Dreptului copilului la educaţie


Prin sentinţa civilă nr. 3540/08.06.2005 pronunţată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr. 12691/2004, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Z.L.L., şi cererea reconvenţională formulată de pârâtul Z.I.M.

S-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată între părţi din vina ambilor soţi.

S-a dispus revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei, acela de M.

A fost încredinţat spre creştere şi educare minorul N.I.J., născut la 07.06.1997, reclamantei şi a fost obligat pârâtul la 770.000 lei pensie de întreţinere în favoarea minorului, începând cu data de 29 noiembrie 2004, şi până la intervenirea unei cauze legale de  modificare sau stingere a obligaţiei de întreţinere.

S-a dispus înfiinţarea popririi la cerere.

S-au compensat în parte cheltuielile de judecată şi a fost obligat pârâtul la 2.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul.

Prin decizia civilă nr. 841/13.10.2005, pronunţată de Tribunalul Olt în dosarul nr. 5353/2005, s-a respins ca nefondat apelul.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul reclamant criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 114/16.03.2006, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în dosarul nr. 1054/MF/2005 s-a respins cererea de recurs.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Deşi instanţa i-a pus in vedere recurentului să depună la dosar acte din care să rezulte că minorul frecventează cursurile şcolare, recurentul a menţionat că nu poate depune astfel de acte, invocând drept motive că „faţă de fiul său se întreprind de către instanţa de judecată slătineană, respectiv Judecătoria Slatina şi de către organele de poliţie judeţene municipale şi locale abuzuri vădite”.

Prin cererea de recurs însă, recurentul a motivat că minorul „nu poate continua cursurile şcolare din motive medicale şi că îşi continuă studiile în particular”.

În lipsa unor dovezi privitoare la sănătatea precară a copilului şi la imposibilitatea continuării cursurilor şcolare, instanţa constată că în speţă este încălcat dreptul acestuia de a primi o educaţie care să îi permită dezvoltarea aptitudinilor şi personalităţii sale.

Este adevărat că din procesul verbal încheiat la data de 5 martie 2006, rezultă că minorul are o solidă pregătirea şcolară şi o bază educaţională corespunzătoare clasei a I-a primară.

Scopul educaţiei însă, nu este numai acela de a-şi însuşi elementele de bază în învăţare (noţiuni legate de alfabetizare, exprimare, aritmetică, etc.) dar şi acela de a dezvolta, în ansamblu, întregul potenţial al copilului, inclusiv cultivarea respectului pentru drepturile omului, creşterea simţului de identitate şi apartenenţă (afiliere), precum şi socializarea şi interacţiunea copilului cu ceilalţi şi cu mediul.

Pentru aceasta se au în vedere şi dispoziţiile art. 29 (1) din Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, adoptată de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la data de 20 noiembrie 1989 şi ratificată de România la data de 28 septembrie 1990.