Potrivit dispoziţiilor interne relevante relaţiile dintre copii, părinţi, rude şi alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament beneficiază protecţia legii. In plus, respectarea disp. art. 8 din Convenţia Europeană şi jurisprudenţei CEDO relevante în această materie impun menţinerea legăturilor copilului cu familia sa, cu excepţia cazului când această familia s-ar arăta nedemnă, deoarece distrugerea acestei legături determină ruperea copilului de rădăcinile sale (cauza Maunmousseau şi Washington împotriva Franţei), iar trecerea timpului duce la o diluare progresivă a relaţiilor dintre copil şi părinte şi chiar la o ruptură, existând riscul unei înstrăinări definitive şi crescânde între cei doi (cauza Bianchi împotriva Elveţiei, cauza Amanolochioai împotriva României).
Cu toate acestea, în speţă, ne aflăm în situaţia paradoxală, ca interesul superior al minorului să fie de menţinere a măsurii plasamentului la asistent maternal profesionist şi nu de reintegrare la mamă sau plasament în familia extinsă – unchii materni.
Abuzul fizic şi emoţional la care mama a supus băiatul, ce rezultă din probele administrate, acţiunea în decădere a mamei din drepturile părinteşti, precum şi cercetările penale pentru rele tratamente aplicabile minorului, atitudinea mamei de negare a evidenţelor şi neasumare a responsabilităţii, pretenţiile exagerate pe care le are de la copil, deşi nu s-a implicat până acum în educaţia lui, fac imposibilă la acest moment reintegrarea în familie.
Pe de altă parte, în ciuda afecţiunii puternice dintre unchi şi nepot clădită în cei 8 ani cât unchiul a fost figura centrală în viaţa copilului, la acest moment starea conflictuală dintre mamă şi unchiul matern, denigrarea mamei în mod repetat în faţa copilului şi rememorarea evenimentelor tragice prin care a trecut nu-l ajută pe V., ci, dimpotrivă, îi accentuează starea de nelinişte şi confuzie.
Decizia civilă nr. 317/R/10.09.2010 a Curţii de Apel Galaţi
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, reclamanta DGASPC Gl a solicitat, în contradictoriu cu pârâta H.N., să se dispună înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgenţă cu măsura plasamentului la asistent maternal profesionist A.M., pentru minorul H.V.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că minorul H.V. provine dintr-o relaţie de concubinaj a mamei, H.N., minorul neavând paternitatea stabilită. Încă de la naştere, acesta a fost lăsat la spitalul de copii, motiv pentru care, prin Hotărâre a Comisia Pentru Protecţia Copilului Gl s-a instituit pentru minor măsura plasamentului în Centrul de Plasament „L.C.” Gl.
În luna decembrie 2000 minorului i s-a înlocuit măsura de plasament de la Centrul de Plasament „L” cu măsura plasamentului la asistent maternal profesionist A.V., conform Hotărârii Comisiei pentru protecţia Copilului Gl.
La data de 13.03.2001, prin Hotărârea Comisiei Pentru Protecţia Copilului Gl, s-a dispus înlocuirea măsurii plasamentului la asistent maternal profesionist cu măsura plasamentului la unchii materni I.N. şi I.I..
Pe toată perioada plasamentului, mama minorului, H.N., a fost plecată în străinătate, contribuind financiar la creşterea şi îngrijirea fiului ei.
Prin Hotărârea Comisiei Pentru protecţia Copilului Gl, s-a reevaluat măsura de plasament pentru minorul V. şi s-a dispus menţinerea măsurii plasamentului la unchii materni pentru o perioadă de trei luni.
Reclamanta a menţionat că mama minorului a fost audiată de membrii comisiei şi i s-a recomandat să rămână în ţară, pentru a fi mai aproape de fiul său, dar şi pentru a se restabili relaţia mamă – fiu. Întâlnirile între mamă şi fiu trebuiau efectuate la sediul D.G.A.S.P.C. Gl, în prezenţa reprezentanţilor acesteia. În toată această perioadă, mama a absentat de la şedinţele de consiliere, ignorând îndrumările primite de la membrii Comisiei pentru Protecţia Copilului Gl. La şedinţele de consiliere minorul a fost însoţit de mătuşa acestuia, I.I., minorul exprimându-şi dorinţa de a rămâne la familia I., unde se simţea protejat. Minorul nu a dorit să locuiască împreună cu mama lui.
Ulterior, în luna iunie 2009, pârâta H.N. a formulat o cerere pe care a depus-o la sediul reclamantei, cerere prin care a solicitat reintegrarea minorului V. în familia ei. Aceasta a menţinut legătura cu fiul său şi a reuşit să aplaneze situaţia conflictuală existenţă între dânsa şi familia I., fapt care i s-a creat minorului sentimentul de siguranţă alături de mama sa.
Astfel, în urma acţiunii promovate de D.G.A.S.P.C. Gl, la cererea mamei minorului, cu acordul acesteia, al minorului şi al unchilor materni, s-a pronunţat de către Tribunalul Gl, o sentinţă civilă prin care s-a dispus reintegrarea minorului V. în familia mamei H.N.
În prima parte a monitorizării reintegrării, relaţia mamă fiu a fost tensionată, dar menţinută într-un echilibru, ambele părţi încercând să se acomodeze unul cu celălalt. Mama a fost consiliată la sediul reclamantei pentru a manifesta mai multă înţelegere şi toleranţă faţă de dificultăţile de adaptare la noul mediu familial şi şcolar pe care le prezenta V., precum şi necesitatea de a-i arăta fiului ei afectivitatea de care acesta avea nevoie prin îmbrăţişări şi petrecerea timpului liber împreună. Ulterior această tensiune a dispărut, observându-se între cei doi o relaxare, îmbrăţişări şi afectivitate.
În urma sesizării telefonice a unchiului matern I.N., cu privire la faptul că minorul este agresat fizic şi psihic de mama lui, reprezentanţii reclamantei s-au deplasat la sediul şcolii, pentru a face verificări în acest sens. Astfel s-a constat că minorul prezenta echimoze pe suprafaţă extinsă, însă minorul a declarat că a căzut la săniuş de Crăciun, infirmând faptul că a fost agresat de mama sa.
La data de 12.01.2010, învăţătoarea minorului H.V., a sesizat telefonic D.G.A.S.P.C. Gl. că minorul prezenta echimoze faciale şi că acesta a declarat că a fost bătut de mamă. Ca urmare acestei sesizări reprezentanţii D.G.A.S.P.C. Gl. au condus minorul la Serviciul de Medicină Legală din cadrul Spitalului de Primiri Urgenţe Sf. A.A. Gl.. În urma controlului efectuat, s-a constatat că minorul prezenta echimoze pe tot corpul, datorate lovirilor repetate cu făcăleţul, cu tija metalică a aspiratorului, că a fost strâns cu cureaua de gât, iar în vacanţa de iarnă 2009 a fost ars cu ţigara de mama sa, eliberându-se un certificat medico-legal.
După eliberarea certificatului medico-legal şi a declaraţiei verbale a minorului s-a propus instituirea măsurii plasamentului în regim de urgenţă la asistent maternal profesionist şi s-au făcut demersurile necesare pentru ca mama să fie decăzută din drepturile părinteşti fiind sesizate organele de poliţie în vederea cercetării acesteia.
Unchiul matern al minorului, I.N., a solicitat plasamentul familial al minorului, motivat de faptul că în perioada 2001 -2009 minorul V. a fost în plasament familial la acesta.
Având în vedere cele expuse mai sus, reclamanta apreciază că este în interesul superior al copilului şi este dreptul acestuia de a se identifica un mediu stabil şi securizat la o familie care să-i asigure, momentan, creşterea şi dezvoltarea necesară.
În drept, reclamanta a invocat disp. art. 66 şi urm. din Legea nr. 272/2004.
Pârâta H.N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, iar pe cale de cerere reconvenţională a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună reintegrarea minorului în familia sa.
În motivarea cererii pârâta-reclamantă a arătat că tatăl biologic al copilului a refuzat să-şi asume vreo responsabilitate faţă de copil, iar familia sa şi-a manifestat oprobriul faţă de ea, când au aflat că este însărcinată, fiind dată afară din casa părintească şi alungată în stradă.
A mai arătat pârâta că datorită faptului că nu avea locuinţă, iar salariile erau foarte mici în ţară, a plecat în Spania unde a început să lucreze, astfel că i-a contactat telefonic pe soţii I., rugându-i să-l ia pe minor în grija lor, întrucât ei aveau o fiică, iar minorul ar fi putut creşte în familia sa, I.I. fiindu-i soră.
A menţinut legătura cu copilul, asigurându-i prin intermediul familiei Iorga toate cele necesare, însă aceştia nu s-au îngrijit de educaţia copilului sau de sănătatea lui, lăsându-l deseori fără supraveghere. Susţine pârâta că a insistat în a se avea grijă de fiul său, văzând deseori semne ale neglijenţei în momentele în care se întorcea în ţară, dar de fiecare dată i se promitea că vor avea grijă de el mai mult dacă le va trimite mai mulţi bani, însă nici aşa grija acestora faţă de copil nu s-a materializat sub nici un aspect.
I.I. se află în Italia de 5 ani, iar în această perioadă a venit în ţară de două ori, astfel că de îngrijirea minorului s-a ocupat I.N., care este diagnosticat cu boala P. şi care are simptomatologia specifică acestei boli.
Intervenientul I.N. a plecat şi el în Italia, iar în acea perioadă a lăsat copilul în grija fiicei soţilor I., în vârstă atunci de 18 ani, iar în acea perioadă minorul a fost victima unui accident auto şi doar datorită acestui aspect I.N. s-a întors în ţară, întrucât risca să i se desfacă contractul încheiat cu DGASPC şi astfel ar fi pierdut din punct de vedere material şi contribuţia sa.
A menţionat pârâta că după reintegrarea minorului a putut vedea urmările educaţiei primite în familia I.: minorul refuza să se spele pe dinţi, să aibă grijă de igiena corporală, să îşi facă temele, să citească, întrucât avea mari probleme în a identifica literele şi cuvintele şi în ceea ce priveşte dicţia; copilul folosea diverse cuvinte peiorative la adresa sa şi înjurături auzite de la I.N.
Pârâta reclamantă a arătat că a încercat în scurt timp că remedieze acest comportament, făcând lecţiile cu copilul zilnic, oferindu-i toate condiţiile, toată atenţia, grija şi dragostea sa.
Poate modalitatea de abordare a elementului educaţional în ceea ce îl priveşte pe copil nu a fost cea propice, însă cele susţinute de reclamantă cu privire la aspectul punitiv aplicat sunt exagerări, însuşi copilul precizând că echimozele se datorează în mare parte jocurilor de iarnă, iar aspectele menţionate în certificatul medico-legal sunt total eronate.
Pârâta a solicitat ca, în situaţia în care se va considera că la acest moment nu se poate dispune reintegrarea minorului în familia sa, să se dispună înlocuirea măsuri plasamentului în regim de urgenţă cu măsura plasamentului minorului la asistent maternal profesionist A.M., împiedicând astfel ca fiul său să se întoarcă la familia I., într-un mediu instabil şi impropriu creşterii şi dezvoltării armonioase a unui copil.
În cauză au formulat cerere de intervenţie I.I. şi I.N., prin care au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună plasamentul minorului la familia I.
În motivarea cererii intervenienţii au arătat că au crescut minorul de la vârsta de 2 ani şi cu strângere de inimă au fost de acord să fie luat de mama lui naturală. Tot timpul însă s-au interesat de copil şi au văzut că era bătut şi devenise un copil foarte nefericit, iar motivele lor de îngrijorare s-au adeverit când copilul a fost internat în spital.
Au mai arătat intervenienţii că s-a instituit măsura plasamentului la altă familie, fără a se lua legătura cu ei şi că în acest mod reclamanta a încălcat prevederile Legii privind protecţia copilului.
Consideră intervenienţii că, atât timp cât copilul a fost crescut de ei, există sentimente de afecţiune între ei şi copil, iar minorul îşi doreşte să se întoarcă în familia lor, instanţa poate îndrepta greşeala de a fi îndepărtat copilul de familia în care a crescut.
În conformitate cu disp. art. 24 şi 125 alin. 2 din Legea nr. 272/2004 la data de 04.03.2010 a fost ascultat minorul H.V., care a arătat că doreşte să stea cu unchii săi pentru că îi este mai bine la aceştia, că o iubeşte pe mama sa, dar se înţelege mai bine cu unchii săi şi se simte mai ataşat de aceştia. Minorul a precizat că se înţelege bine cu asistentul maternal profesionist A.M.
Prezentă în instanţă A.M. – asistent maternal profesionist, a arătat că minorul îi creează probleme şi că acesta vrea la unchiul lui pentru că acolo a fost crescut şi unchiul îl iubeşte.
Prin sentinţa Tribunalului Gl s-a admis cererea şi s-a dispus înlocuirea măsurii plasamentului în regim de urgenţă cu măsura plasamentului la asistentul maternal profesionist A.M.
Au fost respinse ca nefondate cererile de intervenţie, precum şi cererea reconvenţională.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele :
Minorul H.V. a fost crescut de la vârsta de 2 ani de către mătuşa maternă I.I. şi soţul acesteia, I.N., iar mama copilului, fiind plecată în străinătate, a ţinut legătura telefonic cu fiul său şi a contribuit financiar la cheltuielile necesitate de creşterea şi educarea acestuia.
Din actele depuse la dosar şi rapoartele întocmite de DGASPC Gl rezultă că după reintegrarea minorului la mamă, relaţia dintre pârâtă şi fiul său a fost tensionată, copilul adaptându-se mai greu în noul mediu familial şi la exigenţele manifestate de mamă.
Pe de altă parte, pârâta nu a avut abilitatea de a aborda problemele privind educaţia copilului cu răbdare şi tact şi nu a realizat că nu se pot obţine schimbări majore în comportamentul şi educaţia copilului într-un timp atât de scurt.
Este cert că la momentul scoaterii copilului din mediul familial acesta fusese abuzat fizic de mama sa, iar această situaţie rezultă din certificatul medico-legal şi din sesizarea învăţătoarei G.S.
De altfel, prin cererea depusă la dosar pârâta a menţionat că exigenţa sa în ceea ce priveşte educaţia fiului său a degenerat într-o atitudine de violenţă faţă de copil.
Din referatul de anchetă efectuat la domiciliul mamei instanţa a reţinut că aceasta oferă copilului condiţii de locuit foarte bune şi dispune de posibilităţi materiale pentru a asigura copilului cele necesare.
Instanţa a apreciat însă că, pentru moment reintegrarea copilului în familia mamei nu este în interesul copilului, fiind necesar ca mama să beneficieze de asistenţă specializată pentru îmbunătăţirea capacităţii de a se ocupa de copil.
De altfel, pârâta a depus la DGASPC Gl cereri prin care a solicitat consilierea psihologică a sa şi a copilului, însă la dosar nu s-a depus vreun înscris cu privire la vreo şedinţă de consiliere a acestora până la data soluţionării cauzei.
Pe de altă parte, Tribunalul a apreciat că nici familia I. nu mai poate oferi în prezent condiţii corespunzătoare pentru creşterea, îngrijirea, supravegherea şi educarea minorului, date fiind schimbările care au intervenit în familia I.
Astfel, a rezultat din probele administrate că I.I. a fost plecată în Italia în perioada 2004-2008, iar copilul a rămas în îngrijirea unchiului său, I.N. În anul 2008 I.I. a revenit în ţară şi a rămas în România până în septembrie 2009, când minorul a fost reintegrat la mamă. Ulterior familia I. a plecat în Italia, iar în octombrie 2009 I.N. a revenit în ţară, însă soţia şi fiica sa au rămas în Italia.
Este evidentă afecţiunea care există între copil şi unchiul său, însă acest aspect nu este suficient pentru ca minorul să fie lăsat în grija lui I.N., având în vedere că nevoile actuale ale copilului sunt mai mari în raport cu vârsta acestuia, iar I.N. are în prezent probleme de sănătate, fiind diagnosticat cu boala P. şi guşă polinodulară, astfel că nu se poate ocupa singur de creşterea şi educarea copilului.
Totodată, din probele dosarului şi din susţinerile pârâtei şi intervenienţilor rezultă că între pârâtă şi familia I. există o stare conflictuală, astfel că nu s-ar putea realiza o comunicare şi o colaborare între aceştia, dacă minorul ar fi lăsat în îngrijirea familiei I.
Din raportul de întâlnire instanţa a reţinut şi faptul că I.N. îi spune copilului lucruri negative despre mama sa, aspect care nu este de natură a îmbunătăţi relaţia dintre copil şi mamă şi ar face şi mai greu de realizat obiectivul propus prin planul individualizat de protecţie privind pe minor, şi anume reintegrarea copilului în familia mamei sale.
Din raportul de anchetă socială efectuată la domiciliul asistentului maternal şi raportul de vizită/urmărire a evoluţiei copilului aflat în plasament la asistent maternal profesionist rezultă că minorul este bine îngrijit de doamna A.M., familia depunând eforturi pentru satisfacerea tuturor nevoilor copilului.
S-a menţionat în raportul de vizită că minorul prezintă dificultăţi de adaptare în noul mediu familial, însă, având în vedere că interesul minorului impune să i se asigure acestuia un mediu familial lipsit de tensiuni şi în care să i se asigure condiţiile pentru o bună dezvoltare fizică, mentală, socială şi morală, Tribunalul a apreciat că măsura plasamentului la asistent maternal profesionist răspunde cel mai bine la acest moment interesului copilului.
Impotriva soluţiei instanţei de fond au promovat recurs atât mama copilului H.N., cât şi intervenienţii I.I. Şi I.N..
Recurenta-pârâtă H.N. a criticat sub aspectul respingerii cererii reconvenţionale.
Prin decizia civilă nr. 317/R din 10.09.2010 au fost respinse ambele recursuri, din următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor interne relevante relaţiile dintre copii, părinţi, rude şi alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de ataşament beneficiază de protecţia legii.
Astfel, potrivit art.5 alin.2 din legea nr.272/2004 „Răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinţilor, aceştia având obligaţia de a-şi exercita drepturile şi obligaţiile faţă de copil, ţinând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia.
Potrivit disp.art.8 din lege „Copilul are dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii sale …, dreptul de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit, crescut şi educat de aceştia.
Conform art.14 din lege „Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu părinţii, rudele şi alte persoane faţă de care a dezvoltat legături de ataşament, iar art.16 prevede că minorul ce a fost separat de părinţi printr-o măsură dispusă în condiţiile legii are dreptul de a menţine relaţiile personale şi contactele directe cu ambii părinţi, cu excepţia situaţiei când acest lucru contravine intereselor superioare ale copilului”.
Şi alte prevederi din această lege subliniază importanţa relaţiilor dintre părinţi şi copii, art.30 „Copilul are dreptul să crească alături de părinţii săi”, art.33 „Copilul nu poate fi separat de părinţii săi sau de unul dintre ei, împotriva voinţei acestora, cu excepţia cazurilor expres limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare şi numai dacă acest lucru este impus de interesul superior al copilului.
De asemenea, în situaţia în care se impune măsura plasamentului copilului, legea acordă prioritate plasării copilului la familia extinsă (art.60 alin.3 din Legea nr.272/2004).
In plus, respectarea disp.art.8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa relevantă CEDO în această materie impun menţinerea legăturilor copilului cu familia sa, cu excepţia cazului când această familie s-ar arăta nedemnă, deoarece distrugerea acestei legături determină ruperea copilului de rădăcinile sale (cauza Maunmousseau şi Washington împotriva Franţei) iar trecerea timpului, duce la o diluare progresivă a relaţiilor dintre copil şi părinte şi chiar la o ruptură, existând riscul unei înstrăinări definitive şi crescânde între cei doi (cauza Bianchi împotriva Elveţiei, cauza Amanolochioai împotriva României).
Cu toate acestea, interesul superior al copilului – care se află în prezent într-o situaţie extrem de delicată şi specială – impune ca faţă de acesta să fie menţinută măsura plasamentului la asistent maternal profesionist şi nu dispusă reintegrarea la mamă sau plasamentul la familia lărgită a intervenienţilor.
Ne aflăm în situaţia paradoxală în care deşi atât mama sa, cât şi unchiul şi mătuşa doresc să aibă grijă de el, băiatului să-i fie mai bine, pentru moment, la asistentul maternal profesionist, din considerentele ce se vor arăta în continuare :
Minorul H.V. provine dintr-o relaţie de concubinaj a mamei şi nu are paternitatea stabilită. Încă de la naştere a fost lăsat la spital instituindu-se faţă de acesta iniţial măsura plasamentului în Centrul de Plasament „L.C.” Gl şi apoi la asistentul maternal A.M.
De la vârsta de 2 ani până la 10 ani şi jumătate, minorul s-a aflat în plasament familial la unchii materni (I.N. şi I.I.). In această perioadă, mama care era plecată în străinătate a menţinut legătura telefonic şi a contribuit cu bani la întreţinerea băiatului. Anumite perioade de timp şi mătuşa maternă a fost plecată din ţară, iar băiatul a rămas cu unchiul matern, faţă de care a dezvoltat un puternic ataşament. Acesta l-a tratat pe copil ca pe fiul său, s-a implicat, în limitele posibilităţilor sale în educaţie, dar ceea ce este important, i-a oferit toată afecţiunea sa. Acestea sunt motivele pentru care personajul valorizat faţă de care minorul prezintă ataşament securizat este în prezent domnul I.N. Arborele genealogic desenat de copil la şcoală, confirmă faptul că acesta îi percepea pe I.I. şi I.N., drept părinţi iar casa în care locuia în T. drept căminul său. In perioada în care s-a aflat în plasament la intervenienţi, V. şi-a vizitat mama în Germania. Din povestirile unchiului şi ale copilului rezultă că în această perioadă mama şi-a bătut copilul pentru că nu corespundea cerinţelor sale educative.
Ulterior, prin sentinţa pronunţată de Tribunal Gl., V. a fost reintegrat cu acordul său în familia naturală la mama sa H.N., care între timp s-a stabilit în ţară şi a reluat legăturile cu minorul. Atât unchiul, cât şi mătuşa au fost prezenţi în instanţă şi au fost de acord cu întoarcerea băiatului la mamă.
De la început relaţia dintre mamă şi fiu a fost mai tensionată, fiecare încercând să se adapteze şi să se acomodeze cu noua situaţie. Mama a fost consiliată de personalul specializat din cadrul D.G.A.S.P.C. Gl să manifeste mai multă înţelegere şi toleranţă faţă de greutăţile de adaptare la noul mediu familial şi şcolar şi să-i arate fiului afecţiune şi să încerce să şi-l apropie. Se pare însă că aceasta pe fondul nemulţumirilor legate de nivelul şcolar al copilului, de modul în care a fost educat de unchii materni, a lipsei de experienţă în relaţia mamă fiu, a considerat că singura soluţie pentru educarea copilului este abuzul fizic.
Potrivit opiniei psihologului, V. a manifestat un comportament tipic de loialitate, afecţiune şi ataşament faţă de „persecutor”. El a trăit drama iubirii condiţionate, fiind într-o continuă stare de negare, limitând comunicarea şi apropierea afectivă.
Acesta este motivul pentru care în urma verificărilor iniţiale efectuate de reprezentanţii D.G.A.S.P.C. Gl la sesizarea unchiului copilului, V. a ascuns adevărul pretinzând că echimozele descoperite pe suprafaţa extinsă (pe braţul şi piciorul stâng) sunt cauzate de căzăturile la săniuş.
Ulterior, doamna învăţătoare G.S., observând că noul elev din clasă, H.V., e mai trist, lipsit de afectivitate, aflând din relatările acestuia că a fost pedepsit de mamă să facă teme pe toată durata vacanţei, deşi nu avea şi că nu a primit cadouri de Moş Crăciun, l-a urmărit cu mai multă atenţie. Astfel, a descoperit că V. avea o vânătaie pe faţă şi a sesizat Protecţia Copilului. De la ceilalţi colegi a aflat că este bătut de mamă cu făcăleţul şi ars cu ţigara, dar aceştia erau rugaţi să păstreze secretul.
Abia după efectuarea controlului medico-legal şi descoperirea echimozelor pe tot corpul V. a relatat că în vacanţa de iarnă a fost ars cu ţigara de mama sa şi a fost lovit în repetate rânduri cu făcăleţul şi cu tija metalică a aspiratorului şi strâns cu cureaua de gât.
Din certificatul medico-legal a rezultat multiple excoriaţii, cicatrici şi arsuri datând din date diferite, 3 săptămâni în urmă, 10/14 zile, 5-6 zile, 1-2 zile.
In urma acestor abuzuri s-a instituit măsura plasamentului în regim de urgenţă la asistentul maternal profesionist A.M. şi a fost promovată acţiune împotriva mamei pentru decăderea din drepturile părinteşti ce face obiectul dosarului Tribunalului Gl.. De asemenea Inspectoratul de Poliţie a fost sesizat pentru efectuarea de cercetări pentru rele tratamente aplicate minorului.
Tragic este că după toate aceste evenimente, mama s-a prezentat în faţa instanţei de recurs, negându-şi total violenţele, în ciuda tuturor evidenţelor (certificatul medico legal, declaraţiile învăţătoarei, declaraţiile copilului, rapoartele D.G.A.S.P.C. Gl) şi chiar împotriva propriilor recunoaşteri parţiale aflate la dosarul de fond. Insistenţa cu care aceasta îşi vizitează copilul şi-l cere înapoi arată că are sentimente faţă de acesta, dar în acelaşi timp e evident că are anumite probleme de gestionare a emoţiilor negative: a stărilor de furie, mânie, precum şi o percepţie greşită asupra calităţii de mamă.
In plus, deşi nu s-a implicat decât material în creşterea băiatului timp de 10 ani, are pretenţii exagerate de la el şi nu reuşeşte să-l accepte şi să-l iubească necondiţionat, cu limitele şi lipsurile lui, aşa cum trebuie să facă o mamă adevărată.
De altfel, la acest moment este exclusă reintegrarea copilului la mamă, fiind în curs de desfăşurare procedura prevăzută de lege pentru protecţia copilului împotriva abuzului prev. de disp.art.89-96 din Legea nr.272/1994, acţiunea în decădere din exerciţiul drepturilor părinteşti, precum şi cercetările penale pentru rele tratamente asupra minorului.
Nici întoarcerea în familia unchiului matern nu este oportună, cel puţin până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în decădere din exerciţiul drepturilor părinteşti. Dispoziţiile legale menţionate în preambulul acţiunii (art.5, 8, 14, 16, 30 din Legea nr.272/2004), acordă prioritate relaţiilor dintre părinţi şi copii, păstrării identităţii copilului şi dreptului acestuia de a fi îngrijit, crescut şi educat de aceştia.
Ori, la acest moment fără a nega relaţia de afecţiune puternică dintre unchi şi nepot, precum şi meritele acestuia în creşterea copilului până la vârsta de 10 ani, instanţa apreciază că plasamentul copilului la unchi ar determina îndepărtarea lui definitivă de mamă şi întârzierea depăşirii momentului de criză, tocmai datorită atitudinii actuale a unchiului.
Aşa cum rezultă din rapoartele de consiliere, minorul este confuz şi dezorganizat, considerându-se victima tuturor celor din jur, manifestă tendinţe agresive şi reactivitate crescută. Identitatea de sine i-a fost perturbată, performanţele şi randamentul şcolar sunt scăzute, minorul prezintă resentimente şi mânie, iar părerea psihologului este că acestea pot indica tulburări emoţionale, precum şi riscul dezvoltării unei psihopatologii. Trebuie ajutat să depăşească abuzul fizic şi emoţional la care a fost supus. Starea conflictuală dintre mamă şi unchiul matern, denigrarea mamei în mod repetat de către unchi în faţa copilului, rememorarea evenimentelor tragice prin care a trecut nu-l ajută pe V., dimpotrivă îi accentuează starea de nelinişte şi confuzie mai ales că unchiul este figura parentală centrală şi părerile exprimate de acesta sunt însuşite de copil fără a le trece prin filtrul propriei gânduri.
Din aceste considerente, instanţa a apreciat, pentru moment, că măsura de protecţie la asistent maternal profesionist este singura care corespunde intereselor superioare ale copilului, dar exista şansa ca treptat, printr-un program constant de vizite cu mama şi unchiul matern, prin consiliere psihologică acesta să-şi recapete echilibrul psihologic şi atunci se va putea reanaliza reintegrarea sa în familie. (Red. S.B.)
