Sistare pensie de întreţinere


Titlu Sistare pensie de întreţinere

Dosar asociat Familie (infractiuni si alte probleme în legatura cu familia)

R O M Â N I A Cod operator 3924

JUDECĂTORIA TÂRGU-CĂRBUNEŞTI

Dosar nr.

Sentinţa Civilă Nr. 3654

Şedinţa publică din 15 noiembrie 2012

Completul compus din:

PREŞEDINTE :

Grefier :

Pe rol fiind soluţionarea acţiunii civile având ca obiect sistare pensie de întreţinere, formulată de reclamantul H D, împotriva pârâtului A S D

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit părţile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, constatându-se dosarul în stare de judecată s-a luat cauza în pronunţare.

J U D E C Ă T O R I A

Asupra cauzei civile de faţă :

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 12 octombrie 2012, sub nr. 4122/317/2012, reclamantul H D a chemat în judecată pe pârâtul A(fost H) S D, solicitând instanţei ca prin sentinţa ce o va pronunţa să dispună sistarea pensiei de întreţinere la care a fost obligat prin sentinţa civilă nr. 858 din 5 martie 2008 a Judecătoriei Tg-Cărbuneşti în favoarea pârâtului.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, pârâtul are vârsta de 21 ani şi nu frecventează cursurile vreunei şcoli.

Pentru dovedirea acţiunii reclamantul a depus la dosar sentinţa civilă nr. 858 din 5 martie 2008 pronunţată  de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în dosarul nr. 449/317/2008.

Pârâtul a fost citat cu menţiunea de a depune la dosar acte justificative din care să rezulte că îşi continuă studiile.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa reţine că acţiunea de sistare pensie de întreţinere îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 531 Cod civil.

Potrivit acestui text de lege „ Dacă se iveşte o schimbare în ceea ce priveşte mijloacele celui care prestează întreţinerea şi nevoia celui care o primeşte, instanţa de tutelă, potrivit împrejurărilor, poate mări sau micşora pensia de întreţinere sau poate hotărî încetarea plăţii ei”.

Deşi, pârâtul a fost citat cu menţiunea de a depune la dosar acte justificative din care să rezulte că îşi continuă studiile, acesta nu a dat curs solicitării instanţei, astfel că, în aceste condiţii instanţa prezumă că acesta nu îşi mai continuă studiile.

Observând dovada îndeplinire a procedurii de citare conform Legii 202/2010, instanţa reţine că citaţia a fost primită de mama pârâtului A V care a refuzat să semneze de primire (f.9).

Faţă de aceste considerente, urmează ca instanţa să admită acţiunea şi să dispună sistarea plăţii pensiei de întreţinere.

Văzând şi dispoziţiile art. 274 Cod de procedură civilă;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Admite acţiunea având ca obiect sistare pensie de întreţinere, formulată de reclamantul H D împotriva pârâtului A (fost H) S D.

Dispune sistarea plăţii pensiei de întreţinere la care a fost obligat reclamantul prin sentinţa civilă nr. 858 din 5 martie 2008 pronunţată  de Judecătoria Tg-Cărbuneşti în dosarul nr. 449/317/2008, în favoarea pârâtului A (fost H) S D.

Cu recurs

Pronunţată în şedinţa publică din 15 noiembrie 2012

PREŞEDINTE, GREFIER