Prin cererea înregistrată la această instanţă la data de 15.07.2010, şi înregistrată sub nr. 4606/202/2010 reclamantul G. F., a chemat în judecată pe pârâta G. L., , pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtei, revenirea pârâtei la numele avut anterior căsătoriei acela de S., încredinţarea minorilor I-A şi K spre creştere şi educare pârâtei, cu obligarea sa la plata unei pensii de întreţinere în favoarea minorilor urmând a se avea în vedere venitul minim pe economie şi încuviinţarea de a păstra legăturile personale cu minorii prin luarea acestora în fiecare week-end de vineri orele 1600 până duminică orele 2000, o săptămână în timpul vacanţei de iarnă şi o lună în timpul vacanţei de vară precum şi un an de Paşte şi unul de Crăciun consecutiv.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că s-a căsătorit cu pârâta la data de 06.02.1999 din căsătorie rezultând minorii I-A născut la data de 28.12. 2003 şi K născută la 11.05.2010. A mai arătat reclamantul că s-au despărţit în fapt definitiv în urmă cu aproximativ o săptămână, deşi neînţelegerile dintre ei au apărut cu aproximativ 4 ani în urmă ca urmare a unei perioade în care pârâta a fost plecată la muncă în Italia; că la începutul căsătoriei relaţiile dintre soţi au evoluat normal însă pe parcurs au apărut discuţii determinate de comportamentul pârâtei faţă de el, motivul principal de nemulţumire fiind acela al insuficienţei resurselor materiale în sensul că oricât ar fi lucrat şi orice venit ar fi realizat, pârâta nu era mulţumită niciodată şi crea nenumărate discuţii inutile pe această temă a insuficienţei banilor, dorindu-şi un alt standard de viaţă .
În dovedirea acţiunii reclamantul a propus administrarea dovezii cu martori şi înscrisuri.
La data de 03.08.2010 pârâta a formulat în cauză întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii formulate de reclamant cu precizarea că nu este de acord cu acţiunea motivat de faptul că relaţiile de familie nu sunt atât de grav şi iremediabil vătămate încât să conducă la desfacerea căsătoriei. Mai mult decât atât, precizează pârâta,cel care a abandonat familia într-un mod laş a fost reclamantul care a plecat în Spania pentru a-şi ridica ajutorul de şomaj, însă, unde şi-a găsit o femeie pentru a se simţi mai bine şi pentru a fugi de responsabilitatea de soţ şi tată al celor doi copii rezultaţi din căsătorie. A mai arătat pârâta că de la încheierea căsătorie s-au înţeles perfect, însă la data de 24.07.2010 reclamantul a plecat în Spania, iar la câteva zile a fost vizitată de serviciul de Autoritate Tutelară din cadrul Primăriei Călăraşi, ocazie cu care a aflat că soţul său care se purta firesc, a introdus acţiune de divorţ.
La cererea instanţei Primăria Mun. Călăraşi – autoritatea tutelară a întocmit un referat de anchetă socială la domiciliul părţilor din care rezultă că părinţii sunt despărţiţi de aproximativ 2 luni când reclamantul a plecat din domiciliu iar mama locuieşte împreună cu cei doi copii în garsoniera proprietate personală a ambilor părinţi. Din discuţiile purtate cu pârâta s-a reţinut că reclamantul nu se interesează de sănătatea copiilor şi nici nu contribuie materiale la creşterea lor, aceasta nefiind însă de acord cu desfacerea căsătoriei, dorind să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copiilor împreună cu tatăl lor.
În cauză a fost audiat la cererea reclamantului martorul G G – fratele acestuia – care arată că nu ştie exact de ce vrea să divorţeze reclamantul şi nu ştie ce anume l-ar putea să-l determine să facă acest lucru. A mai arătat martorul că nu i-a văzut niciodată certaţi pe soţi, reclamantul nu s-a plâns niciodată de soţia lui legat de relaţia lor de familie; că în urmă cu 3-4 luni acesta a plecat în Spania întrucât a încheiat acolo un contract de muncă iar de când a plecat nu a mai venit în domiciliul comun, însă recent pârâta i-a spus că este tentată să creadă că reclamantul are o relaţie extraconjugală.
Tot la cererea reclamantului a fost audiat şi martorul L. A, din depoziţia căruia rezultă că a lucrat împreună cu acesta în Spania şi i se plângea frecvent că nu se înţelege cu pârâta la telefon, cu care se certa mereu pentru că tot timpul aceasta îi cerea să trimită ani acasă. A mai arătat martorul că nu a cunoscut-o pe soţia reclamantului şi nu a fost niciodată acasă la părţi.
Din declaraţia martorului S. M. propus de pârâtă rezultă că reclamantul doreşte să divorţeze întrucât are o relaţie extraconjugală cu o femeie pe care chiar martorul i-a prezentat-o în contextul în care încerca să-i găsească un loc de muncă în Spania, însă relaţia celor doi a început şi s-a consolidat în perioada în care reclamantul şi acea femeie lucrau în Spania. A mai arătat martorul că nu a crezut niciodată că această relaţie a reclamantului va conduce la despărţirea soţilor. A precizat de asemenea că reclamantul nu s-a plâns niciodată de soţia sa, se plângea doar că aceasta îi cere bani, iar la rândul său pârâta se întreba ce face reclamantul cu banii; că de la data revenirii din Spania reclamantul nu a mai fost absolut deloc interesat de cei doi copii.
Martora G. D. audiată la cererea pârâtei a arătat că între soţi nu au existat discuţii şi tensiuni prealabile iar de când a părăsit domiciliul reclamantul nu s-a mai întors nici măcar temporar şi nu a contribuit cu nimic la nevoile familiei.
Probatoriul administrat în cauză conduce instanţa la pronunţarea unei soluţii de respingere a acţiunii formulate de reclamant, pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 38 din C. Familiei căsătoria se poate desface doar pentru motive temeinice care să fi vătămat grav raporturile dintre soţi astfel încât continuarea căsătoriei este evident imposibilă.
Pe de altă parte divorţul nu se poate pronunţa dacă s-a stabilit numai culpa soţului reclamant, iar pârâtul nu a formulat cerere reconvenţională. Nu este îndeplinită în acest caz cerinţa imposibilităţii continuării căsătoriei pentru motive temeinice întrucât faptele ilicite ori potrivnice moralei comune nu constituie motive temeinice pentru cel care le săvârşeşte ( şi le invocă).
În acest sens s-a pronunţat instanţa supremă prin Decizia nr. 10/1969 şi Decizia de Îndrumare nr. 10/1974 (divorţul nu se poate pronunţa atunci când cauza dezbinării este imputabilă numai soţului reclamant).
În prezenta cauză, niciuna din dovezile administrate nu conturează culpa pârâtei în desfacerea căsătoriei. Dimpotrivă, reclamantul este cel care a perturbat cursul firesc al relaţiilor de familie prin perpetuarea unei relaţii extraconjugale, împrejurare care reiese din declaraţiile martorilor audiaţi .
Prin urmare instanţa nu poate reţine incidenţa prevederilor art.38 din C. Familiei astfel încât va respinge acţiunea formulată de reclamant împotriva pârâtei.
Conform art. 274 C.pr.civilă va obliga pârâtul către reclamantă la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge acţiunea formulată de reclamantul G.F., împotriva pârâtei G L.
Obligă reclamantul către pârâtă la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţa publică astăzi 21.09.2010.
