Interdicţia judecătorească – măsură de ocrotire faţă de persoană


Prin sentinţa civilă nr. 39/13.02.2004, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 989/CIV/2001, s-a constatat stinsă prin decesul pârâtul, acţiunea formulată de reclamanta C.A.I. împotriva pârâtului N.C. – decedat în timpul procesului şi în contradictoriu cu Primăria Municipiului Craiova – Serviciul autorităţii tutelare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta C.A.I., susţinând că în mod greşit acţiunea promovată a vizat statutul juridic al persoanei, fiind o acţiune ce are drept consecinţă transformarea de drepturi, interesul apelantei reclamante, în promovarea acestei acţiuni, fiind legat de perspectiva devoluţiunii succesorale.

Prin decizia nr. 3164/4.10.2004, Curtea de Apel Craiova a respins apelul, reţinând că intervenind decesul, numitului N.C. pe parcursul procesului, la prima instanţă, acţiunea având ca obiect punerea sa sub interdicţie se respinge „de plano”, în raport de dispoziţiile art. 144 Codul familiei, şi de  faptul că interdicţia este o măsură de ocrotire a subiectului persoană fizică ce nu se poate îngrijii de interesele sale datorită alienaţiei sau debilităţii mintale.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs  reclamanta, arătând că, deşi acţiunea vizează statutul juridic al persoanei ca urmare a încetării capacităţii de exerciţiu, se impunea admiterea ei şi după decesul pârâtului chiar dacă odată cu decesul încetează capacitatea de exerciţiu, ca urmare a încetării capacităţii de folosinţă, arătând că acţiunea de punere sub interdicţie poate fi asimilată acţiunii în stabilire paternitate sau în tăgadă paternitate când, stabilirea filiaţiei prezintă interes din perspectiva devoluţiunii succesoarele.

Prin decizia nr. 43/26.01.2006, pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. 1014/MF/2005, s-a respins recursul, reţinându-se că, în mod corect instanţa de apel a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 144 Codul familiei, în conformitate cu care interdicţia îşi produce efectele de la data când hotărârea a rămas definitivă.

Ori, ca urmare a decesului numitului N.C. pe parcursul procesului, în care s-au administrat probatoriile prevăzute de Decretul nr. 32/1954 şi Codul familiei, în mod corect s-a respins apelul întrucât interdicţia judecătorească este o măsură de ocrotire care se ia de către instanţă faţă de persoana fizică lipsită de discernământul necesar pentru a se îngriji, de interesele sale datorită alienaţiei sau abilităţii mintale, constând în lipsirea de capacitate de exerciţiu şi instituirea tutelei.

Nu poate fi primită susţinerea recurentei, potrivit căreia interesul promovării este legat de perspectiva devoluţiunii succesorale, scopul măsurii fiind protejarea persoanei, a  cărei interdicţie se solicită, pe parcursul vieţii acesteia şi nu protejarea moştenitorilor.

Aceasta, întrucât punerea sub interdicţie nu are drept consecinţă transformarea de drepturi şi în nici un caz nu vizează un drept sau o obligaţie patrimonială ce se poate transmite succesorilor ci, dimpotrivă, este o măsură de ocrotire a persoanei fizice aflată în dificultate ca urmare a deteriorării stării sale de sănătate şi se instituie numai în folosul acelei persoane.