Dosar nr. 1341/201/2009stabilire paternitate
R O M Â N I A
JUDECĂTORIA CALAFAT-JUDETUL DOLJ
Sentinţa civilă Nr. 1265
Şedinţa publică de la 23 Iunie 2009
PREŞEDINTE SC- judecător
Grefier AS
Pe rol judecarea cauzei civile pentru stabilirea paternităţii dintre reclamanta AJ in numele si ca reprezentantă legală a minorului AM şi pârâtul GP.
La apelul nominal făcut in şedinţa publică au răspuns reclamanta si pârâtul, lipsă fiind autoritatea tutelară de pe lângă Primăria Municipiului Calafat.
Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Judecătoria Calafat fiind reprezentat de prim procuror VC.
Procedura de citare a fost legal indeplinită.
Constatându-se cauza in stare de judecată, grefierul de şedinţă a expus referatul oral după care instanţa luând act că nu sunt de dat explicatii ori de formulat alte cereri, a considerat administrate dovezile si a trecut la dezbateri asupra fondului, acordând cuvantul.
Reclamanta a solicitat admiterea actiunii civile cum a fost formulată.
Reprezentanta Parchetului a solicitat admiterea actiunii civile.
Pârâtul a arătat că este de acord cu cele solicitate de reclamantă.
Instanţa a declarat inchise dezbaterile retinând cauza civilă in vederea deliberării si pronunţării.
După deliberare;
INSTANŢA
Asupra cauzei civile de faţă;
Prin actiunea civilă inregistrată sub nr 1341/201/2009, la această instanţă de judecată impotriva pârâtului GP, reclamanta AJ, in numele si ca reprezentantă legală a minorului AM a solicitat să se constate că sus numitul este tatăl acestuia si obligarea la plata pensiei de intretinere.
Motivand actiunea reclamanta a arătat că din relatia ei de concubinaj cu pârâtul, incepută in anul 1992, a rezultat minor AM născut la 28.01.1994, dar pârâtul era plecat in străinătate si a fost in imposibilitatea recunoasterii acestuia si să contribuie la cheltuielile de creştere si intretinere.
In drept s-au invocat prev art 56, 59, 60 , 64 alin 2 si 86 C fam.
Examinând probele administrate in cauză, respectiv certificatul de nastere al minorului si interogatoriul paratului, instanţa constată următoarea situatie de fapt si de drept:
Reclamanta AJ a intretinut relatii de concubinaj cu pârâtul GP incepând cu luna decembrie 1992, iar la data de 28.01.1994, cand s-a născut minorul AM, acesta era plecat din tară si a fost in imposibilitatea recunoaşterii copilului.
Totodată din momentul nasterii minorului si până in prezent pârâtul nu a contribuit la cheltuielile de crestere si intretinere ale minorului.
In cursul procesului civil de faţă, pârâtul a recunoscut că in perioada conceptiei a intretinut relatii de concubinaj cu reclamanta, că el este tatăl minorului AM, născut la 28.01.1994, iar de atunci si până in prezent nu a contribuit la cheltuielile de crestere si intretinere ale acestuia intrucat a fost plecat temporar din tară.
In raport de cele mentionate, văzând si prev art 56-64 alin 2 Cfam instanţa urmează să admită actiunea civilă si să constate că pârâtul este tatăl minorului.
Conform art 86 Cfam, obligatia de intretinere există intre părinti si copii, având drept de intretinere numai acela care se află in nevoie, neavand posibilitatea unui caştig din muncă din cauza incapacităţii de a munci.
Descendentii, cat timp sunt minori, au dreptul la intretinere oricare ar fi pricina nevoi in care se află.
Cand intretinerea este datorată de părinte, ea se stabileste in temeiul art 42 alin 3 rap la art 94 alin 1 si 3 C fam, in raport de nevoia celui care o cere, cat si de posibilităţile materiale ale celui care urmează a o plăti, până la 1/4 din venitul său din muncă pentru un copil.
In raport de nevoile actuale ale minorului si de posibilităţile materiale ale pârâtului, despre care se prezumă că realizează venituri egale cu salariul minim net in sumă de 450 lei, garantat pe economia natională, pe care il poate obtine prin prestarea unei activităţi productive, corespunzător pregătirii si calificării sale, având in vedere si prev art 93 alin 2 C fam, acesta urmează a fi obligat la 100 lei lunar, pensie de intretinere, incepând cu data inregistrării actiunii civile -12.05.2009 si până la majorat ori până la intervenirea unei cauzei legale de incetare ori modificare a obligatiei de intretinere.
De asemenea, instanţa va dispune ca serviciul de stare civilă de pe lângă Primăria Municipiului Calafat să efectueze cuvenitele mentiuni in actele de stare civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE
Admite acţiunea civilă pentru stabilirea paternităţii formulată de reclamanta Anton Jeni, in numele si ca reprezentantă legală a minorului AM, impotriva pârâtului GP
Constată că pârâtul este tatăl minorului AM, născut la data de 28.01.1994 în Calafat .
Oficiul stare civilă de pe lângă Primăria municipiului Calafat va efectua cuvenitele menţiuni in actele de stare civilă.
Obligă pârâtul la 100 lei lunar pensie de întreţinere pentru minorul AM, născut la 28.01.1994, începând cu data înregistrării acţiunii 12.05.2009 şi până la majorat ori până la intervenirea unei cauze legale de încetare ori de modificare a obligaţiei de întreţinere.
Sentinţa cu drept de apel in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică de la 23.06.2009.
Preşedinte,Grefier,
Jd SC AS
Red 5ex/26.06.2009.
ŞC/CVV