Răspundere civilă delictuală. Părinţii majori nu răspund pentru faptele copilului lor major lipsit de discernământ.
Secţia I civilă. Decizia civilă nr. 17/RC/09.01.2012
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ sub nr. 9062/279/2009 din 12.10.2009, astfel cum a fost precizată la termenul de judecată din data de 05.05.2010, reclamanta I. I. a solicitat obligarea pârâţilor S. D., S. Gh. şi S. I. V., să îi plătească suma de 30.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale şi suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivare a arătat că este mama minorului I. G. F., care la data de 23.05.2007, când avea doar 9 ani, a fost omorât prin înecare de pârâtul S. I. V. La cercetarea penală acesta a recunoscut fapta săvârşită însă, în urma expertizelor medico – legale psihiatrice efectuate, s-a constatat că suferă de encefalopatie cronică infantilă şi din acest motiv nu răspunde penal.
De aceea, prin sentinţa penală nr. 44/P din 09.03.2009 Tribunalul Neamţ a dispus luarea, faţă de făptuitor, a măsurii internării medicale.
Cum din declaraţia dată în faţa organelor penale de pârâta S. D., mama pârâtului S. I. V., reiese că problemele psihice ale fiului său îi erau cunoscute, consideră că părinţii făptuitorului trebuie să răspundă civilmente pentru fapta acestuia.
A mai arătat că despăgubirile materiale pretinse reprezintă cheltuielile cu autopsia, recunoaşterea cadavrului, înmormântarea şi pomenirile efectuate ulterior, conform obiceiului, pentru copilul său, la care părinţii pârâtului S. I. V. nu au contribuit cu nimic.
În privinţa daunelor morale pretinse, a arătat că deşi suferinţa morală cauzată de decesul fiului său nu poate fi cuantificată, suma de 50.000 lei ar reprezenta o compensare minimă pa care pârâţii S. D. şi S. Gh. trebuie să i-o acorde ca urmare a neglijenţei şi imprudenţei lor în activitatea de supraveghere a copilului lor, despre care ştiau că este bolnav psihic.
În drept a invocat dispoziţiile art. 998 şi 999 din Codul civil şi ale art. 14 din Codul de procedură penală.
În dovedire reclamanta a depus la dosar, în copie, declaraţiile date în faţa organelor penale de pârâtul S. I. V. şi de martorii P. C. C. şi T. A. I., rezoluţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ nr. 178/P din 17.12.2008, sentinţa penală nr. 44/P/2009 pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. 1086/103/2009, expertiza medico – legală psihiatrică, bonuri şi chitanţe fiscale.
Pârâta S. D. a depus întâmpinare în care a invocat excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului S. G., întrucât a decedat în anul 1999, şi excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, deoarece nu poate avea calitatea de reprezentant legal al pârâtului S. I. V., care este major, şi nici calitatea de parte responsabilă civilmente potrivit art. 24 alin. 3 din Codul de procedură penală, iar în art. 1000 alin. 2 – 4 din Codul civil sunt prevăzute în mod expres şi limitativ cazurile de răspundere civilă delictuală.
Pe fondul cauzei pârâta a precizat că, prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ nr. 178/P/2008 din 17.12.2008, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de fiul său S. I. V. pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat, deoarece nu răspunde penal, că ea s-a ocupat de supravegherea acestuia în măsura posibilităţilor, având în vedere vârsta lui, şi că nu i se poate imputa vreo culpă în condiţiile în care victima nu a fost supravegheată corespunzător de numita I. E., căreia îi fusese dată în plasament.
Pârâta a precizat că singura sa avere este o casă de locuit modestă, că nu realizează venituri şi are o stare materială precară, solicitând respingerea acţiunii ca inadmisibilă, iar pe fond ca neîntemeiată.
La această întâmpinare reclamanta a formulat un „Răspuns”, în care a arătat că nu a cunoscut că S. G. era decedat la data formulării acţiunii. Din acest motiv este de acord cu excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a acestui pârât, nu şi cu excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S. D., având în vedere temeiurile legale pe care le-a invocat, că ea a cunoscut starea de boală a fiului său şi că nu interesează posibilităţile sale materiale.
La termenul de judecată din data de 05.05.2010 instanţa de fond a admis, în baza art. 5 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, excepţia lipsei capacităţii de folosinţă a pârâtului S. Gh, având în vedere că acesta era decedat la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.
Prima instanţă a administrat proba cu înscrisuri, a audiat martorii propuşi de părţi, a luat un interogatoriu pârâtei S. D. şi a dispus ataşarea, în vederea consultării, a dosarului Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ nr. 178/P/2008, iar la termenul de judecată din 30.03.2011 a respins excepţia netimbrării cererii de chemare în judecată, invocată de pârâţi, deoarece potrivit art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cererile pentru acordarea de despăgubiri civile pentru daunele materiale şi morale decurgând din cauzele penale, sunt scutite de taxe judiciare de timbru.
Prin sentinţa civilă nr. 1176 din 30.03.2011, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de şedinţă din 01.06.2011, Judecătoria Piatra Neamţ a respins excepţiile privind lipsa propriei calităţi procesuale pasive a pârâtei S. D. şi privind lipsa calităţii acesteia de parte responsabilă civilmente, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta I.I în contradictoriu cu pârâţii S. D. şi S. I. V., şi a obligat pârâta S. D. să îi plătească reclamantei suma de 10.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale, suma de 50.000 lei cu titlu de despăgubiri morale şi suma de 2500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că la data de 23.05.2007 organele de poliţie de raza mun. Piatra Neamţ au fost sesizate de faptul că în canalul Bistriţa, la CHE Vânători, a fost găsit cadavrul unui minor, identificat ulterior ca fiind I. G. F.
În urma cercetărilor s-a stabilit că minorul a fost împins în apă de pârâtul S. I. V., cu intenţia de a-l îneca, în urma unei certe cu victima, care a încercat să îl lovească.
Deşi făptuitorul era major la data săvârşirii faptei, în urma expertizelor medico – legale psihiatrice efectuate s-a constatat că nu are discernământ critic şi de aceea nu răspunde penal, deoarece suferă de retardare mintală medie – imbecilitate, pe fond de encefalopatie cronică infantilă.
În consecinţă, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de pârât, în baza dispoziţiilor art. 10 lit. e) din Codul de procedură penală, iar ulterior, prin sentinţa penală nr. 44/P/2009 Tribunalul Neamţ a dispus luarea măsurii de siguranţă a internării medicale a pârâtului.
Referitor la excepţiile privind lipsa propriei calităţi procesuale pasive a pârâtei S. D. şi privind lipsa calităţii acesteia de parte responsabilă civilmente, prima instanţă a constatat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 1000 alin. 2 din Codul civil, conform cărora „tatăl şi mama sunt responsabili de prejudiciul cauzat de copiii lor minori ce locuiesc cu dânşii”, din moment ce pârâtul S. I. V. era major la data comiterii faptei delictuale. Sunt însă aplicabile dispoziţiile art. 998 din Codul civil, potrivit cărora „Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”, şi cele ale şi art. 999 din Codul civil, potrivit cărora „Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa”.
Instanţa de fond a apreciat că, în cazul persoanelor majore lipsite de discernământ ca efect al retardului mintal, sarcina ocrotirii lor revine părinţilor, mai ales atunci când nu sunt puse sub interdicţie judecătorească.
În consecinţă, chiar dacă răspunderea pârâtei nu poate fi angajată în temeiul art. 1000 alin. 2 din Codul civil, răspunderea îi revine, ca urmare a insuficientei supravegheri a pârâtului S. I. V., în temeiul art. 998 – 999 din Codul civil. Aceasta deoarece, din actele de urmărire penală, din Adresa nr. 5251/21.09.2010 a Primăriei comunei Dumbrava Roşie şi din răspunsul la interogatoriul luat pârâtei S. D., reiese dincolo de orice dubiu că pârâtul S. I. V. se afla în paza şi supravegherea mamei sale.
Fiind întrunite, în persoana pârâtei S. D., condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale, instituite prin dispoziţiile art. 998 şi 999 Cod civil, respectiv existenţa unui prejudiciu, existenţa unei fapte ilicite, raportul de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, precum şi existenţa vinovăţiei celui care a cauzat prejudiciul, rezultând din faptul că pârâtul S. I. V. este autorul infracţiunii de omor calificat asupra victimei I. G. F., faptă pe care a comis-o fără a avea însă discernământ, precum şi împrejurarea că făptuitorul se afla sub supravegherea pârâtei, instanţa de fond a considerat neîntemeiate excepţiile invocate de pârâtă.
Aceasta şi pentru că răspunderea civilă delictuală este antrenată chiar şi pentru cea mai simplă culpă, iar obligaţia de reparare a prejudiciului este integrală. Şi când fapta delictuală este comisă de un major iresponsabil, ar fi total lipsit de echitate şi contrar normelor de convieţuire socială ca prejudiciul produs să nu fie reparat în nici un mod, iar partea vătămată să suporte toate consecinţele, fără a putea obţine recuperarea daunelor de natură atât morală şi materială.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a considerat că acţiunea reclamantei este întemeiată în parte deoarece a făcut proba unui prejudiciu material în cuantum de 10.000 lei, iar daunele morale pretinse, în cuantum de 50.000 lei, sunt de natură să îi ofere o satisfacţie echitabilă pentru pierderea cauzată de uciderea copilului său.
Fiind căzută în pretenţii, în temeiul art. 274 din Codul de procedură civilă, pârâta S. D. a fost obligată şi la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, în cuantum de 2500 lei, reprezentând onorariul de avocat.
Împotriva acestei sentinţe au declarat în termen legal recurs pârâţii S. D. şi S. I. V., care au criticat-o pentru greşita respingere a excepţiilor privind netimbrarea acţiunii, a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S. D. şi a lipsei calităţii acesteia de parte responsabilă civilmente.
Au invocat că, în condiţiile în care faţă de pârâtul S. I. V. s-a dispus neînceperea urmăririi penale, acţiunea trebuia timbrată la nivelul pretenţiilor, că nu sunt întrunite cerinţele art. 998 – 999 din Codul civil pentru răspunderea pârâtei S. D. pentru fapta pârâtul S. I. V., întrucât nu a cunoscut că acesta are discernământul critic diminuat şi nici nu a putut prevedea că situaţia în care se afla pârâtul poate avea consecinţe asupra altei persoane.
Pe de altă parte, faţă de împrejurările în care a fost săvârşită fapta de omor, pârâtei nu i se poate imputa vreo culpă, cu atât mai mult cu cât ea s-a ocupat, în măsura posibilităţilor, de supravegherea fiului său.
Pârâţii au criticat hotărârea şi cu privire la cuantumul pretenţii lor admise, pe care l-au considerat prea mare în raport de posibilităţile materiale ale pârâtei S. D. şi de lipsa vinovăţiei acesteia.
În drept au invocat prevederile art. 304 pct. 9 şi ale art. 312 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Intimata – reclamantă I.I a depus întâmpinare (f. 13 – 15) în care a arătat că recursul este neîntemeiat, deoarece prima instanţă a admis în mod just şi argumentat excepţiile invocate de pârâţi, iar despăgubirile acordate acoperă doar parţial prejudiciul pe care l-a suferit în urma morţii fiului său.
Analizând argumentele invocate precum şi din oficiu, potrivit art. 3041 din Codul de procedură civilă, Tribunalul a constatat că recursul este întemeiat urmând a fi admis, pentru următoarele considerente:
Deşi prima instanţă a apreciat în mod just că răspunderea civilă delictuală a pârâtei S. D. nu poate fi angajată în temeiul art. 1000 alin. 2 din Codul civil – întrucât acesta reglementează răspunderea părinţilor pentru copiii lor minori, iar pârâtul S. I. V. era major la data săvârşirii faptei de omor calificat – ea a greşit când a apreciat că răspunderea pârâtei poate fi angajată în temeiul art. 998 – 999 din Codul civil, care reglementează răspunderea persoanei pentru fapta sa proprie.
Ori, în cadrul răspunderii civile pentru fapta proprie trebuie să existe o legătură de cauzalitate nemediată între fapta ilicită şi prejudiciu – în sensul că acea faptă a provocat acel prejudiciu – condiţie ce în speţă nu este satisfăcută, deoarece nu pârâta S. D. a săvârşit fapta de omor calificat asupra victimei I. G. F.
Din aceste motive, prima instanţă trebuia să verifice întrunirea cerinţelor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie în persoana pârâtului S. I. V., şi nu în persoana pârâtei S. D.
Prin sentinţa civilă nr. 1176 din 30.03.2011, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de şedinţă din 01.06.2011, deşi acţiunea a fost admisă faţă de ambii pârâţi, s-a verificat întrunirea cerinţelor răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie numai în persoana pârâtei S. D., care a şi fost obligată la repararea prejudiciului.
Însă, pentru că pârâta S. D. nu răspundea pentru faptele pârâtului S. I. V., în mod greşit prima instanţă a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, iar acest fapt atrage nelegalitatea sentinţei pronunţate şi incidenţa motivului de modificare a hotărârii prevăzut de art. 304. pct. 9 din Codul de procedură civilă.
În privinţa celorlalte critici formulate de recurenţi, Tribunalul consideră că, în afara celui privind greşita respingere a excepţiei netimbrării acţiunii, analiza lor nu mai este necesară.
Această excepţie a fost corect reţinută de instanţa de fond, deoarece într-adevăr, potrivit art. 15 lit. o) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cererile pentru acordarea de despăgubiri civile pentru daunele materiale şi morale decurgând din cauzele penale, sunt scutite de taxe judiciare de timbru – motiv pentru care nici în recurs aceste taxe nu s-au datorat.
Pentru considerentele de fapt şi de drept expuse Tribunalul va admite recursul pârâţilor S. D. şi S. I. V. şi va modifica în totalitate sentinţa civilă nr. 1776 din 30.03.2011, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de şedinţă din 01.06.2011, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S. D. şi al respingerii acţiunii în pretenţii faţă de această pârâtă.
Întrucât a căzut în pretenţii, intimata I. I. va fi obligată să îi plătească recurentei S. D. cheltuielile de judecată efectuate.
