Lichidarea creditului imobiliar de catre apelanta pârâta prin plata ratelor ramase de achitat, la data de 30.05.2007, în valoare de 4.150 lei nu este de natura sa îi confere acesteia o cota de contributie majorata pe ansamblul comunitatii de bunuri si nici nu justifica includerea în masa de partaj doar a cotei de 45% din valoarea de circulatie a locuintei, corespunzatoare ratelor achitate de soti în timpul casatoriei, ci impune numai recunoasterea unui drept de creanta corespunzator valorii reactualizate a sumei platite pentru achitarea integrala a datoriei comune, contractata pentru plata pretului imobilului.
Lichidarea creditului imobiliar de catre apelanta pârâta prin plata ratelor ramase de achitat, la data de 30.05.2007, în valoare de 4.150 lei nu este de natura sa îi confere acesteia o cota de contributie majorata pe ansamblul comunitatii de bunuri si nici nu justifica includerea în masa de partaj doar a cotei de 45% din valoarea de circulatie a locuintei, corespunzatoare ratelor achitate de soti în timpul casatoriei, ci impune numai recunoasterea unui drept de creanta corespunzator valorii reactualizate a sumei platite pentru achitarea integrala a datoriei comune, contractata pentru plata pretului imobilului.
Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Tulcea sub nr. 2550/327/2007, reclamantul H.G.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B.V., sa se dispuna partajarea bunurilor dobândite de acestia în timpul casatoriei.
Prin sentinta civila nr. 3106/19.11.2008, Judecatoria Tulcea a admis, în parte, atât cererea principala formulata de reclamantul pârât H.G.V., în contradictoriu cu pârâta reclamanta B.V., astfel cum a fost precizata si cererea reconventionala formulata de pârâta reclamanta B.V., în contradictoriu cu reclamantul pârât H.G.V., astfel cum a fost precizata, având ca obiect partaj bunuri comune.
Instanta a constatat ca partile au dobândit în timpul casatoriei, cu o cota de contributie de câte 50% fiecare, urmatoarele bunuri:
– un imobil-apartament format din doua camere si dependinte, situat în Tulcea, strada P. nr. 55, judetul Tulcea, având o valoare de circulatie de 207.991,523 lei, potrivit raportului de expertiza imobiliara întocmit de catre expert M.R.;
– un imobil-garaj în constructie, situat în Tulcea, strada P., între blocurile A 10, C 8 si A 9, având o valoare de circulatie de 12.672,954 lei, potrivit aceluiasi raport de expertiza;
– un autovehicul marca Opel Vectra, cu numar de omologare ACPE1A2C15105x2/1996, cu o valoare de circulatie de 1.200 lei, potrivit raportului de expertiza tehnica auto, întocmit de catre expert T.G.;
– un autovehicul marca Dacia 1310 L, cu numar de omologare ACDA121711A9608/1196, cu o valoare de circulatie de 4.500 lei, potrivit aceluiasi raport de expertiza.
S-a constatat total valoare masa partajabila: 237.164,477 lei.
Totodata, s-a dispus iesirea din indiviziune a partilor si s-a atribuit pârâtei reclamante B.V., în proprietate exclusiva imobilul-apartament cu doua camere si dependinte situat în Tulcea, strada P. nr. 55, judetul Tulcea, si autovehiculul marca Dacia, descris anterior, total valoare bunuri atribuite pârâtei reclamante B.V. fiind 212.491,523 lei.
Au fost atribuite reclamantului pârât H.G.V. în proprietate exclusiva urmatoarele bunuri: garaj situat în Tulcea, strada P., între blocurile A 10, C 8 si A 9 si autovehiculul marca Opel Vectra, descris anterior, total valoare bunuri atribuite reclamantului pârât H.G.V. fiind 24.672,954 lei.
Totodata, a fost obligata pârâta reclamanta B.V. la plata catre reclamantul pârât H.G.V. a sumei de 93.909,285 lei, cu titlu de sulta pentru egalizarea loturilor.
A fost respinsa, ca nefondata, cererea pârâtei reclamante de obligare a reclamantului pârât la plata contravalorii îmbunatatirilor aduse imobilului-apartament si a contravalorii ratelor achitate exclusiv de catre pârâta reclamanta.
Prima instanta a compensat cheltuielile de judecata si a obligat pârâta reclamanta B.V. la plata sumei de 6.685 lei catre reclamantul pârât H.G.V., reprezentând cheltuieli de judecata necompensate.
Pentru a adopta aceasta solutie, prima instanta a retinut ca atât cererea principala cât si cererea reconventionala, având ca obiect partaj bunuri comune, astfel cum au fost precizate, sunt întemeiate în parte.
S-a retinut în ceea ce priveste compunerea masei partajabile ca nu constituie o problema litigioasa în prezenta cauza, ambele parti fiind de acord cu privire la bunurile pe care le-au dobândit în timpul casatoriei, din înscrisurile depuse la dosar rezultând ca partile au achizitionat pe parcursul casatoriei un imobil- apartament cu doua camere si dependinte situat în Tulcea, strada P. nr. 55, un imobil-garaj în constructie situat în Tulcea, strada P., între blocurile A 10, C 8 si A 9, un autovehicul marca Opel Vectra si un autovehicul marca Dacia 1310 L.
Relativ la valoarea de circulatie a acestor bunuri, din expertiza tehnica imobiliara a rezultat ca pentru imobilul-apartament aceasta este de 207.991,523 lei, iar pentru garaj valoarea de circulatie este de 12.672,954 lei, iar valoarea autovehiculelor este de 12.000 lei – autovehiculul Opel Vectra si de 4.500 lei autovehiculul Dacia 1310 L, valoarea totala a masei partajabile fiind deci de 237.164,477 lei.
În ceea ce priveste obiectiunile pe care pârâta reclamanta le-a formulat, prin intermediul avocatului ales la cele doua expertize întocmite în cauza, acestea au fost respinse de catre instanta, întrucât expertii au raspuns, în opinia acesteia complet la obiectiunile fixate, iar valorile de circulatie stabilite de catre acestia sunt sensibil apropiate de valoarea de circulatie a bunurilor cu aceleasi caracteristici, existente pe piata.
Referitor la cota de contributie la dobândirea acestor bunuri, desi ambele parti au pretins ca au avut o cota de contributie de 70%, instanta de fond a constatat, din coroborarea înscrisurilor depuse la dosar cu declaratiile martorilor audiati în cauza si cu raspunsurile la interogatorii, ca prezumtia relativa conform careia contributia sotilor este egala la dobândirea bunurilor comune nu a fost înlaturata.
În ceea ce priveste faptul ca pârâta reclamanta ar fi achitat singura o parte din ratele împrumutului contractat pentru cumpararea apartamentului, acesta este confirmat de înscrisurile depuse la dosar, însa doar pentru suma de 4.150 lei, aceasta fiind suma pe care pârâta reclamanta a achitat-o dupa momentul desfacerii casatoriei.
Relativ la cererea pârâtei reclamante de obligare a reclamantului pârât la plata contravalorii îmbunatatirilor aduse apartamentului si a contravalorii ratelor achitate exclusiv de catre pârâta, dupa desfacerea casatoriei, instanta de fond a apreciat ca aceasta este neîntemeiata atât timp cât apartamentul a fost atribuit pârâtei reclamante, operând deci confuziunea.
Împotriva aceste sentinte, în termen legal, a formulat apel pârâta B.V., criticând-o ca fiind netemeinica si nelegala.
A aratat apelanta ca solicita completarea probatoriului în conformitate cu art. 295 (2) Cod procedura civila si efectuarea unei noi expertize tehnice imobiliare care sa stabileasca valoarea de piata, de la momentul judecatii, apartamentului situat în Tulcea, strada P. nr. 55.
Considera ca valoarea de piata a apartamentului a fost retinuta în mod exagerat si partinitor de catre expert M.R. la suma de 207.991,5 lei invocând cu totul alte limite ale coeficientilor de individualizare decât cei stabiliti în buletinul documentar „Expertiza Tehnica nr. 103/01.2007 fara a avea în vedere realitatea pietei imobiliare.
Prin decizia civila nr. 69/30.04.2010 Tribunalul Tulcea a admis apelul declarat de apelanta B.V. si a schimbat în parte sentinta apelata numai în ceea ce priveste valoarea apartamentului cu 2 camere, valoarea masei partajabile, valoarea loturilor atribuite partilor si valoarea sultei.
A constatat ca valoarea imobilului situat în Tulcea, strada P. nr. 55, ce trebuie inclusa în masa de partaj este de 76.275 lei. S-a constatat ca valoarea masei partajabile este de 105.448 lei, iar valoarea lotului atribuit pârâtei B.V. este de 80.775 lei.
A fost obligata pârâta B.V. sa plateasca reclamantului pârât H.G.V. suma de 28.051 lei cu titlu de sulta.
Au fost compensate în parte cheltuielile de judecata efectuate în apel si a fost obligata pârâta B.V., catre intimatul H.G.V., la plata sumei de 845 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunta aceasta solutie, instanta de apel a retinut, în esenta, ca desi este corect punctul de vedere al instantei de fond referitor la neretinerea unei cote de contributie mai mari pentru apelanta B.V., care a achitat diferenta de pret a apartamentului dupa desfacerea casatoriei, pentru stabilirea valorii de circulatie a apartamentului ce trebuia inclusa în masa partajabila, trebuiau avute în vedere platile facute de soti în timpul casatoriei, iar procentul obtinut se aplica la valoarea actualizata a locuintei.
Conform acestui algoritm si în raport de concluziile expertizei contabile efectuate în apel, s-a retinut ca partile au achitat în timpul casatoriei numai o cota de 45% din pretul locuintei, cota ce reprezinta 76.275 lei din valoarea de circulatie a imobilului, determinata conform expertizei L.G.V.
Suma de 4.125 lei achitata de apelanta dupa divort, în contul creditului restant la imobil a fost în mod corect exclusa din masa de partaj, întrucât imobilul a fost atribuit în natura pârâtei, iar nu celuilalt sot.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recursul reclamantul H.G.V., care a criticat-o pentru nelegalitate conform art. 304 pct. 6, 7, 8 si 9 Cod procedura civila sub urmatoarele aspecte:
1. Desi încheierea de admitere în principiu pronuntata la data de 8 iulie 2008 nu a fost atacata cu apel odata cu sentinta Judecatoriei Tulcea, instanta de apel, încalcând autoritatea de lucru judecat a încheierii interlocutorii, a procedat în apelul pârâtei la modificarea acestei încheieri.
Sustine recurentul ca prin încheierea de admitere în principiu s-au stabilit cotele de contributie ale partilor (50% pentru fiecare) si faptul ca pârâta are un drept de creanta în valoare de 4.150 lei reprezentând valoarea ratelor la imobil achitate din datoria comuna dupa divort, iar aceasta încheiere nu a fost contestata de pârâta. Apelul a vizat numai hotarârea de fond, iar în aceasta situatie nu se putea realiza o modificare a componentei masei bunurilor comune, hotarârea de apel fiind pronuntata cu încalcarea art. 268 alin. (3) Cod procedura civila coroborat cu art. 6738 Cod procedura civila.
2. Instanta de apel a pronuntat hotarârea recurata cu încalcarea dispozitiilor art. 1170 Cod civil. Partile au recunoscut ca dupa divort au convenit sa achite cele 3 credite contractate în timpul casatoriei în cota de 1/2, fiecare. Astfel, pârâta s-a obligat sa plateasca diferenta de credit la imobil, în timp ce reclamantul si-a asumat obligatia de a lichida celelalte doua credite pentru bunuri mobile, contractate în timpul casatoriei. Trecând peste recunoasterea partilor si respectiv întelegerea acestora privind modalitatea de stingere a datoriilor comune instanta de apel a inclus în masa de partaj numai cota de 45% din valoarea de circulatie a locuintei corespunzatoare avansului si ratelor achitate în timpul casatoriei, diferenta de 55% corespunzatoare ratelor de 4.125 lei platite de pârâta dupa divort, fiind apreciata ca bunul propriu al pârâtei, contrar dispozitiilor art. 6739 Cod procedura civila.
3. Instanta de apel a stabilit în mod gresit natura drepturilor si obligatiilor asumate de parti prin contractul de vânzare-cumparare al imobilului si prin contractul de împrumut facut cu ocazia cumpararii acestuia.
Contractul de împrumut naste în sarcina partilor obligatia personala de plata a sumelor datorate lunar. Sumele achitate de pârâta pentru stingerea împrumutului datorat de ambele parti reprezinta o plata a unei datorii comune si nu poate determina excluderea din masa de partaj a cotei de 55% din valoarea de circulatie a locuintei.
4. Hotarârea Tribunalului Tulcea este nelegala raportat la dispozitiile contradictorii pe care le contine.
Desi a schimbat în parte sentinta apelata si a stabilit valoarea masei partajabile, instanta de apel nu s-a pronuntat asupra valorii lotului atribuit reclamantului pârât, situatie în care nu se poate realiza controlul calculelor realizate de instanta si modalitatea de stabilire a sultei datorata de apelanta pârâta reclamantului.
Analizând legalitatea hotarârii recurate în raport de criticile recurentului reclamant, curtea constata ca aceste critici sunt fondate în parte.
1. Se retine a fi nefondata critica ce vizeaza împrejurarea ca instanta de apel s-a pronuntat asupra a ceea ce nu s-a cerut, respectiv ca a cenzurat încheierea de admitere în principiu pronuntata la data de 8 iulie 2008, desi aceasta nu ar fi facut obiectul apelului.
Regula potrivit careia „împotriva încheierilor premergatoare nu se poate face apel decât odata cu fondul” este consacrata expres de art. 282 alin. (2) Cod procedura civila, aplicabila si în recurs, iar în cererile de împarteala judiciara si de art. 6738 Cod procedura civila, care împreuna cu celelalte texte ale capitolului respectiv, au ca scop iesirea din indiviziune a coindivizarilor.
Instanta de control judiciar are obligatia impusa de art. 129 Cod procedura civila, în calea de atac de a se pronunta asupra a ceea ce a fost investita, respectiv asupra criticilor formulate prin cererea declarativa de apel.
Faptul ca în cererea de apel nu s-a înscris alaturat numarului si datei sentintei si atacarea încheierii de admitere în principiu nu înlatura obligatia instantei de a examina toate criticile ce au ca obiect ceea ce s-a dispus prin încheiere, cât si prin sentinta.
A admite o alta solutie înseamna un formalism excesiv, instanta de control judiciar fiind legal investita prin expunerea si dezvoltarea motivelor de fapt si de drept în calea de atac.
În acest sens, în jurisprudenta C.E.D.O., a Curtii Constitutionale si a Înaltei Curti de Casatie si Justitie s-a statuat în mod constant ca libertatea legiuitorului de a stabili conditiile de exercitare a cailor de atac si procedura de judecata nu este absoluta. Limitele libertatii de reglementare sunt determinate de obligativitatea respectarii normelor si principiilor privind drepturile si libertatile fundamentale si a celorlalte principii consacrate prin Constitutie si prin actele juridice internationale la care România este parte. Conditionalitatile impuse nu trebuie sa aduca atingere substantei dreptului sau sa îl lipseasca de efectivitate.
Ori, în cauza, se retine ca apelanta pârâta B.V., desi nu a indicat în cererea de apel alaturi de numarul si data sentintei civile nr. 3106/19.11.2008 a Judecatoriei Tulcea si încheierea de admitere în principiu pronuntata la 8 iulie 2008, prin care s-au stabilit masa partajabila, cotele partilor la dobândirea bunurilor comune si dreptul de creanta al pârâtei reprezentând contravaloarea ratelor creditului bancar achitate dupa divort, a inclus în declaratia sa de apel si critici referitoare la compunerea masei de partaj si respectiv la calificarea dreptului sau rezultat din plata unei parti a creditului imobiliar dupa divort, sustinând ca în masa de partaj se impunea a fi inclusa numai o cota din valoarea de circulatie a imobilului, corespunzatoare avansului si ratelor achitate de soti în timpul casatoriei.
În raport de aceste critici, în mod judicios, cu respectarea dispozitiilor art. 129 Cod procedura civila, instanta de apel s-a pronuntat asupra legalitatii si temeiniciei hotarârii de fond si a încheierilor premergatoare, prin care s-au dezlegat problemele de drept ce au facut obiectul criticilor apelantei.
Încheierile premergatoare, în sensul art. 282 alin. (2) Cod procedura civila, sunt atât cele preparatorii, cât si cele interlocutorii, categorie în care este inclusa si încheierea de admitere în principiu.
Declararea caii de atac împotriva hotarârii declanseaza controlul judiciar si asupra masurilor dispuse prin „încheierile premergatoare”, cu respectarea limitelor efectului devolutiv al apelului; dreptul la apel trebuie sa fie efectiv si nu îngradit prin conditiile de forma pe care trebuie sa le îndeplineasca cererea de recurs.
În practica judiciara s-a retinut ca mentionarea numai a numarului dosarului, a datei la care s-a pronuntat hotarârea, a caii de atac gresite, neindicarea încheierii nu se sanctioneaza cu nulitatea „declaratiei de apel”, instanta având obligatia de a se pronunta asupra temeiniciei si a legalitatii hotarârii prin prisma criticilor formulate.
2. Criticile ce vizeaza compunerea masei partajabile si calificarea dreptului pârâtei rezultat din plata dupa divort a ratelor în contul creditului bancar contractat de soti pentru cumpararea locuintei se retin a fi fondate.
Potrivit dispozitiilor art. 30 din Codul familiei, bunurile dobândite în timpul casatoriei de oricare dintre soti sunt bunuri comune de la data achizitionarii lor, fara a deosebi între modurile de dobândire, cu exceptia celor primite prin acte cu titlu gratuit, care devin comune numai daca dispunatorul a prevazut expres sau neîndoielnic ca vor fi comune, precum si a bunurilor prevazute de art. 31 din Codul familiei, care sunt bunuri proprii ale fiecarui sot.
Calificarea unui bun al sotilor ca fiind comun sau propriu prezinta interes în relatiile dintre soti, deoarece în cazul actiunii de partaj a bunurilor comune, fiecare dintre soti are, în principiu, interesul sa dovedeasca faptul ca unele dintre bunuri sunt proprii si ca atare, nu fac obiectul împartelii.
În speta, imobilul în litigiu a fost dobândit de parti în timpul casatoriei prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 3017/28.11.1997 de B.N.P. „D.M. si L.U.”. Pentru plata imobilului situat în Tulcea, strada P., sotii au contractat în baza contractului de împrumut cu dobânda subventionata nr. 205/28.11.1997 un credit în suma de 7.500 lei, pe o perioada de 20 de ani, acest credit constituind o datorie comuna, conform dispozitiilor art. 32 lit. „b” din Codul familiei.
În raport de momentul în care bunul a intrat în patrimoniul comun al sotilor, acesta constituie proprietatea lor codevalmasa.
La încetarea starii de comunitate, împarteala se realizeaza prin unicitate de cote pentru fiecare codevalmas în raport cu contributia reala la dobândirea bunurilor luate în ansamblu, iar nu prin pluralitate de cote, adica prin diferentierea cotelor în raport cu anumite categorii de bunuri, astfel cota de contributie a fiecaruia la dobândirea bunurilor comune urmeaza a se stabili asupra întregii comunitati si nicidecum asupra fiecarui bun în parte.
Desi prin plata efectuata în contul datoriei comune – creditul bancar imobiliar, se creaza aparenta ca pârâta ar avea o contributie mai mare la dobândirea imobilelor supuse partajului, aceasta situatie nu poate fi retinuta, ea fiind în contradictie cu scopul urmarit de pârâta prin efectuarea acestei plati. Diferenta de credit de 4.150 lei, achitata de pârâta la data de 30.05.2007 – suma extrem de mica în raport cu valoarea de circulatie a imobilului – a fost achitata înainte de promovarea actiunii de partaj cu scopul vadit de a obtine o cota de contributie mai mare si de a-l prejudicia pe celalalt sot.
Pârâta si-a exercitat dreptul de a plati în avans creditul contractat de soti în anul 1997 pe o perioada de 20 de ani, în mod abuziv, urmarind sa realizeze un beneficiu injust si sa cauzeze fostului sot un prejudiciu, prin includerea în masa de partaj doar a unei cote din valoarea de circulatie a locuintei, corespunzatoare ratelor achitate în timpul casatoriei.
Libertatea contractuala a fost astfel deturnata de la scopul sau, ea a fost exercitata împotriva spiritului care a instituit-o, iar un asemenea scop impune o sanctiune energica, sanctiune specifica exercitarii cu rea credinta a unor drepturi.
Sistemul de calcul al valorii masei partajabile, însusit de instanta de apel, desi consacrat în jurisprudenta anterior anului 1989, nu poate fi însa aplicat si locuintelor dobândite de la stat prin cumparare, în baza legislatiei de dupa 1989 care a permis aceasta dobândire la preturi avantajoase, sub valoarea reala a constructiei.
Tinând cont ca pretul de cumparare al acestora este mult sub valoarea de circulatie, s-ar ajunge la situatia ca, de pilda, sotul care a platit o parte din pret prin contributie proprie, în timpul casatoriei sau imediat dupa desfacerea acesteia – cazul în speta – sa obtina printr-o suma modica, o cota mare din imobil si deci o valoare mult mai mare decât celalalt sot, desi contributia sa efectiva în comunitatea patrimoniala a fost nesemnificativa în raport de valoarea ce i-ar reveni. Practica judiciara nu a acceptat aceasta situatie si s-a orientat în sensul partajarii acestor locuinte luându-se în calcul valoarea de circulatie integrala, de dobândirea lor la un pret subventionat, ca masura de protectie sociala, trebuind sa profite toti contractantii si nu numai unii dintre ei. În aceste conditii, suma achitata numai de catre unul dintre soti sau ce a ramas de achitat, se considera o datorie comuna la plata careia trebuie sa contribuie si sotul celalalt, fiecare în raport de cota ce-i revine din ansamblul bunurilor comune.
Prin urmare, constatând ca la momentul realizarii partajului, imobilul fusese achitat în întregime, în mod gresit instanta de apel a concluzionat ca se impune a introduce în masa de partaj numai cota de 45% din valoarea imobilului, restul reprezentând bunul propriu al pârâtei, hotarârea instantei de apel fiind nelegala sub acest aspect.
Plata facuta de catre pârâta dupa divort, în scopul stingerii anticipate a creditului contractat de ambii soti pentru cumpararea locuintei îi confera pârâtei doar un drept de creanta împotriva fostului sot, corespunzator cotei de 1/2 din datoria comuna, achitata de catre pârâta din venituri proprii.
De altfel, se retine ca pârâta a recunoscut caracterul de datorie comuna a creditului imobiliar de 7.500 lei contractat de soti pentru plata pretului locuintei, alaturi de alte doua credite de nevoi personale contractate în timpul casatoriei, cât si faptul ca înainte de divort, sotii cu convenit ca cele 3 credite sa fie achitate în cote de 1/2 fiecare, aspect neavut în vedere de instanta de apel la calificarea dreptului pârâtei rezultat din achitarea anticipata a creditului imobiliar (fila 53 dosar Judecatoria Constanta, vol. I, interogatoriul pârâtei, întrebarea nr. 6).
Pentru considerentele expuse, se constata ca sunt întemeiate criticile recurentului ce vizeaza includerea în masa de partaj a imobilului situat în Tulcea, strada P. nr. 55, la valoarea de circulatie a acestuia, determinata la momentul partajului, cât si cu privire la calificarea dreptului pârâtei rezultat din plata creditului bancar, dupa divort, ca fiind un simplu drept de creanta.
3. Referitor la valoarea de circulatie a imobilului – locuinta – supusa partajului, curtea va avea în vedere valoarea stabilita prin expertiza imobiliara efectuata în apel de expertul L.G.V., respectiv suma de 169.500 lei, aceasta expertiza valorificând criteriul cerere/oferta pe piata imobiliara, dar si faptul ca dupa data efectuarii expertizei la instanta de fond, urmare a crizei economice, valoarea imobilelor a scazut, iar sotul caruia i se atribuie locuinta nu trebuie sa suporte singur consecinta scaderii pretului locuintelor.
În practica judiciara s-a statuat ca luarea în considerare a valorii bunurilor din momentul partajului, face ca diminuarea valorii prin uzura fizica sau morala sau din alte cauze independente de vointa partilor, ca si sporul de valoare dobândit de bunuri, în masura în care nu sunt rezultatul interventiei unuia dintre copartasi – sa se impute asupra drepturilor tuturor, ori dupa caz, sa profite tuturor, asigurându-se astfel, deplina egalitate a acestora (Tribunalul Suprem, sectia civila, decizia nr. 1474/1987, R.A.D. nr. 4/1988, pag. 67).
Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 Cod procedura civila, se va admite recursul reclamantului H.G.V. si se vor modifica în parte decizia si sentinta recurate, astfel:
Constata ca valoarea apartamentului bun comun, ce va fi inclusa în masa partajabila este de 169.500 lei, iar valoarea masei de partaj este de 187.872,95 lei.
Constata ca valoarea bunurilor atribuite pârâtei este de 170.810 lei si obliga pârâta la plata unei sulte de 76.873,53 lei catre reclamant.
Lotul ce a fost atribuit reclamantului H.G.V. de instanta de fond ramâne neschimbat, sub aspectul compunerii si valorii lui.
Obliga reclamantul la plata sumei de 2.075 lei catre pârâta reprezentând 1/2 din 4.150 lei – dreptul de creanta rezultat din plata anticipata a creditului bancar efectuata de pârâta la data de 30.05.2007, suma ce urmeaza a fi reactualizata cu indicele de inflatie la data platii efective.
Vor fi mentinute celelalte dispozitii ale deciziei si ale sentintei cu privire la cotele de contributie ale sotilor, componenta loturilor, modalitatea de atribuire a loturilor.
În baza art. 274 Cod procedura civila, obliga intimata pârâta la 6.589 lei cheltuieli de judecata catre recurent (taxa timbru si onorariu avocat).
