DIVORŢ DIN CULPA EXCLUSIVA A PÂRÂTULUI – NEGLIJAREA ÎNDATORIRILOR FAMILIALE.
Din probatoriul testimonial administrat în cauză, respectiv declaraţia martorilor N.A.M. şi S.A. a rezultat faptul că relaţiile dintre cei doi soţi sunt deteriorate din cauza atitudinii pârâului faţă de viaţa de familie. Astfel, acesta, sub pretextul obligaţiilor pe care i le impunea faptul de a fi pastor al comunităţii religioase adventiste de ziua a şaptea, a neglijat obligaţiile de soţ, necontribuind la desfăşurarea relaţiilor obişnuite de familie, absentând frecvent de acasă şi impunându-i pârâtei anumite comportamente şi vestimentaţii şi interzicându-i să socializeze cu cunoştinţele sale, aspect care a generat neînţelegeri între cei doi soţi. Aceştia s-a despărţit în fapt în luna august a anului 2012, reclamanta fiind cea care s-a ocupat şi se ocupă în continuare de minora A.A.C., născută la data de 28. 07. 2006.
Din probatoriul testimonial administrat în cauză, respectiv declaraţia martorilor N.A.M. şi S.A. a rezultat faptul că relaţiile dintre cei doi soţi sunt deteriorate din cauza atitudinii pârâului faţă de viaţa de familie. Astfel, acesta, sub pretextul obligaţiilor pe care i le impunea faptul de a fi pastor al comunităţii religioase adventiste de ziua a şaptea, a neglijat obligaţiile de soţ, necontribuind la desfăşurarea relaţiilor obişnuite de familie, absentând frecvent de acasă şi impunându-i pârâtei anumite comportamente şi vestimentaţii şi interzicându-i să socializeze cu cunoştinţele sale, aspect care a generat neînţelegeri între cei doi soţi. Aceştia s-a despărţit în fapt în luna august a anului 2012, reclamanta fiind cea care s-a ocupat şi se ocupă în continuare de minora A.A.C., născută la data de 28. 07. 2006.
Potrivit dispoziţiilor art. 373 lit. b Cod civil divorţul poate avea loc atunci când raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă. Având în vedere aspectele reţinute mai sus, instanţa a constatat că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, vina pentru această situaţie purtând-o pârâtul.
Judecătoria Bistriţa – secţia civilă, Sentinţa civilă nr. 2169/2013, pronunţată în dosarul nr. 11797/190/2012
Prin cererea înregistrată la data de 16. 10. 2012 pe rolul acestei instanţe sub numărul de mai sus, reclamanta A.A.M. a solicitat să se dispună desfacerea căsătoriei încheiate cu pârâtul A.C. la data de 27. 08. 2000 în faţa delegatului de stare civilă de pe lângă P.M.B., înregistrată sub nr. 344/2000, în principal, prin acordul părţilor, iar în subsidiar, din vina exclusivă a pârâtului; încuviinţarea păstrării numelui dobândit prin căsătorie, acela de „A”; exercitarea autorităţii părinteşti asupra minorei A.A.C., născută la data de 28. 07. 2006, de către ambii părinţi; stabilirea domiciliului minorei la reclamantă; şi obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorei, raportat la venitul realizat de acesta; cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că părţile s-au căsătorit în anul 2000, când pârâtul era student în anul IV la F.T., ulterior urmând alţi ani de studiu – diferite cursuri, master, în prezent fiind pastor al unei comunităţi adventiste. În această calitate, el îşi petrecea timpul în vizite la enoriaşi, în şcoli, la diferite cursuri, astfel că a ajuns să petreacă cel mult trei ore pe săptămână cu familia. În schimb, reclamanta era elevă la un liceu din Bistriţa, alegând să se transfere la o unitate şcolară din Bucureşti pentru a fi alături de pârât, sprijinindu-l cu menajul zilnic. Ulterior, pe fondul nemulţumirii acestuia că are timp insuficient de studiu, reclamanta a revenit în Bistriţa.
Aceasta susţine că după ce s-a căsătorit cu pârâtul, acesta era plecat majoritatea zilei, lăsând-o singură şi impunându-i, în schimb, să studieze Biblia. Nici chiar după naşterea copilului lor nu s-a schimbat nimic, pârâtul luând singur deciziile şi neconsultând-o pe reclamantă în legătură cu nimic.
În prezent, părţile sunt despărţite în fapt de cca. 3 luni iar reclamanta învederează că a dorit să divorţeze de foarte multe ori însă familia s-a împotrivit şi chiar şi pârâtul, dorind să menţină mariajul din motive religioase.
În drept s-au invocat prevederile art. 373, 374, 379, 383, 397, 401, 402, 499, 516 Cod civil.
În probaţiune s-au anexat înscrisuri şi s-a solicitat admiterea probei testimoniale şi efectuarea unei anchete sociale.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a arătat că nu este de acord cu divorţul şi că nu este vinovat de părăsirea domiciliului conjugal de către soţia sa, aceasta, sub influenţa negativă a prietenei ei, numita S.A.S., a luat această decizie. În plus, reclamanta nu a mai comunicat nici cu pârâtul, nici cu proprii ei părinţi.
Pârâtul susţine că prietena reclamantei a mai cauzat o criză serioasă în cuplul lor la sfârşitul anului 2004 când, în urma unei vizite din timpul sărbătorilor de iarnă, a accentuat unele incompatibilităţi de caracter care există între părţi, aceştia separându-se în fapt timp de două săptămâni. Totodată, acesta consideră că există unele incompatibilităţi între părţi, soluţia pe care o solicită în situaţia actuală a cuplului fiind consilierea de specialitate pentru refacerea şi îmbunătăţirea vieţii de familie.
Pârâtul consideră că a făcut tot ce a putut pentru împăcare, motivele de divorţ invocate de reclamantă fiind neadevărate, unele chiar exagerate, aceasta fiind conştientă încă dinainte de căsătorie ce implică mariajul celor doi.
În probaţiune s-a solicitat admiterea probei testimoniale în privinţa numitului S.I..
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma probelor administrate şi a temeiurilor juridice aplicabile, instanţa reţine următoarele :
Din certificatul de căsătorie aflat la fila 6 din dosar, rezultă că părţile s-au căsătorit la data de 27. 08. 2000, iar căsătoria lor a fost înregistrată la P.B. sub nr. 344/27. 08. 2000.
Potrivit dispoziţiilor art. 373 lit. b Cod civil divorţul poate avea loc atunci când raporturile dintre soţi sunt grav vătămate şi continuarea căsătoriei nu mai este posibilă.
Având în vedere aspectele reţinute mai sus, instanţa a constatat că raporturile dintre soţi sunt grav vătămate, iar continuarea căsătoriei nu mai este posibilă, vina pentru această situaţie purtând-o pârâtul, astfel încât, în considerarea dispoziţiilor art. 38 al. 1 Codul familiei, instanţa urmează să admită ca fiind fondată cererea reclamantei privind desfacerea căsătoriei.
Pe de altă parte, instanţa reţine că din căsătoria părţilor a rezultat minora A.A.C., născută la data de 28. 07. 2006, după cum rezultă din certificatul de naştere din dosar.
Asupra cererii privind exercitarea autorităţii părinteşti, instanţa reţine că, prin intrarea în vigoare a noului Cod civil, regula exercitării autorităţii părinteşti este cea a ambilor părinţi, ambii părinţi având atât drepturi, cât şi obligaţii în privinţa copiilor lor minori, însă de la această regulă este permisă excepţia “motivelor întemeiate”.
De remarcat este aspectul că aprecierea motivelor întemeiate este lăsată de către legiuitor la latitudinea instanţei de judecată, fără a exista stabilite criterii faţă de care această apreciere să poată fi făcută. În plus, având în vedere că reclamanta însăşi a solicitat exercitarea acesteia în comun de către ambii părinţi, instanţa va dispune în consecinţă.
Ancheta socială dispusă în cauză a făcut propuneri de stabilire a domiciliului minorei A.A.C., născută la data de 28. 07. 2006, la mama sa, având în vedere situaţia actuală a acesteia.
În cauză, atât prin prisma declaraţiilor testimoniale care fac dovada caracterului pârâtului faţă de minoră, cât şi în raport de starea de fapt concretă, acesta manifestându-şi vehement opoziţia la desfacerea căsătoriei, văzând că hotărârea judecătorească se impune a fi pronunţată de o atare manieră încât să se evite naşterea unor litigii viitoare între părţi, instanţa, în considerarea dispoziţiilor art. 398 al. 1 Cod civil, va dispune ca exercitarea autorităţii părinteşti în privinţa minorei A.A.C., născută la data de 28. 07. 2006, să se facă de către ambii părinţi.
Văzând dispoziţiile art. 400 al. 1 din Codul civil intrat în vigoare la data de 01. 10. 2011, instanţa va stabili domiciliul minorei A.A.C., născută la data de 28. 07. 2006, la domiciliul reclamantei.
Totodată, instanţa reţine că, potrivit art. 525 alin. 1 cu raportare la art. 529 alin. 2 şi art. 530 alin. 3 Cod civil, obligaţia de întreţinere există între părinţi şi copii, iar descendentul, cât timp este minor, are drept la întreţinere de la ambii părinţi, oricare ar fi cauza nevoii în care se află. Obiectul acestei obligaţii de întreţinere îl constituie mijloacele necesare pentru creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a minorului.
Dacă întreţinerea este datorată de un părinte pentru un copil, aceasta se stabileşte până la o pătrime din venitul său de muncă, pentru doi copii până la o treime, iar pentru trei sau mai mulţi copii, până la jumătate din venituri, astfel după cum rezultă din prevederile art. 529 alin. 2 Cod civil.
În cauză s-a probat că pârâtul este angajat în muncă din data de 01. 02. 2013, realizând un venit net lunar pe luna februarie 2013 de 880 lei, beneficiind şi de bonuri de masă. În această situaţie, instanţa apreciază că se impune stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere datorată de acesta la nivelul câştigurilor sale arătate.
În raport de această stare de fapt, în considerarea dispoziţiilor art. 529 Cod civil coroborat cu art. 6131 al. 4 Cod procedură civilă, instanţa va obliga pârâtul să achite lunar în favoarea minorei A.A.C., născută la data de 28. 07. 2006, cu titlu de pensie de întreţinere, suma de 220 lei calculată la nivelul venitului net lunar realizat de acesta.
Văzând dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă şi raţionamentul juridic expus anterior, instanţa a obligat pârâtul să achite reclamantei cheltuieli de judecată în cuantum de 1.040,30 lei, reprezentând taxă de timbru, timbru judiciar şi onorariu avocaţial.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a promovat apel pârâtul A.C., pentru următoarele motive.
Întrucât de la data separării din luna august 2012 a contribuit lunar cu suma de 400 lei pentru întreţinerea fetiţei în funcţie de veniturile pe care le înregistra la data aceea, (aşa cum a declarat şi în ancheta socială de la dosar) nu este de acord să plătească din nou aceste sume pentru perioada octombrie 2012-aprilie 2013. O parte din aceste sume au fost oferite direct fostei soţii dar o altă parte au fost oferite prin poştă sau bancă pentru a avea o dovadă a faptului că a plătit aceste contribuţii pentru această perioadă. Ataşează prezentului apel o parte din chitanţele de poştă şi bancă care face dovada că pentru perioada 16 octombrie-30 aprilie 2013 a fost achitată integral pensia de întreţinere pentru fetiţă. Este de acord să plătească aceste contribuţii pentru viitor până la majoratul fetiţei. Ataşează de asemenea şi ordonanţa care a fost trimisă către locul de muncă şi cere refacerea acestei ordonanţe sau anularea ei întrucât în mod voluntar o să depună această sumă în contul fostei soţii.
Instanţa de control judiciar constată că apelul nu este fondat.
