Partaj de bunuri comune. Aplicarea art. 741 Cod civil


Partaj de bunuri comune. Aplicarea art. 741 Cod civil

Împotrivit art. 741 Cod civil, la formarea şi compunerea loturilor trebuie să se dea fiecărei părţi aceeaşi cantitate de mobile, imobile, drepturi şi creanţe, de aceeaşi natură şi valoare.

Conform acestui principiu, ori de câte ori este posibilă atribuirea în natură a bunului, prin formarea mai multor loturi, folosirea acestei modalităţi de partajare este obligatorie pentru instanţă, dacă părţile cer ca atribuirea să se facă în natură.

Raportat la cele expuse, în mod greşit Tribunalul Iaşi a reţinut că apartamentul şi garajul constituie o singură unitate locativă, că garajul are destinaţia unei dependinţe, a cărei utilizare sau valorificare separată – prin exercitarea dreptului de dispoziţie – ar fi de natură să determine o modificare a valorii reale, în sensul scăderii sale.

În speţa – însă – este posibilă partajarea prin atribuirea apartamentului către una din părţi şi a garajului de către cealaltă. Pentru a conchide în acest sens, curtea are în vedere conţinutul expertizei tehnice de specialitate întocmite în cauză de ing. D.G. În urma constatărilor efectuate în teren, experta relatează că garajul în cauză este amplasat în Iaşi, str. A. nr. 5 şi este amenajat într-o boxă intersectată la nivelul tavanului de reţele purtătoare de apă, canalizare şi termoficare. Boxa respectivă se află la demisolul aceluiaşi bloc în care este situat şi apartamentul 11 de la etajul 2, supus partajului. Este astfel indubitabil că cele două imobile  – apartamentul şi garajul – sunt bunuri separate şi de sine stătătoare, iar în ipoteza în care ar fi atribuite separat nu s-ar produce o prejudiciere a părţii care va primi apartamentul, imobilele fiind separate prin natură şi destinaţie. Din chiar cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare nr. 37024/1992 rezultă că garajul este o construcţie separată, cu suprafaţa de 19,35 m2 şi ca atare nu poate fi considerat o dependinţă a apartamentului. Pentru a constitui o dependinţă a apartamentului, ar fi fost necesar să existe o legătură indisolubilă între cele două imobile, condiţie care nu este îndeplinită în cauză , a conchis curtea.

În raport de situaţia reţinută, curtea a admis recursul, modificând decizia civilă nr. 138 din 3 februarie 2006 a Tribunalului Iaşi şi sentinţa civilă nr. 9459 din 20 octombrie 2004 a Judecătoriei Iaşi, în ceea ce priveşte modalitatea de atribuire la ieşirea din indiviziune.

 (Decizia civilă nr.69/01 iunie 2006)