Stabilirea programului de vizita presupune asigurarea mentinerii legaturii copilului cu parintele caruia nu i-a fost încredintat prin raportare la situatia de fapt concreta
(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE – DOSAR NR.3638/300/2008 – DECIZIA CIVILA NR.943/23.09.2010)
Prin actiunea înregistrata la data de 25.03.2008, reclamantul G.L.C. a chemat-o în judecata pe pârâta D.D.T. pentru ca, în contradictoriu si cu A.T. – Primaria Sector 2 Bucuresti, sa se stabileasca de catre instanta programul în care acesta sa aiba legaturi personale cu minorul G.A.M., nascut la data de 18.08.1997.
În motivarea cererii reclamantul a aratat, în esenta, ca este divortat de pârâta, ca minorul i-a fost acesteia încredintat, însa, începând cu octombrie 2007, pârâta îl împiedica sa ia legatura cu copilul desi, a avut o relatie foarte buna cu minorul si îi ofera toate conditiile necesare, având o locuinta corespunzatoare în care locuieste împreuna cu tatal sau, bunicul patern.
Reclamantul a propus un program concret de vizitare a copilului invocând în drept art.43 Codul familiei si art.14 din Legea nr.272/2004.
Prin sentinta civila nr.7582/11.09.2008, Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti – a admis în parte actiunea formulata de reclamantul G.L.-C., în contradictoriu cu pârâta D.D.-T. si în contradictoriu cu A.T. – Primaria Sector 2 Bucuresti, a stabilit programul în care reclamantul sa aiba legaturi personale cu minorul G.A.-M., nascut la data de 18.08.1997, în primul si al treilea sfârsit de saptamâna din luna, de sâmbata de la ora 1000 pâna duminica la ora 1800 la domiciliul reclamantului.
Prin decizia civila nr.1073 A/09.11.2009, Tribunalul Bucuresti – Sectia a IV-a Civila a respins ambele apeluri ca nefondate si a luat act ca intimatul – reclamant nu solicita cheltuieli de judecata.
Împotriva deciziei instantei de apel a formulat recurs pârâta D.D.T., cererea de recurs fiind înregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti Sectia a III a Civila, sub nr. 3638/300/2008.
În dezvoltarea recursului, întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 9 din Codul de procedura civila, recurenta pârâta a sustinut ca hotarârea pronuntata este lipsita de temei legal ori a fost data cu încalcarea sau aplicarea gresita a legii.
Se sustine ca în motivarea hotarârii sale, instanta de apel invoca prevederile art. 16 din Legea nr.272/2004 apreciind ca minorul are dreptul de a mentine relatii personale si contacte directe cu ambii parinti.
Solicita sa se aiba în vedere ca textul de lege invocat nu stabileste un drept al parintelui ci al copilului; ori, asa cum rezulta din întreg continutul actului normativ, orice masura luata în domeniul respectarii si promovarii drepturilor copilului, se subordoneaza cu prioritate principiului interesului superior al copilului.
În speta de fata, instanta nu analizeaza însa interesul superior al copilului, întrucât, desi vorbeste despre drepturile acestuia prevazute de Legea nr.272/2004, subordoneaza normele juridice invocate pentru garantarea dreptului reclamantului la legaturi personale cu minorul.
Analizând solicitarea reclamantului instanta trebuia sa dea curs si celorlalte texte de lege incidente în speta, respectiv art. 23, 24 , 28 din Legea nr.272/2004, care stabilesc libertatea de exprimare a copilului si necesitatea de a-si exprima punctul de vedere, ideile si opiniile asupra oricarei probleme care îl priveste.
Desi la nivel formal aceasta cerinta a fost respectata, minorul fiind audiat atât în fata instantei de fond cât si în fata instantei de apel, totusi, în aprecierea recurentei, instantele nu au dat importanta opiniei minorului, exprimata în mod direct si nemijlocit, asupra programului de vizita solicitat de reclamant (minorul a spus ca doreste sa îl vada cât mai putin pe tatal sau).
Ca este asa rezulta si din motivarea instantei care apreciaza la un nivel superficial ca relatia minorului cu tatal sau este necesara pentru a depasi trauma provocata de despartirea parintilor sai.
Ori, divortul parintilor s-a realizat cu mult timp în urma, nemaifiind vorba în prezent de o trauma provocata de un eveniment petrecut acum circa 6 ani, mai ales ca dupa desfacerea casatoriei, minorul a continuat relatiile cu tatal sau.
Racirea relatiilor dintre reclamant si minor s-a datorat nu divortului, nu influentei pârâtei (asa cum gresit retin instantele) ci pur si simplu comportamentului inadecvat al reclamantului si imposibilitatii acestuia de a întelege nevoile fiului sau.
Neluând în seama dorinta exprimata de minor de a-l vedea cât mai putin pe tatal sau, instanta încalca si art. 28 din Legea nr.272/2004 care mentioneaza în aliniatul 1 ca minorul are dreptul la respectarea personalitatii si individualitatii sale.
Ori, fortarea minorului la respectarea unui program de vizita stabilit arbitrar de catre instanta la solicitarea reclamantului înseamna chiar nerespectarea opiniei si personalitatii sale.
Un alt argument de natura a demonstra ca instanta a înteles sa aplice gresit legea consta în aprecierea, gresita în opinia recurentei, ca implicarea activa a minorului în activitatile familiei tatalui sau (în mod concret muncile câmpului) are menirea de a contribui la formarea identitatii copilului, care trebuie sa îsi cunoasca ascendenta.
Apreciaza ca muncile fizice la care este supus un copil în vârsta pe atunci de nici 10 ani nu pot contribui în nici un mod la formarea identitatii sale.
Recurenta nu neaga dreptul reclamantului de a-l prezenta minorului familia largita (unchi, matusi, veri, etc.), însa, în nici un caz, nu poate accepta ca acesta sa participe la activitatile agricole ale familiei.
În ceea ce priveste argumentul tribunalului ca nu s-a facut dovada prin nici un mijloc de proba a comportamentului iresponsabil al reclamantului în perioada în care a fost plecat cu minorul timp de trei saptamâni, apreciaza ca este înca o dovada de superficialitate, întrucât, atât în întâmpinarea formulata la fond cât si prin motivele de apel pârâta a aratat ca aceste informatii au fost relatate de minor neexistând alte persoane plecate cu reclamantul si minorul în vacanta) iar instanta, la audierea acestuia, putea obtine confirmarea sau infirmarea acestei situatii.
O alta critica formulata prin motivele de apel si care privea stabilirea programului de vizitare doar pentru ziua de duminica întrucât sâmbata minorul participa în mod frecvent la diverse competitii scolare si extrascolare a fost înlaturata de instanta de apel care a motivat în afara criticilor formulate ca minorul îsi poate face lectiile alaturi de tatal sau fara a-i fi perturbata pregatirea scolara.
Arata recurenta ca nu este de acord nici cu rationamentul instantei care a apreciat ca programul de vizita propus este nerealist întrucât nu este apt sa duca la crearea unei legaturi afective, pentru ca ratiunea propunerii era aceea de a permite refacerea treptata a unei legaturi afective (inexistente în acest moment) fara ca minorul sa se simta fortat la respectarea unui program impus cu forta de o autoritate.
Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare.
În recurs, nu au fost administrate probe noi.
Examinând decizia recurata, prin prisma motivelor de recurs formulate si a dispozitiilor legale relevante în aceasta materie si analizând actele si lucrarile dosarului, Curtea apreciaza ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:
În ceea ce priveste critica vizând gresita aplicare în cauza a dispozitiilor înscrise în art. 16 din Legea nr. 272/2004.
Sustine recurenta ca instanta de apel nu a avut în vedere faptul ca aceasta dispozitie legala nu stabileste un drept al parintelui ci al copilului, astfel ca orice masura dispusa în temeiul acestui text de lege trebuie subordonata interesului superior al copilului.
Curtea retine însa ca aceste sustineri sunt vadit nefondate, din verificarea considerentelor deciziei pronuntate în apel rezultând cu prisosinta preocuparea instantei investite cu solutionarea acestei cai de atac în decelarea interesului superior al copilului, care a fost analizat prin raportare la un complex de factori reprezentati nu numai de vârsta acestuia, ci si de vointa copilului, necesitatea asigurarii unei anumite stabilitati si continuitati în ceea ce priveste raporturile sociale în care copilul este implicat, la pregatirea sa scolara dar si la necesitatea asigurarii pentru copilul în cauza a posibilitatii depasirii traumei provocate de despartirea celor doi parinti.
Curtea retine în acest sens ca potrivit art.2 din Legea nr.272/2004, orice act juridic emis sau încheiat în domeniul respectarii si promovarii drepturilor copilului, se subordoneaza cu prioritate principiului interesului superior al copilului. Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate deciziile si demersurile care privesc copilul.
Or, în considerarea interesului superior al copilului, unul din drepturile copilului garantate prin Legea nr. 272/2004 este potrivit art. 16 alin. 1 acela de a mentine relatii personale si contacte directe cu parintii, în sensul acestei legi, relatiile personale realizându-se conform art. 15 prin: a) întâlniri ale copilului cu parintele ori cu o alta persoana care are, potrivit prezentei legi, dreptul la relatii personale cu copilul; b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia; c) gazduirea copilului pe perioada determinata de catre parintele sau de catre alta persoana la care copilul nu locuieste în mod obisnuit; d) corespondenta ori alta forma de comunicare cu copilul; e) transmiterea de informatii copilului cu privire la parintele ori la alte persoane care au, potrivit prezentei legi, dreptul de a mentine relatii personale cu copilul; f) transmiterea de informatii referitoare la copil, inclusiv fotografii recente, evaluari medicale sau scolare, catre parintele sau catre alte persoane care au dreptul de a mentine relatii personale cu copilul.
De asemenea, potrivit art.8 alin.1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului “Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale”. Conform alineatului 2 “nu este admis amestecul unei autoritati publice în executarea acestui drept decât în masura în care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, într-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala si siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirii faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora”.
Prin acest articol, Conventia protejeaza o sfera larga de interese de natura personala, aceste dispozitii aplicându-se pe deplin în cazul relatiilor dintre parinti si copii, astfel cum a statuat Curtea Europeana a Drepturilor Omului în cauza Amanalachioai împotriva României – publicata în Monitorul Oficial nr. 720 din 26 octombrie 2009.
În aceasta cauza, Curtea a decis în sensul ca legatura dintre reclamant si copilul sau minor intra în sfera vietii de familie, în sensul art. 8 din Conventie, ca în cauzele de acest tip, interesul copiilor trebuie sa aiba prioritate fata de orice alt considerent, subliniind însa ca acest interes prezinta un dublu aspect : pe de o parte, sa le garanteze copiilor o evolutie într-un mediu sanatos; pe de alta parte, sa mentina legaturile acestora cu familia, cu exceptia cazului în care aceasta s-a aratat a fi nedemna, deoarece distrugerea acestei legaturi determina ruperea copilului de radacinile sale. De aici rezulta ca interesul copilului impune ca numai anumite circumstante cu totul exceptionale sa poata duce la o ruptura a unei parti a legaturii de familie si ca una dintre obligatiile statului este aceea sa faca tot posibilul sa se pastreze relatiile personale si, daca este cazul, la momentul potrivit, “sa se reconstituie” familia.
În acelasi sens, în cauza Ignaccolo-Zenide împotriva României, Curtea Europeana a Drepturilor Omului a apreciat ca ,,art.8 implica dreptul parintelui de a beneficia de masuri adecvate din partea statului pentru a fi alaturi de copilul sau, precum si obligatia autoritatilor nationale de a dispune aceste masuri. Respectarea vietii de familie astfel înteleasa, implica, pentru stat, obligatia de a actiona în asa fel, încât sa permita dezvoltarea normala a acestor raporturi”.
În aplicarea acestor dispozitii legale, având în vedere si interpretarea obligatorie pentru instantele române a prevederilor art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, de catre Curtea Europeana a Drepturilor Omului (împreuna cu Conventia, jurisprudenta Curtii Europene constituind asa numitul bloc de conventionalitate,cu aplicatie directa în ordinea juridica a statelor contractante), rezulta ca interesul copilului impune respectarea dreptului acestuia de a avea o viata de familie, deziderat care nu se poate realiza decât prin mentinerea legaturilor personale în mod efectiv, între copil si parintele caruia nu i-a fost încredintat, cu exceptia acelor situatii exceptionale, în care se probeaza ca exista motive temeinice de natura a periclita dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului.
Procedând, în continuare, la analiza circumstantelor particulare ale spetei, din perspectiva acestor dispozitii relevante si a ansamblului probator administrat în cauza, Curtea retine ca prin solutia adoptata, ambele instante de fond au facut o corecta aplicare a acestor prevederi legale, admiterea cererii formulate de reclamant si stabilirea unui program de vizitare a copilului în cauza, fiind în mod evident o masura care tinde la mentinerea legaturilor de familie stabilite între minorul în cauza si parintele caruia nu i-a fost încredintat.
Recurenta sustine ca programul astfel stabilit, nu este corespunzator interesului superior al copilului, nemultumirea acesteia vizând faptul ca la stabilirea programului instanta de apel nu ar fi tinut cont de opinia copilului, ceea ce a determinat în opinia sa o aplicare eronata în cauza a prevederilor art. 23 si art. 24 din Legea nr. 272/2004.
Curtea retine însa ca în mod corect, în decelarea interesului superior al copilului, instanta de apel s-a raportat atât la vârsta copilului, la vointa acestuia, exprimata la momentul audierii în Camera de Consiliu, ca si la necesitatile concrete ale copilului deduse din valorificarea probelor administrate în cauza.
Într-adevar, interesul superior al copilului nu este o notiune abstracta ci implica adoptarea unor masuri adecvate si proportionale, influentate de factori extrem de diversi, indusi de circumstantele personale ale copilului, mediul în care traieste si se dezvolta copilul, de necesitatile sale concrete pentru a avea o crestere si educare corespunzatoare dar si de a se putea bucura de un mediu echilibrat.
În raport de prevederile art.23 si art.24 din Legea nr.272/2004, Curtea apreciaza ca neîndoielnic, optiunea copilului de a avea sau nu legaturi personale cu parintele caruia nu i-a fost încredintat, nu poate fi nesocotita în adoptarea solutiei, cu atât mai mult cu cât acesta se afla la vârsta la care poate aprecia corect interesul sau, în speta fiind vorba despre un copil în vârsta de aproximativ 13 ani.
Or, în cauza, copilul a fost audiat, în prezenta unui psiholog, fiindu-i astfel respectat dreptul de a a-si exprima liber opinia asupra cererii formulate de tata.
Pe de alta parte, în mod corect a apreciat instanta de apel ca valorificarea manifestarii de vointa a minorului, inclusiv în legatura cu mentinerea unor relatii cu parintele caruia acesta nu a fost încredintat, trebuie supusa aceluiasi principiu al ocrotirii interesului superior al copilului în cauza, ceea ce presupune o analiza a acestei vointe, tinând seama nu numai de vârsta, gradul de maturitate al acestora, capacitatea concreta a acestuia de a discerne corespunzator interesului personal, ci si de motivele subiective sau obiective care determina adoptarea unei asemenea manifestari de vointa si eventualele influente ale actualului mediu în care copilul se dezvolta.
În acest context, în mod corect instantele de fond au procedat la analiza manifestarii de vointa a minorului în ceea ce priveste pastrarea legaturilor personale cu reclamantul, respectiv daca exista în mod real un astfel de refuz, daca acesta este sustinut de elemente faptice reale, pentru care minorul manifesta reticenta în pastrarea legaturilor sale cu reclamantul sau este indus ca urmare a influentei exercitate de mediul familial si social creat de mama, în care creste si se dezvolta.
Într-adevar, drepturile parintesti nu reprezinta drepturi absolute ci ele trebuie privite întotdeauna ca si obligatii subordonate exclusiv principiului interesului superior al copilului, însa, câta vreme în cadrul situatei de fapt stabilite în cauza, în primele doua faze procesuale nu a fost probat nici refuzul explicit al copilului, si întemeiat pe împrejurari obiective, de a avea legaturi personale cu reclamantul si nici faptul ca reclamantul prin actiunile sale pericliteaza, într-un mod real si serios, dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau sociala a copilului, singurele situatii în care s-ar fi putut retine incidenta unei situatii exceptionale care sa justifice limitarea dreptului tatalui de a vizita copilul, critica sa nu poate fi apreciata ca fiind fondata.
Pe de alta parte, în raport de datele concrete ale cauzei, nu se poate retine ca instanta de apel nu ar fi tinut seama de vointa copilului si ca în acest fel, ar fi încalcat prevederile art. 28 din Legea nr. 272/2004, câta vreme din procesul – verbal de audiere atasat la dosarul primei instante nu rezulta refuzul manifest, explicit al copilului de a-si vedea tatal si de a-l vizita în domiciliul sau ci, acesta a sustinut ca doreste ca în cadrul legaturilor sale personale cu reclamantul, sa-l vada pe acesta cât mai putin, motivat de faptul ca parintii sai se cearta în prezenta lui, precizând totodata ca unul dintre motivele pentru care nu doreste sa petreaca un timp mai îndelungat cum ar fi perioada vacantelor împreuna cu tatal sau, este situatia locativa a acestuia, copilul sustinând ca nu ar avea asigurata o camera a sa.
În acest punct, Curtea remarca faptul ca programul de vizitare stabilit în favoarea reclamantului este unul limitat si ca perioada de timp redusa în care minorul poate fi luat în domiciliul tatalui este stabilit într-o maniera de natura sa respecte vointa copilului, anterior citata. Mai mult, asa cum a retinut prima instanta, ancheta sociala efectuata în cauza, la domiciliul tatalui releva faptul ca în locuinta acestuia exista o camera special amenajata pentru minor, unde se afla mobilier si aparatura adecvate precum si de articole vestimentare specifice vârstei, astfel ca aspectul invocat de minor, legat de lipsa unei camere proprii a copilului, nu mai subzista, ceea ce nu face decât sa sustina cele anterior retinute.
Situatia de fapt stabilita în cauza, în urma analizei coroborate a întregului material probator administrat în cauza si care nu poate face obiect al reaprecierii în faza procesuala a recursului, în raport de prevederile exprese ale art. 304 din Codul de procedura civila, (având în vedere si faptul ca în aceasta faza procesuala, recurenta nu a administrat probe noi), nu releva un comportament abuziv, necorespunzator al reclamantului fata de copil si nici dezinteresul acestuia în raport cu copilul iar pe de alta parte, atesta ca minorul a fost profund afectat de despartirea parintilor sai, ca exista si în prezent o reticenta a copilului, în a fi luat perioade de timp mai mari, în domiciliul tatalui, si ca aceasta a fost generata de neîntelegerile dintre cei doi parinti si de influenta mamei .
Or, în raport de datele cauzei, Curtea va retine ca în mod corect a apreciat instanta de apel ca se impune ca stabilirea programului de vizitare a minorului, sa preîntâmpine pe de o parte, expunerea pe viitor copilului în cauza, la situatii de natura sa influenteze negativ dezvoltarea sa psihica iar pe de alta parte,sa contribuie la refacerea graduala a legaturilor afective dintre acesta si tatal sau si sa permita restabilirea unei legaturi psihice, afective, între cei doi, în acest mod, fiind create premisele pentru comunicarea libera dintre parinte si copil a informatiilor, starilor, sentimentelor, scopul urmarit fiind acela al mentinerii între acestia a unor raporturi specifice mediului familial.
În acest sens, Curtea apreciaza ca indiferent de problemele existente între parinti, copiii trebuie sa creasca într-un climat armonios, propice dezvoltarii psihice si morale, care sa le dea încredere, având în vedere ca un copil traumatizat de neîntelegerile dintre parinti, poate fi afectat ireversibil, cu consecinte grave asupra dezvoltarii sale armonioase, necesitatea contactului direct si regulat cu ambii parinti si rudele apropiate, de o asa maniera încât copilul sa se bucure de prezenta si afectiunea acestora, fiind evidenta.
Argumentul invocat de recurenta în sensul ca în apel, a fost gresit aplicat art. 28 din Legea nr. 272/2004, întrucât minorul este supus la munca fizica în familia largita a tatalui, va fi de asemenea înlaturat, Curtea retinând în acest sens ca, în cadrul situatiei de fapt retinuta în cauza sub acest aspect, instantele anterioare au retinut ca desi este dovedit faptul ca minorul a participat la astfel de activitati, împreuna cu reclamantul, nu a fost vorba despre o masura abuziva, cum ar fi supunerea acestuia la munca fortata.
Asa cum s-a aratat în cele ce preced, doar o situatie de exceptie cum ar fi un comportament abuziv al reclamantului sau al familiei acestuia, de natura sa puna copilul într-o stare de risc sau chiar de pericol, ar putea determina o ingerinta atât de grava în dreptul reclamantului si al copilului de a avea o viata de familie, prin interzicerea legaturilor personale între cei doi, or, în speta, câta vreme situatia de fapt nu a relevat o astfel de împrejurare exceptionala, nu se poate aprecia ca în apel, ar fi fost nesocotit interesul copilului.
De altfel, nici recurenta nu sustine ca participarea copilului împreuna cu familia paterna la muncile câmpului a fost contrara vointei copilului sau de o durata considerabila sau ca activitatea efectiv desfasurata de minor, era de natura sa afecteze fizic sau psihic copilul sau ca reclamantul obisnuieste sa îi solicite acestuia participarea la astfel de activitati, or, în raport de toate aceste împrejurari, nu se poate retine ca fiind eronata aprecierea instantei de apel în sensul ca o astfel de implicare are menirea de a stabili legaturi ale copilului cu familia largita si de a contribui la formarea identitatii copilului, inclusiv în ceea ce priveste cunoasterea ascendentei sale.
Tot astfel, faptul ca pe fondul neîntelegerilor dintre cei doi parinti, relatiile dintre reclamant si copil s-au racit, nu poate reprezenta în opinia Curtii un argument suficient pentru a dispune respingerea actiunii promovate de reclamant, demersul judiciar promovat de acesta fiind prin natura sa apt sa conduca la o restabilire a unor relatii firesti între cei doi.
În conditiile în care se recunoaste o atare situatie, în considerarea masurilor la care este obligat statul, în virtutea prevederilor art. 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si în raport de situatia de fapt anterior reliefata, este firesc ca programul de vizitare sa fie de asa maniera adaptat încât sa permita refacerea si consolidarea relatiei parinte -copil, or, în opinia Curtii, contactul dintre acestia nemijlocit si lipsit de orice alte interventii inclusiv din partea recurentei, si în acelasi timp pe o durata limitata dar totusi rezonabila pentru a permite apropierea celor doi, este esential.
Asa fiind, în aprecierea Curtii, programul stabilit pentru vizitarea copilului, care presupune luarea copilului de catre reclamant, în intervalul de timp cuprins între zilele sâmbata ora 1000 si duminica ora 1800, din primul si al treilea sfârsit de saptamâna ale fiecarei luni, este unul ponderat, echilibrat care nu determina o schimbare frecventa si de lunga durata a mediului creat pentru copil în domiciliul mamei.
Faptul ca în cursul zilelor de sâmbata minorul ar participa frecvent la competitii scolare si la activitati extrascolare, nu poate reprezenta un motiv temeinic pentru care programul de vizita sa nu cuprinda si aceste perioade de timp, care oricum nu includ toate zilele de sâmbata, reclamantul având obligatia de a se preocupa de cresterea, educatia si bunastarea copilului sau si de a contribui în acest sens, astfel ca prezenta sa alaturi de minor în timpul participarii la astfel de competitii sau activitati extrascolare si implicarea sa activa în pregatirea scolara a copilului, nu trebuie exclusa ci dimpotriva încurajata.
Asa fiind, Curtea apreciaza ca programul de vizitare stabilit realizeaza un just echilibru între necesitatile dreptului de a se asigura un contact regulat între parintele reclamant si copilul sau si aceea de se mentine un mediu consecvent si fara variatii majore care sa nu implice scoaterea copilului din mediul familial pe o perioada de timp mare si care ar putea sa îl destabilizeze, instantele apreciind de o maniera rationala, argumentele folosite în sustinerea solutiei fiind pertinente.
Întrucât criticile recurentei reclamante în dezvoltarea acestui motiv de recurs sunt neîntemeiate, apreciind ca în speta s-a facut o corecta aplicare a legii, astfel cum s-a retinut anterior, în raport de dispozitiile art.304 pct.9 Cod procedura civila, prin raportare la art.312 alin.1 Cod procedura civila, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
