Prin cererea înregistrată sub nr. 13752/2009, reclamanta C D a
chemat în judecată pârâtul C V pentru a fi dispusă reintegrarea reclamantei în
domiciliul comun, pe calea ordonanţei preşedinţiale.
În motivarea cererii a arătat că sunt căsătoriţi de 17 ani, iar din
căsătorie au rezultat trei copii.
Pârâtul are viciul beţiei şi are o relaţie extraconjugală cu o femeie
din comuna Voineşti, iar pe fondul stării de ebrietate o agresează pe reclamantă
fizic, cât şi verbal.
În ultimii ani, în repetate rânduri reclamanta şi copiii au fost
alungaţi din domiciliu, fiind nevoiţi să doarmă la rude.
În urmă cu trei săptămâni, pârâtul s-a comportat violent şi a izgonit-
o din domiciliu împreună cu copiii, în prezent locuiesc în condiţii improprii: nu
au spaţiu suficient, dorm mai mulţi într-un pat.
A solicitat proba cu acte şi martori.
Cererea a fost taxată legal.
În drept: art. 581 şi următoarele din Codul de procedură civilă.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare, invederând faptul că
reclamanta a părăsit pe ascuns domiciliul conjugal după Paşti şi că astfel în mod
nereal a susţinut că a fost izgonită din domiciliu.
Copiii au terminat anul şcolar la şcoala din Voineşti şi după aceia
au plecat pe furiş la mama lor, ocazie cu care au luat şi hainele reclamantei, din
domiciliu.
A arătat că reclamanta poate veni oricând în domiciliu, în cauză nu
se impune admiterea cererii, nefiind îndeplinite condiţiile procedurii sumare
prevăzute de art. 581 din Codul de procedură civilă.
În contradovadă a cerut proba cu acte, martori şi interogatoriu
reclamantei.
Instanţa a procedat în cauză la administrarea probei cu acte,
martori, interogatoriu.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele :
Articolul 581 din Codul de procedură civilă prevede: “instanţa va
putea să ordone măsuri vremelnice, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui
drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente
şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi
cu prilejul unei executări”.
Reclamanta a susţinut că cererea sa ar fi una urgentă pentru faptul
că în urmă cu trei săptămâni a fost izgonită din locuinţă, însă cu probele
administrate în cauză, respectiv declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, s-a făcut
dovada că reclamanta a părăsit domiciliul în urmă cu trei luni de zile, dat fiind
relaţiile tensionate dintre soţi, în speţă nefiind făcută dovada faptului că a fost
alungată din locuinţă, împreună cu trei copii, aceştia din urmă urmând-o pe
reclamantă la două săptămâni după ce au luat vacanţă, astfel cum reclamanta a
recunoscut la interogatoriu.
Cererea reclamantei nu are astfel caracter urgent, nu este una
vremelnică, în speţă reclamanta nu se află în proces de divorţ cu pârâtul, măsura
nefiind astfel nici una care nu prejudecă fondul.
Cum nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 581 din Codul
de procedură civilă, se va respinge cererea reclamantei, cu respingerea cererii
pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, în lipsa
oricăror dovezi în acest sens.
Va respinge excepţia inadmisibilităţii, pronunţarea instanţei în
condiţiile cerute de pârât, echivalând cu încălcarea dreptului de acces la justiţie,
pe de altă parte, instanţa trebuie să analizeze condiţiile de adminisibilitate
prevăzute de art. 581 din Codul de procedură civilă, raportat la actele şi lucrările
dosarului, ceea ce duce la concluzia că instanţa nu poate reţine prioritar acţiunea
ca inadmisibilă pe calea excepţiei.