La desfacerea casatoriei prin divort, sotii se pot invoi ca sotul care, potrivit art. 27, a purtat in timpul casatoriei numele de familie al celuilalt sot, sa poarte acest nume si dupa desfacerea casatoriei, potrivit art. 40 alin. 1 Codul familiei.
La desfacerea casatoriei prin divort, sotii se pot invoi ca sotul care, potrivit art. 27, a purtat in timpul casatoriei numele de familie al celuilalt sot, sa poarte acest nume si dupa desfacerea casatoriei, potrivit art. 40 alin. 1 Codul familiei.
Instanta judecatoreasca va lua act de aceasta invoiala prin hotararea de divort. Instanta, pentru motive temeinice, poate sa incuviinteze acest drept chiar in lipsa unei invoieli intre soti, in conformitate cu art. 40 alin. 2 Codul familiei.
Instanta judecatoreasca va lua act de aceasta invoiala prin hotararea de divort. Instanta, pentru motive temeinice, poate sa incuviinteze acest drept chiar in lipsa unei invoieli intre soti, in conformitate cu art. 40 alin. 2 Codul familiei.
Daca nu a intervenit o invoiala sau daca instanta nu a dat incuviintarea, fiecare dintre fostii soti va purta numele ce avea inainte de casatorie, asa cum rezulta din disp. art. 40 alin. 3 Codul familiei.
Daca nu a intervenit o invoiala sau daca instanta nu a dat incuviintarea, fiecare dintre fostii soti va purta numele ce avea inainte de casatorie, asa cum rezulta din disp. art. 40 alin. 3 Codul familiei.
In orice caz, temeinicia motivelor invocate de parte este lăsată la aprecierea instanţei care este datoare să îşi motiveze soluţia in acest sens
1. Prin sentinţa civilă nr. 2605 din 25.02.2008 pronunţată de Judecătoria Craiova, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta IOR, împotriva pârâtului IMC si în parte, cererea reconvenţională formulată de pârât, s-a desfăcut căsătoria prin acordul părţilor si s-a dispus ca reclamanta să îşi păstreze numele dobândit prin căsătorie, acela de I.
Pentru a se pronunţa astfel, instanta a retinut ca din căsătoria părţilor nu au rezultat copii minori si s-a luat act că ambele părţi şi-au manifestat acordul privind desfacerea căsătoriei lor, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute art. 38 alin. 2 C. Fam
În temeiul disp. art. 40 alin. 1 C. fam, instanta a dispus ca reclamanta îşi va păstra numele dobândit prin căsătoriei, având în vedere acordul pârâtului în acest sens.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, considerând greşită soluţia pronunţată, întrucât nu există motive temeinice care să justifice păstrarea numelui său de către reclamantă, aratand totodata ca, el nu si-a exprimat acordul in acest sens.
Intimata a formulat întâmpinare în care a arătat că nu se pot reţine criticile apelantului, întrucât acesta a fost interpelat în mod expres de instanţă atât cu privire la desfacerea căsătoriei cât şi cu privire la păstrarea de către reclamantă a numelui dobândit prin căsătorie, cereri asupra cărora acesta şi-a exprimat în mod neechivoc acordul.
2. Prin decizia civilă 170/23 sept. 2008 Tribunalul Dolj a admis apelul declarat de pârât, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a dispus ca reclamanta să revină la numele avut anterior căsătoriei, acela de V.
Pentru a se pronunţa astfel tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:
În speţă consemnările făcute cu ocazia interogatoriului luat apelantului pârât nu fac dovada existenţei unei învoieli intervenită între soţi cu privire la păstrarea numelui de către reclamantă, cu atât mai mult cu cât în cererea reconvenţională formulată în cauză, acesta solicitase în mod expres ca reclamanta să revină la numele purtat anterior căsătoriei. Sintagma „desfacerea căsătoriei prin consimţământ” trebuie interpretată ca reprezentând acordul pârâtului la desfacerea căsătoriei, dar nu presupune şi acordul dat cu privire la păstrarea numelui.
De asemenea, instanta de apel a mai retinut ca, din actele şi lucrările dosarului, nu rezultă vreo împrejurare sau motiv temeinic care să justifice păstrarea numelui din căsătorie de către reclamantă.
3. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, aratand in esenta ca instanta de apel a aplicat necorespunzator in cauza dispozitiile legale prev. de art. 40 Codul familiei, prin interpretarea gresita a raspunsului la interogatoriu dat de catre parat, in sensul ca in lipsa unei opozitii clare si fara echivoc a acestuia, instanta trebuia sa incuviinteze pastrarea numelui din casatorie de catre reclamanta.
Mai mult, potrivit art. 40 alin. 2 Codul familiei, atunci cand exista motive temeinice, asa cum este cazul sau – intrucat are permis de munca in Spania, iar schimbarea numelui i-ar aduce grave prejudicii ca urmare a demersului greu si costisitor de inlocuire a tuturor actelor pe care le presupune statutul sau -, instanta poate sa dispuna pastrarea numelui din casatorie.
Intimatul parat a formulat intampinare, solicitand respingerea recursului ca nefondat, intrucat in mod corect a retinut instanta de apel ca nu s-a invoit cu privire la pastrarea numelui din casatorie de catre reclamanta si ca, motivele invocate de catre acesta nu pot fi considerate temeinice in sensul legii.
Recursul apelantei reclamante s-a respins ca nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
In orice caz, temeinicia motivelor invocate de parte este lăsată la aprecierea instanţei care este datoare să îşi motiveze soluţia in acest sens.
Prin cererea introductiva de instanta, reclamanta a solicitat instantei sa incuviinteze pastrarea dupa divort a numelui dobandit prin casatorie, neinvocand acordul celuilalt sot, ci faptul ca prin schimbarea numelui de familie ar intampina reale dificultati cu autoritatile spaniole.
Judecatoria a analizat aceasta cerere nu prin prisma disp. art. 40 alin. 2 Codul familiei, ci in raport cu prevederile art. 40 alin. 1 Codul familiei, retinand acordul paratului pentru pastrarea numelui de familie de catre reclamanta, desi prin raspunsul la interogatoriu acesta arata clar si fara echivoc faptul ca este de acord doar cu divortul prin acord, iar prin cererea reconventionala formuleaza aparari la cererea accesorie cu privire la nume si isi exprima la fel de limpede pozitia, in sensul ca nu sunt indeplinite cerintele legale, deoarece nici nu si-a exprimat acordul si nici motivele invocate nu sunt intemeiate.
Mai mult, paratul, consecvent acestui punct de vedere, declara apel impotriva sentintei, iar in etapa procesuala a recursului isi exprima la fel de limpede opozitia si punctul sau de vedere cu privire la caracterul neintemeiat al cererii.
Or, din succesiunea si multitudinea de acte de procedura indeplinite de parat, rezulta clar si fara echivoc faptul ca acestea contin exprimarea liberă a voinţei sale in aceasta privinta şi că instanţa este ţinută să se pronunţe şi să dea o rezolvare firească, adecvată intenţiei sale reale, respectiv aceea ca nu si-a exprimat acordul cu privire la nume.
In ceea ce priveste incidenta in cauza a disp. art. 40 alin. 2 Codul familiei, Curtea a constatat ca in mod judicios instanţa de apel a reţinut caracterul neintemeiat al motivelor invocate de pârâtă pentru a-şi păstra numele avut în timpul căsătoriei.
Instanta de recurs a subscris la aceasta concluzie, intrucat nu există nici un interes material important, social sau moral ce ar putea fi vătămat prin schimbarea numelui, recurenta putand sa-si desfasoare in continuare munca in strainatate, fără ca schimbarea numelui să provoace confuzie cu privire la identitatea sa, sa conduca la alte probleme insurmontabile in raporturile sale sociale sau de munca, sau sa genereze alte implicatii cu rezonanţă negativă.
Faptul că dupa reluarea numelui avut anterior casatoriei se impune schimbarea documentelor sale de identitate precum si a altor documente specifice sederii si prestarii unei activitati remunerate intr-o tara straina membra UE, nu reprezinta in sine o dificultate de nedepasit sau o imposibilitate in raport cu autoritatile statului respectiv, fiind un demers firesc, legal si justificat, nefiind de natura a considera că cererea sa este întemeiată- fata de motivul invocat, respectiv aspectul derularii unei proceduri greoaie si costisitoare .
Nu se poate reţine că schimbarea actelor in sensul eliberarii de catre stat a documentelor specifice ce atesta numele ca atribut de identificare a persoanei, poate fi generatoare de prejudicii, in sensul la care se refera legea atunci cand stabileste caracterul intemeiat al motivului invocat, iar sensul dat de recurenta, Curtea il priveste ca pe un cost financiar firesc si acceptabil.
Aşa fiind, in cauza instanta de apel a făcut o aplicare corecta a legii, nefiind incident cazul de recurs de modificare, prev. de art. 304 pct. 9 Cod procedura civila.
Prin urmare, in baza art. 312 alin. 1 teza II Cod procedura civila si neexistand niciun motiv de recurs de ordine publica in sensul disp. art. 306 alin. 2 Cod procedura civila ce se pune in discutia partilor si din oficiu, s-a respins recursul de fata ca nefondat.
3
