Desfacerea căsătoriei prin divorţ cu copii minori


R O M A N I A

JUDECĂTORIA INEU OPERATOR 2826

DOSAR NR.

SENTINŢA CIVILĂ NR.1061/2010

Şedinţa publică din 8 iulie  2010

Preşedinte:

Grefier:

S-a luat în examinare acţiunea civilă introdusă de reclamanta O M împotriva pârâtului O V, pentru desfacerea căsătoriei prin divorţ cu copii minori.

La apelul nominal s-a prezentat mandatara reclamantei avocat T C în substituire avocat S E şi martorii reclamantei S A şi M M lipsă fiind reclamanta, pârâtul O V şi autorităţile tutelare de pe lângă Primăria … şi Primăria ….

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că cererea este legal timbrată cu 39,00 lei taxă judiciară de timbru conform art.7 lit. a din Legea 146/1997 modificată prin H.G. 783/2004 şi timbru judiciar în valoare de 0,3 lei, conform art. 3 din O.G. 32/1995.

Se constată că a fost audiată în Camera de Consiliu minora O B-E în vârstă de 10 ani care a arătat că este elevă în clasa a IV, şi că doreşte să fie încredinţată spre creştere şi educare mamei-reclamante.

Instanţa constată că prin serviciul registratură s-a depus referatul de anchetă socială efectuat de primăria comunei ….

S-au audiat martorele reclamantei S A şi M M, declaraţiile acestora fiind consemnate în procese verbale şi ataşate la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanţa declară încheiată faza probatorie şi acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei în fond.

Reprezentanta reclamantei avocat T C în substituire avocat S E solicită admiterea acţiunii, desfacerea căsătoriei din vina pârâtului, să fie încredinţate spre creştere şi educare minorele la reclamantă, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în funcţie de venitul minim pe economie, ca reclamanta să îşi reia numele avut anterior căsătoriei acela de „M” , cu cheltuieli de judecată, depunând în acest sens chitanţa nr.113/2010 reprezentând onorariu avocat.

J U D E C A T A

Asupra acţiunii civile de faţă înregistrată la această instanţă la data de 08 iunie 2010, timbrată legal cu 39,0 lei taxă judiciară de timbru şi 0,3 lei timbru judiciar instanţa constată că reclamanta O M domiciliată în … a solicitat în contradictoriu cu pârâtul O V domiciliat în …, ca prin hotărâre judecătorească să se desfacă prin divorţ căsătoria încheiată între părţi la data de 20.02.2004 în … jud.Arad, ca reclamanta să-şi reia numele avut anterior căsătoriei acela de ,, M”, să fie încredinţate reclamantei spre creştere şi educare minorele O B –E născută la data de 26.05.2000 şi O T-A născută la data de 23.04.2004, cu obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreţinere în funcţie de venitul minim pe economie.

Pârâtul, legal citat, nu s-a prezentat în instanţă, şi nu a depus întâmpinare.

Pentru soluţionarea cauzei s-au depus la dosar: chitanţa taxă de timbru fila 3, copie certificat de căsătorie fila 5, copii certificate de naştere minore filele 6-7, procură judiciară fila 8-9, adresa nr…. emisă de Primăria comunei … fila 14, referatul de anchetă socială efectuat de Primăria … fila 23, declaraţii martori S A fila 24, M M fila 25, chitanţă onorariu avocat fila 26.

Din coroborarea probelor instanţa reţine în fapt următoarele:

Părţile s-au căsătorit la data de 20.02.2004 în … jud.Arad, stabilindu-şi domiciliul conjugal în … iar în urmă cu 6 luni de zile s-au şi despărţit în fapt. Neînţelegerilor s-au datorat conduitei pârâtului care nu aducea bani în casă, juca jocuri de noroc,  era violent şi obişnuia să consume băuturi alcoolice, iar pe fondul consumului de alcool provoca scandal, şi chiar a bătut-o pe reclamantă.

Din căsătoria părţilor au rezultat minorele O B –E născută la data de 26.05.2000 şi O T-A născută la data de 23.04.2004, care în prezent se află în îngrijirea mamei-reclamante, care are condiţii bune de creştere şi educare conform  referatului de anchetă socială efectuat de Primăria … fila 23 dosar.

Instanţa constatând că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru desfacerea căsătoriei, potrivit dispoziţiilor art. 2, art. 37 şi art. 38 alin. 2 Cod familie, apreciind că relaţiile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este cu putinţă, vinovat de destrămarea relaţiilor de căsătorie fiind pârâtul, urmează a admite acţiunea reclamantei şi a desface căsătoria încheiată între părţi la data de 20.02.2004 în … jud.Arad, din vina pârâtului şi în temeiul disp. art. 40 Cod familiei, reclamanta urmează să-şi reia numele avut anterior căsătoriei acela de ,, M’’.

În temeiul disp.art.42 Codul familiei, urmează a încredinţa pe minorele O B–E născută la data de 26.05.2000 şi O T-A născută la data de 23.04.2004 spre creştere şi educare la mama – reclamantă, care le poate oferi condiţii bune de creştere şi educare cum rezultă şi din referatul autorităţii tutelare a primăriei … fila 23 dosar.

Urmează de asemenea, ca în temeiul disp. art. 86 cu 94 cod fam. a-l obliga pe pârât la plata unei pensii de întreţinere în cotă de 33 % lunar, în funcţie de venitul minim pe economie, întrucât pârâtul nu este încadrat în muncă dar poate realiza un venit echivalent venitului minim pe economie, pentru minorele O B –E născută la data de 26.05.2000 şi O T-A născută la data de 23.04.2004, începând cu data de 08 iunie 2010 şi până la majoratul minorelor.

Văzând că s-au solicitat cheltuieli de judecată şi în drept disp. art. 274 Cod pr. Civilă, urmează a fi obligat pârâtul la plata sumei de 1639 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă constând în onorariu de avocat şi taxă judiciară de timbru.

Pentru aceste motive, în numele legii

 H O T Ă R Ă Ş T E

Admite acţiunea reclamantei O M domiciliată în … împotriva pârâtului O V domiciliat în …, pentru divorţ cu copii, şi în consecinţă:

– Desface din vina pârâtului căsătoria încheiată între părţi la data de 20.02.2004 în … jud.Arad.

– Reclamanta îşi reia numele avut înaintea căsătoriei acela de ,, M”.

– Încredinţează reclamantei spre creştere şi educare pe minorele O B –E născută la data de 26.05.2000 şi O T-A născută la data de 23.04.2004 şi îl obligă pe pârât să plătească  cota de 33 % lunar, în funcţie de venitul minim pe economie, pentru ambele minore, începând cu data de 08 iunie 2010 şi până la majoratul minorelor.

Obligă pârâtul la plata sumei de 1639 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică din 8 iulie 2010.

Preşedinte Grefier

Red.

Tehnored.

5 ex/

Se comunică cu:

-reclamanta O M domiciliată …

-pârâtului O V domiciliat în …

-Primăriei …, jud.Arad după rămânerea definitivă