Analizând actele şi lucrările dosarului,instanţa constată următoarea situaţie de fapt:
Părţile sau căsătorit în anul 1995,din căsătorie a rezultat minorul Nadu Rudolf Valentin născut la data de 09.09.1995 şi că relaţiile de familie sunt deteriorate ca urmare a atitudinii ambelor părţi.
Astfel potrivit declaraţiei martorilor Buzgure Dorina şi Codăuş Marius părţile nu au avut probleme,reclamanta nu s-a plâns de atitudinea pârâtului,şi că sunt despărţite în fapt de aproximativ o lună de zile minorul locuind cu mama sa.Nu pot fi reţinute cele declarate de martorii Stâmban Daniela şi Teacă Amalia,privind consumul de alcool de către pârât şi faptul că acesta o lovea pe reclamantă întrucât acestea sunt auzite de la reclamantă şi nu sunt confirmate de celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Faţă de acestea apreciind că ambele părţi prin atitudinea avută au determinat destrămarea relaţiilor de căsătorie şi că deşi au existat neînţelegeri niciuna dintre acestea nu efectuat demersuri pentru întregirea familiei,relaţiile fiind astfel grav şi iremediabil vătămate,instanţa în baza art.38 alin.C.fam.va dispune desfacerea căsătoriei din culpa comună.
Cu privire la cererea de încredinţare a minorului,la soluţionarea cererii de divorţ judecătorul este obligat ca la soluţionarea cererilor accesorii divorţului, cum ar fi cea referitoare la încredinţarea copiilor minori,obligaţia de întreţinere,folosirea locuinţei,să ţină seama de interesele minorilor,autorităţile având obligaţia de a depune eforturi rezonabile pentru ca atunci când interesele părinţilor sunt în conflict,iar copiii nu sunt suficient de maturi pentru a-şi exprima ei înşişi în mod clar preferinţele,interesele superioare ale acestora să fie promovate( Cauza Ignaccolo-Zenide c. României). Faţă de acestea se cuvine a se stabili care este sau mai de grabă ce formă trebuie să îmbrace interesul superior al copilului. Ca şi criterii de determinare a interesului superior al copilului se impun a fi enumerate;nevoile fizice,emoţionale, psihologice ale copilului având în vedere vârsta şi etapa de dezvoltare, natura, forţa şi stabilitatea relaţiei copil şi fiecare din părinţi,membrii familiei restrânse şi extinse.
Faţă de acestea cum reclamanta a fost care s-a îngrijit în permanenţă de creştere minorului şi având în vedere şi atitudinea acestuia,dorind să fie încredinţat mamei spre creştere şi educare, în baza art.42 alin.1 C.fam,instanţa apreciind că este în interesul minorului,iar concluziile referatului de anchetă socială confirmă faptul că reclamanta beneficiază de condiţii materiale şi morale optime creşterii şi educării acestuia,va încredinţa acesteia spre creştere şi educare pe minorul Nadu Rudolf Valentin născut la data de 09.09.1995.
Asupra cererii pârâtului reclamant privind stabilirea unui program de legături personale cu minorul instanţa reţine că potrivit art. 43 alin 3 C. fam „Părintele căruia nu i s-a încredinţat copilul, păstrează dreptul de a avea legături personale cu acesta, precum şi de a veghea la creşterea , educarea, învăţătura şi pregătirea lui profesională”.
Din cuprinsul acestei dispoziţii se deduce preocuparea legiuitorului ca fiecare dintre părinţi să aibă posibilitatea de a menţine şi dezvolta legături personale cu copilul său chiar dacă nu i-a fost încredinţat spre creştere şi educare.
Pe de altă parte trebuie precizat că dispoziţia menţionată,în opinia instanţei este în concordanţă cu disp.art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului,potrivit căreia orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie,a domiciliului său şi a corespondenţei sale. Deşi prin deciziile Curtea E.D.O.nu a definit ce este aceea viaţă de familie,în cuprinsul deciziei Lebbnik c.Olandei,viaţa de familie este înţeleasă ca fiind o legătură biologică şi/sau juridică(rudenie,căsătorie,adopţie etc.) peste care se suprapune o relaţie personală reală,efectivă. Dacă aşa este văzută noţiunea de viaţă de familie,nu este mai puţin adevărat că prin dispoziţiile art.8, paragraful 2 sunt consacrate obligaţiile statului respectiv aceea de a face toate demersurile pentru a proteja viaţa de familie,dar în acelaşi timp nu este admisă nicio ingerinţă în
această viaţă de familie. Aşadar prin măsurile pe care statul le ia trebuie respectată viaţa de familie a unei persoane,iar pentru un părinte şi copilul său a fi împreună ( cauza Ticli şi Mancuso c. Italiei, hotărârea din 23.03.1999),ca şi exerciţiul drepturilor părinteşti(cauza R c.Marii Britanii,hotărârea din 08.07.1987)sunt elemente esenţiale al vieţii de familie.
Faţă de acestea, apreciind că este în interesul minorului de a păstra o legătură afectivă cu ambii părinţi şi de respectare a vieţii sale de familie,în baza art.43 alin.3 C.fam. va admite cererea şi o va obliga pe reclamanta pârâtă să permită pârâtului reclamant să aibă legături personale cu minorul, după următorul program:
– sâmbăta şi duminica din săptămânile 1 şi 3 a fiecărei luni.
– 1/2 din zilele de sărbători legale.
– 1/2 din durata vacanţelor şcolare.
La stabilirea acestui program,instanţa a avut în vedere necesitatea ca în interesul minorului, să poată avea o legătură afectivă şi cu acel părinte căruia nu i-a fost încredinţată spre creştere şi educare. În lipsa unei astfel de legături interesul acestuia poate fi prejudiciat, fiind lipsit de prezenţa, chiar şi de scurtă durată, a tatălui său.
De asemenea având în vedere dispoziţiile art.42 alin.2,art.86 şi art.107 C.fam. prin care se consacră dreptul copilului minor de a primi întreţinere de la părinţii săi, dispoziţiile art.94 alin.3 C.fam. prin care se stabilesc limitele între care se stabileşte cuantum acestei întreţineri,instanţa apreciind întemeiată cererea privind obligarea pârâtului reclamant la plata unei pensii de întreţinere o va admite.
În ceea ce priveşte nivelul acesteia,având în vedere disp. art. 94 alin.3 C. fam.potrivit cărora când întreţinerea este datorată de părinte sau de cel care adoptă, ea se stabileşte până la o pătrime din câştigul său din muncă pentru un copil, o treime pentru doi copii…,constatând că pârâtul are venituri salariale în cuantum de aproximativ 1300 lei lunar net, va obliga pârâtul reclamant la o pensie de întreţinere de 400 lei lunar în favoarea minorului.
Asupra cererii reclamantei pârâte privind păstrarea numelui dobândit prin încheierea căsătoriei, întrucât între părţi nu a intervenit o înţelegere în legătură cu acest aspect, iar reclamanta pârâtă nu a făcut dovada motivelor temeinice ce ar impune păstrarea numelui dobândit prin încheierea căsătoriei,în baza art.40 alin.3 C. fam, instanţa o va admite cererea pârâtului reclamant şi va dispune ca reclamanta pârâtă să revină la numele avut anterior căsătoriei,acela de”Faur”.
