JUDECĂTORIA MANGALIA
SENTINŢA CIVILĂ NR.772/C DIN DATA DE 11.04.2007
Instituire tutelă.
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Mangalia, reclamanta DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI CONSTANŢA a solicitat instanţei de judecată să instituie tutela pentru minora B. E., născută în 1997, fiica lui B G. şi A.D.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat că minora s-a născut în 1997 şi în prezent ambii săi părinţi sunt decedaţi. Astfel, mama copilului, AD, a decedat în 1999 iar tatăl copilului, B G, a decedat în 2003.
După decesul părinţilor ei, a arătat reclamanta, minora a fost plasată în Centrul de Plasament „x ” potrivit hotărârii nr. 1467/24.06.1999 a Comisiei pentru Protecţia Copilului Constanţa iar în şedinţa din 26.07.2001, la cererea pârâtului A C, Comisia a hotărât revocarea măsurii de plasament în centru şi plasamentul copilului familiei fratelui său, A C şi AF, cu acordarea alocaţiei lunare de întreţinere.
Reclamanta a mai arătat că numitul AC are domiciliu stabil în com.y, jud. Constanţa, este angajat al Şantierului z Mangalia, este căsătorit din anul 1999 cu numita A F şi din căsătorie a rezultat minora A E.
S-a mai arătat că veniturile familiei A sunt formate din alocaţiile lunare de plasament ale minorelor BE şi B M, alocaţiile de stat ale copiilor şi salariul pârâtului AC.
Pentru considerentele arătate, reclamanta a solicitat instanţei să dispună instituirea tutelei pentru copilul B E şi numirea pârâţilor AC şi A F în calitate de tutori.
In drept, s-au invocat disp.art.4o – 42 şi ale art.119 din legea nr.272/2004.
In susţinerea cererii, reclamanta a depus l-a dosarul cauzei copii de pe următoarele înscrisuri: adeverinţe medicale privind starea de sănătate a pârâţilor şi a minorei, adeverinţa nr. 7897/2005 eliberată de SC X Mangalia, ancheta socială întocmită de Colectivul de sprijin al Autorităţii Tutelare, declaraţiile pârâţilor prin car au solicitat încredinţarea minorei, certificatele de deces ale părinţilor minorei, referatul şi raportul întocmite de reclamantă cu privire la situaţia minorei, planul individualizat de protecţie a minorei, rapoarte întocmite de Serviciul de tip familial din cadrul Direcţiei de Protecţie a Copilului Constanţa, hotărârea nr. 1467/24.06.1999 a Comisiei pentru Protecţia Copilului Constanţa.
În dovedirea cererii, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, probă pe care instanţa, apreciind că este pertinentă, concludentă şi utilă soluţionării cauzei a încuviinţat-o.
Din oficiu, în exercitarea rolului activ reglementata de dispoziţiile art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă şi în conformitate cu dispoziţiile art. 117 Codul familiei, instanţa a dispus din oficiu depunerea la dosarul cauzei a copiilor de pe fişele de cazier judiciar ale pârâţilor şi efectuarea unei anchete sociale de către Colectivul de sprijin al Autorităţii Tutelare.
Au fost depuse la dosarul cauzei fişele de cazier judiciar ale pârâţilor şi ancheta socială efectuată la domiciliul minorei.
În conformitate cu dispoziţiile art.24 din Legea nr.242/2004 a fost ascultată în Camera de Consiliu minora BC cu privire la măsura instituirii tutelei solicitată de reclamantă.
Analizând acţiunea dedusă judecăţii, prin prisma probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale aplicabile, instanţa constată următoarele :
Minora s-a născut în 1997 şi este fiica lui B G şi A D ( copia certificatului de naştere).
În prezent ambii părinţi ai minorei sunt decedaţi.
După decesul părinţilor ei minora a fost plasată în Centrul de Plasament „x”, potrivit hotărârii nr. 1467/24.06.1999 a Comisiei pentru Protecţia Copilului Constanţa, iar în şedinţa din 26.07.2001, la cererea pârâtului A C, Comisia a hotărât revocarea măsurii de plasament în centru şi plasamentul copilului familiei fratelui său, AC şi A F, domiciliaţi în comuna y, jud. Constanţa, cu acordarea alocaţiei lunare de întreţinere.
Minora locuieşte împreună cu sora sa , B M, la familia fratelui său, A C şi AF, într-un imobil proprietatea acestora din urmă, compus din patru camere şi dependinţe corespunzător mobilate, racordat le reţelele de apă potabilă şi de energie electrică, aspecte ce reies din referatele de evaluare întocmite de reclamantă şi din referatul de anchetă socială întocmit de Colectivul de sprijin al Autorităţii Tutelare şi depuse la dosarul cauzei.
Minora este elevă în clasa a III-a la Şcoala Generală şi obţine rezultate bune la învăţătură.
Pârâţii se ocupă în mod corespunzător de creşterea şi educarea minorei, prezintă suficiente garanţii materiale şi morale că îi pot oferi şi în viitor condiţii bune pentru o dezvoltare psihosomatică armonioasă şi şi-au manifestat expres în faţa instanţei de judecată dorinţa de a fi desemnaţi în calitate de tutori ai minorei.
Veniturile familiei A sunt formate din alocaţiile lunare de plasament ale minorelor B E şi B M, alocaţiile de stat ale copiilor şi salariul pârâtului.
Potrivit art. 40 din Legea nr. 272/2004, tutela se instituie în situaţia în care ambii părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din drepturile părinteşti sau li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi.
Potrivit disp.art.39 şi art.4o din Legea nr.272/2oo4 tutela este o măsură de protecţie alternativă a copilului care se instituie în situaţiile prevăzute de lege, inclusiv aceea în care ambii părinţi sunt decedaţi.
Art.41 din acelaşi act normativ prevede că pot fi tutori persoanele fizice care au domiciliul în România şi nu se află în vreunul dintre cazurile legale de incompatibilitate, acestea urmând a fi evaluate de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească.
De asemenea, în conformitate cu disp.art.42 instanţa judecătorească numeşte cu prioritate ca tutore o rudă sau, un afin ori un prieten al familiei copilului, în toate cazurile ţinându-se seama de relaţiile personale, de apropierea domiciliilor şi de opinia copilului .
In speţă instanţa constată că în cauză sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de lege pentru instituirea tutelei minorei şi desemnarea în calitate de tutore a pârâţilor.
Astfel, ambii părinţi ai minorei sunt decedaţi, începând din anul 2001 copilul a rămas în îngrijirea pârâtului, fratele minorei, şi a soţiei acestuia, A F, aceştia prezintă garanţiile morale şi condiţiile materiale pentru îngrijirea minorei şi nu se află în vreunul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.
De asemenea, pârâţii au fost evaluaţi favorabil de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului Constanţa, care a şi formulat propunerea de desemnare a tutorilor în persoana pârâţilor, iar minora, ascultată fiind în Camera de Consiliu, a declarat că familia fratelui său s-a ocupat de creşterea şi educarea ei după decesul părinţilor şi că îi asigură condiţii locative optime, fiind de acord să-i fie numiţi în calitate de tutori.
Pentru considerentele expuse, instanţa a admis cererea formulată de reclamantă, a institui tutela pentru minora BE şi a numit în calitate de tutori ai minorei pe pârâţii A C şi A F, care urmează a-şi exercita toate drepturile şi a-şi îndeplini toate obligaţiile prevăzute de lege faţă de persoana şi bunurile copilului.