Cu privire la efectele desfacerii căsătoriei asupra regimului matrimonial acesta va înceta ca regulă începând cu data introducerii cererii de divorţ şi doar prin excepţie de la data separaţiei în fapt, în cazul divorţului prin acord( atât pe cale judiciară, cât şi pe cale administrativă ori procedură notarială) sau la cererea oricăruia oricăruia dintre soţi.
Conform art. 607 Cod procedura civila, cererea de divorţ este in competenta judecătoriei in circumscripţia căreia se afla cel din urma domiciliu comun al soţilor, iar daca nici unul dintre aceştia nu mai locuieşte in acel loc sau daca nu au avut domiciliu comun, competenta este instanţa de la domiciliul paratului. Daca paratul nu are nici domiciliu si nici reşedinţa in tara, reclamantul se va adresa instanţei de la domiciliul sau ; in cazul in care şotii nu mai locuiesc in tara, competenta soluţionării cererii de divorţ nu mai revine instanţelor romane.
Prin cererea formulată, reclamantul M. A., cetăţean italian, a solicitat în contradictoriu cu pârâta Ş.M. M., cetăţean român, cu domiciliul în Italia, desfacerea căsătoriei dintre părţi din vina exclusivă a pârâtei, exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorului de către pârâtă urmând ca reclamantul să păstreze dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a minorului, stabilirea domiciliului minorei la domiciliul pârâtei şi partajarea bunurilor comune.
Instanţa reţine că minora se află în Italia de aproximativ 5 ani, pârâta având şi ea domiciliul în străinătate.
S-a mai reţinut că reclamantul este cetăţean italian cu domiciliul în Italia
Ultimul domiciliu comun al parţilor a fost in Italia, unde acestea locuiesc si in prezent , acesta fiind, aşadar, domiciliul actual, comun. Potrivit art. 607 Cod procedura civila, cererea de divorţ este in competenta judecătoriei in circumscripţia căreia se afla cel din urma domiciliu comun al soţilor, iar daca nici unul dintre aceştia nu mai locuieşte in acel loc sau daca nu au avut domiciliu comun, competenta este instanţa de la domiciliul paratului. Daca paratul nu are nici domiciliu si nici reşedinţa in tara, reclamantul se va adresa instanţei de la domiciliul sau ; in cazul in care şotii nu mai locuiesc in tara, competenta soluţionării cererii de divorţ nu mai revine instanţelor romane.
Instanţa constată că partile nu se încadrează in niciuna din situaţiile prevăzute de legea romana pentru a atrage competenta de soluţionare a acţiunii de divorţ.
Faptul ca partile au dobândit un imobil in com. Barcea, jud. Galaţi nu înseamnă ca acela este domiciliul comun al părţilor. O persoana poate avea mai multe imobile in proprietate dar are un singur domiciliu stabil.
Se retine si ca noţiunea de domiciliu in interesul legii, prin aplicarea normelor europene in materie, se refera la locuinţa stabila, obişnuita si nu la cea trecuta in actele de identitate. Or, din toate probele dosarului rezulta ca ambele parti locuiesc in mod statornic in Italia.
De asemenea nu se poate face nici aplicarea art. 3 alin 1 lit. a si b din Regulamentul CE nr. 2201/2003, deoarece partile pot alege alternativ instanţa de la reşedinţa obişnuita comuna sau a uneia dintre parti, sau instanţa statului a cărui cetăţeni sunt ambii soţi. Or, reclamantul este cetatea italian, aşa cum rezulta si din procura speciala depusă la dosarul cauzei.
În raport de considerentele precedente, instanţa a admis excepţia necompetenţei Judecătoriei Lieşti şi a constata că soluţionarea cererii privind desfacerea căsătoriei, nu este de competenţa instanţelor din România.
