Divorţ. Încredintarea spre creştere şi educare a minorului.Analizarea probelor
Potrivit dispoziţiilor art. 30 – 33 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi; aceştia sunt responsabili pentru creşterea copiilor, iar copilul nu poate fi separat de părinţii săi sau de unul dintre ei, împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 – 33 din Legea nr. 272/2004, copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi; aceştia sunt responsabili pentru creşterea copiilor, iar copilul nu poate fi separat de părinţii săi sau de unul dintre ei, împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres şi limitativ prevăzute de lege.
De asemenea, art. 5 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 prevede expres că răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine, în primul rând, părinţilor, aceştia având obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil ţinând seama, cu prioritate, de interesul superior al acestuia.
De asemenea, art. 5 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 prevede expres că răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine, în primul rând, părinţilor, aceştia având obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil ţinând seama, cu prioritate, de interesul superior al acestuia.
Reclamanta îi poate oferi copilului condiţii bune de creştere şi educare, aşa cum rezultă din ancheta socială efectuată la actualul domiciliu al reclamantei, iar schimbarea mediului în care locuieşte minorul nu ar influenţa negativ dezvoltarea minorului, în cauză neputându-se ignora importanţa afecţiunii şi îngrijirii materne.
Reclamanta îi poate oferi copilului condiţii bune de creştere şi educare, aşa cum rezultă din ancheta socială efectuată la actualul domiciliu al reclamantei, iar schimbarea mediului în care locuieşte minorul nu ar influenţa negativ dezvoltarea minorului, în cauză neputându-se ignora importanţa afecţiunii şi îngrijirii materne.
Lăsarea copilului în grija bunicii paterne nu îi este imputabilă reclamantei şi nici nu poate fi considerată drept un gest de „abandon” al copilului, ci, dimpotrivă, un act de asumare a răspunderii pe care o are, ca părinte, pentru asigurarea condiţiilor corespunzătoare unei bune îngrijiri şi creşteri a copilului său.
Lăsarea copilului în grija bunicii paterne nu îi este imputabilă reclamantei şi nici nu poate fi considerată drept un gest de „abandon” al copilului, ci, dimpotrivă, un act de asumare a răspunderii pe care o are, ca părinte, pentru asigurarea condiţiilor corespunzătoare unei bune îngrijiri şi creşteri a copilului său.
Prin acţiunea civilă înregistrată la nr. 26.10.2006, pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamanta O. I. a chemat în judecată pe pârâtul O. A., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată între părţi la data de 23.09.2000, din vina pârâtului, să-i fie încredinţat reclamantei spre creştere şi educare minorul O. A.D., născut la data de 18.11.2000 şi să fie obligat pârâtul la plata pensiei de întreţinere în favoarea minorului.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că s-a căsătorit cu pârâtul la data de 23.09.2000 şi din relaţia de căsătorie a rezultat minorul O.A.D., născut la data de 18.11.2000.
Reclamanta a arătat că, în prezent, este despărţită în fapt de pârât, acesta având viciul beţiei, în repetate rânduri fiind violent atât faţă de ea, cât şi faţă de minor şi că, în seara zilei de 10.09.2006, pârâtul a venit acasă în stare de ebrietate, a lovit-o şi a izgonit-o din locuinţa comună oprind copilul minor, pe care apoi l-a dus la mama lui într-o comuna.
Reclamanta a mai arătat că, de la această dată, nu a mai putut lua legătura cu minorul, fiindu-i interzis de pârât şi de părinţii pârâtului.
Reclamanta a arătat că minorul este puternic ataşat de reclamantă, iar pârâtul nu se ocupă de minor, abandonându-l părinţilor acestuia.
În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 37 alin. 2, art. 38, art. 42 şi art. 94 C.fam.
La data de 29.01.2007 reclamanta a precizat acţiunea, solicitând desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtului, reclamanta să-şi reia numele avut anterior încheierii căsătoriei, încredinţarea minorului rezultat din căsătorie, obligarea pârâtului la plata pensiei de întreţinere, să-i fie atribuit reclamantei şi minorului beneficiul spaţiului de locuit
În motivarea cererii precizată, reclamanta a arătat că iniţial a locuit împreună cu pârâtul în comuna părinţilor pârâtului, iar după naşterea minorului au fost obligaţi să plece din cauza gravelor neînţelegeri şi lipsa condiţiilor de locuit.
Reclamanta a arătat că o perioadă au locuit la părinţii săi în Craiova, apoi la o soră a tatălui său, iar când minorul avea 3 ani, pârâtul l-a dus la mama sa în comuna Bulzeşti, moment din care au apărut neînţelegerile dintre părţi, reclamanta nefiind de acord să stea departe de copilul său.
Reclamanta a mai arătat că, în fiecare week-end sau când avea liber de la serviciu, mergea să stea cu copilul, ocupându-se de gospodărie şi de îngrijirea copilului.
A mai arătat că, în anul 2005, părţile au închiriat o cameră de cămin şi, deoarece a insistat să aducă copilul în noul domiciliu, pârâtul a bătut-o foarte tare încât a fost nevoită să cheme salvarea pentru a o transporta la spital.
Reclamanta a precizat că pârâtul consumă mari cantităţi de alcool, moment în care comportamentul său devine extrem de agresiv şi, mai mult, întreţine şi relaţii extraconjugale.
La data de 29.01.2007, pârâtul O. A. a formulat cerere reconvenţională prin care a solicitat desfacerea căsătoriei din culpă comună şi să-i fie încredinţat pârâtului spre creştere şi educare minorul rezultat din căsătorie.
În motivarea cererii reconvenţionale, pârâtul a arătat că reclamanta se face vinovată în mai mare măsură decât el de destrămarea relaţiilor de căsătorie întrucât era extrem de geloasă, gelozie care a transformat-o, devenind suspicioasă şi reproşându-i relaţii cu rude apropiate.
Pârâtul a arătat că este în interesul minorului să crească acolo unde există stabilitate şi armonie, întrucât minorul s-a născut şi a crescut în domiciliul părinţilor săi din comuna Bulzeşti, unde există condiţii materiale foarte bune pentru creşterea minorului.
Pârâtul a arătat că minorul refuză să meargă la reclamantă, chiar şi atunci când aceasta îl vizitează, de frică să nu-l ia cu ea şi consideră că minorul a fost traumatizat de reclamantă, pentru că, într-o noapte, reclamanta a venit însoţită de mai multe persoane, încercând să-l ia, copilul având nevoie de tratament pentru a-şi reveni.
Pârâtul a mai arătat că minorul frecventează grădiniţa din Bulzeşti, iar reclamanta s-a mutat într-o garsonieră, împreună cu mama şi sora sa mai mică şi încă un frate şi unde nu există condiţii pentru creşterea minorului.
Reclamanta a solicitat în dovedirea cererii şi în apărare proba cu acte şi cu martorii T.O. şi P. I., iar pârâtul a solicitat în dovedirea cererii reconvenţionale şi în apărare proba cu martorii O. P. şi I. P, probe care au fost încuviinţate de instanţă.
În cauză, s-a dispus efectuarea anchetelor sociale la domiciliile părţilor, conform art. 42 alin. 1 C.fam., acestea fiind depuse la dosar cu adresa cu nr. 30510/04.05.2007 a Consiliului Local al mun. Craiova – Serviciul Autoritate Tutelară şi cu nr. 1120/07.05.2007 a Consiliului Local al comunei Bulzeşti – Serviciul Autoritate Tutelară.
Din probele administrate în cauză, instanţa constată că acţiunea civilă precizată şi cererea reconvenţională sunt întemeiate în parte şi urmează a fi admise în parte pentru următoarele considerente:
Reclamanta şi pârâtul s-au căsătorit la data de 23.09.2000, iar din relaţia de căsătorie a părţilor a rezultat minorul O. A.D., născut la data de 18.11.2000.
Ultimul domiciliul comun al soţilor a fost în Craiova, domiciliu din care reclamanta a fost nevoită să plece, deoarece a fost bătută şi gonită de pârât.
Relaţiile dintre soţi s-au deteriorat pe parcursul căsătoriei din vina ambelor părţi, pârâtul consuma băuturi alcoolice şi avea o atitudine violentă fizică şi verbală faţă de reclamantă, întreţinea relaţii extraconjugale, iar reclamanta era excesiv de geloasă, părţile se certau şi manifestau unul faţă de celălalt o atitudine necorespunzătoare. Soţii s-a despărţit în fapt din luna septembrie 2006, dată de la care nici unul dintre soţi nu a mai încercat reluarea relaţiilor ce căsătorie şi nici unul dintre soţi nu mai doreşte menţinerea căsătoriei.
Relaţiile dintre soţi sunt grav şi iremediabil vătămate, între părţi nu mai există sentimente de afecţiune şi devotament, continuarea căsătoriei a devenit imposibilă, ceea ce se datorează ambilor soţi şi, deci, menţinerea căsătoriei ar fi pur formală.
Minorul se află în grija bunicii paterne de la vârsta de 3 ani, însă reclamanta mergea la minor la sfârşit de săptămână şi ori de câte ori minorul a avut probleme medicale s-a dus cu acesta la medic, a fost internată cu minorul în spital şi s-a preocupat de sănătatea şi creşterea minorului.
Pe parcursul procesului de divorţ, reclamanta a încercat să ia legătura cu minorul, însă pârâtul şi bunica paternă nu i-au permis să-l viziteze, aşa cum rezultă din proba testimonială, reclamanta cerând şi ajutorul organelor de poliţie să vadă minorul.
Din adeverinţa cu nr. 161823/17.06.2007 emisă de Postul de Poliţie Bulzeşti, rezultă că reclamanta s-a deplasat de mai multe ori la Postul de Poliţie şi a solicitat verbal sprijinul organelor de poliţie pentru a-l chema pe pârât împreună cu fiul lor, pentru a-l vedea pe minor şi pentru a-i oferi minorului diverse cadouri, însă pârâtul a venit doar o dată cu copilul, în rest precizând că nu poate veni întrucât lucrează şi nu are timp.
S-a dovedit că despărţirea în fapt a soţilor are caracter definitiv, relaţiile de căsătorie nemaiputând fi reluate din vina ambelor părţi, astfel că, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 38 alin. 1 C.fam., instanţa va desface căsătoria, din vina ambelor părţi.
Potrivit art. 40 alin. 3 C. fam., reclamanta urmează să-şi reia numele avut anterior încheierii căsătoriei, acela de P..
Potrivit art. 42 alin. 1 C.fam, instanţa va încredinţa mamei reclamante spre creştere şi educare pe minorul O. A.D., născut în 2000, apreciind că este în interesul minorului să fie alături de mamă.
Din probele administrate în cauză, rezultă că mama manifestă interes şi afecţiune faţă de copil, s-a ocupat de creşterea şi îngrijirea acestuia, chiar şi în perioada în care minorul a locuit la bunica paternă.
Reclamanta a continuat să se intereseze de copil, mergând în domiciliul bunicii paterne, luând legătura cu minorul, însă, pe perioada divorţului, nu i-a fost permis de pârât şi de bunica paternă.
De altfel, pârâtul nu locuieşte cu minorul, acesta mergând în domiciliul minorului doar la sfârşit de săptămână, sau când este liber, deşi în luna martie 2007 şi-a stabilit reşedinţa în comuna Bulzeşti.
Este evident că minorul a locuit şi a fost îngrijit de bunica paternă, care i-a oferit condiţii optime pentru dezvoltarea sa fizică şi psihică, dar şi reclamanta ar putea oferi condiţii minorului, fie în domiciliul mamei sale, fie în camera de cămin care a constituit ultimul domiciliul comun.
Ambii părinţi manifestă afecţiune faţă de minor, dar vârsta actuală a copilului şi nevoile specifice acestuia impun cu necesitate prezenţa şi afecţiunea maternă, absolut necesare pentru o bună dezvoltare fizică şi psihică, mai ales în condiţiile în care şi mama doreşte să fie alături de copil, îi poate oferi condiţii materiale corespunzătoare, manifestă afecţiune, grijă şi interes pentru creşterea şi îngrijirea lui.
În acest context, nu se poate susţine că schimbarea mediului în care a crescut până în prezent şi încredinţarea sa la mamă ar putea să îi influenţeze negativ procesul de creştere şi dezvoltare, după cum a susţinut pârâtul şi nici nu se poate susţine că reclamanta ar fi manifestat dezinteres şi lipsă de preocupare pentru copil.
Instanţa apreciază că interesul superior al copilului impune încredinţarea copilului la mamă, în cauză nefiind vorba despre un copil lipsit temporar sau definitiv de ocrotirea familiei sale, pentru ca minorul să fie crescut de o persoană din familia extinsă, respectiv de bunica paternă.
Nu se poate susţine că încredinţarea copilului la mamă ar putea afecta puternic creşterea şi educaţia acestuia ci, dimpotrivă, despărţirea acestuia de mama sa, împiedicarea acesteia să ia legătura cu el, se constituie într-o gravă încălcare a drepturilor copilului.
Nu se contestă ataşamentul minorului faţă de bunica paternă şi nici condiţiile materiale şi morale bune ale acesteia, însă mama poate oferi condiţii materiale şi morale creşterii şi educării copilului, astfel că este în interesul superior al copilului să fie încredinţat mamei sale.
Instanţa are în vedere şi dispoziţiile art. 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, referitor la protecţia vieţii private, intime şi de familie, apreciind că doar alături de mamă, minorul poate dezvolta o adevărată viaţă de familie, de natură să-i asigure o dezvoltare fizică şi psihică propice.
Având în vedere dispoziţiile art. 42 alin. 3, art. 86 alin. 3, art. 94, art. 97 alin. 1, art. 101 şi art. 107 alin. 1 C.fam, instanţa va obliga pârâtul la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 93 lunar, începând cu data rămânerii defintive a prezentei hotărâri şi până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a acestei obligaţii, la stabilirea cuantumului pensiei de întreţinere instanţa având în vedere veniturile obţinute de pârât rezultate din adeverinţa aflată la dosar.
Din adeverinţa cu nr. 275/09.03.2007 emisă de SC X SA Craiova, rezultă că imobilul camera de cămin face obiectul unui contract de închiriere, calitatea de locatar revenind lui O. A. şi membrilor familiei acestuia.
Reclamanta, căreia i s-a încredinţat copilul spre creştere şi educare, are dreptul la beneficiul contractului de închiriere, în cazul divorţului, urmând a-i fi atribuit beneficiul spaţiului de locuit, chiar dacă reclamanta nu mai locuieşte în acest spaţiu, ce este folosit în continuare de pârât.
5
