ÎNCREDINŢARE MINOR. OBLIGAŢIA DE ÎNTREŢINERE. LOCUINŢĂ MINOR.
Codul civil (Legea nr.287/2009)art. 397, 398, 505 alin. 2, 496, 497, 499, 529, 530
Raporturile dintre părinţi şi copii lor minori sunt reglementate de dispoziţiile noului Cod civil – Legea nr.287/2009, în ceea ce priveşte autoritatea părintească şi locuinţa copilului, astfel că se impune analizării stării de fapt prin prisma dispoziţiilor legii noi şi nu a Codului Familiei – Legea nr.4/1956.
În acest sens art.397 şi art.505 Cod civil stipulează că autoritatea părintească se exercită de către ambii părinţi, dacă instanţa nu decide altfel, fundamentat pe interesul superior al copilului. Aceeaşi este şi situaţia în cazul stabilirii sau schimbării locuinţei copilului, astfel cum prevede art.496 şi art.497 Cod civil.
În ceea ce priveşte obligaţia de întreţinere, ambii părinţi sunt obligaţi în solidar să acorde întreţinere copilului minor, asigurându-i mijloacele de existenţă, educaţie, învăţătură şi pregătire profesională, în caz de neînţelegere privind obligaţia întreţinerii, contribuţia fiecăruia, modalitatea de executare, stabilind instanţa.
DECIZIA CIVILĂ NR.5121/R/20 noiembrie 2012
pronunţată în dosar nr. 19090/271/2010
Prin Sentinţa civilă nr. 5396 din 27.04.2011 pronunţată de J.O. s-a admis acţiunea formulată de reclamantul Ţ.D.C. împotriva pârâtei J.M., s-a încredinţat spre creştere şi educare tatălui reclamant minora Ţ.A.D. ns. la data de 20.03.2006, cu obligarea mamei pârâte la plata unei pensii de întreţinere în sumă de 167 lei lunar, în favoarea fetiţei, începând cu data introducerii prezentei acţiuni, respectiv 27.09.2010 şi până la majoratul minorei sau alte noi dispoziţii, s-a respins acţiunea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă reconvenţională J.M., împotriva reclamantului pârât reconvenţional Ţ.D.C.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Părţile au avut o relaţie de concubinaj, din care a rezultat minora Ţ.A.D., ns. la data de 20.03.2006.
Şi pe perioada în care au locuit împreună cei doi, au stat în locuinţa părinţilor reclamantului, fetiţa născându-se şi crescând acolo. Mama a plecat în Italia la lucru de când minora avea patru luni de zile, iar apoi a plecat şi tatăl reclamant. Fetiţa a rămas, cu acordul ambilor părinţi, în grija bunicii paterne, cea care se află lângă ea de la naştere.
Minora are o problemă locomotorie, fiind încadrată într-un grad de handicap, potrivit certificatului nr. 473/2010. Ea se află sub tratament de specialitate şi kinetoterapie, aşa cum rezultă şi din concluziile anchetei sociale efectuate în cauză de Autoritatea Tutelară din cadrul Primăriei Oradea acest tratament fiind urmat inclusiv la Grădiniţa Casa Minunată, pe care fetiţa o frecventează, beneficiind acolo de un plan de intervenţie personalizat, aşa cum rezultă din caracterizarea de la fila 56 dosar.
Minora locuieşte efectiv cu bunicii paterni, aceştia fiind sprijiniţi financiar de fiul lor – reclamantul, dovadă în acest sens fiind înscrisurile depuse la dosar, din care rezultă sumele de bani pe care reclamantul le trimitea părinţilor săi şi frecvenţa cu care trimitea aceşti bani. De asemenea, tot tatăl a fost cel care a suportat cheltuielile constând în costul grădiniţei şi transportul la şi de la grădiniţă, potrivit chitanţelor de la dosar.
Inclusiv după despărţirea celor doi concubini, minora a rămas tot în grija bunicii paterne, cu acordul ambilor părinţi. Mama pârâtă a păstrat relaţii personale cu fetiţa, vorbind la telefon şi vizitând-o, contribuind la întreţinerea ei cu bani şi diferite pachete. De asemenea, şi fetiţa, împreună cu bunica, au fost în vizită în Italia, în vacanţă, atât la mama, cât şi la tatăl minorei.
Mama pârâtă deţine o casă într-un sat din jud. Bihor şi teren aferent, casa fiind construită recent, potrivit actelor de la dosar.
Ancheta socială efectuată la domiciliul pârâtei a arătat că aceasta are condiţii foarte bune de locuit şi, de asemenea, mama se preocupă şi ea de fetiţă, fetiţa vine în vizită la Roit, împreună cu bunica paternă sau fără aceasta. Pârâta este căsătorită cu un cetăţean italian, ea făcând drumuri multe şi dese în Italia. În prezent este însărcinată şi urmează să nască.
Potrivit declaraţiilor martorilor L.A. şi G.M., audiaţi în cauză pentru reclamant, minora locuieşte efectiv la locuinţa tatălui, împreună cu bunica paternă.
Aceasta este cea care se ocupă de ea, iar fetiţa este foarte bine îngrijită. Bunica are grijă ca ea să aibă mâncare proaspătă tot timpul, se ocupă în mod special de minoră. Martorul L.A. a arătat că inclusiv pârâta a fost de acord ca fetiţa să rămână la bunica paternă, afirmând că aceasta are condiţii mai bune decât părinţii ei, pentru a se putea îngriji de copil. Martorii au mai arătat că tatăl este cel care trimite bani acasă, chiar săptămânal, de multe ori, însă în ceea ce o priveşte pe pârâtă, aceasta nu a trimis bani, ci numai jucării sau alte pachete. Ambii au susţinut că fetiţa este mai ataşată de tatăl ei, decât de mamă.
Şi pentru pârâtă, au fost audiaţi în cauză martorii Ş.A. şi R.F. care au arătat că şi pârâta a trimis bani acasă pentru fetiţă, cât a lucrat în Italia. A mai trimis alimente şi cadouri. De asemenea, şi relaţia dintre mamă şi minoră este una bună, fetiţa este fericită în prezenţa mamei ei. Cât era în ţară pârâta, aceasta îşi vizita copilul în fiecare zi la locuinţa bunicii materne şi, de asemenea, a mai dus-o şi la ţară în vizită. Fetiţa mergea împreună cu bunica paternă, însă în ultimul timp, a venit şi singură.
Faţă de probele administrate în cauză, instanţa a reţinut că minora este legată afectiv de ambii părinţi, poate mai mult de tată, deoarece a fost mai obişnuită cu prezenţa acestuia. S-a născut în casa bunicii paterne, acolo a crescut, tatăl era acolo prezent atunci când venea în ţară, a locuit efectiv împreună cu el. Relaţia minorei este bună şi cu mama ei, cele două sunt legate afectiv, însă mama îşi vizita doar fetiţa şi când era în ţară, nu locuia împreună cu ea. Datorită legăturii strânse cu bunica paternă, fetiţa nu a vrut să meargă singură la ţară la mama ei, decât în timp, obişnuindu-se treptat să stea şi fără bunică.
Oricum, părţile s-au înţeles întotdeauna în ce o priveşte pe minoră, asigurându-se că acesteia îi este bine. S-a mai întâmplat ca bunica paternă să fie bolnavă sau chiar internată în spital, în această perioadă sora pârâtei fiind cea care a stat cu minora sau bunicii materni. Nu au fost niciodată probleme în acest sens între părinţii fetiţei.
Totuşi, aşa cum rezultă şi din concluziile raportului de audiere a minorei Ţ.A.D., întocmit de psihologul C.A.O., minora a avut o relaţie mai apropiată cu tatăl ei decât cu mama. Tatăl o suna mai des la telefon şi îi trimitea bani cu regularitate. Tatăl are o situaţie financiară mai bună şi un program mai flexibil. Minora are o relaţie de ataşament şi faţă de bunica paternă, de care a fost crescută, aceasta putând să-l sprijine în continuare pe fiul său în a o îngriji pe minoră. Preferinţele minorei sunt de a locui cu tatăl ei şi de a avea un program de vizitare faţă de mama sa.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal, a declarat apel pârâta J.M., solicitând schimbarea în totalitate a sentinţei apelate în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant şi admiterii cererii reconvenţionale, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 228 din 21 iunie 2012, T.B. a admis ca fondat apelul civil formulat de apelanta J.M. în contradictoriu cu intimatul Ţ.D.C. împotriva sentinţei civile nr. 5396 din 27.04.2011 pronunţată de J.O., pe care a schimbat-o în totalitate, în sensul că:
A respins acţiunea formulată de reclamantul Ţ.D.C. împotriva pârâtei J.M.
A admis cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă reconvenţională J.M. în contradictoriu cu reclamantul pârât reconvenţional Ţ.D.C. şi în consecinţă:
A stabilit ca autoritatea părintească privind pe minora Ţ.A.D., ns. la data de 20.03.2006, să fie exercitată de ambii părinţi şi a stabilit locuinţa minorei la domiciliul actual al mamei din Italia.
Reclamantul Ţ.D.C. a fost obligat în solidar cu pârâta J.M. la întreţinerea minorei.
A obligat intimatul la cheltuieli de judecată în cuantum de 10,5 lei in favoarea apelantei.
Pentru a pronunţa astfel, tribunalul a reţinut următoarele :
Raporturile dintre părinţi şi copiii lor minori sunt reglementate de dispoziţiile noului cod civil, privind autoritatea părintească şi locuinţa copilului, astfel că se impune analizarea stării de fapt din prezenta cauză prin prisma acestor dispoziţii legale noi.
În ce priveşte autoritatea părintească, în raport de dispoziţiile art. 505 alin. 2 coroborat cu art. 397 Cod civil, instanţa a reţinut că din probaţiunea administrată rezultă că ambele părţi au avut un interes şi un comportament corespunzător faţă de minoră şi nu există nici un motiv întemeiat care să justifice exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minoră doar de către unul dintre părinţi. Aşa fiind, s-a impus a se stabili de către instanţă exercitarea autorităţii părinteşti de către părţi în comun şi în mod egal.
Potrivit dispoziţiilor art. 496 Cod civil, locuinţa minorului este la părinţii săi, iar în cazul în care aceştia sunt separaţi stabilesc în comun locuinţa copilului, în caz de neînţelegere decizând instanţa.
În cauză, ambele părţi locuiesc în Italia, minora locuind în fapt în România, la bunicii paterni, unde a fost locuinţa comună a părinţilor, înainte ca aceştia să plece în Italia. Ambele părţi şi-au exprimat dorinţa de a o lua pe minoră la locuinţa actuală a fiecăruia.
Din probele administrate în cauză rezultă că ambii părinţi deţin condiţii locative corespunzătoare, apelanta locuind într-o casă proprietatea actualilor săi socri, iar intimatul într-o casă închiriată şi au loc de muncă realizând venituri care le permit să suporte cheltuielile minorei.
Relaţia minorei cu ambii părinţii este corespunzătoare, aceştia ocupându-se în mod corespunzător de minoră atunci când veneau în ţară.
În raport de nevoile minorei, caracteristice vârstei acesteia şi condiţiile concrete ce îi pot fi oferite de fiecare dintre părinţi, instanţa a apreciat că este în interesul superior al minorei să aibă locuinţa la mama sa, unde poate beneficia de un climat familial închegat şi stabil, care să asigure o creştere şi dezvoltare armonioasă.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs reclamantul pârât Ţ.D.C. solicitând prin motivele scrise admiterea recursului, modificarea în totalitate a deciziei atacate în sensul respingerii apelului şi menţinerii în totalitate ca şi legală şi temeinică a sentinţei civile nr. 5396/2011 pronunţată de Judecătoria Oradea şi în consecinţă ca urmare a admiterii acţiunii formulate de acesta să se stabilească ca autoritatea părintească privind pe minora Ţ.A.D., născută la 20 martie 2006 să fie exercitată de ambii părinţi, să se stabilească locuinţa minorei la domiciliul actual al său din Oradea, jud. Bihor cu obligarea intimatei la plata unei pensii de întreţinere în cuantum de 1/4 din veniturile pe care le realizează respingând totodată cererea reconvenţională formulată de aceasta, cu cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de recurs a reţinut următoarele :
Minora Ţ.A.D., născută la 20 martie 2006 a rezultat dintr-o relaţie de concubinaj a recurentului Ţ.D.C. cu intimata J.M. Aceasta locuieşte în mod constant cu bunicii paterni, întrucât atât recurentul cât şi intimata locuiesc şi lucrează în Italia, dar vin în ţară ocazional, fiind ambii interesaţi şi contribuind la creşterea şi educarea minorei.
Criticile recurentului sunt neîntemeiate.
În mod corect şi judicios instanţa de apel a admis apelul formulat de pârâta reclamantă reconvenţională J.M. şi a respins acţiunea formulată de reclamantul pârât reconvenţional Ţ.D.C. stabilind ca autoritatea părintească privind pe minora Ţ.A.D. născută la data de 20 martie 2006 să fie exercitată de ambii părinţi.
Totodată, corect s-a stabilit locuinţa minorei la domiciliul actual al mamei din Italia şi a fost obligat reclamantul Ţ.D.C. în solidar cu pârâta J.M. la întreţinerea minorei.
Astfel, din probele administrate în cauză, inclusiv anchetele sociale efectuate prin comisie rogatorie la domiciliile actuale ale părţilor din Italia, rezultă că ambii părinţi au condiţii pentru creşterea şi întreţinerea minorei precum şi faptul că ambii părinţi doresc să se stabilească locuinţa minorei la domiciliile acestora.
Raportat la dispoziţiile art. 505 alin. 2 coroborat cu art. 397 Cod civil, în mod corect instanţa de apel a dispus ca autoritatea părintească privind pe minora Ţ.A.D. să fie exercitată de ambii părinţi câtă vreme din probatoriul administrat în cauză nu rezultă nici un motiv întemeiat care să justifice exercitarea autorităţii părinteşti cu privire la minoră doar de către unul dintre părinţi. De altfel, acest aspect nu a fost contestat de nici o parte.
Din motivele de recurs a rezultat că, ceea ce s-a contestat a fost faptul că s-a stabilit locuinţa minorei la domiciliul actual al mamei din Italia.
În acord cu instanţa de apel, şi instanţa de recurs însă a apreciat că este în interesul superior al minorei să aibă locuinţa la mama sa unde poate beneficia de un climat familial închegat şi stabil care să-i asigure o creştere şi dezvoltare armonioasă.
Din ancheta socială efectuată de către Primărie din Cavallino – Treporti – Provincia Veneţia rezultă că intimata J.M. este preocupată de creşterea şi educarea minorei şi că, chiar a început să construiască împreună cu soţul său A.F. o casă lângă părinţii intimatei pentru a putea să locuiască acolo cu minora, dar atunci când casa a fost aproape finalizată, datorită discuţiilor cu recurentul care nu a mai dorit ca fiica sa să locuiască împreună cu intimata, aceasta s-a întors în Italia. S-a mai arătat că în perioada în care intimata împreună cu soţul ei au stat în România, au locuit împreună cu minora astfel încât cu unele ocazii minora îl numea „tată” pe soţul intimatei. Mai mult, aceeaşi anchetă socială relevă faptul că intimata este sprijinită în demersurile sale atât de soţul, cât şi de socrii săi, care şi-au arătat disponibilitatea de a o ajuta la creşterea minorei.
De asemenea, din aceeaşi anchetă socială rezultă că intimata locuieşte împreună cu soţul său într-o casă mare proprietatea socrilor săi şi că atât ea cât şi soţul său au un loc de muncă stabil.
Pe de altă parte din probele administrate în cauză, a rezultat că de fapt minora locuieşte la bunica paternă, deoarece atât recurentul cât şi intimata locuiesc în Italia, precum şi faptul că există relaţii de ataşament între minoră şi mama sa, aceasta locuind cu intimata de câte ori aceasta din urmă vine din Italia. Totodată, din probele administrate, după cum corect a reţinut şi instanţa de apel, rezultă că ambii părinţi au condiţii locative corespunzătoare, intimata J.M. locuind după cum s-a arătat anterior, într-o casă proprietatea actualilor săi socri, iar recurentul într-o casă închiriată, ambii având loc de muncă şi realizând venituri care le permit să suporte cheltuielile minorei.
De menţionat că, după cum am mai subliniat, în acord cu instanţa de apel, şi instanţa de recurs a considerat că ar fi în interesul superior al minorei, dată fiind vârsta (6 ani) şi problemele de sănătate ale acesteia, precum şi faptul că intimata îi poate asigura un climat familial închegat şi stabil, ca locuinţă minorei Ţ.A.D. să fie la domiciliul actual al mamei din Italia.
Ar mai fi de menţionat faptul că deşi între minoră şi bunica paternă există o strânsă legătură de afecţiune, este în interesul minorei să locuiască cu mama sa, cu atât mai mult cu cât potrivit adresei din 6 decembrie 2011 emisă de Primărie, rezultă că bunica paternă este pensionată pe caz de boală potrivit deciziei asupra capacităţii de muncă din 28 noiembrie 2011 emisă de Casa Judeţeană de Pensii – Oficiul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă, precum şi faptul că bunicul patern este de asemenea pensionat pe caz de boală potrivit deciziei asupra capacităţii de muncă din 17 octombrie 2011 emisă de Casa Judeţeană de Pensii – Oficiul de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă.
Totodată din aceeaşi adresă întocmită de Primărie rezultă că şi recurentul lucrează în Italia şi vine în ţară doar ocazional, dar participă financiar la întreţinerea fiicei sale.
Faţă de cele ce preced, instanţa a respins recursul formulat de recurentul Ţ.D.C. şi a menţinut în întregime hotărârea atacată ca fiind legală şi temeinică.
Fiind în culpă procesuală a fost obligat recurentul Ţ.D.C. în favoarea intimatei J.M. la 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat conform chitanţei nr. 0000057 din 24 octombrie 2012.
