Asociaţie familială. act în antrenarea răspunderii organelor de conducere.


ASOCIAŢIE FAMILIALĂ. ACT ÎN ANTRENAREA

RĂSPUNDERII ORGANELOR DE CONDUCERE.

Art.137 din Legea nr.64/1995

 Acţiunea în antrenarea răspunderii personale

formulată împotriva membrilor unei asociaţii familiale este

inadmisibilă

 (Decizia nr.201/R-C din 17 martie 2006)

 

Prin acţiunea formulată, creditoarea D.G.F.P. Vâlcea a

solicitat  obligarea pârâţilor „R.C. şi R.D.” la plata sumei de 129.537,24

RON, către debitoarea A.F. „C&D F.” Rm.Vâlcea, şi instituirea

sechestrului asigurător.

O astfel de cerere, de antrenare a răspunderii personale

împotriva aceloraşi pârâţi, a fost formulată şi de creditoarea D.R.V.

Craiova, pentru suma de 14.185,15 RON, şi în considerarea aceleiaşi

calităţi a pârâţilor de administratori ai debitoarei falite.

Cele două acţiuni au fost conexate şi soluţionate în sensul

respingerii lor, de către Tribunalul Vâlcea prin sentinţa nr.676/2005.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că sunt

inaplicabile dispoziţiile art.137 din Legea nr.764/1995 asociaţiilor

familiale, care nu intră în categoria persoanelor juridice.

Recursul formulat de D.R.V. Craiova – A.N.V. a fost respins

ca nefondat de Curtea de Apel Piteşti, motivat de faptul că, deşi de

principiu, potrivit art.1 din Legea nr.64/1995, procedura insolvenţei se

aplică atât comercianţilor persoane fizice, juridice cât şi asociaţiilor

familiale, dispoziţiile art.137 din lege, sunt inaplicabile.

Asociaţiile familiale, a căror activitate este reglementată de

Legea nr.300/2004, nu au personalitate juridică şi există o confuziune de

patrimonii între patrimoniul asociaţiei şi cel al persoanelor fizice ce o

compun.

În aceste condiţii, în absenţa unor patrimonii distincte ale

membrilor organelor de conducere faţă de cel al falitei – organe care de

altfel nici nu există – creditorii asociaţiei familiale sunt în acelaşi timp şi

creditorii membrilor acesteia.

Pentru aceste considerente, în mod corect, s-a reţinut

inaplicabilitatea prevederilor art.137 din Legea falimentului şi

reorganizării judiciare şi inadmisibilitatea acţiunii.