Prin cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul M.Ş.C prin reprezentant legal C.D.R, în contradictoriu cu pârâtul M.D, sa solicitat majorarea pensiei de întreţinere plătită de pârât reclamantului începând cu data înregistrării acţiunii şi până la majoratul minorului. Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în cazul în care nu se formulează poziţie de opunere din partea pârâtului.
În motivare se arată în esenţă că prin Sentinţa civilă nr. X/2011, s-a stabilit o pensie de întreţinere de 130 lei/lună, cuantum care nu mai este în concordanţă cu veniturile actuale ale pârâtului.
În drept, a fost invocat art. 531 NCCiv.
În probaţiune, s-au depus acte.
Pârâtul M.D a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii, faţă de neparcurgerea procedurii de informare cu privire la avantajele medierii, în considerarea dispoziţiilor art. 1 ind. 2, art. 60 ind. 1 şi art. 64 din Legea nr.192/2006.
Pe fondul cauzei se solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată, în considerarea faptului că pârâtul locuieşte în România, prestând munci în străinătate doar cu caracter sporadic, nicidecum de permanenţă.
În drept au fost invocate disp. Legii nr.192/2006.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocată de către pârât prin întâmpinare, instanţa reţine următoarele:
Potrivit art. 60 ind. 1 şi art. 64 din Legea nr.192/2006, prezentul litigiu având ca obiect majorare pensie de întreţinere este un litigiu în care parcurgerea procedurii de informare cu privire la avantajele medierii este obligatorie.
Potrivit art. 1 ind. 2 din Legea nr.192/2006, “instanţa va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligaţiei de a participa la şedinţa de informare privind medierea, anterior introducerii cererii de chemare în judecată, sau după declanşarea procesului până la termenul dat de instanţă în acest scop, pentru litigiile în materiile prevăzute de art. 60^1 alin. (1) lit. a)-f)”.
Faţă de dispoziţiile anterior citate, instanţa apreciază că se disting două ipoteze: prima – cea în care părţile implicate într-un litigiu pentru care parcurgerea procedurii de informare cu privire la avantajele medierii este obligatorie, caz în care părţile trebuie să se informeze cu privire la avantajele medierii şi să facă dovada corespunzătoare înainte de introducerea cererii de judecată: a doua – cea în care instanţa acordă un termen părţilor în timpul unui litigiu deja declanşat pentru a parcurge procedura de informare cu privire la avantajele medierii.
În cauza de faţă instanţa nu a acordat un termen pentru a se parcurge procedura mai sus amintită, acest lucru fiind de altfel în aprecierea instanţei imposibil de realizat deoarece, atâta timp cât s-a invocat prin întâmpinare de către pârât excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neparcurgerea procedurii anterior înregistrării acţiunii, acordarea unui astfel de termen ar fi echivalat cu o lipsire a pârâtului de posibilitatea de a obţine sancţionarea unor neregularităţi ale cererii reclamantului.
Astfel fiind, în cauză instanţa apreciază că este incidentă prima ipoteză a art. 1^2 din Legea nr.192/2006. Pe cale de consecinţă, întrucât acţiunea a fost înregistrată la data de 13.09.2013, iar procedura obligatorie de informare cu privire la avantajele medierii nu a fost parcursă anterior acestei date, instanţa urmează a admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de către pârât prin întâmpinare şi va respinge acţiunea ca inadmisibilă, potrivit dispozitivului prezentei hotărâri.
În temeiul art. 452-453 NCPC, instanţa va obliga reclamantul căzut în pretenţii şi aflat în culpă procesuală la plata în favoarea pârâtului a sumei de 500 lei reprezentând onorariu avocaţial pe care instanţa l-a redus în temeiul art. 451, alin.2 NCPC, de la cuantumul de 1500 lei justificat cu chitanţa de la fila 20 dos. la cuantumul anterior arătat de 500 lei, raportat la volumul de activitate şi complexitatea activităţii avocatului pârâtului desfăşurată în prezentul dosar.
