Respinge acţiunea
Prin sentinţa civila nr. 811/21.01.2014 a Judecatoriei Ploiesti s-a dispus respingerea actiunii formulată de reclamanta A de p bl. N12, N13, N14, cu sediul în Ploieşti, jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâtul P C D, cu domiciliul în Ploieşti, jud. Prahova, ca neîntemeiată si de asemnea a fost respinsa cererea de chemare în garanţie, formulată de pârâtul P C D în contradictoriu cu chemata în garanţie SC D. T.P. SRL, cu sediul Ploieşti, jud. Prahova, ca lipsită de obiect.
A fost obligă reclamanta la plata către pârât a sumei de 4.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune astfel a fost avut in vedere ca pârâtul PCD este proprietarul apartamentului situat în mun. Ploieşti, (…), apartament aferent condominiului cu privire la care a fost constituită şi în legătură cu care îşi desfăşoară activitatea reclamanta, AP.
Conform statutului, asociaţia reclamanta are ca obiect de activitate asigurarea condiţiilor de funcţionare normală atât a locuinţelor (apartamentelor) şi spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, aflate în proprietatea exclusivă, cât şi a spaţiilor, construcţiilor şi instalaţiilor, aflate în proprietatea comună indivizibilă, aferentă condominiului. În scopul realizării obiectului său de activitate asociaţia de proprietare are, printre altele, următoarele atribuţii principale: încheie contracte cu furnizorii de produse şi de servicii şi îşi asumă obligaţii în nume propriu şi în numele proprietarilor, reglementează folosirea, întreţinerea, repararea, înlocuirea şi modificarea proprietăţii comune, adoptă şi amendează bugetul de venituri şi cheltuieli, precum şi fondul de rulment, asigură calcularea şi încasarea cotelor obişnuite şi speciale pentru cheltuieli comune de la proprietari, impune penalizări pentru întârzierea la plata cotelor de întreţinere.
În realizarea obiectului său de activitatea, asociaţia reclamanta a încheiat cu chemata în garanţie SC DTP SRL contractul de furnizare a energiei termice nr. 603 din 17.06.2005, contract ce are ca obiect furnizarea energiei termice pentru încălzire şi apa caldă de consum.
Din clauzele contractuale, precum şi din interogatoriul luat chematei în garanţie, coroborat cu poziţia acesteia pe parcursul procesului, reiese că între aceasta şi pârât nu există un raport contractual direct. Astfel, contractul de furnizare a energiei termice este încheiat cu asociaţia reclamantă, care are calitatea de utilizator, drepturile şi obligaţiile care decurg din conţinutul acestui contract revenind exclusiv acestora, iar plata se face în funcţie de consumul efectiv înregistrat.
Prin urmare, în realizarea obiectului contractului furnizorul are dreptul şi obligaţia de a factura serviciile în conformitate cu cantităţile de energie termică livrate la preţurile şi tarifele legal stabilite, iar utilizatorul are obligaţia să achite integral şi la termen facturile emise de furnizor, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate (art. 6, pct. 1, art. 7, pct. 4, art. 9, pct. 3 din contract).
În ceea ce priveşte determinarea consumurilor de energie termică, contractul stipulează că stabilirea acestora în vederea facturării se efectuează pe baza aparaturii de măsură montate la utilizator, iar la finele perioadei de facturare se face citirea grupurilor de măsurare/ contoarelor, consemnându-se într-un proces – verbal semnat de părţi indexurile prelevate, precum şi, în cazul restricţionării de către utilizator a programului de furnizare faţă de cel al furnizorului, numărul orelor de funcţionare (art. 11, alin. (1) şi art. 12, alin. (1) din contract).
Contravaloarea energiei termice furnizate utilizatorului se încasează de la acesta pe bază de factură, reclamanta şi chemata în garanţie stabilind ca facturarea şi plata să se efectueze lunar, pe baza consumului efectiv (art. 14 şi art. 16, lit. c) din contract).Prin urmare, reiese că nu există o relaţie contractuală directă între chemata în garanţie D şi pârâtul P, relaţia operator – utilizator materializându-se la nivelul branşamentului, respectiv al racordului, în punctul de delimitare a instalaţiilor. În cazul clădirilor de tip condominiu, având branşamente şi instalaţii interioare comune, indiferent de destinaţie, furnizorul nu are competenţa de a se implica în defalcarea şi repartizarea pe deţinătorii spaţiilor locative individuale a cheltuielilor aferente condominiului pentru consumul de energie termică, această activitate revenind, potrivit legii, asociaţiilor de proprietari/ locatari, aceasta cu atât mai mult cu cât în condominiul respectiv există instalate repartitoare (răspunsul la întrebările 9 şi 16 din interogatoriu).
Stabilirea cantităţilor de energie termică pentru încălzire se face pe baza înregistrărilor aparatului de măsură montat la branşament, iar factura de energie termică se emite pe baza repartizării făcută de firma prestatoare (SC Ista România), în baza unui acord privind modul de repartizare a consumurilor de energie termică în cadrul aceluiaşi imobil, semnat între părţi (răspunsul la întrebarea 1 din interogatoriu).
Astfel, consumul facturat de chemata în garanţie este cel înregistrat de contorul de branşament, furnizorul neavând competenţa de a se implica în defalcarea şi repartizarea pe deţinătorii spaţiilor locative individuale a cheltuielilor aferente condominiului pentru consumul de energie termică şi apă caldă de consum, aceasta fiind în competenţa exclusivă a asociaţiei de proprietari, D nefacturând decât consumul efectiv înregistrat, conform datelor din contorul de branşament, repartizarea făcându-se de asociaţia de proprietari conform propriilor evidenţe (răspunsul chematei în garanţie la interpelarea instanţei, fila 166).În ceea ce priveşte situaţia pârâtului P, instanţa reţine că acesta este terţ faţă de contractul de furnizare a energiei termice intervenit între asociata reclamanta şi chemata în garanţie D. În anul 2011 pârâtul a hotărât să se deconecteze de la reţeaua comună de încălzire pe condominiu, urmând să-şi producă apa caldă şi energia termică la nivelul propriului său apartament.
În acest scop, în cursul lunii septembrie a anului 2011, acesta a luat legătura cu asociaţia reclamanta şi cu vecinii de pe verticală şi orizontală, obţinând acordul acestora de a se separa de la reţeaua comună de încălzire (filele 78 şi 79) şi a înştiinţat furnizorului cu privire la intenţia sa de a se debranşa, astfel încât acesta să procedeze la punerea sigiliilor pe dopurile puse pe racordurile de utilităţi de la care a fost separat (filele 72 -73).Astfel, în aceeaşi lună, pârâtul a procedat la separaţia sa efectivă de la instalaţia unică de furnizare a energiei termice, şi-a montat centrală de apartament şi a obţinut acces la sistemul de distribuţie de gaze naturale al DistriGaz Sud, racordurile la instalaţia comună fiind astupate (filele 88-104).
La 21.10.2011, chemata în garanţie îi răspunde pârâtului că, având în vedere că blocul N14 racordat la punctul termic nr. 7 Democraţiei, nu figurează cu apartamente debranşate de la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică, în conformitate cu art. 249 din Ordinul ANRSC nr. 91/2007, care stipulează că deconectările individuale nu se pot executa în acele condominii în care nu s-au produs deconectări anterioare intrării în vigoare a prezentului regulament, nu se va putea da curs nicinuei solicitări de deconectare de la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică venite din partea proprietarilor blocului N14, PT7 Democraţiei (fila 71).
Acest aspect îi este adus la cunoştinţa asociaţiei reclamante la 15.05.2012, chemata în garanţie răspunzând petiţiei înregistrate sub ref. C12 0075 că apartamentul nr. 12 nu figurează deconectat de la sistemul centralizat de alimentare cu energie termică, întrucât deconectarea în speţă a fost făcută nelegal.
Astfel, atât din poziţia asociaţiei reclamante, cât şi din cea a chematei în garanţie, reiese că acestea cunosc şi recunosc că deconectarea apartamentului pârâtului de la reţeaua comună de termoficare a avut loc efectiv, însă aceasta nu figurează în evidenţele celor două întrucât se consideră că această deconectare s-a realizat cu nesocotirea dispoziţiilor legale.
Pe cale de consecinţă, deşi pârâtul s-a separat în fapt de la sistemul de încălzire pe condominiu, asociaţia reclamantă a continuat să îi perceapă cheltuieli de întreţinere, în special privind încălzirea. Repartizarea costurilor cu privire la apartamentul pârâtului s-a realizat în urma notelor de consum individual întocmite de ISTA, note care s-au întocmit, aşa cum reiese din cuprinsul lor, fără a se fi citit indicaţia dată de repartitoare, consumul fiind estimat ca medie pe întreg imobilul (filele 35-40).
Astfel s-a înregistrat în evidenţele asociaţiei de proprietari debitul care formează obiectul prezentului litigiu.
Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută mai sus de către instanţă este necontestată de către părţile litigante. Singura problemă în discuţie este cu privire la legalitatea deconectării pârâtului de la reţeaua comună de încălzire şi cu privire la efectele acesteia, problema de a cărei dezlegare depinde soluţia prezentului litigiu.
Astfel, instanţa reţine că acţiunea este neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Art. 46 din Legea nr. 230/2007 prevede că toţi proprietarii au obligaţia să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociaţiei de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuţie ce le revine la cheltuielile asociaţiei de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociaţia de proprietari.
Conform art. 32, alin. (2), teza I din Normele metodologice ale Legii nr. 230/2007, repartizarea cheltuielilor sau a obligaţiilor financiare pe fiecare proprietate individuală revine administratorului, în cadrul contractului încheiat cu reprezentantul asociaţiei de proprietari a condominiului.
Totodată, conform art. 39 din aceleaşi Norme metodologice, cheltuielile pe consumuri individuale reprezintă cheltuielile asociaţiei pentru: apă rece şi canalizare; apă caldă menajeră; energia termică, combustibilul şi apa rece pentru prepararea apei calde; gaze naturale; încălzirea apartamentului sau a spaţiului cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, cheltuielile pe consumuri individuale repartizându-se în funcţie de indexul contoarelor individuale sau în funcţie de alte criterii în baza cărora se pot individualiza consumurile.
În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 29, alin. (1) din Legea nr. 325/2006, dispoziţii aflate în capitolul VI, secţiunea a 4-a, intitulată repartizarea costurilor, potrivit cărora, în cazul consumatorilor dintr-un condominiu, alimentaţi printr-un branşament termic comun, sunt obligatorii montarea de către proprietari a repartitoarelor de costuri şi stabilirea unei metodologii de repartizare a costurilor, aprobată în adunarea generală a asociaţiei de proprietari/locatari, în baza metodologiei-cadru elaborate de A.N.R.S.C.
Cu privire la această chestiune mai sunt incidente, art. 300 alin. (1) şi (2) din Ordinul ANRSC nr. 91/2007, aprobat prin HCL Ploieşti nr. 318/21.12.2007, conform căruia relaţia contractuală furnizor-utilizator se materializează la nivelul branşamentului, în punctul de delimitare a instalaţiilor; în cazul clădirilor tip condominiu având branşamente şi instalaţii interioare comune, indiferent de destinaţie, furnizorul neavând competenţa de a se implica în defalcarea şi repartizarea pe deţinătorii spaţiilor locative individuale a cheltuielilor aferente condominiului pentru consumul de energie termică şi apă caldă de consum, în cazul în care în condominiu sunt montate repartitoare de costuri.Contravaloarea serviciilor de alimentare cu energie termică furnizate utilizatorilor se încasează de la aceştia pe bază de factură; factura reprezintă documentul de plată emis în conformitate cu legislaţia fiscală în vigoare de furnizor (art. 301, alin. (1) din Ordinul ANRSC nr. 91/2007), iar facturarea se face în baza preţurilor şi tarifelor aprobate şi a cantităţilor efective, determinate potrivit prevederilor din prezentul regulament (art. 302, alin. (2) din Ordinul ANRSC nr. 91/2007).
În ceea ce priveşte debranşarea de la reţeaua comună de alimentare cu energie termică, sediul materiei îl constituie art. 30, alin. (2), (4)-(6) din Legea nr. 325/2006, conform căruia deconectarea unui consumator de energie termică dintr-un condominiu se face cu respectarea următoarelor condiţii cumulative: a) acordul vecinilor de apartament, atât pe orizontală, cât şi pe verticală; b) acordul scris al asociaţiei de proprietari, exprimat prin hotărârea adunării generale, asupra intenţiei de realizare a unui sistem individual de încălzire; c) anunţarea, în scris, a operatorului care are şi calitatea de furnizor, cu cel puţin 30 de zile înainte.
Deconectările/debranşările prevăzute la alin. (1)–(3) nu se pot realiza în timpul sezonului de încălzire.
Deconectările/debranşările prevăzute la alin. (1)–(3) se efectuează numai de către operatorul care are şi calitatea de furnizor, în termen de maximum 45 de zile de la data solicitării, după verificarea documentelor care dovedesc îndeplinirea condiţiilor cumulative impuse.
Cheltuielile de deconectare/debranşare se suportă de către solicitant.
Norma legală menţionată este completată prin art. 246-249 din Ordinul ANRSC nr. 91/2007, aprobat prin HCL Ploieşti nr. 318/21.12.2007, care, adăugând la lege, interzic deconectările individuale în acele condominii în care nu s-au produs deconectări anterior intrării în vigoare a prezentului regulament, adică anterior anului 2007.
Astfel, instanţa reţine că, în drept, chemata în garanţie facturează doar consumul efectiv înregistrat de contorul de branşament, conform contractului de furnizare intervenit între ea şi asociaţia reclamantă şi a normelor de reglementare adoptate prin Ordinul ANRSC nr. 91-2007, neavând nicio competenţă de a se implica în defalcarea costurilor pe apartamente, aceasta făcându-se de către asociaţia de proprietari, în funcţie de indexurile afişate de repartitoarele de costuri, iar proprietarilor le revine obligaţia să achite sumele stabilite în urma acestei operaţiuni, sume care reprezintă consumul efectiv de energie termică înregistrat pe apartament.
Această obligaţie a proprietarilor de a participa la costurile asociaţiei de proprietari conform listelor lunare de plată este o obligaţie care, deşi izvorăşte din lege, are însă un caracter civil, întrucât ea intră în conţinutul unui raport juridic patrimonial, stabilit între persoane de drept privat aflate pe poziţie de egalitate juridică. Astfel, ea este străbătută nu doar de principiile generale ale dreptului, dar şi de cele ale dreptului civil, urmând ca naşterea, modificarea şi stingerea acesteia să se facă cu respectarea exigenţelor dreptului civil.
În ceea ce priveşte principiile generale ale dreptului civil, două sunt acelea pe care instanţa le va reţine pentru tranşarea prezentei cauze, şi anume plata nedatorată şi îmbogăţirea fără justă cauză.
Astfel, în dreptul civil, orice plată presupune o datorie (art. 1470 din C.civ.), iar cel ce plăteşte fără a datora are dreptul la restituire (art. 1341 din C.civ.). Corelativ, cel ce, în mod neimputabil, s-a îmbogăţit fără justă cauză în detrimentul altuia este obligat la restituire (art. 1345, teza I din C.civ.).
Deşi aceste două instituţii, plata nedatorată şi îmbogăţirea fără justă cauză, sunt analizate, atât de legiuitor, cât şi de doctrină, ca fapte licite generatoare de obligaţii, totuşi, valoare lor de principii generale ale dreptului civil este de netăgăduit, având în vedere că esenţa lor se regăseşte în mecanismul oricărei instituţii civile, fundamentând-o şi legitimând-o astfel.
Acest caracter principial reiese şi din faptul că, pe de-o parte, plata nedatorată şi îmbogăţirea fără justă cauză au o arie generală de aplicare, nefiind limitate la anumite ipoteze specifice, iar pe de altă parte, au un caracter subsidiar faţă de alte instituţii de drept civil.
Prin urmare, şi obligaţia proprietarilor de a plăti datoriile către asociaţie conform listelor afişate trebuie să presupună o datorie, astfel încât să fie prevenită o îmbogăţire fără justă cauză.
În speţă, instanţa a reţinut că pârâtul este deconectat în fapt de la reţeaua comună de furnizare a energiei termice, aspect necontestat de reclamantă şi chemata în garanţie. Cu toate acestea, deşi nu consumă vreun agent termic livrat asociaţiei reclamante în cadrul contractului de furnizare de energie termică încheiat cu chemata în garanţie, pârâtului îi sunt stabilite în sarcină costuri ca urmare a defalcării pe apartamente a contravalorii energiei termice livrate.
Astfel de pretenţii formează obiectul prezentei cauze, instanţa constatând că asociaţia reclamantă solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de întreţinere şi a penalităţilor de întârziere aferente lunilor octombrie 2011 – aprilie 2012, deci ulterior separaţiei acestuia de la reţeaua comună de termoficare, care a avut loc în luna septembrie a anului 2011.
Aceste sume de bani, deşi au fost afişate pe listele de plată ale asociaţiei, nu presupun o datorie a pârâtului faţă de reclamantă, întrucât, pe de-o parte, pârâtul este deconectat de la reţeaua comună de furnizare a energiei termice, iar pe de altă parte, furnizorul chemat în garanţie nu facturează mai mult decât consumul efectiv înregistrat de contorul de branşament.
A admite prezenta acţiune în aceste condiţii ar însemna să se nesocotească cele două principii generale ale dreptului civil, ar însemna ca instanţa să oblige pârâtul la o plată nedatorată, plată care ar duce la o îmbogăţire fără justă cauză a celorlalţi proprietari de apartamente situate în condominiu, care astfel ar ajunge să plătească mai puţin decât ar datora, lucru ce nu poate fi îngăduit.
Este irelevant sub acest aspect dacă pârâtul s-a deconectat sau nu legal de la reţeaua de termoficare, atâta timp cât este clar stabilit că el nu consumă agent termic de la reţeaua comună şi că a avut loc o separaţie efectivă de aceasta.
Chestiunea legalităţii sau nelegalităţii deconectării este relevantă doar în ceea ce priveşte antamarea răspunderii contravenţionale a pârâtului, în temeiul art. 45, alin. (1), lit. b) din Legea nr. 325/2006, respectiv pentru debranşarea/deconectarea de la SACET a utilizatorului sau consumatorului de energie termică fără respectarea dispoziţiilor legale, şi nicidecum cu privire la aprecierea existenţei unei obligaţii civile în sarcina pârâtului.
Pentru cele ce preced, pretenţiile asociaţiei reclamante sunt neîntemeiată, întrucât au ca punct de placare plata nedatorată, iar drept consecinţă o îmbogăţire fără justă cauză.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie formulată de pârât, instanţa a apreciat că în conformitate cu dispoziţiile art. 60, alin. (1) din C.proc.civ., precum şi datorită faptuliui că acţiunea principală urma să fie respinsă, pe cale de consecinţă, va respinge şi cererea de chemare în garanţie ca rămasă fără obiect.
În fine, cu privire la cheltuielile judiciare solicitate de pârât instanţa a conchis că având în vedere că asociaţia reclamantă a pierdut prezentul litigiu, acţiunea introdusă urmând să fie respinsă ca neîntemeiată, instanţa reţine că în prezenta cauză sunt întrunite condiţiile art. 274, alin. (1) din C.proc.civ., urmând ca aceasta să fie obligată la plata cheltuielilor judiciare efectuate de pârât. De aceea instanta a obligat asociaţia reclamanta la plata către pârât a sumei de 4.000 lei, reprezentând onorariul avocaţial, conform chitanţei seria C3, nr. 1. În ceea ce priveşte cheltuielile cu taxele judiciare aferente cererii de chemare în garanţie, acestea nu vor fi indemnizate de reclamantă, având în vedere, pe de-o parte, că aceasta este terţ faţă de raportul procesual dintre pârât şi chemata în garanţie, iar pe de altă parte, cererea respectivă a rămas fără obiect
