu poate fi stabilită pe bază de presupuneri, care nu au valoare probantă şi nu pot înlătura prezumţia de nevinovăţia consacrată atât în normele procesual penale, cât şi în art.23 din Constituţia României şi în art.6 din CEDO. Potrivit acestor reglementări, atât timp cât vinovăţia unei persoane nu este demonstrată în mod cert în baza unor probe concludente, pertinente şi utile, aceasta se bucură de prezumţia de nevinovăţie şi nu este posibilă angajarea răspunderii penale. Regula in dubio pro reo constituie un principiu instituţional care reflectă modul în care principiul aflării adevărului se regăseşte în materia probaţiunii şi se explică prin aceea că, în măsura în care dovezile administrate pentru susţinerea vinovăţiei celui acuzat conţin o informaţie îndoielnică tocmai cu privire la vinovăţia făptuitorului în legătură cu fapta imputată, autorităţile judecătoreşti penale nu-şi pot forma o convingere care să se constituie într-o certitudine şi, de aceea, ele trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăţiei acuzatului şi să-l achite.
Instanţa a dispus schimbarea temeiului juridic în baza căruia s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului J. – cu datele de stare civilă şi domiciliul mai sus menţionate – în ceea ce priveşte infracţiunea de „falsificare de timbre, mărci sau bilete de transport sau punerea în circulaţie de asemenea valori” în formă continuată prev. şi ped. de art. 283 Cod penal cu aplicarea disp.art. 41 alin.2 Cod penal, în sensul reţinerii dispoziţiilor art. 10 alin.1 d Cod procedură penală din 1968 în locul dispoziţiilor art. art. 10 alin.1 lit.b1Cod procedură penală din 1968 cu referire la disp.art. 181Cod penal din 1968 şi art. 91 Cod penal din 1968, temei legal în baza căruia petentul urmează să fie exonerat atât de la plata amenzii administrative în cuantum de 1000 lei, cât şi de la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sume de bani stabilite prin ordonanţa procurorului.
