– restrângerea exerciţiului dreptului la liberă circulaţie – activitate infracţională a pârâtei pe teritoriul Franţei (condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism dispusă de Curtea de Apel din Lyon care a aplicat şi pedeapsa complement…


Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub numărul 3476/99/2009 reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte Bucureşti a chemat în judecată pe pârâta G. I. E. pentru a se dispune limitarea exercitării dreptului la libera circulaţie pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pe teritoriul Franţei

În fapt, se motivează că pârâta a fost returnată din Franţa_la data de_21.04.2009_în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, acord aprobat prin HG nr.278/1994.Din declaraţia pârâtei reiese că aceasta a ieşit legal din ţară, la data de 25.10.2005 prin Vama Nădlac, stabilindu-se în oraşul Lyon, încercând să-şi găsească un loc de muncă, până la data de 02.12.2005 când a fost reţinută de autorităţile franceze, împreună cu mai multe persoane, pe motiv de proxenetism, fiind judecată şi condamnată la o pedeapsă privativă de libertate de 5 ani din care a executat 3 ani şi 4 luni, după care a fost returnată.

Prin decizia Prefecturii din Loire s-a dispus returnarea pârâtei în România pe motiv că a fost condamnată prin hotărârea Curţii de Apel din Lyon la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru proxenetism cu circumstanţe agravante, ocazie cu care s-a dispus şi interdicţia definitivă pe teritoriul statului francez.

În prezent în materia liberei circulaţii a persoanelor având cetăţenia română, atât legea internă cât şi  legislaţia comunitară stabilesc regula potrivit căreia dreptul la liberă circulaţie a cetăţenilor români pe teritoriul statelor membre ale U.E. este garantat – art. 25 din Constituţia României, art.  18 din Tratatul CEE, art. 4 din Directiva 2004/38/CE.

Excepţiile de la această regulă se regăsesc atât în cuprinsul legii interne, respectiv art.  38 şi 39 din Legea nr. 248/2005, cât şi în cuprinsul legislaţiei comunitare, respectiv art. 27 din Directiva 2004/38/CE.

În temeiul disp. art. 38 din Legea nr. 248/2005 ” restrângerea exercitării dreptului la libera circulaţie a cetăţenilor români poate fi dispusă cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat.

Potrivit art. 25 din Constituţie, condiţiile exercitării dreptului la liberă circulaţie se stabilesc prin lege. Totodată, conform, art. 17 din Constituţie, cetăţenii români aflaţi în străinătate se bucură de protecţia statului român dar în acelaşi  timp, trebuie să-ţi îndeplinească obligaţiile ce le revin.

Pentru aceste obligaţii, legiuitorul a prevăzut prin Legea nr. 248/2005 – art. 5 lit. a , b şi pe acelea de a respecta legislaţia României şi a statului în care se află, precum şi scopul pentru care li s-a acordat dreptul de a intra sau de a rămâne pe teritoriul statului respectiv, în condiţiile stabilite prin legislaţia acestuia sau prin documentele internaţionale încheiate cu România.

Dreptul la liberă circulaţie este în strânsă legătură cu respectarea legislaţiei statului român, precum şi a tratatelor şi convenţiilor pe care România le-a ratificat şi care fac astfel parte din dreptul intern.

În raport cu aceste circumstanţe, prin acţiunea introdusă, Direcţia Generală de Paşapoarte a respectat  norma edictată de legiuitorul naţional, în apărarea unui interes general al statului român şi în baza unei obligaţii asumate de ţara noastră, prin acorduri internaţionale, de a stopa migraţia ilegală, disp. art. 2 al Protocolului nr. 4, care prevăd că” drepturile recunoscute în paragraful 1 pot, de asemenea, în anumite zone determinate, să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică” şi nu a încălcat alte dispoziţii comunitare în materie.

Pârâta, pe lângă îndeplinirea condiţiilor de călătorie în străinătate, prevăzute  prin Legea nr. 248/2005, trebuie să îndeplinească şi alte obligaţii, stabilite de statele în care călătoreşte. Returnarea unui cetăţean român, în baza unui acord de readmisie, se dispune, evident, atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat. Măsura returnării face dovada deplină că pârâta nu a respectat condiţiile de călătorie în străinătate în momentul verificărilor efectuate de către autorităţile franceze competente. Fiind în culpă, pârâta ar urma să suporte consecinţele faptelor sale, măsura restrictivă pe care instanţa o poate dispune asupra exercitării dreptului la libera circulaţie în străinătate, neputând aduce atingere existenţei acestui drept.

În drept s-au invocat disp.art.5,38,39 din Legea 248/2005.

În susţinerea acţiunii s-au depus la dosar copia declaraţiei dată de pârâtă la data de 25.10.2005 cu prilejul returnării sale din Franţa în România.

Instanţa, analizând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Art.38 lit.a din Legea nr.248/2005 prevede că: “restrângerea exercitării dreptului la liberă circulaţie în străinătate a cetăţenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani numai în condiţiile şi cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi acel stat”.

În speţă, pârâta a fost returnată din Franţa_la data de_21.04.2009_în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară, acord aprobat prin HG nr.278/1994.În vederea integrării în Uniunea Europeană, România trebuie să-şi probeze capacitatea de a stopa migraţia ilegală, iar prezenţa pârâtei fără respectarea condiţiilor legale de intrare şi şedere pe teritoriul Franţei ar dovedi contrariul.

Dispoziţiile art.52 din Legea nr.248/2005 (modificată şi completată) prevăd că “Până la data aderării României la Uniunea Europeană, în cazul returnării unui cetăţean român în baza unui acord de readmisie încheiat între România şi un stat membru al Uniunii Europene  măsura restrângerii dreptului la libera circulaţie în străinătate, instituită în condiţiile art.38 trebuie să se refere la teritoriile  tuturor acestor state” dar având în vedere că la data de 01 ianuarie 2007 România a aderat la Uniunea Europeană, măsura restrângerii dreptului la circulaţie va privi numai teritoriul Franţei.

Prin urmare,având în vedere dispoziţiile legale sus-menţionate,activitatea infracţională a pârâtei pe teritoriul Franţei (condamnarea pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism dispusă de Curtea de Apel din Lyon care a aplicat şi pedeapsa complementară de interdicţie definitivă pe teritoriul Franţei ),instanţa a admis acţiunea şi a dispus restrângerea exercitarii dreptului la libera circulaţie a pârâtei pe teritoriul Franţei pe o perioadă de 3 ani, începând cu data pronunţării.