Dosar nr. …………..
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA PAŞCANI
CIVIL
Şedinţa din Camera de Consiliu de la …………….
Completul compus din:
PREŞEDINTE Vasile Babii
Grefier Iosub Rodica
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror Enea Alina
SENTINŢA CIVILĂ NR. 622
Pe rol judecarea cauzei minori şi familie promovată de reclamanta CM în contradictoriu cu pârâtul CT, având ca obiect – ordin de protecţie.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică lipseşte reclamanta şi avocat BR, lipseşte pârâtul şi avocat PR.
Instanţa lasă cauza la a doua strigare, conform dispoziţiilor art. 104 alin. 13 din R.O.I.I.J.
La a doua strigare se prezintă reclamanta asistată de avocat BR prezent pârâtul asistat de avocat avocat PR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează:
– procedura de citare legal îndeplinită;
– s-au depus la dosarul cauzei relaţiile solicitate de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Paşcani.
Avocat PR depune adresa nr. 1096555 din 26.02.2015 emisă de Postul de Poliţie SP.
INSTANŢA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pașcani la data de 20.01.2015 reclamanta CM, a solicitat emiterea unui ordin de cu privire la pârâtul CT care să prevadă evacuarea temporară din locuinţă a pârâtului, obligarea să păstreze o distanţă de 100 m faţă de locuinţa familiei, de reclamantă şi faţă de minorii, CL născut la data de ,,,,,,, CA născut la data de ….. şi CM născut la data de ….., stabilirea locuinţei minorilor şi exercitarea autorităţii părinteşti faţă de minori în exclusivitate de reclamantă.
În fapt, părțile s-au căsătorit în anul …. şi din relaţia lor au rezultat trei copii, iar relaţia de cuplu a fost marcată de neinţelegeri datorate conduitei soţului său care pe fondul consumului de băuturi alcoolice provoacă scandal, îi agresează şi de multe ori sunt obligaţi să se refugieze din calea sa la rude.
Pe parcursul căsniciei i-a acordat soţului de nenumărate ori circumstanţe şi a acceptat să refaca relaţia de familie dorind ca minorii să trăiască alături de ambii părinţi, însă in ultima perioadă de timp comportamentui pârâtului a devenit de neînţeles şi de neacceptat.
Copii sunt martori la scandalurile tatălui lor, ascultă insultele şi acuzaţiile grave, care pot avea repercursiuni penale acuzându-mă de relaţii nepotrivite cu fiul nostru mai mare, L. De asemeni tot mai frecvent susţine în faţa lor că nu este tatăl lor că au fost concepuţi cu alţi bărbaţi, acuzaţii care sunt de neînţeles pentru copii dar care îi afectează tot mai mult.
La data de … a încercat să arunce spre ea o oală cu apă clocotită, a intervenit şi a fost arsă pe braţ şi coapsă fiind necesare pentru vindecare un număr de 16- 18 zile conform certificatului medico- legal nr. 8126/29.12.2014 eliberat de IML laşi. Urmarea unui astfel de comportament la data de 1 ianuarie 2015 a fost victimă şi fiul lor mijlociu, CM, care in”joacă” sau nu a fost luat de tatăl său I-a ridicat deasupra plitei, 1-a scăpat şi are arsuri de gr. I11, fiind necesare un număr de …….. de îngrijiri medicale conform certificatului medico- legal nr. ……..
Reclamanta a menționat că pentru o perioadă de timp, îngrădirea spaţiului său de acţiune, împiedicarea oricărui contact direct cu mine şi băieţii săi, pot să-l determine să-şi schimbe conduita sau să-1 împiedice să comită alte acte de violenţă la adresa nostră.
În dovedirea acțiunii s-a solicitat proba cu acte şi declaraţiile martorilor, CC şi GE domiciliate în sat ….i, com. ….., jud. Iaşi, iar în drept a invocat dispoz. art. 23 a1.1, lit.a,d, şi al. 3 din legea nr. 217/2003.
În susținerea cererii reclamanta a depus copii certificate ale certificatului medico legal, acte de stare civilă, acte medicale.
Prin întâmpinarea depusă la data de …. pârâtul a solicitata respingerea acțiunii reclamantei deoarece nu sunt fondate susținerile privind situația de fapt prezentată în cererea de chemare în judecată, iar reclamanta urtmărește evacuarea sa pentru a locui împreună cu mama ei în casa proprietate comună a soților.
Pârâtul a menționat că nu a agresat-o pe reclamantă și nici pe copii iar cele două incidente la care se face referire în cererea inițială au avut loc ca urmare a unor întâmplări neprevăzute și nicidecum ca efect al manifestării sale de voință. În plus, nu ar fi îndeplinite condițiile de admisibilitate ale emiterii unui ordin de protecție deoarece nu există nici un pericol iminent pentru reclamantă și copii lor minori.
Pârâtul a solicitat administrarea probei martori, înscrisuri, a depus un bilet de externare emis de Spitalul Clinic de Urgențe Sf. Spiridon Iași și a invocat dispozițiile art. 205-208 Cod procedură civilă.
În cursul cercetării judecătorești au fost depuse relații de la Postul de Poliție SP, Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani, anchetă socială de la Primăria comunei SP, au fost audiați martorii CC, GE, CA, GA și minorul CL și s-a depus autorizatia de construcție emisă pe numele celor doi soți.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele :
Din ansamblul probelor administrate în cursul cercetării judecătorești instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative cerute de art. 23 și următoarele din Legea 217/2003 cu privire la existența unei stări grave de pericol care să afecteze viata, integritatea fizica sau psihica ori libertatea reclamantei și a minorilor care să nu poată fi înlăturată decât prin emiterea unui ordin de protecție prin care să se interzică accesul sau contactul dintre pârât și ceilalți membri ai familiei.
Din declarațiile martorilor audiați la solicitarea ambelor părți a rezultat că într-adevăr între reclamant și pârâtă există o relație mai tensionată ale raporturilor de familie, certuri și scandaluri provocate în mare măsură de către pârât pe fondul consumului de băuturi alcoolice, însă nu de o gravitate suficient de mare care să atragă emiterea unui ordin de protecție.
Astfel, din declarațiile tututor martorelor audiate a reieșit că părțile locuiesc într-o casă care permite folosința separată a spațiului de locuit, iar singura sursă de venituri a familiei o constituie comercializarea legumelor și zarzavaturilor crescute în grădină prin munca ambelor părți. În aceste condiții, părțile pot utiliza spațiul de locuit și bunurile comune în mod comod printr-o partajare a folosinței de fapt a imobilelor, iar excluderea fără motive temeinic justificate a pârâtului din locuință și interzicerea contactului cu minorii rezultați din căsătorie nu este admisibilă.
Situația de fapt invocată de către reclamantă în susținerea cererii de chemare în judecată privind arsurile fizice și cu substanțe fierbinți pe care le ar fi comis pârâtul nu au fost probate cu certitudine prin probele administrate în cauză, existând un dubiu justificat asupra vinovăției acestuia și intenției de a aduce o vătămare intergrității corporale și sănătății.
Pentru admiterea unei cereri de emitere a unui ordin de protecție, este necesar ca atitudinea și comportamentul pârâtului să îmbrace forma unor abateri grave și măsura să fie absolut necesară pentru înlăturarea stării de pericol.
Or, în prezenta cauză, neînțelegerile dintre părți durează de mai mulți ani înaintea sesizării instanței cu emiterea ordinului de protecție și puteau fi soluționate prin promovarea unor acțiuni având ca obiect divorț și partaj bunuri comune prin intermediul cărora se vor soluționa definitiv aspectele privind atribuirea și folosința bunurilor comune, exercitarea autorității părintești față de cei trei minori.
Pentru aceste motive, instanța va respinge ca nefondată acțiunea formulată de către reclamanta CM și va respinge ca nedovedită cererea pârâtului de obligarea a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește delegația apărătorului din oficiu pentru pârât emisă pe numele doamnei avocat AM, instanța va constata incetarea valabilității acesteia o dată cu prezentarea apărătorului ales la termenul din 06.02.2015 și nu va acorda nici o parte din suma de 300 lei avînd în vedere că nu s-a făcut dovada efectuării unor acte de asistență juridică în favoarea clientului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Respinge ca nefondată cererea de emitere a unui ordin de protecţie formulată de reclamanta CM domiciliată în sat …, com. ….., jud. Iaşi în contradictoriu cu pârâtul CT cu acelaşi domiciliu.
Respinge ca nefondată cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Executorie.
Cu recurs în 3 zile de la pronunţare.
Dată în cameră de consiliu.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.02.2015.
Preşedinte,
Vasile Babii
Grefier,
Rodica Iosub