Prin sentinţa civilă nr. 37 pronunţată la data 13.01.2015 Judecătoria Tîrgu Neamţ a admis acţiunea formulată de către reclamanta F.R.în contradictoriu cu pârâta S.O.”Sf. D.”, sens în care a fost obligată pârâta S.O.”Sf. D.” – la plata sumei de 150.000 lei, reprezentând daune morale către reclamanta F.R., precum şi la plata sumei de 4.052,50 lei – cheltuieli reprezentate de onorariu de avocat şi taxă judiciară de timbru către reclamantă.
Totodată a fost obligată pârâta S.O.”Sf. D.” – la plata către Statul Român a sumei de 2.052,50 lei – reprezentând ajutor public judiciar de care reclamanta a fost scutită prin încheierea de şedinţă din data de 13.05.2014.
S-a admis în parte cererea de chemare în garanţie formulate de pârâta S.O.”Sf. D.” în contradictoriu cu chemata în garanţie SC O.V.I. GROUP SA, cu sediul în Bucureşti şi în consecinţă a fost obligată chemata în garanţie la plata către S.O.”Sf. D.”- Tg. Neamţ a sumei de 25.000 euro reprezentând daune morale.
Pentru a pronunţa această hotărâre judecătorească instanţa de fond a reţinut următoarele:
Reclamanta F.R.în contradictoriu cu pârâta Spitalul Orăşenesc Tg. Neamţ şi chemata în garanţie SC O.V.I. GROUP SA, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 150.000 lei cu titlu de daune morale ca urmare a prejudiciului suferit în data de 02.06.2011 pentru schimbul de bebeluşi şi a cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat în esenţă următoarele: în data de 02.06.2014 s a internat la Spitalul Orăşenesc Tg. Neamţ pentru a beneficia de asistenţă medicală de specialitate, întrucât intrase în travaliu, urmând să dea naştere unui copil. În sala de naşteri a fost adusă şi numita P.M., care şi ea urma să dea naştere unui copil, iar reclamanta a dat naştere unei fetiţe căreia i a pus numele T., şi care imediat după naştere avea faţa albicioasă, era curată şi avea părul scurt. Ulterior naşterii a fost dusă într un salon, iar când i a fost adusă fetiţa să o alăpteze, i a atras atenţia faptul că fetiţa avea părul închis la culoare şi că mai avea puf pe faţă. A mai arătat reclamanta, că în acelaşi salon a fost adusă imediat după naştere şi numita P.M., care născuse şi ea o fetiţă pe nume F. şi care i a relatat faptul că avea RH negativ fiind îngrijorată ca fetiţa născută să nu aibă RH pozitiv şi astfel să aibă anumite probleme de sănătate. S-a arătat că în aceeaşi zi în momentul în care asistenta medicală a efectuat controlul bebeluşilor a observat că pe mâna fetiţei reclamantei era o brăţară cu numele P.F., moment în care reclamanta a intrat în panică şi a început să pună întrebări personalului din spital, iar conducerea spitalului – urmare a verificărilor efectuate a constatat că într adevăr, dintr o eroare fetiţele fuseseră schimbate, însă urmare a verificărilor fiselor de observaţie a celor doi bebeluşi nu există dubii că bebeluşul P.V. este de fapt copilul reclamantei, iar bebeluşul F.T. este de fapt copilul numitei P.M..
Din cauza acestei grave neglijenţe a personalului medical, reclamanta a avut nevoie de tratament medical naturist, intrând în depresie, revenindu şi foarte greu, iar în momentul în care s a produs acest incident personalul medical şi conducerea spitalului nu a acordat niciun sprijin moral celor două mame, mai mult decât atât s au comportat ca şi cum ar fi fost vina reclamantei şi a celeilalte paciente pentru regretabila greşeală. În concluzie, reclamanta a arătat că durerea sufletească cauzată nu poate fi ştearsă niciodată, însă poate fi compensată prin obligarea pârâtei la plata unei indemnizaţii care să compenseze suferinţa produsă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 998 şi 1000 din Codul civil.
Prin încheierea din data de 13.05.2014, reclamanta a beneficiat de ajutor public judiciar, sub forma scutirii cu 50% a taxei judiciar de timbru, achitând o taxă judiciară de timbru în sumă de 2.052,50 lei.
Legal citat, pârâta a formulat întâmpinare şi cerere de chemare în garanţie a numitei SC O.V.I. GROUP SA.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiate, arătând că într adevăr în perioada 02.06.2011–06.06.2011 s a petrecut un incident regretabil la compartimentul neonatologie, că celor două fetiţe le au fost schimbate brăţările şi astfel s a ajuns în situaţia relatată de către reclamantă, însă acest incident a fost remediat, iar pacientele nu au emis pretenţii la externare. S-a mai arătat că prejudiciul suferit de către reclamantă nu a fost probat, întrucât aceasta a fost externată cu propriul copil, că reclamanta a refuzat sprijinul financiar oferit de către spital pentru efectuarea unui test ADN, iar în lipsa acestui test – din care să rezulte că reclamanta a plecat acasă cu un alt copil nu există prejudiciu. A mai menţionat pârâta că suma solicitată de către reclamantă este exagerată, întrucât daunele morale trebuie să fie proporţionale cu prejudiciul suferit, neputându se transforma într o îmbogăţire fără justă cauză.
În concluzie menţionează că nu sunt întrunite cerinţele pentru aplicarea dispoziţiilor art. 998 din Codul civil.
Prin cererea de chemare în garanţie a solicitat ca, în eventualitatea în care ar cădea în pretenţii, să fie obligat asiguratorul să achite suma de bani solicitată de către reclamantă, deoarece între pârâtă şi chemata în garanţie s a încheiat poliţa de asigurare nr. 747704/22.12.2010 prin care chemata în garanţie s a obligat să acopere prejudiciul produs prin fapta asiguratului în caz de produce al acestuia.
Chemata în garanţia a formulat întâmpinare, a solicitat respingerea cererii formulate de către pârâtă, întrucât prin poliţa de asigurare încheiată cu pârâta se acordă daune morale numai în caz de vătămare sau deces în limita de 25% din suma asigurată înscrisă în poliţă, iar daunele morale solicitate de către reclamantă nu sunt consecinţa vreunei vătămări corporale sau a decesului, nereprezentând risc asigurat, astfel încât această sumă nu este datorată de către asigurator.
Chemata în garanţie a depus la dosarul cauzei, în copie condiţiile specifice a asigurării de răspundere civilă a personalului medical, a unităţilor sanitare şi a furnizorilor de produse medical, precum şi condiţiile generale de răspundere civilă profesională .
Pârâta a formulat răspuns la întâmpinarea chematei în garanţie, arătând că poliţa de asigurare încheiată acoperă şi riscurile privind o vătămare mentală, suferinţă sau soc, aşa cum este definită vătămarea corporale prin condiţiile generale ale condiţiile generale de răspundere civilă profesională.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut că în perioada 02.06.2011 – 06.06.2011 la S.O.”Sf. D.”- Compartimentul Neonatologie s a petrecut un incident ce a avut ca urmare inversarea a doi bebeluşi datorită schimbării brăţărilor de la mâinile acestora.
Urmare a reclamaţiei făcute de cele două mame, reclamanta şi numita P.M., s au efectuat cercetări de către conducerea spitalului rezultând că într adevăr dintr o eroare în intervalul sus menţionat (nu se cunoaşte cu exactitate momentul) s a produs schimbarea celor doi bebeluşi, însă identitatea bebeluşilor a fost stabilită corect după examinarea acestora şi coroborarea cu fişele de observaţie întocmite bebeluşilor cu ocazia naşterii.
Aceste aspecte au fost reţinute şi în cuprinsul raportului privind ancheta care a urmat cu ocazia cercetării acestui incident de către o comisie constituită conform deciziei nr. 130/09.06.2011.
Atât pe parcursul cercetărilor efectuate cu ocazia analizării evenimentului produs, personalul responsabil cu îngrijirea nou născuţilor în intervalul 02.06.2011–06.06.2011 (asistenta medicală I.R.) în cadrul compartimentului neonatologie a recunoscut, în mod constant vinovăţia în producerea incidentului, concluzionându se (în cadrul raportului privind rezultatele anchetei efectuate –şi în cadrul deciziei privind sancţionarea disciplinară a asistentei medicale I.R.) că prin modul în care personalul de gardă din data de 03.06.2011 a acţionat, respectiv schimbarea brăţărilor de identificare a celor doi bebeluşi s au încălcat prevederile Ordinului MS. 418/2004 privind identificarea nou născutului la naştere precum şi atribuţiile prevăzute în fişa postului.
De asemenea, numita I.R., audiată de către instanţa de judecată în calitate de martor a recunoscut că s au schimbat cei doi bebeluşi în intervalul 02.06.-2011–06.06.2011. Acelaşi aspect l a declarat şi asistenta şefă din cadrul S.O. T. N. cu ocazia audierii sale de către instanţa de judecată.
Astfel, vinovăţia personalului medical din cadrul S.O. T. N. privind neglijenţa în exercitarea atribuţiilor de serviciu a fost probată cu înscrisurile existente la dosar, cu declaraţiile tuturor martorilor audiaţi şi cu recunoaşterea prin întâmpinare a pârâtei privind persoanele vinovate de producerea acestui eveniment.
Potrivit art. 1000 alin. 1 Cod civil din 1864 (în vigoare la data producerii faptei ilicite – luna iunie 2011 şi aplicabil în speţă) „suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligaţi a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră”, iar potrivit art. 1000 alin. 3 Cod civil din 1864, ,,stăpânii şi comitenţii sunt responsabili de prejudiciul cauzat de servitorii şi prepuşii lor în funcţiile ce li s au încredinţat”.
Fundamentul răspunderii întemeiate pe dispoziţiile art. 1000 alin. 3 din Codul civil din 1864 îl reprezintă o prezumţie legală absolută de culpă în sarcina comitentului, însă, în acelaşi timp, pentru ca răspunderea comitentului să fie angajată, sunt necesare anumite condiţii.
Astfel, este necesar ca în persoana prepusului să fie întrunite, pe de o parte, condiţiile răspunderii pentru faptă proprie prevăzute de art. 998–999 din Codul civil din 1864, iar pe de altă parte, condiţiile speciale privind existenţa raportului de prepuşenie şi cea a săvârşirii faptei „în funcţiile încredinţate”.
Aşa fiind, instanţa a analizat mai întâi condiţiile generale ce se cer întrunite pentru a se atrage răspunderea pârâtei şi apoi condiţiile speciale.
Potrivit prevederilor art. 998, 999 Cod civil din 1864, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s a ocazionat, a l repara, omul fiind responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenta sau prin imprudenta sa.
Analizând textul de lege sus evocat, instanţa a reţinut că pentru a fi angajată răspunderea pentru fapta proprie se cer întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu produs şi existenţa vinovăţiei.
Prejudiciu a fost definit în doctrină ca fiind acel element esenţial al răspunderii delictuale, constând în rezultatul, efectul negativ suferit de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvârşite de o altă persoană.
În speţă, din înscrisul existent, precum şi din notele explicative date de către personalul medical care avea în atribuţiile de serviciu îngrijirea şi întocmirea planului de îngrijire al nou născuţilor, rezultă că în perioada 02.06.2011 – 06.06.2011 (nu s a putut stabili cu exactitate momentul) s a produs inversarea a doi bebeluşi (două fetiţe născute în aceeaşi zi), datorită inversării etichetelor de la scutecele şi capul celor două fetiţe, astfel încât mamele celor doi bebeluşi au primit alţi copii decât copilul fiecăreia, iar de producerea acestei greşeli a fost găsită responsabilă asistenta medicală I.R.care a procedat la inversarea brăţărilor de la mâna celor doi bebeluşi născuţi în aceeaşi zi (doar în baza declaraţiilor celor două mame) fără a aduce la cunoştinţa conducerii spitalului cele petrecute şi a efectua o cercetare.
Toţi martorii audiaţi în cauză au relatat instanţei de judecată că prin evenimentul produs s a creat un prejudiciu celor două mame, iar conform declaraţiei martorei M.M. reclamanta urmare a acestui eveniment s a ataşat foarte greu de fetiţă, trăind cu incertitudinea că nu este fetiţa ei.
Faptul că personalul medical din cadrul S. O.T. N. (respectiv toate asistentele medicale care erau de gardă pe secţia obstetrică ginecologie în data de 02.06.2011 – data naşterii celor doi bebeluşi, respectiv M.L., B.E., I.D. şi Z.A.V. care nu au verificat dacă brăţările aplicate la scutecul şi capul celor două fetiţe P. şi F. corespund cu brăţările aplicate la mâinile celor două fetiţe, şi nu doar asistenta medicală I.R.) a provocat prin faptele sale un prejudiciu reclamantei este dovedit şi de înscrisurile existente la dosarul cauzei, respectiv notele explicative date de către cele patru asistente medicale menţionate, precum şi de cele relatate de medicul I.C.
Fapta ilicită – ca element al răspunderii delictuale, constă în orice faptă prin care, încălcându se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane.
Astfel, practica judiciară şi jurisprudenţa oferă noţiunii de faptă ilicită o sferă mai largă, cuprinzând orice abatere de la normele legale – care încalcă interese cărora legea le dă expresie şi ocrotire.
Practic se reţine răspunderea civilă delictuală şi atunci când au fost prejudiciate anumite interese ale anumitor persoane.
În speţă, din declaraţiile martorilor I.R.şi B.L. şi din înscrisurile enumerate rezultă că prin manifestarea exterioară a numitelor M.L., B.E., I.D., Z.A.V. şi I.R.s a produs în contextul relaţiilor sociale un fapt nepermis (atingerea adusă dreptului reclamantei la integritate psihică şi afectivă), prin care s a încălcat norma dreptului obiectiv şi s au produs prejudicii unui drept subiectiv.
Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciul produs reclamantei este dovedită prin coroborarea înscrisurilor anterior menţionate şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză. Astfel, martorele M.M. şi P.M. au arătat instanţei de judecată, că reclamanta, în timpul petrecut la spital a fost stresată, manifestând nervozitate, plângând la baie şi închizându se în ea, iar după ce a fost externată a manifestat răceală faţă de fetiţa nou născută datorită faptului că avea incertitudinea că nu este cu adevărat copilul ei.
În ceea ce priveşte stabilirea vinovăţiei personalului medical de gardă în data de 02.06.2011 (respectiv numitele M.L., B.E., I.D., Z.A.V. care nu au verificat dacă brăţările aplicate la scutecul şi capul celor două fetiţe P. şi F. corespund cu brăţările aplicate la mâinile celor două fetiţe, deşi aveau obligaţia să o facă, precum şi numita I.R.care a procedat la inversarea brăţărilor de la mâna fetiţelor F. şi P. născute în aceeaşi zi fără a aduce la cunoştinţa conducerii spitalului cele petrecute şi a efectua o cercetare), instanţa de fond a apreciat că aceasta îmbracă forma culpei uşoare, în sensul că numitele M.L., B.E., I.D., Z.A.V. şi I.R.au prevăzut rezultatul faptei lor, nu l au acceptat, sperând în mod uşuratic că el nu se va produce.
Mai grav este faptul că un incident similar s a produs şi în perioada 2002–2005, aşa cum a declarat martora B.L., iar personalul medical a continuat să aibă aceeaşi atitudine de neglijenţă şi indiferentă faţă de atribuţiile de serviciu prevăzute în fişa postului.
Interesantă şi totodată cu consecinţe deosebit de grave este practica personalului din cadrul secţiei obstetrică ginecologie din cadrul S. T. N., care din lipsă de timp refuză să aplice brăţările pentru identificarea nou născuţilor şi mamelor, astfel încât aceste brăţări sunt aplicate de către asistentele care preiau copii ulterior naşterii, aspect relatat de către medicul I.C. şi consemnat în cuprinsul raportului efectuat cu ocazia cercetărilor evenimentului.
În ceea ce priveşte condiţiile speciale care trebuie îndeplinite pentru a se atrage răspunderea pârâtei, din dispoziţiile legale prevăzute de art. 1000 alin. 3 Cod civil din 1864 judecătorul fondului a reţinut că pentru angajarea răspunderii comitentului, este necesară şi proba a două elemente suplimentare: existenţa raportului de prepuşenie şi comiterea faptei ilicite în cadrul funcţiilor încredinţate de comitent prepusului.
În ceea ce priveşte prima condiţie, aceasta presupune un raport de subordonare voluntară între prepus şi comitent, cel din urmă având dreptul de a da dispoziţii obligatorii şi de a dirija activitatea primului, iar în literatura de specialitate se consideră că raportul de prepuşenie are următoarele elemente constitutive: acordul de voinţă expres sau tacit între comitent si prepus; îndeplinirea unor funcţii sau activităţi de către prepus în contul comitentului; acceptarea de către prepus a poziţiei sale de subordonare fată de comitent.
Izvorul raportului de prepuşenie poate consta în: contractul de muncă (cel mai frecvent) sau în situaţii ocazionale de creare a raportului de prepuşenie (între membrii de familie sau ai unui colectiv determinat, între prieteni etc.).
În speţă, din înscrisurile existente la dosar rezultă că numitele M.L., B.E., I.D., Z.A.V. şi I.R., responsabile în mare parte de evenimentul creat în perioada 02.06.-06.06.2011 sunt angajate ale pârâtei, raportul de prepuşenie izvorând din contractul de muncă încheiat între pârâtă şi cele sus menţionate, întrucât activitatea lor nu beneficiază de privilegiul independentei specific activităţii medicului.
În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie, respectiv săvârşirea faptei prejudiciabile de către prepus în cadrul funcţiilor încredinţate de către comitent, se reţine că prepusul trebuie să acţioneze, atunci când săvârşeşte fapta ilicită şi prejudiciabilă în interesul comitentului, în limitele funcţiilor ce i au fost încredinţate şi cu respectarea instrucţiunilor şi ordinelor date de comitent.
În speţă, din raportul privind rezultatele anchetei efectuate de comisia constituită conform deciziei nr. 130/09.06.2011 (fila 172), din decizia privind sancţionarea disciplinară a as. Med. I.R şi din procesul verbal încheiat în data de 17.06.2011 rezultă că as. Med. M.L., B.E., I.D., Z.A.V. şi I.R.nu şi au îndeplinit obligaţiile stabilite în fişa postului şi astfel a fost cauzat un prejudiciu unui terţ, în speţă reclamanta.
Însumând cele sus evocate, instanţa a reţinut că în speţă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1000 alin. 3 raportat la prevederile art. 998–999 Cod civil din 1864 pentru atragerea răpunerii delictuale a pârâtei, în calitate de comitent, pentru evenimentul produs în perioada 02.06.-06–06.2011 în cadrul S. O. T. N. şi care au produs un prejudiciu personalităţii afective a reclamantei (durerile de natură emoţională determinate de inversarea bebeluşilor).
În ceea ce priveşte cuantumul prejudiciului moral suferit de reclamantă – estimat la suma de 150.000 lei, instanţa de fond a reţinut că daunele morale se stabilesc în raport cu consecinţele negative suferite de reclamantă, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.
În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiţii sunt subordonate condiţiei aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs reclamantei, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale.
Criteriul general evocat de CEDO constă în aceea că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă reputaţiei, având în vedere totodată, gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.
În situaţia daunelor morale datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă a acestora în bani nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându se prin apreciere raportată la elementele de fapt.
Aplicând aceste criterii şi apreciind în mod echitabil, instanţa de fond a admis cererea reclamantei pentru suma de 150.000 lei, având în vedere că prin fapta prepuşilor săi pârâta a cauzat reclamantei un şoc, cu urmări directe şi concrete în plan afectiv, suferinţa reclamantei având rezonanţă şi în plan familial, având nevoie de înţelegere şi încrederea familiei extinse cu care convieţuieşte. Astfel, bebeluşul nou născut a fost privat de afecţiunea mamei în primele luni de la naştere, fiind primit cu răceală în cadrul familiei reclamantei, tocmai datorită impactului asupra familiei reclamantei a incidentului produs în perioada 02.06.-06.06.2011, incident deosebit de grav pe care pârâta şi personalul angajat din cadrul S. O. T.. N. nici măcar nu îl conştientizează la adevărata gravitate.
În acest context se impune precizarea că daunele morale acordate reclamantei nu au rolul unei sancţiuni pecuniare la adresa pârâtei, ci reprezintă o compensare a suferinţei psihice resimţite de reclamantă şi cauzată de atingerea adusă drepturilor sale la integritate afectivă.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie, instanţa de fond a avut în vedere ca potrivit art. 72 alin. 1 Cod procedura civila „partea interesata poate să cheme în garanţie o terţă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere separată in garanţie sau in despăgubiri.”
Astfel, daca cel garantat pierde procesul prin aceeaşi hotărâre instanţa admite şi cererea de chemare în garanţie, daca o consideră întemeiată.
În cauza de faţă, cererea de chemare în garanţie a fost formulată in temeiul răspunderii contractuale, între pârâtă şi chemata in garanţie SC O.V.I. GROUP SA încheindu se poliţa de asigurare nr. 747704/22.12.2010 cu perioadă de valabilitate 01.01.2011 – 31.12.2011, iar prin semnarea poliţei de asigurare pârâta a fost de acord şi cu condiţiile generale privind asigurarea de răspundere civilă profesională 13.02.01. W.001.0.1 şi cu condiţiile specifice privind asigurarea de răspundere civilă a personalului medical, a unităţilor sanitare şi a furnizorilor de produse şi servicii medicale .
Potrivit art. 969 Cod civil din 1864, aplicabil în speţă contractul valabil încheiat are putere de lege între părţile contractante, iar potrivit dispoziţiilor art. 20 raportate la cele ale art. 44 din Legea nr. 136/1995, în forma în vigoare la data producerii riscului, privind asigurările şi reasigurările în România, „Asigurătorul plăteşte despăgubirea nemijlocit celui păgubit în măsura în care acesta nu a fost despăgubit de asigurat, despăgubire ce nu poate fi urmărită de creditorii asiguratului. Despăgubirea se plăteşte asiguratului în cazul în care acesta dovedeşte că a despăgubit pe cel păgubit”.
În speţă, potrivit art. 4.1 lit. xii din condiţiile generale privind asigurarea de răspundere civilă profesională 13.02.01. W.001.0.1 rezultă că asiguratorul nu plăteşte despăgubiri pentru pretenţii rezultate din sau în legătură cu daunele morale, iar potrivit art. 3.1 penultimul paragraf din condiţiile specifice privind asigurarea de răspundere civilă a personalului medical, a unităţilor sanitare şi a furnizorilor de produse şi servicii medicale”prin derogare de la condiţiile generale privind asigurarea de răspundere civilă profesională, asigurarea validează şi pentru daunele morale produse ca urmare a exercitării activităţii specifice fiecărui tip de asigurat. Daunele morale sunt acoperite într o sublimită de 25% din limita de răspundere pe întreaga perioadă de asigurare menţionată în Specificaţia Poliţei, dar în nici un caz mai mult de 50.000 euro”.
Aşa fiind, instanţa constată că poliţa de asigurare încheiată de către pârâtă acoperă şi riscurile produse de personalul medical pentru daune morale produse ca urmare a exercitării activităţii specifice postului, conform art. 3.1punct B lit. iii rap. La penultimul paragraf din art. 3.1 din condiţiile specifice privind asigurarea de răspundere civilă a personalului medical, a unităţilor sanitare şi a furnizorilor de produse şi servicii medicale, astfel încât susţinerile chematei în garanţie referitoare la faptul că riscul produs nu acoperă şi daunele morale va fi înlăturat de către instanţă ca nefondat.
Drept urmare, având în vedere poliţa de asigurare nr. … condiţiile generale privind asigurarea de răspundere civilă profesională 13.02.01. W.001.0.1 şi condiţiile specifice privind asigurarea de răspundere civilă a personalului medical, a unităţilor sanitare şi a furnizorilor de produse şi servicii medicale valabile la data producerii riscului asigurat, instanţa a apreciat că cererea de chemare în garanţie este întemeiată în aceeaşi măsură în care pârâta a căzut în pretenţii faţă de reclamantă, şi văzând că suma admisă de către instanţa de judecată cu titlu de daune morale se încadrează în parte în limitele prevăzute de penultimul paragraf al art. 3.1 din condiţiile specifice privind asigurarea de răspundere civilă a personalului medical, a unităţilor sanitare şi a furnizorilor de produse şi servicii medicale, judecătorul fondului a admis în parte cererea de chemare în garanţie şi a obligat chemata în garanţie la plata sumei de 25.000 de euro (sublimita de 25% din suma asigurată) către pârâtă.
În ceea ce priveşte cheltuielile de judecata instanţa a reţinut că potrivit art. 453 alin. 1 Cod procedură civila „partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar în baza dispoziţiilor art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, conform cărora cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviinţarea ajutorului public judiciar vor fi puse in sarcina celeilalte părţi, dacă aceasta a căzut în pretenţiile sale. Partea căzută în pretenţii va fi obligata la plata către stat a acestor sume.
Astfel, instanţa de fond în temeiul art. 453 alin. 2 Cod procedură civila a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecata către reclamantă în sumă de 4.052,50 lei – reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariul avocatului ales şi taxa judiciară de timbru achitată de către reclamantă conform chitanţelor depuse la dosarul cauzei.
De asemenea, în temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 instanţa a obligat pârâta la plata către stat a sumei de 2.052,50 lei, reprezentând ajutor public judiciar de care reclamanta a beneficiat prin încheierea de şedinţă din data de 13.05.2014.
Instanţa de judecată a respins cererea pârâtei de obligare a chematei în garanţie la plata cheltuielilor de judecată, întrucât la dosarul cauzei nu au fost depuse documente justificative de unde să rezulte că pârâta a efectuat vreo cheltuială judiciară în acest dosar.
Împotriva sentinţei civile nr. 37 pronunţată la data de 13.01.2015 de către Judecătoria Târgu Neamţ au formulat apel atât pârâta S.O.ˇ,,S.D.,,T.N., cât şi chemata în garanţie SC O.V.I. Group, cu sediul în Bucureşti.
Apelanta SC O.V.I. Group a criticat sentinţa ca fiind nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
S-a arătat că deşi au invocat condiţiile de asigurare şi au dovedit că asiguratorul nu acordă daune morale decât în caz de vătămare şi deces, totuşi instanţa a ignorat aceste precizări şi a obligat societatea să plătească către S.O.ˇ,,S.D.,,T.N. suma de 25.000 euro cu titlu de daune morale. Au precizat că într adevăr condiţiile speciale prevăd derogări în sensul că se plătesc despăgubiri morale produse ca urmare a exercitării activităţii specifice fiecărui tip de asigurat. Or, asiguratul în poliţă este „unitatea spitalicească”, iar activitatea care se presupune că ar fi produs prejudicii morale este activitatea asistentelor. Cadrele medicale ar trebui să aibă şi ele asigurare de malpraxis, astfel că în condiţiile demonstrării culpei, în limita sumei asigurate să plătească asiguratorul acelor persoane.
Activităţile pentru care ar trebui să răspundă unitatea spitalicească sunt: daune (materiale şi morale) ca urmare a cazării, alimentaţiei, igienei din unitatea sanitară sau daunele produse în unitatea de prevenţii, diagnostic şi tratament în situaţia în care sunt consecinţa infecţiilor nosocomiale, a utilizării unor dispozitive şi aparate medicale, materiale sanitare, substanţe medicamentoase şi sanitare necorespunzătoare.
În consecinţă, a precizat apelanta pentru daunele morale din astfel de activităţi ar putea să răspundă asiguratorul – societate, ori activităţile pentru care se solicită despăgubiri nu se încadrează în riscurile asigurate pentru o unitate spitalicească.
În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, consideră că în mod absurd se poate presupune existenţa unui prejudiciu moral în condiţiile în care eroarea a fost imediat remediată şi reclamanta a plecat acasă cu propriul copil. Starea anxioasă, depresivă după naştere a reclamantei nu este un caz izolat, majoritatea femeilor suferind de acea depresie post partum, astfel că prin întreaga motivare instanţa nu face altceva decât să reia cele expuse de reclamantă care exagerează gravitatea situaţiei, în scopul de a justifica acordarea unor daune morale în sumă de 150.000 lei.
Apelanta a mai criticat faptul că suma daunelor morale acordate de 150.000 lei este exagerată depăşeşte cu mult sumele acordate de instanţe pentru daune morale.
Astfel, a arătat că pentru o cauză care are ca obiect o vătămare/deces din accident rutier, prin asemănare, dacă pentru decesul copilului instanţa acordă părintelui în medie daune de 120.000 lei; consideră că nu se poate acorda o sumă mai mare reclamantei unde a existat o simplă eroare – fără consecinţe.
În consecinţă, apelanta a solicitat admiterea apelului, modificarea sentinţei, în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie şi micşorarea daunelor morale, având în vedere practica şi jurisprudenţa din România.
Cererea de apel a fost legal timbrată cu 50 lei taxă judiciară de timbru .
Apelanta pârâtă S.O.ˇ,,S.D.,,T.N. a criticat sentinţa ca nelegală şi netemeinică pentru următoarele motive:
S-a arătat că instanţa a admis acţiunea reţinând ca temei juridic răspunderea civilă delictuală prin prejudicierea intereselor reclamantei F.R., însă din analiza pe care urmează a o expune se constată că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege pentru a putea fi obligaţi la plata daunelor morale în sumă de 150.000 lei.
* O primă condiţie a existenţei răspunderii civile delictuale este dovedirea existenţei unui prejudiciu suferit de reclamantă, însă aceasta nu a adus argumente şi indicii din care să rezulte în ce măsură drepturile nepatrimoniale i au fost afectate, astfel încât instanţa de judecată să poată găsi criterii de evaluare a întinderii prejudiciului moral suferit.
Consideră că reclamanta nu a dovedit cu documente medicale starea de depresie, tratamentul naturist urmat sau a unor şedinţe de terapie în acest sens; timpul scurs până la identificarea confuziei a fost extrem de scurt, imediat s au făcut analizele celor 2 fetiţe născute în ziua de 02.06.2011, copii fiind încredinţaţi mamelor potrivit analizei RH, astfel că susţinerea reclamantei că”…un timp foarte îndelungat nu a avut certitudinea că fetiţa cu care a plecat acasă este fiica sa” este una eronată; medicii şi asistentele şi au exprimat regretul cu privire la incidentul nedorit care s a petrecut; că această incertitudine a fost produsă în mare parte şi de reclamantă care a acceptat să stea cu copilul său şi fără brăţara de identificare.
* A doua condiţie a existenţei răspunderii civile delictuale o reprezintă existenţa unei fapte ilicite, apelanta considerând că inversarea nou născuţilor datorată neglijenţei în exercitarea atribuţiilor de serviciu a asistentelor medicale nu reprezintă o faptă ilicită în sensul prevăzut de legiuitor.
Apelanta a arătat că în fapt a avut loc o încălcare formală a dispoziţiilor art. 1 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 418/2004, întrucât brăţara pentru identificare a fost aplicată fetiţei în mod corect de către asistenta medicală responsabilă cu acest lucru, singura încălcare fiind reprezentată de faptul că nu i s a aplicat înainte de a a i fi tăiat cordonul ombilical, ci ulterior, dar tot în sala de naşteri şi în prezenţa mamei, aspect irelevant în această cauză.
În al doilea rând reclamanta în mod eronat susţine că a sesizat asistentei de serviciu faptul că nou născutul adus la alăptat are alte semnalmente, în contextul în care aceasta a semnalat doar faptul că fetiţa adusă la alăptat are numele greşit pe brăţara ataşată. De altfel, la data de 04.06.2011, ca urmare a faptului că asistenta medicală – care primise de la sala de naşteri pe nou născuta P. a sesizat faptul că semnele particulare pe care le ştia la copilul P., apar la copilul care avea brăţara cu numele F., procedându se la inversarea corectă a bebeluşilor, ca urmare a sesizării asistentei medicale A. C..
În al treilea rând solicită a se reţine şi faptul că la naşterea nou născutului au fost respectate dispoziţiile art. 8 din Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 418/2004, în sensul că i a fost prezentat nou născutul şi i s a cerut confirmarea datelor înscrise pe brăţara ataşată la mâna acestuia, ocazie cu care reclamanta putea să identifice vreo greşeală de identificare. În acest context, nu poate fi doar culpa asistentei medicale I.R.cu privire la schimbarea brăţării, întrucât a făcut această schimbare după ce reclamanta şi a dat consimţământul.
În al patrulea rând trebuie avut în vedere şi timpul foarte scurt scurs între momentul inversării nou născuţilor şi intrarea în normalitate, atâta timp cât naşterea a avut loc pe data de 02.06.2011, iar intrarea în normalitate a avut loc pe data de 04.06.2011.
* A treia condiţie a existenţei răspunderii civilei delictuale este reprezentată de legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs reclamantei, condiţie care în opinia apelantei nu este îndeplinită în cauza ce se judecă deoarece reclamanta nu a dovedit prejudiciul produs.
Apelanta a mai precizat că angajatele sale au sesizat inversarea bebeluşilor, rolul acestei sesizări a fost tocmai acela de a nu prejudicia în nici un fel mamele cât şi nou născuţii, prin integrarea acestora în familii care nu le aparţin. În acest sens, pe baza analizelor medicale efectuate, cât şi a susţinerilor asistentei medicale A. C.şi a fişei de observaţie, au putut şti cu exactitate identitatea nou născuţilor, oferind posibilitatea reclamantei de a nu mai avea nici un fel de suspiciune, însă aceasta a refuzat categoric sprijinul acordat.
În această situaţie, apelanta consideră că această greşeală pe care au făcut o prin angajatele sale a fost acoperită tocmai prin conformarea reclamantei exprimată atât prin refuzul recoltării probei ADN, dar şi prin acceptarea de a fi externată din spital cu nou născutul, fără a întreprinde şi alte demersuri de identificare; deşi avea posibilitatea de a solicita conducerii spitalului verificarea suspiciunii sale cu privire la identitatea copilului. Or, tocmai datorită acestei situaţii apelanta consideră că reclamanta prin demersul judiciar doreşte doar îmbogăţirea sa fără justă cauză, şi nu repararea unui eventual prejudiciu care de altfel nu s a produs.
* În al patrulea rând în ceea ce priveşte stabilirea vinovăţiei personalului medical de gardă din data de 02.06.2011 apelanta consideră că aceştia nu au nicio culpă, atâta timp cât brăţările pentru identificare au fost aplicate nou născuţilor în mod corect. Schimbarea brăţărilor/identificarea greşită a nou născuţilor s a produs la solicitarea reclamantei care ar fi avut posibilitatea să susţină că fetiţa ce i s a adus la alăptat nu este a sa.
Faţă de dispoziţiile Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 418/2004 apelanta consideră că acestea au fost respectate de către asistentele medicale de serviciu din acea zi neputând fi vorba de o culpă uşoară aşa cum a reţinut instanţa de fond. În ceea ce priveşte vinovăţia asistentei I.R.poate fi reţinută numai sub aspectul neînştiinţării medicului pediatru sau ginecolog, nu şi sub aspectul inversării brăţărilor, întrucât aceasta a procedat astfel doar la solicitarea reclamantei, având certitudinea că mama copilului ştie cel mai bine semnele de identificare ale acestuia.
* Totodată, apelanta a solicitat infirmarea susţinerilor instanţei de fond referitoare la faptul că soluţia pronunţată se datorează atât faptului că a mai existat un incident similar, cât şi practica personalului din secţia obstretică ginecologie, care din lipsă de timp, refuză să aplice brăţările pentru identificarea nou născuţilor, astfel încât aceste brăţări sunt aplicate de către asistentele medicale neonatologie care preiau copii ulterior naşterii, deoarece nu a existat un caz similar – ci de o altă natură şi nu este instituită o astfel de practică.
* În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, apelanta a solicitat ca instanţa să ţină cont de condiţiile în care s a produs incidentul, dar şi de consecinţele produse.
Aceste daune, în opinia apelantei, trebuie să fie juste şi echitabile, cu atât mai mult cu cât în cauză nu s a produs o vătămare corporală, o suferinţă fizică, astfel încât se impune realizarea unei proporţionalităţi între prejudiciu şi despăgubire, cu atât mai mult cu cât nu s a produs un prejudiciu reclamantei.
Consideră apelanta că aceste daune morale solicitate de reclamantă ar trebui să urmărească doar compensarea aşa ziselor suferinţe psihice ale pârâtei şi nu îmbogăţirea acesteia fără justă cauză.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie a SC O.V.I. Group, apelanta a solicitat ca în baza Poliţei de asigurare nr…. din 22.12.2010 privind asigurarea de răspundere civilă profesională, să se dispună obligarea acestei societăţi la plata în totalitate a sumelor la care vor fi obligaţi să le achite către reclamantă cu titlu de daune morale şi cheltuieli de judecată, întrucât Poliţia de asigurare poate asigura întreaga sumă solicitată.
*Consideră că în mod greşit instanţa de fond i a obligat la plata taxei judiciare de timbru în sumă de 4.105 lei, reprezentând taxa judiciară de timbru plătită + ajutorul public judiciar acordat în condiţiile în care unitatea beneficiază de scutirea de la plata taxei de timbru în conformitate cu prevederile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.
În consecinţă, au solicitat admiterea apelului sub toate capetele solicitate.
Cererea de apel este scutită de la plata taxei de timbru potrivit dispoziţiilor art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013.
La data de 29.04.2015 petentele B.E., I.R., I.D., M.M.L. şi Z.A.V. au formulat cerere de intervenţie accesorie în interesul apelantei pârâte S.O.ˇ,,S.D.,,T.N., precizând că justifică interes intervenţia lor deoarece instanţa de fond a stabilit că”…vinovăţia personalului medical de gardă din ziua de 02.06.2011 îmbracă forma culpei uşoare”. În esenţă au arătat prin cererea depusă la filele 51–54 că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile legale pentru existenţa răspunderii civile delictuale, că reclamanta nu a făcut dovada existenţei prejudiciului suferit, că practic inversarea brăţărilor bebeluşilor a avut loc o dată cu solicitarea reclamantei de a inversa brăţările, iar cea care a sesizat a fost una dintre asistentele medicale – A.C. tocmai pentru a nu prejudicia în nici un mod mamele nou născuţilor; iar în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale solicită să se ţină cont de condiţiile producerii incidentului şi de consecinţele produse.
Tribunalul la termenul din 27.05.2015 a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie constatând că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 63 şi următoarele din Cod procedură civilă şi a dispus din oficiu necesitatea administrării probei cu expertiză medico legală psihiatrică a reclamantei în vederea verificării şi stabilirii existenţei prejudiciului suferit de aceasta, fiind depuse obiective de toate părţile din dosar, precum şi efectuarea unei anchete sociale la domiciliul reclamantei F.R..
Raportul realizat de Biroul – Protecţia Copilului şi Autoritatea Tutelară din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială T.N. a fost depus pentru termenul din 11.11.2015, iar expertiză medico legală psihiatrică a reclamantei realizată de Institutul de Medicină Legală Iaşi pentru termenul din 03.02.2016 .
Tribunalul, analizând sentinţa sub aspectele criticate şi din oficiu, precum şi în conformitate cu dispoziţiile art. 480 alin. 1 noul Cod de procedură civilă, constată că apelurile declarate sunt, în parte, întemeiate pentru considerentele ce urmează a fi reţinute:
Potrivit dispoziţiilor art. 477 Cod procedură civilă instanţa de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelanţi, precum şi cu privire la soluţiile care sunt de partea din hotărâre care a fost atacată.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 998–999 din Codul civil (vechiul cod în vigoare la data săvârşirii faptelor) pentru a fi angajată răspunderea pentru fapta proprie se cer întrunite cumulativ următoarele condiţii: existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu produs şi existenţa vinovăţiei.
În esenţă, apelanta pârâtă S.O.ˇ,,S.D.,,T.N. critică sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Târgu Neamţ pe motiv că în cauza pendinte aceste condiţii nu sunt îndeplinite.
Apelanta critică considerentele avute în vedere la soluţionarea fondului cauzei, precum că inversarea nou născuţilor s a datorat neglijenţei în exercitarea atribuţiilor de serviciu a asistentelor medicale, întrucât acestea nu reprezintă o faptă ilicită în sensul prevăzut de legiuitor.
În speţă, aşa cum a reţinut şi judecătorul fondului din raportul privind rezultatele anchetei efectuate de comisia constituită la nivelul spitalului – comitentului, din decizia nr. 130/09.06.2011, din decizia privind sancţionarea disciplinară a asistentei medicale I.R şi din procesul verbal încheiat în data de 17.06.2011, a rezultat fără a exista dubii sau contestaţii, că prepuşii săi – asistentele medicale: M.L., B.E., I.D., Z.A.V. şi I.R.nu şi au îndeplinit obligaţiile stabilite în fişa postului, fiind încălcate prevederile Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 418/2004 privind identificarea nou născutului şi atribuţiile specifice din fişa postului.
Aceste încălcări ale atribuţiilor de serviciu au fost realizate de asistentele medicale de serviciu (la acea dată) cu vinovăţie – judecătorul fondului reţinând în mod elegant o culpă uşoară în sarcina acestora, deşi din întreg materialul probator rezultă că au dat dovadă de neglijenţă şi indolenţă faţă de viaţa şi destinul unor nou născuţi şi a familiilor acestora, cu o singură excepţie – asistenta medicală A.C. care a avut reprezentarea gravităţii situaţiei create, urmările ce pot să se producă şi a prejudiciului cauzat reclamantei.
În ceea ce priveşte a doua condiţie – legătura de cauzalitate între fapta ilicită produsă cu vinovăţie de prepuşii comitentului şi prejudiciul produs reclamantei – condiţie care în opinia apelantei nu este îndeplinită în cauză, deoarece reclamanta nu a dovedit prejudiciul produs, tribunalul va reţine că nici această critică nu este întemeiată deoarece din probele administrate la instanţa de fond respectiv: din declaraţiile martorelor P.M. şi M.M., reiese fără dubiu că pe parcursul zilelor petrecute în spital 02–06.06.2011, reclamanta F.R.a manifestat nervozitate, fiind stresată în permanenţă, plângând la baie, închizându se în ea, iar după externare a manifestat răceală faţă de bebeluş din cauza incertitudinii asupra identităţii acestuia.
Pentru verificarea legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, şi respectiv de a fi analizat existenţa prejudiciului, instanţa de apel a dispus suplimentarea cercetării judecătoreşti prin realizarea unei raport de anchetă socială la domiciliul reclamantei şi a unei expertize medico legală psihiatrică realizat de Comisia de expertiză din cadrul Institutului de Medicină Legală Iaşi.
Din ancheta socială depusă pentru termenul din 11.11.2015 realizată de Biroul – Protecţia Copilului şi Autoritatea Tutelară reiese că reclamanta F.R.a absolvit în 2006 cursurile Facultăţii de Economie şi Administraţia Afacerilor din cadrul Universităţii”Alexandru Ioan Cuza”- Iaşi, că a lucrat din anul 2007 până în 2011-în fiecare an având funcţia de economist, s a căsătorit la 22.09.2007 şi mai are un copil minor, născut la data de 28.05.2008.
Potrivit stării de sănătate relatată de persoanele care au întocmit ancheta socială, reclamanta nu este în evidenţă cu boli cronice, fiind clinic sănătoasă potrivit adeverinţei medicale nr. 4699/04.11.2015 eliberată de medicul de familie dr. L.L.A.; fiind specificat totodată de aceştia că în urma declaraţiei numitei M.M. – vecina acestora a reieşit că soţii F. pe care îi cunoaşte din 2007-dată la care aceştia s au căsătorit, sunt un cuplu dedicat creşterii şi îngrijirii copiilor, excepţie făcând „…o perioadă de 5 luni, după ce s a născut copilul F.T., după care, tot conform declaraţiei, treptat aceasta şi a schimbat comportamentul”.
Din raportul de expertiză medico legală psihiatrică realizat de Comisia de expertiză din cadrul Institutului de Medicină Legală Iaşi, reiese că la data examinării reclamantei F.R.– 03.11.2015 – aceasta prezenta diagnosticul de: „Configuraţie depresiv Anxioasă în context situaţional, tendinţe impulsive cu elemente de exaltare insuficient cenzurate, cu tendinţe la izolare socială”, că această afecţiuni necesită consulturi psihiatrice periodice de specialitate.
S-a mai apreciat de către comisia de specialitate că din punct de vedere al înscrisurilor prezentate se poate concluziona „…că imediat după producerea evenimentului din data de 02.06.2011 (schimbul de bebeluşi) aceasta a prezentat diagnosticul de Reacţie mixtă depresivă şi anxioasă suferinţă în post partumul imediat, reacţie ce caracterizează debutul unui stres post traumatic”, iar în absenţa unui tratament corespunzător poate evolua fie spre atenuare şi dispariţie, fi să persiste.
În speţă, simptomatologia prezentată de reclamantă a persistat în absenţa administrării unui tratament specific, fiind cel mai probabil întreţinut de contextul situaţional juridic.
Conform examenului psihologic efectuat în luna mai 2015- „realitatea traumatizantă – schimbul de bebeluşi la naştere – s a implementat în matricea emoţional – afectivă a personalităţii reclamantei, constituind sursa etiologică – pivot a Sindromului de stres post traumatic, prin reactualizarea permanentă repetitivă a evenimentului.
Comisia de experţi cu ocazia reexaminării din luna iulie 2015 au concluzionat că reclamanta prezenta diagnosticul de „tulburare mixtă depresivă şi anxioasă”, iar ulterior în noiembrie 2012 s a constat o scădere în intensitate a simptomatologiei depresiv anxioase, în absenţa efectuării unui tratament specific, ceea ce demonstrează posibilitatea normalizării stării psihice a reclamantei.
Totodată, s a precizat ca răspuns la obiectivul instanţei, că din copia foii de internare a reclamantei în secţia obstetrică ginecologie din perioada 02–06.06.2011 nu apar consemnate examinări psihiatrice sau psihologice efectuate acesteia, anterior sau ulterior naşterii, şi nu pot trage concluzii certe asupra legăturii de cauzalitate între evenimentul incriminat (schimbul de bebeluşi) şi starea actuală a mamei.
Tribunalul analizând concluziile celor două raporturi va reţine că reclamanta a dovedit că înainte de incident a avut o viaţă normală de familie, absolvind cursurile unei instituţii superioare de învăţământ, a lucrat în diverse locuri, şi a format o familie, la momentul incidentului fiind la al doilea copil, aspecte care conduc la concluzia că starea depresiv anxioasă s a instalat la momentul producerii schimbului de copii, a incertitudinii că bebeluşul cu care s a externat nu este al său, manifestând răceală şi ezitare în creşterea acestuia chiar în primele luni de viaţă a acestuia – când se cunoaşte că tocmai în aceste prime zile din viaţa fiecărui copil, rolul şi afecţiunea mamei este definitorie pentru sănătatea viitorului adult. În consecinţă, se va reţine existenţa prejudiciului cauzat reclamantei F.R.şi a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi acesta.
De asemenea, tribunalul nu va înlătura susţinerea făcută de instanţa de fond precum că: soluţia pronunţată se datorează atât faptului că a mai existat un incident similar, cât şi practica personalului din secţia obstetrică – ginecologie, care din lipsă de timp, refuză să aplice brăţările pentru identificarea nou născuţilor, astfel încât aceste brăţări sunt aplicate de către asistentele medicale neonatalogie care preiau copii ulterior naşterii, deoarece nu a existat un caz similar – ci de o altă natură şi nu este instituită o astfel de practică.
Această percepţie asupra activităţii cadrelor medicale în cauză nu poate fi schimbată printr o dispoziţie a unei instanţe de judecată, ci doar prin schimbarea atitudinii cadrelor medicale în raport cu pacienţii, prin eficientizarea şi în acelaşi timp a responsabilizării activităţii lor, printr o implicare atât profesională superioară, dar şi de natură afectivă la limita pacient cadru medical – aspect care este în mare suferinţă în S.O.ˇ,,S.D.,,T.N.. Doar pacienţii şi respectiv media pot determina schimbarea percepţiei asupra activităţii cadrelor medicale ca rezultat imediat şi direct al modificării atitudinii mai sus arătate a acestora, fapt pentru care va respinge criticele aduse prin motivele de apel invocate, ca nefondate.
În analiza şi stabilirea existenţei prejudiciului moral, tribunalul va avea în vedere şi considerentele deciziei nr. 153 din 27 ianuarie 2016 pronunţată de Secţia I civilă a ICCJ – definit”…în doctrină şi în jurisprudenţă ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau morală, pe care le resimte victima – trebuie luat în calcul caracterul şi importanţa valorilor nepatrimoniale, cărora le a fost cauzat prejudiciul, situaţia personală a victimei, ţinând cont de mediul social din care victima face parte, educaţia, cultura, standardul de moralitate, personalitatea şi psihologia victimei, circumstanţele săvârşirii faptei, statutul social, etc. Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 8 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, dar şi de valori apărate de Constituţie şi de legile naţionale, existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei…. .În ceea ce priveşte proba prejudiciului moral, proba faptei ilicite este suficientă, urmând ca prejudiciul şi raportul de cauzalitate să fie prezumate, instanţele urmând să deducă producerea prejudiciului moral din simpla existenţă a faptei ilicite de natură să producă un asemenea prejudiciu şi a împrejurărilor în care a fost săvârşită, soluţia fiind determinată de caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, proba sa directă fiind practic imposibilă…. .”
Faţă de cele reţinute apelul declarat pârâta S.O.ˇ,,S.D.,,T.N. este însă întemeiat doar sub aspectul cuantumului mare al prejudiciului acordat de instanţa de fond.
Daunele morale constau în atingerea adusă valorilor care definesc personalitatea umană, valori care se referă la existenţa fizică a omului, la viaţă, la sănătate şi integritate corporală, la cinste, la demnitate, onoare, prestigiu profesional şi alte valori similare. Repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, fără distincţie. Scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacţii morale pentru suferinţe de acelaşi ordin, iar nu a unei satisfacţii patrimoniale.
Despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei – aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a i acorda o satisfacţie, o categorie juridică cu caracter special, nu poate fi refuzată, din cauza imposibilităţii, cu totul fireşti, de stabilire a unei concordanţe valorice exacte între cuantumul său şi gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie.
Repararea daunelor morale este şi trebuie să fie înţeleasă într un sens mai larg, nu atât ca o compensare materială, care fizic nici nu este posibilă, ci ca un complex de măsuri nepatrimoniale şi patrimoniale, al căror scop este acela ca, în funcţie de particularităţile fiecărui caz în parte, să ofere victimei o anumită satisfacţie sau uşurare, pentru suferinţele îndurate.
Repararea prejudiciului moral trebuie să fie realizată printr o compensare echitabilă, aceasta presupune că nu se poate ignora natura valorilor lezate dar nici nu se poate constitui în temei al îmbogăţirii, pentru că s ar deturna finalitatea acordării daunelor morale, care trebuie să se producă, în primul rând, pe plan afectiv şi moral.
Cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare. Cu toate acestea, cuantificarea valorică, materială trebuie admisă printre măsurile de reparare a prejudiciilor morale, în virtutea aceloraşi raţiuni, pentru care sunt admise şi aşa zisele mijloace adecvate de natură nepatrimonială, adică pentru faptul că, deşi nu compensează nimic, în sensul propriu al termenului, aceasta poate oferi persoanei lezate o anumită compensaţie pentru răul suferit, o anumită satisfacţie sau uşurare a suferinţelor suportate, care poate fi nu atât un efect al cuantumului sumei acordate – deşi nici acest aspect nu este de neglijat – cât al simplului fapt că despăgubirea i a fost recunoscută şi acordată.
Aprecierea cuantumului daunelor morale se realizează în echitate, păstrând principiul proporţionalităţii şi justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate. Fiind vorba de prejudicii morale ele nu pot fi reparate strict prin echivalentul lor în bani, întrucât valorile ocrotite nu pot fi evaluate în bani, existând practic o incompatibilitate între natura nepatrimonială a prejudiciului şi caracterul patrimonial al despăgubirii.
Deşi legiuitorul nu a conturat criterii legale pentru determinarea prejudiciului moral, doctrina şi jurisprudenţa au consacrat totuşi anumite repere pentru cuantificarea despăgubirilor acordate cu acest titlu, cum este echitatea şi proporţionalitatea, în scopul asigurării unui echilibru între prejudiciul moral suferit care nu va putea fi înlăturat niciodată în totalitate, la cuantificarea despăgubirilor acordate, în aşa fel încât să permită celui prejudiciat să beneficieze de o reparaţie de natură a atenua suferinţele morale suferite, fără a se ajunge însă la situaţia îmbogăţirii fără just temei.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a stabilit faptul că, criteriul echităţii în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată să primească o satisfacţie echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în acelaşi timp, despăgubirile să nu reprezinte amenzi excesive pentru autorii prejudiciului şi nici venituri nejustificate pentru victime.
Pornind de la criteriul echităţii şi proporţionalităţii în stabilirea prejudiciului suferit de reclamantă, raportat la situaţia financiară a spitalelor, în general din România, şi că o sancţiune excesivă va afecta pe viitor actul medical, Tribunalul va reduce daunele acordate de instanţa de fond de la 150.000 lei la 50.000 lei – urmărindu se înscrierea acestora în plafonul despăgubirilor acordate de asigurator potrivit Poliţei de asigurare nr. … privind asigurarea de răspundere civilă profesională, considerente pentru care în temeiul art. 480, alin. 1 Cod procedură civilă va admite apelul pârâtei S.O.ˇ,,S.D.,,T.N. şi va obliga chemata în garanţie să plătească în totalitate daunele morale şi cheltuieli de judecată.
În ceea ce priveşte apelul declarat de chemata în garanţie SC O.V.I. Group, Tribunalul va reţine că s a solicitat admiterea cererii, modificarea sentinţei, în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie şi micşorarea daunelor morale, având în vedere practica şi jurisprudenţa din România, criticând în esenţă că activităţile pentru care se solicită despăgubiri nu se încadrează în riscurile asigurate pentru o unitate spitalicească.
În analiza cererii de apel se va avea în vedere Poliţa de asigurare nr. … privind asigurarea de răspundere civilă profesională încheiată între pârâta S.O.ˇ,,S.D.,,T.N. şi chemata în garanţie.
La filele 121–129 – (dosar fond) au fost depuse – Condiţiile Generale ale Asigurării de Răspundere Civilă Profesională – care la punctul 4.1-xii exclud”…pretenţii de despăgubiri rezultate din sau în legătură cu daunele morale”, însă în clauzele din cadrul–Condiţiilor Specifice sunt înscrise la pct. E, prin derogare de la condiţiile generale că”…asigurarea validează şi pentru daunele morale produse ca urmare a exercitării activităţii specifice fiecărui tip de asigurat. Daunele morale sunt acoperite într o sublimită de 25% din limita de răspundere pe întreaga perioadă de asigurare menţionată în Specificaţia Poliţei, dar în nici un caz mai mult de 50.000 euro.”
În consecinţă, cum poliţa de asigurare prevede în mod expres o clauză specială pentru asigurarea acestui tip de activităţi ale asiguratului, tribunalul urmează a respinge apelul chematei în garanţie sub acest aspect.
Însă, tribunalul urmează ca în temeiul art. 480, alin. 1 Cod procedură civilă să admită cererile de apel doar sub aspectul reducerii cuantumului daunelor morale pentru considerentele arătate mai sus, având ca şi criteriu de apreciere acoperirea acestor daune de către poliţa de asigurare, pentru a nu afecta pe viitor actul medical.
Astfel, în temeiul art. 72 şi următoarele din Cod procedură civilă va obliga chemata în garanţie SC O.V.I. Group să plătească pârâtei S.O.ˇ,,S.D.,,T.N. suma de 50.000 lei reprezentând daunele morale ce urmează a fi plătite reclamantei F.R..
Fiind în culpă procesuală, în temeiul art. 453, alin. 1 Cod procedură civilă va obliga chemata în garanţie SC O.V.I. Group să plătească pârâtei S.O.ˇ,,S.D.,,T.N. suma 4.052,50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariul avocatului reclamantei şi taxa de timbru, precum şi suma de 2.052,50 lei ce reprezintă ajutorul public judiciar de care a fost scutită reclamanta la instanţa de fond, potrivit art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008.
